9,447 matches
-
fata, o, Doamne! Dar parcă lacrimile și bocetele au înviat vreodată pe morți? Acuma Dumnezeu să-l odihnească și să-l ierte!... Altfel, pe-aici a fost liniște până când au sărit și românii în bătălie. De atunci însă vai și amar! Mulți au fugit de frică mai spre inima țării, care cum a putut. El a rămas acasă, ce-o fi să fie, căci nu s-a îndurat să-și lase averea de haram. Nici n-au făcut românii multă stricăciune
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Neputința în fața vieții acuma mai mult îl îngrozea decât îl revolta. Conștiința că toate năzuințele și strădaniile lui sunt tot așa de neputincioase și fără rost ca și zvârcolirile unei râme îi năpădea din ce în ce sufletul, împreună cu constatarea amară că viața omului e insuportabilă dacă n-are un reazem solid, care să ție veșnic dreaptă cumpăna între lumea dinlăuntru și cea de afară... Când deschise iar ochii, într-un târziu, văzu iarăși, la picioarele patului, pe fata groparului, cu
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
să grăiască ungurește. Plecă ochii în farfuria goală, ca și cum n-ar mai fi putut îndura privirea mamei sale. Din clipa aceasta însă toate cuvintele ei i se încuibară în inimă ca niște spini și rămaseră acolo, încremenite într-o durere amară. Apoi, când glasul doamnei Bologa tăcu, el șopti atât de domol, parcă i-ar fi fost frică să nu trezească pe cineva: ― Rău îmi pare, mamă, c-am mai venit acasă... Pentru doamna Bologa șoapta aceasta a fost ca o
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
asculta dus, cu ochii pe buzele preotului. Cuvintele se legănau, pluteau și se împreunau într-o melodie stranie, care-i picura în suflet nemărginită încredere. Încet, în neștire, plecă fruntea în pământ, simțindu-și inima copleșită de ceva nespus de amar. Apoi deodată auzi iar glasul preotului, triumfător și puternic, vesel ca o trâmbiță de argint: ― Hristos a înviat din morți... Apostol sări în picioare. Toți oamenii cântau, cu fețele albe de bucurie. Și glasurile fâlfâiau ca niște stegulețe de pace
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Făget pânzele prin care de-abia licăreau stelele în creștetul încă senin al cerului. Ferestrele casei erau galbene, și găleata fântânii plutea în ceață ca pe apă... Apostol Bologa închise bine ușa. Întunericul de afară i se păru atât de amar, că se înfricoșă. Merse spre poartă, ajunse în uliță și porni spre sat. Casele îl priveau cu ochi galbeni, mirați. Drumul mijea ca o chemare stăruitoare. Nici un gând nu-i lumina în minte, inima însă îi poruncea întruna: "Înainte!... Înainte
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
am dat voie să vă servească... Fata s-ajurat că se omoară dacă n-o las... Oameni suntem, domnule locotenent... Numai să luați seama, vă rog mult... De-ar afla domnul căpitan, pe cât e de înverșunat, ar fi vai și amar de mine... Bologa stătea în același loc, înlemnit, cu fața aprinsă de o bucurie copleșitoare. Nu se mai simțea singur, și sufletul îi era înflăcărat de speranță. Șopti într-un extaz de rugăciune: ― Dumnezeu... 5 A doua zi, dis-de-dimineață, veni
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
câmpie nemărginită, plină de mărăcini și buruieni otrăvitoare. Și totuși atunci i se stinseră toate îngrijorările și sufletul i se pătrunse de încredere mare. ― Dezertare? șopti privind cu ochii strălucitori crucea albă dinaintea președintelui. Apoi plecă fruntea și, în tăcerea amară ce se împînzi, întrebarea lui pluti câteva momente, ca o mustrare blândă. Și iarăși răsună glasul colonelului, tremurat, parcă o mână nevăzută i-ar fi strâns beregata: ― Răspunde la întrebarea mea, locotenent Bologa... Și, după o tăcere mai grea și
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
urmă a trecerii lui prin viața noastră. Au dispărut imediat pozele jandarmului din perete și el odată cu sicriul purtat pe umeri de frații săi mai mari. Au urmat îndelungi certuri între cumnate, unchi și bunici, care au lăsat un gust amar peste candida mea copilărie, făcậndu-mă să urăsc de moarte materialitatea lumii, aruncậndu-mă iremediabil în idealitatea ei. Începusem să prețuiesc mai mult ideile oamenilor, intelingența lor vie, luciditatea deciziilor, deși eram la o vậrstă destul de fragedă. Prima zi de școală a
Yon by Luminita Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91711_a_92875]
-
frumos arcuite și așteptậndu-ți în tăcere dragostea. Dar a venit brusc despărțirea de școala din sat, despărțirea de tine, de tot ce-mi era drag. Trebuia să plec la oraș, să ajung “doamnă”, iar acolo aveam să gust cele mai amare experiențe de viață. O școală nouă, cu profesori bine pregătiți, dar foarte exigenți, cu laboratoare moderne, dar cu pretenții la fel de “moderne”. Doamna dirigintă Șelaru era o femeie admirabilă, o profesoară de mare vocație. Soție de director și mamă a unui
Yon by Luminita Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91711_a_92875]
-
cậteodată să sfậșiem chiar prejudecățile cele mai tiranice. Cu neasemuită plăcere îmi înecasem privirile în nemărginirile cerului și ale mării, adorậnd divinitatea și detestậndu-i pe oameni, creaturi nedemne. Uneori un catarg tremurậnd în zare aducea în existența mea monotonă gustul amar al dragostei stinse; ascultam melodia valurilor, toate curgeau parcă prin mine, iar eu vedeam printre ele pe marinarul plecat în larg, care-și părăsise iubitele, uitậndu-le pentru totdeauna. De aceea, infinitatea mării mă copleșește, zbuciumul ei mă incită, dar față
Yon by Luminita Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91711_a_92875]
-
de arginți. Am simțit toate acestea, odată cu cel din urmă mort condus la groapă, cậnd toți s-au năpustit ca ulii “să apuce” pragul casei părintești și să-l înstrăineze aiurea pentru cậteva parale chioare... Am rămas cu un gust amar, oamenii sunt cu totul altfel decat par, iar adventiștii sunt Satana însuși coborật pe pămậnt, indiferent ce ar spune pastorii lor. America nu se dezminte și “a stors” în această sectă tot ce a avut mai jalnic, mai degradant, mai
Yon by Luminita Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91711_a_92875]
-
cheme grăbit la consiliul de familie, să se considere iarăși capul familiei și să înceapă licitația, deși lacrimile mele nu se uscaseră încă pe obraji. Stăteam aliniați pe “studioul” de nuc, cu vitrine curbate, pe care mama mea plătise un amar de bani și chinuise cu acul ca să-l plătească în zeci de rate și așteptau grăbiți să plec, să-l poată vinde cu doi lei. Dac-aș fi putut să urlu, aș fi urlat ca lupii, dar nu eram în
Yon by Luminita Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91711_a_92875]
-
trei stăteau cu mậna întinsă, așteptậndu-și pomana de la mine. L-am lipsit însă de plăcerea de a-și atribui partea leului, cedậnd în favoarea surorii mele, cu condiția să nu văd vreodată vreun pocăit pe acolo. Am rămas cu un gust amar, cu o tristețe nedefinită în sufletul meu și-așa veșnic bolnav de dorul satului natal. Tu și numai tu mă poți întelege, Yoane, de aceea mă întorc de fiecare dată la tine, căci numai tu mi-ai mai rămas ! Dacă
Yon by Luminita Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91711_a_92875]
-
lui Sandu. Dar nu apucă să-și duc planul la Îndeplinire, fiindcă respectivul Începe să râdă În hohote. Hai, dragilor, că dau eu un rând, v-am făcut, parcă stăteați pe coji de nucă, mai aveați puțin și vărsați lacrimi amare. Patroane, două halbe la băieții, să le treacă Întristarea! Și pune-o pe aia cu În cabina de votare azi e mare sărbătoare, cetățeanul dă un vot, iar pe ei Îi doaren cot! Unu la zero pentru mine, v-am
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
afișe colorate, nu-i ridici mingi la fileu. Stai potolit și Îndemni electoratul să voteze după cum Îl taie capul. Nu vrea cu Mirciulică, atunci să voteze cu Trăienel și cu gașca. Dacă nu iese Trăienel o să verse duduia Udrea lacrimi amare și parcă Îmi pare rău de ea, ăștia or s-o treacă pe linie decedată. Boc revine la Cluj, Blaga se blegește de tot, Flutur ajunge prin insectare, Videanu va rumega borduri dimineața, la prânz și seara, Eba rămâne, totuși
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
Roberta În funcție, când a pus-o pe Elena În funcție, când l-a pus pe Boc În funcție, când i-a pus pe toți În funcții. Când a plâns pentru Stolo am plâns și eu cu lacrimi mari și amare. Când a zis că iarna nu i ca vara i-am dat dreptate, m-am dus la nevastă mea și i-am zis femeie, avem un președinte filozof. Când l-a tras și pe Patapievici după el m-am făcut
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
vânt și prin nor. Ce caută raza din ceruri venită, 10Din galbena steauă ce-aleargă prin cer, Ce caută-n mare, în noaptea-i cernită Und-razele pier? În fundul cel umed al mărei turbate, În lumea-i noptoasă, în sînu-i de-amar, 15Lucește o steauă în piatră schimbată, În mărgăritar. E-amantul a stelei ce palidă trece Și-aruncă prin nori a ei rază de nea, E-amantul căzut dintre stele, ce rece 20În mare murea. {EminescuOpIV 20} CÎND PRIVEȘTI OGLINDA MĂREI
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Când privești oglinda mărei, Vezi în ea țărmuri verzi și cerul sărei, Nor și stea. 5Unda-n plesnetul ei geme Și Eol Sună-n papura ce freme Barcarol. Un minut dacă te-ai pierde, 10Tu, măcar Sub noianul mărei verde Și amar, Colo-n umeda-i pustie, Ca-n sicriu, 15Te-ai simți pe vecinicie Mort de viu. Vezi pe buza mea pălită Un surâs, Vezi pe fruntea-mi liniștită 20Dulce vis, Și al luncei vânt de vară Călduros Cîntă-n lira mea amară
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
amar, Colo-n umeda-i pustie, Ca-n sicriu, 15Te-ai simți pe vecinicie Mort de viu. Vezi pe buza mea pălită Un surâs, Vezi pe fruntea-mi liniștită 20Dulce vis, Și al luncei vânt de vară Călduros Cîntă-n lira mea amară Lănguros. {EminescuOpIV 21} 25De-ai pătrunde c-o privire Al meu sân, Să vezi marea-i de mâhnire Și venin, Ai cunoaște-atuncia bine 30Traiul meu: Suflet mort, zâmbiri senine - Iată eu. {EminescuOpIV 22} CINE-I? (din drama "Steaua mării") Norul țipă
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Mă lasă-n lume singur, dispare în abis De nour și de vis. O rază din privire-ți viața mi-a-nnegrit, Din sânul meu speranța divină a fugit; Norocul și-a stins steaua... De m-ai iubi măcar - O înger de amar! Dar nu!... Din lumea-mi neagră tu sbori în calea ta; Sub pasul tău pe-arenă de aur vei călca Când eu pierdut în noapte-mi nimic nu mai sperez, Ci vecinic te visez. {EminescuOpIV 27} În mii de lumine
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
gingașă și argintie Mînuța-i coardele le-ncurcă vie Și cum din zilele poetici, june, A idealului iese minune, Astfel prin notele lirei de-amor Glasul ei tremură, dulce ușor: Liră spartă-n stânca lume, Suflet stins, muiat în nor, Plâns amar luat de glume, Adevărul vrăjitor: E ființa-mi tremurândă Care trece-n infinit, Ca un fulger fără țintă, Ca un cap fără zenit. Și din chinuri ce mă-nneacă, Eu sorb mirul cel curat Cum o lebădă se pleacă, Bând din
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
-n ceruri, un cuget de aur Ce-arunc-a lui raze-n o luncă de laur Cu-al cântului dar. iar, tu, interpretă-a cereștilor plângeri, Credeam că ești chipul ce palida stelă Aruncă pe-o frunte de undă rebelă Pe valul amar. Dar astăzi poetul cu inima-n ceruri, Răpit d-a ta voce în raiu de misteruri, Ș-aduce a minte că-n cerul deschis Văzut-a un geniu cântând Reveria, Pe-o arpă de aur, c-un Ave Maria - Și
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
lunei blonde. Prin vămile veciei Nici vremea nu le trece cu visele mândriei, Nici suflete nu intră, nici suflete nu ies. Prin aerul de noapte, puternic, rece, des, A lunei adormite pătrund razele rare În temnița din pieptu-mi trezind gândiri amare. Când somnul frate-al morții, pe lume falnic zace Cu genele-i închise, cu visele-i de pace, Când palida gândire prin țara morții trece, Și moaie-n visuri de-aur aripa ei cea rece Cu-aghiazima cea dulce a lumii
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
dulce a lumii frunte-atinge, Păcatele-i i-adoarme, invidia o stinge - Ce ochiu veghiază umed? Ce suflet se frământă, Ce suflet țipă-n doliu, ce liră jalnic cîntă?... Sunt eu!.. Privesc trecutul, și-icoana lui barbară E zugrăvită aspru d-ursita-ne amară. {EminescuOpIV 59} Și gândul meu nu poate să rup-acea perdea, Ce-ascunde viitorul puternic după ea. Cîntarea? Cea mai naltă și cea mai îndrăsneață Nu e decât răsunet la vocea cea măreață A undelor teribili, înnalte, sgomotoase A unui
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
margini, în evi de veșnicie! Vai, soarte blăstemată, ce oarbă aruncii bobii, La ori cine în lume dai ceia ce nu-i trebue, Te rog soarte mă scapă, de alții nu - de mine. {EminescuOpIV 64} Atât venin în suflet, și-atît amar în gând, Încât dac-aș putea-o ca să răsuflu-adînc Și bine - aș învenina vremea-n care-s osândit De a trăi. O geniu, ce pătrunzi Nemărginirea - iartă c-amărăciunea mea M-a-nvins! Tu știi să judeci și știi că
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]