8,108 matches
-
1918 prin fondarea Cehoslovaciei, a Statului slovenilor, croaților și sârbilor și a statului Austria Germană, ieșirea Ungariei din uniunea reală precum și Tratatul de la St. Germain din 1919 au condus la, respectiv au pecetluit sfârșitul Austro-Ungariei. Republica succesoare a păstrat numele „austriac”, a abolit nobilimea și i-a expulzat pe Habsburgi din țară. Nu în ultimul rând pe baza experiențelor din deceniile care au urmat, administrației habsburgice, inclusiv din perioada ei austro-ungară, i se păstrează în Austria zilelor noastre o amintire în
Austro-Ungaria () [Corola-website/Science/297468_a_298797]
-
Imperiul Austro-Ungar", deși folosită, este eronată dat fiind că Austro-Ungaria era împărătească și crăiască, adică era o uniune formată din Imperiul Austriei și din Regatul Ungariei în care termenul de „imperiu” era folosit exclusiv pentru a face referință la partea austriacă a Dublei Monarhii. Austro-Ungaria nu avea un drapel de stat unic și comun ambelor părți ale monarhiei. În schimb, avea: Printr-un decret al monarhului, la 12 octombrie 1915 a fost adoptată o nouă serie de steaguri pentru marină, inclusiv
Austro-Ungaria () [Corola-website/Science/297468_a_298797]
-
egală măsură legitime ale celor două jumătăți ale monarhiei și a micii steme a Casei de Austria. Deviza "indivisibiliter ac inseparabiliter" („indivizibl și inseparabil“) trebuia să evoce solidaritatea celor două state în cadrul uniunii reale a monarhie. Stema mijlocie a jumătății austriece a monarhiei înfățișează vulturul bicefal încoronat cu coroana imperială și având pe piept un scut cuprinzând stemele Cisleithaniei. Scutul stemei mijlocii este superpozat de coroana imperială a Habsburgilor și este susținut de doi grifoni. Scutul stemei jumătății maghiare a monarhiei
Austro-Ungaria () [Corola-website/Science/297468_a_298797]
-
de coroana imperială a Habsburgilor și este susținut de doi grifoni. Scutul stemei jumătății maghiare a monarhiei este superpozat de Coroana Sfântului Ștefan și este flancat de doi îngeri îmbrăcați în alb. Rădăcinile Austro-Ungariei se găsesc în disputa dintre Imperiul Austriac și Regatul Prusiei în privința rolului dominant în cadrul Confederației Germane, care a fost întemeiată în 8 iunie 1815, la Congresul de la Viena, cu Austria ca putere prezidială. Din punctul de vedere al Prusiei, Austria era principalul obstacol în calea realizării soluției
Austro-Ungaria () [Corola-website/Science/297468_a_298797]
-
conducerea Prusiei, din care Austria urma să fie exclusă — soluție susținută de o organizație politică supraregională, numită Asociația Națională Germană. Această dispută a fost decisă în favoarea Prusiei în 3 iulie 1866, la Bătălia de la Königgrätz, în cadrul Războiului germano-german. Pentru Imperiul Austriac, cea mai grea consecință a acestui război a fost izolarea provocată de secesiunea forțată a statelor germane. Acestei slăbiri a germanilor în Imperiul Austriac i-a corespuns o întărire a poziției naționalităților negermane care erau demografic dominante, ceea ce a provocat
Austro-Ungaria () [Corola-website/Science/297468_a_298797]
-
decisă în favoarea Prusiei în 3 iulie 1866, la Bătălia de la Königgrätz, în cadrul Războiului germano-german. Pentru Imperiul Austriac, cea mai grea consecință a acestui război a fost izolarea provocată de secesiunea forțată a statelor germane. Acestei slăbiri a germanilor în Imperiul Austriac i-a corespuns o întărire a poziției naționalităților negermane care erau demografic dominante, ceea ce a provocat temeri în privința demantelării statului multinațional, deja puternic zguduit în 1848. Pentru a reduce acest pericol, casa imperială a trebuit înainte de toate să destindă relațiile
Austro-Ungaria () [Corola-website/Science/297468_a_298797]
-
refuz al obedienței administrative și fiscale a antrenat o prezență militară permanentă. Ca elemente modernizante ale acestei faze, pe lângă eliberarea iobagilor pe tot cuprinsul Dublei Monarhii, sunt de remarcat modernizarea sistemului de învățământ, sfârșitul jurisdicției patrimoniale și introducerea codului penal austriac. Confruntarea a fost în cele din urmă impulsionată și de avântul economic, însă o primă apropiere între cele două părți a fost realizată cu succes de către guvernul imperial în 1865, odată cu reinstaurarea Dietei de la Pesta și cu promisiunea restaurării lărgite
Austro-Ungaria () [Corola-website/Science/297468_a_298797]
-
credință împăratului Francisc Iosif I. Concomitent au intrat în vigoare dispozițiile Compromisului austro-ungar. Aceste evenimente au marcat "de facto" ziua de naștere a Dublei Monarhii, chiar dacă tratatul Compromisului încheiat în Ungaria în 12 iunie a fost sancționat de Consiliul Imperial austriac abia în 21 decembrie 1867 și a devenit valid începând cu 22 decembrie 1867 (sub numele popular de Constituția din decembrie). Francisc Iosif I a fost încoronat la Buda ca Rege al Ungariei în 8 iunie 1867. Francisc Iosif I
Austro-Ungaria () [Corola-website/Science/297468_a_298797]
-
la plănuirea unei intervenții militare cisleithanice în Transleithania. Toate acestea au arătat că influența lui Francisc Iosif I ca rege maghiar asupra politicii interne maghiare din Transleithania era cu mult mai redusă decât aceea pe care o avea ca împărat austriac asupra guvernelor Cisleithaniei. Unul dintre ultimele lui mijloace de a pune presiune asupra Ungariei rămânea amenințarea introducerii alegerilor generale și libere. Compromisul cu Ungaria, care i-a adus Ungariei o largă autonomie statală, a antrenat însă protestul altor naționalități, în
Austro-Ungaria () [Corola-website/Science/297468_a_298797]
-
cu Ungaria, care i-a adus Ungariei o largă autonomie statală, a antrenat însă protestul altor naționalități, în special slave. Cereri concrete de realizare a unui compromis asemănător au fost făcute de către cehi pentru țările coroanei boeme (Boemia, Moravia, Silezia austriacă). Interesele neluate în seamă ale celorlalte naționalități și politica de maghiarizare au dus la tensiuni etnice și la apariția termenului „închisoarea popoarelor”. Pe de altă parte, Dubla Monarhie a prosperat ca spațiu economic comun, cu o monedă unică. În Cisleithania
Austro-Ungaria () [Corola-website/Science/297468_a_298797]
-
în zgomot, motiv pentru care guvernul imperial a propus prorogarea Consiliului și a guvernat mai departe prin decrete provizorii. În Ungaria, naționalitățile nemaghiare, care constituiau jumătate din populație, erau discriminate prin legile educației și prin dreptul la vot. Spre deosebire de jumătatea austriacă a monarhie, unde dreptul de vot universal a fost introdus cu succes la alegerile din 1907, în Transleithania nu a existat sufragiu universal până la sfârșitul Dublei Monarhii. Privilegiile determinate de starea socială și de puterea economică erau considerabil mai autoritare
Austro-Ungaria () [Corola-website/Science/297468_a_298797]
-
să participe” deoarece, până la încoronarea sa ca Rege al Ungariei în 1867, Francisc Iosif I era luat drept un suveran străin. În Praga și în Ljubljana s-a ajuns în 1908 la revolte împotriva germanilor ca popor dominant în jumătatea austriacă a Dublei Monarhii. În 28 iunie 1914, Francisc Ferdinand și soția sa Sofia, Ducesă de Hohenberg, au vizitat Sarajevo, capitala Bosniei anexate în 1908. În aceeași zi, Regatul Serbiei celebra pentru prima dată Vidovdanul ca sărbătoare națională oficială, fiind ziua
Austro-Ungaria () [Corola-website/Science/297468_a_298797]
-
stabilirea păcii au fost făcute din această cauză în secret și au rămas futile. În provincie au existat în 1918 mari crize de provizii și greve, în Golful Kotor din Dalmația matrozii s-au revoltat. Când Consiliul Imperial, parlamentul jumătății austriece a Dublei Monarhii, a fost rechemat pentru data de 30 mai 1917 după mai bine de trei ani de guvernare în absența legislativului, reprezentanții aleși ai țărilor Coroanei și-au declarat încrederea în statul național: Polonezii din Galiția voiau să
Austro-Ungaria () [Corola-website/Science/297468_a_298797]
-
fi găsită la fel de puțin în timpul războiului ca înainte de 1914. La 16 octombrie 1918, la sugestia guvernului cezaro-crăiesc condus de Hussarek-Heinlein, împăratul Carol I a publicat un manifest intitulat " Manifestul popoarelor", adresat popoarelor Cisleithaniei. Acest manifest trebuia să impulsioneze transformarea jumătății austriece a Dublei Monarhii într-o confederație a popoarelor libere sub umbrela protectoare a împăratului. Naționalitățile Cisleithaniei au fost astfel invitate să-și constituie propriile consilii și adunări naționale reprezentative (diete). Guvernul maghiar Wekerle, care aprecia greșit situația, a refuzat hotărît
Austro-Ungaria () [Corola-website/Science/297468_a_298797]
-
maghiar Wekerle, care aprecia greșit situația, a refuzat hotărît manifestul; cu toate acestea, în 18 octombrie, cu acordul regelui Carol al IV-lea, a anunțat în Dieta Ungariei o propunere de lege pentru intrarea într-o uniune personală cu țările austriece. Uniunea reală care exista de la compromisul din 1867 urma să fie astfel terminată; maghiarii voiau să desfacă toate legăturile politice cu țările austriece. Problema naționalităților Cisleithaniei nu putea fi însă separată de aceea a Transleithaniei: croații din Dalmația austriacă voiau
Austro-Ungaria () [Corola-website/Science/297468_a_298797]
-
a anunțat în Dieta Ungariei o propunere de lege pentru intrarea într-o uniune personală cu țările austriece. Uniunea reală care exista de la compromisul din 1867 urma să fie astfel terminată; maghiarii voiau să desfacă toate legăturile politice cu țările austriece. Problema naționalităților Cisleithaniei nu putea fi însă separată de aceea a Transleithaniei: croații din Dalmația austriacă voiau să fondeze statul slavilor de sud împreună cu croații ungurești, cehii austrieci voiau să creeze Cehoslovacia cu slovacii ungurești. Încercarea prin "Manifestul Popoarelor" de
Austro-Ungaria () [Corola-website/Science/297468_a_298797]
-
țările austriece. Uniunea reală care exista de la compromisul din 1867 urma să fie astfel terminată; maghiarii voiau să desfacă toate legăturile politice cu țările austriece. Problema naționalităților Cisleithaniei nu putea fi însă separată de aceea a Transleithaniei: croații din Dalmația austriacă voiau să fondeze statul slavilor de sud împreună cu croații ungurești, cehii austrieci voiau să creeze Cehoslovacia cu slovacii ungurești. Încercarea prin "Manifestul Popoarelor" de a face posibilă o nouă ordine a Dublei Monarhii Imperiale și Regale sub conducerea măcar nominală
Austro-Ungaria () [Corola-website/Science/297468_a_298797]
-
fie astfel terminată; maghiarii voiau să desfacă toate legăturile politice cu țările austriece. Problema naționalităților Cisleithaniei nu putea fi însă separată de aceea a Transleithaniei: croații din Dalmația austriacă voiau să fondeze statul slavilor de sud împreună cu croații ungurești, cehii austrieci voiau să creeze Cehoslovacia cu slovacii ungurești. Încercarea prin "Manifestul Popoarelor" de a face posibilă o nouă ordine a Dublei Monarhii Imperiale și Regale sub conducerea măcar nominală a Casei de Habsburg-Lorena era astfel sortită eșcului. Dorințele naționale erau cu
Austro-Ungaria () [Corola-website/Science/297468_a_298797]
-
Iugoslaviei) precum și cedările teritoriale făcute Italiei și Regatului României. Austriei Germane i s-a interzis integrarea în noua republică germană. În mod deliberat, Tratatul de la Saint-Germain-en-Laye nu a utilizat termenul „German” în numele statului: tratatul a fost încheiat așadar cu „Republica Austriacă”, iar numele de „Austria Germană” purtat pînă în acel moment nu a mai apărut niciodată. Ungaria a fost nevoită să renunțe în favoarea Cehoslovaciei, a României, a Regatului sârbilor, croaților și slovenilor precum și a Austriei la două treimi din teritoriul anterior
Austro-Ungaria () [Corola-website/Science/297468_a_298797]
-
larga și comprehensiva toleranță religioasă, cu statul de drept și cu menținerea unei infrastructuri dezvoltate. De asemenea, cei mai mulți activiști ai minorităților au recunoscut importanța statului Austro-Ungariei per ansamblu ca sistem de securitate colectivă, în care existau diferențe mari între jumătatea austriacă și jumătatea maghiară a Dublei Monarhii. Aceste caracteristici ale Monarhiei Dunărene au rămas multă vreme în memorie. Așa numitul „efect Habsburg” ar modela chiar și în zilele noastre locuitorii din interiorul fostelor granițe ale Dublei Monarhii. Fostele instituții ale monarhiei
Austro-Ungaria () [Corola-website/Science/297468_a_298797]
-
multe localități sunt păstrate în continuare clădiri de utilitate publică (de la teatre la gări feroviare) construite în stilul arhitectural anterior anului 1918. De asemenea, moștenirea monarhiei este evidentă și în istoria științei și în istoria culturală. Potrivit criticilor politicii externe austriece din zilele noastre, cooperarea cu statele vecine din nordul, estul și sud-estul Austriei nu a jucat un rol fundamental după 1989, ceea ce este o greșeală. Aceastei păreri i se opun investițiile considerabile ale întreprinderilor austriece în țările vecine. Pe lângă acestea
Austro-Ungaria () [Corola-website/Science/297468_a_298797]
-
culturală. Potrivit criticilor politicii externe austriece din zilele noastre, cooperarea cu statele vecine din nordul, estul și sud-estul Austriei nu a jucat un rol fundamental după 1989, ceea ce este o greșeală. Aceastei păreri i se opun investițiile considerabile ale întreprinderilor austriece în țările vecine. Pe lângă acestea, există și în interiorul Uniunii Europene forme de cooperare deosebit de intensive între țările de pe teritoriul fostei Duble Monarhii. Astfel, încă din 1991, membrii Grupului de la Visegrád se străduiesc să întărească formele reciproce de cooperare politică și
Austro-Ungaria () [Corola-website/Science/297468_a_298797]
-
regiunilor în care s-au instalat. Partea acestor familii care s-au integrat în Germania de Vest este cu mult mai mare decât aceea a familiilor care s-au stabilit în Austria, deși chiar și după destrămarea Dublei Monarhii, Republica Austriacă — în special orașul Viena — a fost văzută în continuare, ca întotdeauna, drept un centru cultural al vorbitorilor de germană din „vechea Austrie” (prin care, după 1918, s-a înțeles Cisleithania). Alte familii au emigrat în alte țări, cum ar fi
Austro-Ungaria () [Corola-website/Science/297468_a_298797]
-
al vorbitorilor de germană din „vechea Austrie” (prin care, după 1918, s-a înțeles Cisleithania). Alte familii au emigrat în alte țări, cum ar fi Statele Unite ale Americii, Canada, Israel sau Australia. Râul Leitha constituia în parte granița dintre jumătatea austriacă și jumătatea ungară a Dublei Monarhii (în zilele noastre corespunde graniței de vest a Burgenland-ului). De la acesta au derivat denumirile "Cisleithania" („Țara de dincoace de Leitha” pentru partea vestică a Dublei Monarhii) și "Transleithania" („Țara de dincolo de Leitha” pentru partea
Austro-Ungaria () [Corola-website/Science/297468_a_298797]
-
Compromisul din 1867, în 14 noiembrie 1868, Împăratul și Regele a stabilit titlul monarhului și numele statului: Numele "Austria" a fost utilizat cu parcimonie în practica administrației de stat din interiorul granițelor, probabil din considerație pentru majoritatea negermană din Imperiul Austriac. Pe de o parte, constituția din 21 decembrie 1867 stabilea că există „o cetățenie austriacă obligatorie... pentru toți membrii Regatelor și Țărilor reprezentate în Consiliul Imperial” (în Ungaria, cetățenia era la fel de inclusivă). Pe de altă parte, teritoriul statului a fost
Austro-Ungaria () [Corola-website/Science/297468_a_298797]