13,186 matches
-
Iași pe avocatul C.Al. Livaditi de la care a cumpărat, pe 28 mai 1897, moșia Schinetea. Din Actul de vecinică vânzare, transcris la Tribunalul Județean Vaslui, în prezența judecătorului Gheorghe Sturdza, aflăm că locotenent-colonelul Constantin Prezan, domiciliat în București, pe Aleea Carmen -Sylva, numărul 4, a cumpărat moșia de la avocatul ieșean, având o suprafață de 743 fălci, 68 prăjini și 28 stânjeni, plătind suma de 335.500 lei. Moșia era compusă din două părți: Schinetea cu Mălinești și Armășeni. Conacul Schinetea
Mareșalul Constantin Prezan mereu la datorie by Lucica Vargan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1654_a_3110]
-
faimoasele cizme nemțești, mareșalul mânca foarte puțin, vorbea puțin Ăîn românește, germană, franceză). El a constatat preferința mareșalului pentru brânză, auzindu-l cerând încă o porție de fromage. Cafeaua o servea în cerdacul conacului. În timpul zilei, mareșalul se plimba pe aleea de tei, citea ziarele, discuta cu administratorul moșiei sau cu invitații veniți de la București. În fiecare an, pe moșie, era organizată ,,Ziua Fructelor”. Participa la petrecerile sătești, însă nu dansa, mulțumindu-se să privească. Mareșalul Prezan și-a pus amprenta
Mareșalul Constantin Prezan mereu la datorie by Lucica Vargan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1654_a_3110]
-
a-și clădi vile, au dat în clocot patimi târzii pentru apărarea Bordeiului din București. Întâmplător, am descoperit recent într-un târg din sudul Moldovei cea mai frumoasă grădină publică din România: Parcul lui Pazvante din Tecuci. Am rătăcit pe aleile lui, îmbătat de aromele teilor și trandafirilor, ocărât de sutele de papagali, în căutarea celui care a sfințit locul: Vasile Dănăilă. Prin tot ce a făcut aici, omul și-a transformat porecla în renume. Pazvante trăiește în același apartament cu
Dracul zidit by Viorel Patrichi () [Corola-publishinghouse/Journalistic/100968_a_102260]
-
încercat tot timpul să merg pe o cercetare personală a naturii, a vieții, fără să fiu dirijat. Așa am început, chiar dacă unele lucruri le-am stricat". Este Pazvante un poet în felul lui? Să spună cei care tot rătăcesc pe alei, localnici sau străini, tineri, bătrâni și copii. Însuși scriitorul Ioan Bucă îi dedică poeme. Parcul Central e străjuit de una din cele mai frumoase catedrale din România. Înainte ca Vasile Dănăilă să concesioneze terenul, parcul devenise groapă de gunoi. Aici
Dracul zidit by Viorel Patrichi () [Corola-publishinghouse/Journalistic/100968_a_102260]
-
și numeroși intervievatori, el și asociații lui puneau sub supraveghere o piațetă urbană sau un mic parc, să spunem, și le studiau minut cu minut, timp de mai multe zile. Când terminau, puteau să spună totul despre fiecare bancă, bordură, alee, fântână sau arbust, și mai ales despre felul în care interacționau oamenii cu acestea, cum le foloseau ca locuri în care se poate lua prânzul, se poate sta la soare, se poate face conversație, trage un pui de somn, se
Arta de a cumpăra. De ce ne place shopping-ul by Paco Underhill [Corola-publishinghouse/Journalistic/1868_a_3193]
-
și piețe în cadrul Proiectului pentru spații publice, petreceam mult timp gândindu-ne cum să îmbunătățim confortul oferit de bănci: unde să le amplasăm, cât de late trebuie să fie, dacă să fie la soare sau la umbră, cât de aproape de aleile circulate, dacă să le facem din piatră sau lemn (piatra este foarte rece iarna). După cum ne-am dat noi seama, o bancă poate dubla distanța pe care o poate parcurge un om în vârstă. Să zicem că cineva se plimbă
Arta de a cumpăra. De ce ne place shopping-ul by Paco Underhill [Corola-publishinghouse/Journalistic/1868_a_3193]
-
imposibil să le reconstituim. Totuși nu ne înșelăm: recunoaștem locul respectiv și ne amintim totodată starea de spirit în care eram cînd l-am văzut; se pare că amintirea a rămas acolo, agățată de fațadele caselor, așteptînd de-a lungul aleii, pe țărmul golfului, pe această stîncă în formă de jilț să trecem din nou pe acolo, ca să ne rețină în trecere și să-și redobîndească în memoria noastră locul care, altfel, ar fi rămas mereu neocupat. Putem admite că dacă
Memoria colectivă by MAURICE HALBWACHS () [Corola-publishinghouse/Science/987_a_2495]
-
și în intervalul dintre construcțiile de odinioară, nu urcăm dinspre prezent spre trecut urmînd, în sens invers și într-un mod continuu, seria de lucrări, demolări, construcții de străzi etc. care au modificat progresiv aspectul orașului. Ci, ca să regăsim vechile alei și monumente, păstrate sau dispărute, ne ghidăm după planul general al orașului vechi, în care revenim în gînd, lucru posibil pentru cei care au locuit acolo 141 înainte de extinderea și reconstrucția vechi-lor cartiere și pentru care toate aceste bucăți de
Memoria colectivă by MAURICE HALBWACHS () [Corola-publishinghouse/Science/987_a_2495]
-
ca transformările unui oraș și simpla dărîmare a unei case să deranjeze obișnuințele cîtorva indivizi, să-i tulbure și să-i deconcerteze. Cerșetorul orb caută pipăind colțul unde-i aștepta pe trecători. Celui care se plimba îi pare rău după aleea cu copaci unde ieșea să ia aer și se întristează văzînd cum dispar aspectele pitorești specifice acestui cartier. Un locuitor pentru care zidurile vechi, casele decrepite, gangurile întunecoase și fundăturile fac parte din micul său univers, iar multe dintre amintirile
Memoria colectivă by MAURICE HALBWACHS () [Corola-publishinghouse/Science/987_a_2495]
-
populația săracă nu se lasă mutată fără a opune rezistență, fără reveniri ofensive și, chiar cînd cedează, fără a lăsa în urmă multe din componentele sale. În spatele fațadelor noi, în preajma bulevardelor mărginite de case bogate recent construite, în curți, pe alei, pe ulițele mărginașe, viața populară de altădată își află adăpost și nu dă înapoi decît pas cu pas. De aceea, în mijlocul cartierelor noi, descoperim cu surprindere insule arhaice. E destul de curios să vedem reapărînd, chiar după un interval în care
Memoria colectivă by MAURICE HALBWACHS () [Corola-publishinghouse/Science/987_a_2495]
-
trubadur. Și de ce „Grierul” și nu Greierul? Pentru că așa au numit-o stăpânii, scriindu-i astfel numele pe soclul unei statuete existentă și astăzi în curtea vilei. Parcul din jur era frumos amenajat pentru promenadă, cu fântâni arteziene, lac și alei străjuite de bănci. Despre proprietarii vilei aflăm câte ceva dintr-o dare de seamă privind activitatea Consiliului Comunal Iași, pe anii 1876-1877, unde la capitolul „Alimentarea cu apă” primarul Scarlat Pastia vorbea despre prospecțiunile inginerului francez Beguin, din 1853, asupra sursei
Iaşii dealurilor albastre by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1211_a_1919]
-
stil arhitectonic. Cimitirul dăinuie probabil de la începuturile bisericii. În prezent, aici este mănăstire de maici. Să nu crezi, iubite prieten, că drumeția de astăzi se termină aici, pentru că abia a dat în clocot... O hudiță din spatele bisericii ne conduce până în Aleea Sadoveanu. De aici înainte, călcăm pe urmele vechilor poștalioane sau, mai încoace, pe urmele birjelor.Ținta? Fosta Grădină Pester. Se știe că domnitorul Mihail Sturza a înființat în 1840 Școala de Arte și Meserii din Iași. Printre meșterii de aici
Iaşii dealurilor albastre by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1211_a_1919]
-
dom’ profesor? N-am spus nimic. M-am ridicat de pe scaun și am ieșit, fără să salut, hotărât să nu-l mai văd pe acel om niciodată. Am ieșit din spital și m-am așezat pe o bancă de pe o alee. Nu mă gândeam la nimic. Un timp, am urmărit dansul frunzelor de pe ramurile unui copac din apropiere. Apoi, chipurile vesele ale unor studente mediciniste care au răsturnat un cărucior pe care se aflau stative cu eprubete pline cu un lichid
Diagnostic by Mirel Cană () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1368_a_2725]
-
deschide operația, nu atunci, la început de mai, ci abia în noiembrie. Adusesem cu mine cărți, caiete și instrumente de scris. Pe toate le-am aruncat peste câteva zile. Fizic, le-am aruncat, umplând câteva coșuri de gunoi de pe o alee. Nu-mi mai erau necesare. Nu aveau cum să mă ajute. Erau scandalos de inutile. De două ori am ars cărțile în piață... Prima oară am făcut-o ca tânăr profesor, ajuns într-un sat ialomițean uitat de lume. Până
Diagnostic by Mirel Cană () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1368_a_2725]
-
prieteni. Am reușit să creez un grup destul de elitist, format din trei cățeluși și patru pisici. Grup închis, exclusivist. Mi-a fost destul de greu să-i învăț pe câini bunele maniere, care cereau ca, atunci când mergeam în șir indian pe alei, pisicile să urmeze după mine, iar ei, după pisici. Până în noiembrie am reușit, totuși. I am învățat mult mai multe lucruri. Îmi practicam meseria de profesor cu cea mai mare seriozitate. Ce mai cuprindea programul? Mici incursiuni în împrejurimile spitalului
Diagnostic by Mirel Cană () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1368_a_2725]
-
După ce am făcut analiza de sânge, zilnică, prin care se măsurau efectele radiațiilor asupra organismului, am ieșit din pavilion și am inspirat adânc aerul curat al dimineții de mai. „Prietenii“ nu erau acolo. Nu mă simțiseră. M am îndreptat spre aleea pe care mergeam de obicei, străjuită de copaci, grăbind pasul în dreptul crescătoriei de câini a spitalului, unde era liniște, câinii probabil dormitând la acea oră, după masa de dimineață. Nu știam unde se eliberau rezultatele biopsiilor și am întrebat pe
Diagnostic by Mirel Cană () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1368_a_2725]
-
până seara părăseam spitalul, ori... N-am îndrăznit să citesc pe loc. Am ieșit, strângând în mână, aproape mototolind-o, fișa în care fusese pus diagnosticul. Am dat roată de două ori spitalului, apoi m-am oprit la intrarea pe aleea care ducea spre Pavilion. În stânga se afla poarta metalică a crescătoriei de câini, iar în dreapta, un promontoriu de beton, negru cenușiu și circular, ca un ring de box, scenă pentru dans, ori o masă a tăcerii. Acolo, am hotărât să
Diagnostic by Mirel Cană () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1368_a_2725]
-
ca un cal. Venise momentul ca trufașul călăreț să-și poarte calul în spinare. Sosise momentul respectului și al iubirii. Cu cea mai mare duioșie, mi-am botezat corpul: l am numit Calu. De multe ori am fost surprinși pe alei, vorbind unul cu altul. Calule, cum îți mai merge astăzi? Și oamenii ne priveau șocați. Cum poate un om să se adreseze propriului corp așa: Calule?! Uite că se poate. Începe războiul! Da, chiar de a doua zi am declanșat
Diagnostic by Mirel Cană () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1368_a_2725]
-
a dat un telefon, a început să-și facă bagajele și în mai puțin de o oră a plecat. Am ieșit și eu, pentru că venise ora la care îmi făceam plimbarea. Am mai avut timp să văd cum, la capătul aleii, jeepul femeii a virat nervos, dezechilibrându-se o clipă. Am rătăcit pe alei, apoi, după vreo oră, m-am așezat pe promontoriul de beton din fața crescătoriei de câini, acolo unde mă prăbușisem când am citit rezultatul biopsiei și unde reveneam
Diagnostic by Mirel Cană () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1368_a_2725]
-
puțin de o oră a plecat. Am ieșit și eu, pentru că venise ora la care îmi făceam plimbarea. Am mai avut timp să văd cum, la capătul aleii, jeepul femeii a virat nervos, dezechilibrându-se o clipă. Am rătăcit pe alei, apoi, după vreo oră, m-am așezat pe promontoriul de beton din fața crescătoriei de câini, acolo unde mă prăbușisem când am citit rezultatul biopsiei și unde reveneam uneori. Nu mă gândeam la nimic. La un moment dat, am tresărit, pentru că
Diagnostic by Mirel Cană () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1368_a_2725]
-
un am- balaj din plastic, din care prin alte părți ale lumii se găsesc din abun- dență. Nu am văzut nici un obiect de care omul nu mai are nevoie și îl aruncă peste tot: în apă, în spațiul verde, pe aleile dintre blocuri, în plină stradă. Numai la tomberoane nu. După ce mi-am umplut ființa admirând gogoloaiele plutitoare, adică rățuștele de pe apa Corrèze, m-am așezat pe o bancă, sub un copac uriaș. Un părculeț care însoțea pe câteva zeci de
ALTE ?NT?MPL?RI LA APA CORR?ZE by VASILE FILIP () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83173_a_84498]
-
acele spații erau aco- perite cu folii din plastic. Un fel de covoare. Calci pe ele fără să te înnoroiești. Și am mai văzut ceva: culegătorii, când aduceau lădițele cu fructe coapte, apăsau pe butoanele unor mici aparate amplasate la aleea principală. - Ce fac acești culegători? îl întreb pe Henri. - Își marchează flecare lădița. Astfel, la sfârșitul zilei, se știe cât a făcut fiecare. În funcție de rezultat, e plătit. Am înțeles că, prin acest sistem, toate sunt bune și la locul lor
ALTE ?NT?MPL?RI LA APA CORR?ZE by VASILE FILIP () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83173_a_84498]
-
1936) Strada mărginită de copaci, dar lipsită inițial de case, care urmează a fi construite ulterior - iată, transpus într-o imagine, principiul „formelor fără fond“! Himerele oferă, în raport cu realitățile, un apreciabil spor de claritate... În afara proiectului rămas pe hârtie, unele alei de agrement încep totuși a se sădi aievea, și cea mai însemnată dintre ele, promenada de la Șosea, va da loc în scurtă vreme unei instructive confruntări de opinii. Contele Demidov o consideră „un drum rău întreținut, cu arbori de trei
Alfabetul de tranziþie by Ştefan Cazimir () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1380_a_2729]
-
părțile, ce sânt tineri, ci dacă vor să crească, barem numai ca cei de la Colintina, va să înfățișeze cea mai frumoasă primblare, și până atuncea atât de cercată în toate zilele de noblețea Bucureștilor“. După aprecierea lui G. Bariț, noua alee de promenadă este „o podoabă cu care Bucureștii, peste puțini ani, vor întrece pe multe orașe din Europa“. Ce mult se schimbă înfățișarea unui lucru dacă îl privim cu mai multă „paciență“! A curs atâta cerneală pe tema „formelor fără
Alfabetul de tranziþie by Ştefan Cazimir () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1380_a_2729]
-
el în scopul de a-l genera. Și tot atât de adevărat este că, în orice timp, formele fură fond, așa cum ucenicul fură meseria: sunt goluri dornice, primitoare, fremătătoare, o întrupare sensibilă a spaimei de vid. Dacă vrei să ai o frumoasă alee de promenadă, trebuie mai întâi s-o trasezi, apoi să sădești puieții, în fine să aștepți preschimbarea lor în arbori. Până la vremea când aceștia din urmă vor dobândi statura cuvenită, aleea va fi o „formă fără fond“... Uneori, mai ales
Alfabetul de tranziþie by Ştefan Cazimir () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1380_a_2729]