10,749 matches
-
decît pentru mine: o fată care a avut Între altele Îndrăzneala, În anii cincizeci, să se Îndrăgostească de un băiat cînd era abia adolescentă. Părinții au fost Înnebuniți! Vedeau deja spectrul mamei celibatare! Nu i-am spus niciodată că Îi admirasem purtarea. Cuteza ceea ce eu nu cutezam! În 1953 sau 1954, adusese acasă discul cu muzica filmului O’Cangaceiro, un film și o muzică pe care tata le detesta. Avusese curajul să-l Înfrunte și să-i spună În față că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
unul din localurile de noapte În care ne găseam: „CÎnd Îmi arăți cartea ta?“. CÎnd m-am despărțit de ea, În zori, m-am Întors acasă și am numerotat paginile manuscrisului Înainte de a-l duce unui scriitor pe care Îl admiram și care, la sfîrșitul lecturii, avea să-mi spună: „Lipsa de măsură e măsura textului dumitale“. A vorbit cu căldură de textul meu acelora care alcătuiau la vremea respectivă ceea ce un recent biograf al lui Faulkner numește the glittering Gallimard
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
și regreta că ziarele franceze nu acordă atîta spațiu economiei precum confrații lor japonezi. Se făcea simțit omul politic care profita de cea mai neînsemnată Întîlnire ca să-și pună În circulație convingerile și ideile. Eram Încîntat să-l ascult. Îl admiram de cînd eram copil. Îl admirasem așa cum Îi admirasem pe cicliști sau pe Învingătorii Everestului. Dacă i-aș fi scris o scrisoare tatei În seara aceea, iată ce i-aș fi povestit, dar eu Îi trimisesem cartea mea! Mă dusesem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
acordă atîta spațiu economiei precum confrații lor japonezi. Se făcea simțit omul politic care profita de cea mai neînsemnată Întîlnire ca să-și pună În circulație convingerile și ideile. Eram Încîntat să-l ascult. Îl admiram de cînd eram copil. Îl admirasem așa cum Îi admirasem pe cicliști sau pe Învingătorii Everestului. Dacă i-aș fi scris o scrisoare tatei În seara aceea, iată ce i-aș fi povestit, dar eu Îi trimisesem cartea mea! Mă dusesem chiar eu s-o pun la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
economiei precum confrații lor japonezi. Se făcea simțit omul politic care profita de cea mai neînsemnată Întîlnire ca să-și pună În circulație convingerile și ideile. Eram Încîntat să-l ascult. Îl admiram de cînd eram copil. Îl admirasem așa cum Îi admirasem pe cicliști sau pe Învingătorii Everestului. Dacă i-aș fi scris o scrisoare tatei În seara aceea, iată ce i-aș fi povestit, dar eu Îi trimisesem cartea mea! Mă dusesem chiar eu s-o pun la poștă. În timp ce Mendès
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
rană care nu se închide pentru că nu are cum. Și cum să justifici ceea ce nu poți să-ți explici? De ce a dispărut din peisajul meu o persoană care a însemnat atît de mult pentru mine? De ce tocmai ea, care a admirat și a apreciat atît de mult la mine tot ceea ce realizasem, acum cînd aveam atît de multe să-i spun și aș fi vrut atît de mult să-i știu părerea despre atît de multe în privința mea, cînd realizasem atît
ANOTIMPUL ILUZIILOR by CRISTI ROMEO () [Corola-publishinghouse/Imaginative/270_a_504]
-
pe mine și pe draga mea Vera înainte de a mă întoarce aici. Greutatea ei era neglijabilă când se avântă pe lângă el și cu toate acestea el fu izbit de forța repulsiei sale. Observă, cu acea remarcabilă obiectivitate pe care o admirase deja în la sine, că voia să o rănească încă și mai mult decât înainte. ă Goriancikov! strigă el după ea. Era deja la mijlocul scărilor, dar se opri ca să-l privească. Uitându-se în sus, o văzu în lumina de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
Rataziaiev cu asta. Nu mai puteam. Nu mai suportam să mai aud minciuni. N-aș mai suporta să-l văd pe omul pe care... Prințul Bikov se opri. Se uită la Porfiri plin de sentiment. Un bărbat pe care îl admir mult... s-a umilit singur cu minciuni. Prințul Bikov îl privea pe Porfiri cu o privire îngrijorată. Poate că ar fi trebuit să o fac. Poate dacă l-aș fi confruntat, Rataziaiev ar fi cu mine astăzi. În schimb, spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
de molii. ă Le afumați? și ce folosiți? ă Chiar ați venit până aici să vorbim despre metode de fumigației? ă Nu. Am venit să discut cu Anna Alexandrovna. ă Foarte bine. O să o anunț că sunteți aici. § Porfiri Petrovici admira curba dulce a spatelui Annei Alexandrovna în timp ce o urma în sufrageria de un albastru deschis. Este ceva care te surprinde și te întristează în fiecare parte a ei, gândi el. ă Pot să vă ofer un ceai? Întorcându-se spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
să te măriți cu el. — Sam, am mai fost căsătorită. Dacă nu ești cu persoana potrivită te simți prins În capcană, simți că ți-ai irosit viața. — De ce? insistă el. — Nu știu. Relația noastră n-a mers de la Început. Îl admir pentru geniul lui, pentru spiritul Întreprinzător, pentru calitățile lui de lider; știe chiar să cânte la pian bucata mea preferată, Sonata lunii. Dar când suntem Împreună nu ne transmitem nimic. A, și vorbește Încontinuu la două telefoane. Sam Își masa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
companiile aeriene atâtea datorii? Probabil din cauza salariilor sau a conducerii sau a altor cheltuieli, sigur nu din cauza minunatelor servicii oferite“. Însă, când avionul se Înălță deasupra coastei Pacificului, scârțâind și huruind din toate Încheieturile, se simți În avionul ei personal, admirând visătoare plajele superbe de sub norii albi, risipiți pe tot cerul. Îi plăcea la nebunie să zboare! Chiar și În avioane ca ăsta, mici și prăpădite, care te aștepți să se prăbușească În orice moment. Mult timp, când era mică, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
peste graniță era fructul oprit, și acum, chiar după mulți ani și multe astfel de călătorii, se mai bucura Încă de fiecare zbor ca și când ar fi fost primul. Lângă ea, Desert Rose nu simțea nici un fel de imbold de-a admira peisajul. Gândul că, după toate aventurile, urma să se Întâlnească În sfârșit cu Charlie părea că o transportase deja În al nouălea cer. — Desert Rose, care e povestea vieții tale? Sunt imigrantă, ca și tine. M-am născut la Teheran
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
adauge Încă o podoabă camerei lor de zi, deja superbă. Papirusul gri, sprijinit pe piciorușe de bambus, se Întinse În toată camera, făcând-o să pară mică și Înghesuită. — Avem cea mai mare colecție de pe Coasta de Vest, spuse Valerie admirând papirusul, iar cu ajutorul lui Charlie devine mai mare cu fiecare an care trece. În curând o să avem nevoie de o nouă casă ca să facem destul loc pentru colecția noastră. — Dar ne gândim de asemenea să donăm totul unui muzeu la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
ca se vor vedea a doua zi la prânz, dar asta suna mai degrabă a amabilitate. Bineînțeles că nu va telefona. Dispăruse. Kitty și Diane ieșiră din cafenea cu câte-o cafea În mână și se opriră pe marginea drumului, admirând panorama Los Angelesului, așa cum o văzuse În atâtea filme. — Diane, cred ca Matthew vrea să scape de mine, zise ea pe un ton plat, uitându-se În depărtare. Chiar simțeam că e ceva Între noi, că ceea ce s-a Întâmplat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
tăcea, fericită că evadase În această insulă de frumusețe și lumină a unui om pe care abia Îl cunoștea. Nu vorbiseră prea mult, dar simțea, pur și simplu, că semănau enorm. Era sigură că e special, Îl plăcea și-l admira mai mult decât pe orice alt bărbat dinaintea lui. Când o sărutase, simțise că toate celulele ei Își găsiseră În sfârșit locul. Numai privindu-l, se simțea fericită. Rațiunea Îi spunea c-ar trebui să se ferească, dar inima ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
În ea o voce firavă care-i șoptea: „Nu poți să faci asta, n-o să reușești“. Dar de astă dată vocea zise: „Fă-o, chiar dacă dai greș“. Se ridică de pe șezlong și se Îndreptă goală spre gardul viu, de unde putea admira panorama văii. Sexul o Înviorase. Se așteptase să cadă de oboseală, după Încă o noapte nedormită alinând În rulotă durerea lui Desert Rose, dar, În mod ciudat, parcă abia Înviase, era plină de energie. Deodată Își aminti că era goală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
Desert Rose tăcu. Se Întinse din nou În șezlong și-și puse ochelarii, doar să-și ascundă supărarea. Ar fi trebuit să-mi spui ce ți-a zis Charlie. — Tu nu vrei să auzi decât că te iubește, că te admiră necondiționat și că e Înnebunit după tine. — Toți ceilalți prieteni ai mei, care ne-au văzut Împreună, sunt de aceeași părere, cu excepția ta. — Ce fel de dragoste e asta, În care ai nevoie de spioni și detectivi ca să-ți dai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
crede-mă. — Cum se face că ți-e totul atât de clar când e vorba despre viața mea și atât de neclar când e vorba de-a ta? Matthew e un om bun. — Ba nu e. — Și de ce m-ar admira, până la urmă? Sunt o fată că atâtea altele, sunt un nimeni, n-am bani, nu sunt celebră, n-am nici măcar un loc de muncă În momentul ăsta. Sunt un dezastru, nici mai mult, nici mai puțin. Nu am ce să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
dar să nu se sature niciodată unul de celălalt. Sau, cel puțin, așa spera. Visa. Ea avea să Îi arate țara ei, Munții Carpați, aveau să schieze Împreună, să se oprească la cabanele vechi ca să bea vin roșu fiert. Să admire priveliștea minunată a munților din casa părinților ei din Sinaia, casa În care se cunoscuseră și se căsătoriseră părinții ei cu foarte mulți ani În urmă. Îi va arăta orașul dintre munți, cu vechiul castel regal și mănăstirea, va dispărea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
așteptare, toate cufundate în liniște, apoi alte magazine, și alte galerii, și alte manechine, și alte grădini suspendate, și alte lucruri cărora probabil nu le știe nimeni numele, ca într-o ascensiune în paradis. La ce servește viteza asta, ca să admiri priveliștea, întrebă Cipriano Algor, La viteza asta, ascensoarele sunt folosite doar ca un mijloc complementar de supraveghere, spuse Marçal, Nu sunt suficienți gardienii, detectoarele, camerele video, și celelalte echipamente băgărețe, întrebă din nou Cipriano Algor, Pe aici trec în fiecare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
avea drept tată un pictor reputat. Fericit de câte ori era lingușit, adulat, înclinat să nu observe că mulți roiau în jurul lui din interes, nu concepea că tocmai fiul lui își putea permite să facă excepție de la datoria semenilor de a-l admira. Când a observat că nu mă lăsam strivit de reputația lui - în realitate îl iubeam dar pentru nimic în lume nu i-aș fi mărturisit-o, - ba mi-am permis chiar să nu-i privesc, din frondă, tablourile și să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
renunțasem să-i mai cer altceva; așteptam totul, ca o recompensă, de la imaginație și de la vise. Acolo era domeniul meu, imperiul meu, acolo puteam fi monarh absolut, pontifex maximus, Michelangelo, orice. Nu mă stânjenea nimeni, nu mă contrazicea nimeni. Eram admirat, adulat, uns cu suc de mirt, mă bucuram de toate onorurile posibile. Asta mă ajuta să suport o existență ticăloasă, meschină, cioplind cruci pentru alții ca, apoi, închizând ochii sau noaptea în somn, să mă duc într-o altă lume
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
mine. Nu țineam să-l aud întrebându-mă cu vocea lui calmă, politicoasă: „Nu te simți bine, Daniel? Dacă n-o să suporți, nu ne silește nimeni să mai venim”. Am strâns mâinile pe vâsle, hotărât: „Te voi sili să mă admiri, domnule Dinu”. După ce-am legat barca și am străbătut o bucată de drum printre cioturi de sălcii, am ajuns în cătun. Părea gol. Nu se zărea nimeni prin curți, reparând plase, bărci sau unelte pescărești, cum mă așteptasem. Mirosea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
până când găsi ceea ce căutase. Se concentră și tăie cu o linie groasă ceva, atent, de parcă tăia cu un cuțit, după care luă o sugativă, o apăsă pe locul cu pricina și așteptă câteva clipe înainte de a se hotărî să-și admire opera. O mare cicatrice neagră, urâtă, rămăsese acolo. Sub ea nu se mai vedea nimic. Arhivarul, căci individul nu putea fi altceva, își frecă mâinile mulțumit. Se ridică de la masă, își puse haina, adoptă o figură de funcționar corect, conștiincios
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
s-ar cuveni să fie, era avertismentul mut, permanent, al acelor stânci de marmură, singurul loc unde mi-a venit să plâng de evlavie. Căci era un spectacol în stare să amuțească pe oricine. Nu m-am săturat niciodată să admir dunele, îndeosebi la amiază când soarele făcea marmura să strălucească, aprinzând ruguri albe prin iarbă; ruguri pe care stropii azvârliți de valuri le ațâțau și pe care florile violete ale scaieților le împresurau ca o ofrandă. Dincolo de ele, spre capătul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]