12,537 matches
-
celorlalți (care, în anarhie, trebuie văzuți ca potențiali adversari). Chiar și cooperarea pentru pradă este problematică, în afara cazului în care ea menține capacitățile relative ale părților ce colaborează. De fapt, statele sunt mulțumite cu conflictele din care ies prost, atât timp cât adversarii lor ies și mai prost. Polaritatea Cele două subsecțiuni precedente au luat în considerare unele din implicațiile teoretice ale anarhiei, primul element al structurii (principiul ordonator). Dacă, la fel ca Waltz, vedem o diferențiere funcțională minimă în ordinile anarhice, cealaltă
Teorii Ale Relațiilor Internaționale by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
concentrează pe tipare de interacțiune care nu sunt nici structurale, nici la nivelul unităților adică, sunt sistemice, dar nu structurale. Să luăm în considerare coalizarea. Statele se pot afla în relații amicale sau dușmănoase, percepându-se reciproc ca aliați sau adversari. (Alte relații cel mai evident, neutralitatea sunt caracteristici obișnuite ale relațiilor intenaționale, dar simplificarea în aliați și adversari este una folositoare.) Statele se tem arareori de toate concentrările de putere externe, iar frica lor nu este bazată doar pe capacitățile
Teorii Ale Relațiilor Internaționale by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
nu structurale. Să luăm în considerare coalizarea. Statele se pot afla în relații amicale sau dușmănoase, percepându-se reciproc ca aliați sau adversari. (Alte relații cel mai evident, neutralitatea sunt caracteristici obișnuite ale relațiilor intenaționale, dar simplificarea în aliați și adversari este una folositoare.) Statele se tem arareori de toate concentrările de putere externe, iar frica lor nu este bazată doar pe capacitățile materiale. Statele, de exemplu, sunt predispuse să echilibreze mai curând împotriva adversarilor, decât a aliaților. Dimpotrivă, considerațiile referitoare
Teorii Ale Relațiilor Internaționale by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
intenaționale, dar simplificarea în aliați și adversari este una folositoare.) Statele se tem arareori de toate concentrările de putere externe, iar frica lor nu este bazată doar pe capacitățile materiale. Statele, de exemplu, sunt predispuse să echilibreze mai curând împotriva adversarilor, decât a aliaților. Dimpotrivă, considerațiile referitoare la avantajele relative pot apropia aliații, situație ilustrată și de sprijinul Statelor Unite pentru integrarea europeană în anii 1950 și 1960. Atât aliații, cât și adversarii pot avea interese comune sau divergente, ceea ce ajută la
Teorii Ale Relațiilor Internaționale by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
de exemplu, sunt predispuse să echilibreze mai curând împotriva adversarilor, decât a aliaților. Dimpotrivă, considerațiile referitoare la avantajele relative pot apropia aliații, situație ilustrată și de sprijinul Statelor Unite pentru integrarea europeană în anii 1950 și 1960. Atât aliații, cât și adversarii pot avea interese comune sau divergente, ceea ce ajută la elaborarea unor predicții mai precise. Interesele comune facilitează cooperarea deși, desigur, anarhia și avantajele relative conlucrează întotdeauna împotriva acesteia. Dimpotrivă, interesele divergente pot împiedica sau preveni echilibrarea împotriva unui inamic comun
Teorii Ale Relațiilor Internaționale by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
Astăzi, aproape toți studenții în relații internaționale sunt de acord că uneori omul de stat trebuie să acționeze într-o manieră contrară principiilor morale private de exemplu, să acorde o mai mare importanță salvării vieții propriilor soldați decât a soldaților adversarului. Controversa apare cu privire la când, unde și cât de des este necesară cu adevărat violarea normelor morale. Realiștii susțin că anarhia și egoismul contrâng atât de sever spațiul destinat preocupărilor morale, încât nu ar fi o prea mare exagerare să spunem
Teorii Ale Relațiilor Internaționale by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
mondiale. Școala Engleză recunoaște că fiecare abordare conține intuiții despre condiția politicii internaționale. Ipoteza realiștilor că statele, spre deosebire de indivizii din societatea civilă, sunt obligate să-și asigure propria securitate în condiții de anarhie, este importantă, ca și evidențierea faptului că adversarii caută să se înșele prin manevre dibace, să se controleze și să se domine unii pe alții. Oricum, această perspectivă surprinde numai o parte a substanței politicii mondiale. Sistemul internațional nu este o stare de război, în ciuda faptului că fiecare
Teorii Ale Relațiilor Internaționale by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
în care sunt înrădăcinate" (Wendt 1995:73). Spre exemplu, Canada și Cuba se află amândouă pe lângă Statele Unite, și totuși simplul echilibru al puterii militare nu poate explica faptul că prima este un aliat apropiat Americii, în timp ce a doua este un adversar declarat. Idei legate de identitate, logica ideologiei și structurile stabile de prietenie și adversitate au împrumutat sensuri radical diferite echilibrului material al puterii dintre Canada și Statele Unite, respectiv Cuba și Statele Unite. Constructiviștii subliniază de asemenea importanța structurilor normative și ideaționale
Teorii Ale Relațiilor Internaționale by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
cum acesta din urmă generează ceea ce se poate numi cu un termen ușor rebarbativ polemicitatea (un fel de furtună magnetică prin care spiritul polemic e împrăștiat, ca un polen, într-un Triunghi al Bermudelor ce formează dispozitivul polemic tripartit: autor adversar lector/public). Venind dinspre spațiul critic saturat cumva de comentariile făcute în marginile analizei de discurs (exegeza utilizează, în parte, sursele școlii franceze, dar mai cu seamă ale școlii inițiate, în Canada, de Marc Angenot), Tudor Arghezi. Discursul polemic repune
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
conflictual, e văzut ca un loc geometric al violenței, esteticului și eticului, trăsături topite într-un discurs care, în spațiul social al cetății, poate deveni autonom (de aici structura triadică a mecanismului sau dispozitivului polemic, și anume: polemistul, partenerul sau adversarul său și martorul, instanță, cu un rol mult mai mare decât bănuim). Tot acest dens și sintetic excurs teoretic, dezvoltat pe aproape un sfert din eseu și care pune la lucru cultură filologică și filosofică bine asimilate, este un interstițiu
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
dimensiuni în cazul celui de-al doilea termen. Războiul este injust și amoral prin definiție, ceea ce înseamnă că părțile beligerante pot ignora convențiile oricând, dacă acest lucru le asigură victoria. Dacă în agon miza spectaculară normează cadrul, în polemos, înfrângerea adversarului este scopul care justifică mijloacele și strategia uzitate. O posibilă explicație a nuanțelor peiorative, atribuite uneori termenului, rezidă, tocmai în acestă diferență sensibilă care face ca, uneori, în polemică să se ignore cadrul principial. De altfel, Marc Angenot, în scurta
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
este intim asociată viziunii socratice prin care "dialogul nu e niciodată o diatribă, nici victoria unui protagonist, ci a adevărului"17, fie că e privită deopotrivă ca metodă și artă, fiindu-i atașat un "cod aristocratic prin care se acordă adversarului un rol retoric"18, fie că, o dată cu Nietzsche, "polemica devine actul filosofic prin excelență", sau, după Hegel, însuși "motorul ontologicului", raportul dintre filosofie și polemică relevă natura lor consubstanțială. Alain Roger remarcă dualitatea acestui raport, operând o distincție între forma
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
dimpotrivă, violentare și, prin asta, o defulare a urii, a agresivității, prin cuvânt. O logoterapie șamanică în care autorul și cititorul au o relație privilegiată. În pamflet, autorul are libertatea de a imagina ceea ce Marc Angenot numea "distrugerea simbolică a adversarului", pe când în polemică are loc o confruntare a argumentelor, iar atacul ad hominem se autolegitimează. Din perspectiva enunțării, în polemică, locutorul propune și argumentează teza pentru doi interlocutori (unul este lectorul, celălalt este preopinentul) marcați sau nu deictic, în funcție de forma
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
situația penibilă a unui învins, trebuie să răspund și la ultimele insinuări ale domnului Constantin Banu"46, Arghezi își precizează fără echivoc poziția în raport cu preopinentul său, justificându-și intrarea în polemică. De asemenea, lectorul primește indicații despre numele real al adversarului și despre modul în care autorul se raportează la el, în acord cu anumite presupoziții semantice și pragmatice. Acest enunț vine după un titlu complet ambiguizat prin asociere parodică "Constantin cel Bun...", și are rolul de a conecta lectorul la
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
51. În structura sa profundă, gluma reflectă ideologia polemistului și sistemul de valori pe care îl reprezintă, ambele în contradicție cu subiectul și obiectul glumei, ca surse ale unui comic punitiv. Prin glumă, polemistul execută o dublă mișcare: sancțiunea, vizând adversarul și destinderea, delectarea, orientându-se spre cititorul-arbitru sau, în formularea lui Charles Darmon, "estetica glumei se înscrie într-o configurație de cenzură și autocenzură unde nondicibilul descrie un spațiu de joc nedefinit între scriitor și lectorii săi virtuali"52. Stabilirea
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
deschisă), iar atunci ofensiva este frontală și adresarea directă. În textul polemic literar autorul este puternic marcat prin deictici pronominali și verbali, astfel că prezența sa nu lasă loc nici unui dubiu. Fie că e vorba de pluralul persoanei întâi (despre adversarii săi liberali Eminescu afirmă: " În mod febril ne caută pricină de vorbă"55), caz în care subiectul multiplicat îndeplinește o funcție retorică, sau de singularul ei ("Sunt foarte supărați Vălenii pe mine"56), constată Arghezi, autorul se identifică în totalitate
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
dialogică se stabilește prioritar între polemist și publicul său, în virtutea intenției primului de a stabili o relație cât mai obiectivă cu al doilea, prin comunicarea unei evaluări, relația dialogică, susceptibilă de a atinge gradul maxim de subiectivitate, vizează, de regulă, adversarul. Cât despre comunicarea unei prescripții, ea poate, deopotrivă, să fie orientată fie spre public (cazul manifestului), fie spre adversar (cazul scrisorii deschise). Alte posibile taxinomii ale argumentării trebuie să țină cont de anumite criterii, cum ar fi cel al obiectului
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
obiectivă cu al doilea, prin comunicarea unei evaluări, relația dialogică, susceptibilă de a atinge gradul maxim de subiectivitate, vizează, de regulă, adversarul. Cât despre comunicarea unei prescripții, ea poate, deopotrivă, să fie orientată fie spre public (cazul manifestului), fie spre adversar (cazul scrisorii deschise). Alte posibile taxinomii ale argumentării trebuie să țină cont de anumite criterii, cum ar fi cel al obiectului polemicii, al naturii argumentului, al valorii de adevăr pe care-l vehiculează, al strategiei de argumentare. În ceea ce privește obiectul polemicii
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
Declercq 66 oferă o perspectivă teoretică mult mai nuanțată asupra acestui tip de argument, distingând între semnificația sa în discursul literar, cea asupra căreia am insistat și noi mai sus, de atac, privind moralitatea și capacitatea de a raționa ale adversarului prin plasarea lui în sfera ridicolului, și semnificația atribuită de noua retorică perelmaniană: de "simulare a unui acord cu adversarul care este manipulat pragmatic" și care se întemeiază în baza unei "verosimilități doxale"67 între actanții comunicării. În această a
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
literar, cea asupra căreia am insistat și noi mai sus, de atac, privind moralitatea și capacitatea de a raționa ale adversarului prin plasarea lui în sfera ridicolului, și semnificația atribuită de noua retorică perelmaniană: de "simulare a unui acord cu adversarul care este manipulat pragmatic" și care se întemeiază în baza unei "verosimilități doxale"67 între actanții comunicării. În această a doua ipostază, ad personam este un caz particular al lui ad hominem, referindu-se numai la "doxa admisă de interlocutor
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
al lui ad hominem, referindu-se numai la "doxa admisă de interlocutor" care se opune "doxei raționale admisă de auditoriul universal". Prin urmare, argumentul ad hominem dobândește, în polemica literară, un statut privilegiat, fiind raportat în mod direct la notorietatea adversarului, fără a echivala cu suburbanul atac la persoană. Pe de o parte, în pamfletul arghezian nu valoarea reală a adversarului contează, ci metamorfoza lui, "căderea" simbolică a personalității publice în rolul personajului ridicol sau grotesc, ceea ce nu are nimic de-
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
universal". Prin urmare, argumentul ad hominem dobândește, în polemica literară, un statut privilegiat, fiind raportat în mod direct la notorietatea adversarului, fără a echivala cu suburbanul atac la persoană. Pe de o parte, în pamfletul arghezian nu valoarea reală a adversarului contează, ci metamorfoza lui, "căderea" simbolică a personalității publice în rolul personajului ridicol sau grotesc, ceea ce nu are nimic de-a face cu atacul trivial. Pe de altă parte, în polemica argheziană adversarului nu îi este "fagocitată" (Angenot) identitatea, acest
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
în pamfletul arghezian nu valoarea reală a adversarului contează, ci metamorfoza lui, "căderea" simbolică a personalității publice în rolul personajului ridicol sau grotesc, ceea ce nu are nimic de-a face cu atacul trivial. Pe de altă parte, în polemica argheziană adversarului nu îi este "fagocitată" (Angenot) identitatea, acest lucru se întâmplă mereu în pamfletul alegorizat, ci re-etalată negativ, printr-un joc politicos care exclude referințe fizice sau particulare calomnioase. Adversarul este vizat, astfel, în calitatea sa de persoană publică, moralmente vulnerabilă
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
face cu atacul trivial. Pe de altă parte, în polemica argheziană adversarului nu îi este "fagocitată" (Angenot) identitatea, acest lucru se întâmplă mereu în pamfletul alegorizat, ci re-etalată negativ, printr-un joc politicos care exclude referințe fizice sau particulare calomnioase. Adversarul este vizat, astfel, în calitatea sa de persoană publică, moralmente vulnerabilă, tocmai pe acest palier. Când polemistul este dedublat de pamfletar, identitatea nominală a adversarului dispare, iar personajului nou creat i se construiește o imagine fizică și psihică fictivă și
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
alegorizat, ci re-etalată negativ, printr-un joc politicos care exclude referințe fizice sau particulare calomnioase. Adversarul este vizat, astfel, în calitatea sa de persoană publică, moralmente vulnerabilă, tocmai pe acest palier. Când polemistul este dedublat de pamfletar, identitatea nominală a adversarului dispare, iar personajului nou creat i se construiește o imagine fizică și psihică fictivă și, evident, anamorfozată. Tot teoria argumentării ne furnizează o tipologie standard a argumentelor, care poate fi aplicată cu succes discursului polemic literar, și anume: argumente bazate
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]