7,208 matches
-
situație de ușoară criză. Coboară glasul. A fost un accident nefericit cu unul dintre torturi. Extrem de nefericit. — Domnișoara Bloomwood? Ridic ochii și vă un bărbat cu păr alb și un licăr jucăuș în privire, îmbrăcat în vestimentație albă impecabilă de chef. Sunt Antoine Montignac. Cofetarul cofetarilor. M-ați văzut cumva la emisiunea mea? — Antoine, nu cred c-am rezolvat încă problema cu... celălalt client..., spune Robyn stresată. — Vin imediat. Face un gest vag din mână, trimițând-o la plimbare. Domnișoară Bloomwood
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
procedeul Guglielmi de embolizare a anevrismelor cu ajutorul unui tub detașabil? Câțiva dintre cei prezenți încuviințează din cap, și văd că alții își iau notițe. — Ei bine, în California s-au efectuat de curând niște studii clinice... Parcă nu mai am chef să-mi pun întrebarea. Cred că n-ar fi o idee rea să o iau încet spre ieșire, în timp ce ea vorbește. Dar e prea târziu, doctorița se oprește și se uită direct la mine. — Care era întrebarea ta? Îmi zâmbește
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
dreptate. Că publicitatea pe care o vom obține prin intermediul fundației va aduce beneficii considerabile companiei. Faptul că aceasta îi aparține mamei mele e total irelevant. — Da, spun fără prea mare tragere de inimă. Cred că da. Chiar nu am nici un chef să încep o discuție despre mama lui în momentul ăsta, așa că deschid iar cartea cu jurăminte. — Hei, ia uite, e și unul pentru Dragostea care te ia pe sus. Ne cunoaștem doar de o oră, dar știu deja că te
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
ceva? — Nu! Doar că... că... Așa nu merge. Știu că Christina are dreptate. Știu că n-am de ce să mă simt vinovată. E nunta mea, sunt adult în toată firea și ar trebui să mi-o fac unde am eu chef. Nu le cer alor mei să plătească ei pentru ea. Nu le cer să facă nici un efort. Dar, chiar și așa. Nu pot să-i spun lui mami că mă mărit la Plaza la telefon. Pur și simplu nu pot
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
dacă vrei să vă vedeți azi, mai încolo? I-am spus că eu cred că da... A, și trebuie să te avertizez. Mami se întoarce spre mine. Tom și Lucy. — A, da? Ce-i cu ei? Mă resemnez fără nici un chef să mă plictisesc cu ultimele detalii despre mobila cea nouă de bucătărie pe care tocmai și-au luat-o sau despre ultima promovare a lui Lucy la slujbă. — S-au despărțit. Mami coboară glasul, deși în mașină nu se mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
să fac asta? Nu pot. Dar trebuie. Dar nu pot, pur și simplu nu pot. E nunta mea, îmi spun ferm, încercând să-mi regăsesc siguranța de sine a unei new-yorkeze tipice. Pot să-mi fac nunta oriunde am eu chef. Însă toate aceste cuvinte îmi sună extrem de fals și mă crispez. Poate că a fost adevărat inițial. Înainte ca ei să apuce să facă ceva, înainte de a depune orice efort. Dar acum... acum nu mai e numai nunta mea. E
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
n-am avut că asta înseamnă să ai un copil. Credeam că o să ne distrăm de mama focului. N-am știut că Suze o să trebuiască să-l hrănească din oră-n oră. Și că o să ne trezim că n-are chef să doarmă. Sau că n-o să-i placă deloc în pătuț. Pe bune, ce vrea de la viață? I l-am luat de Conran Shop! Ce vrea mai mult? E un pătuț superb din lemn de fag, cu păturici albe. Eram
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
cu câtă tandrețe am fost în stare. Ceea ce, atât cât a durat, a fost OK. (Și întâmplarea face că a durat ceva.) Dar situația nu s-a schimbat cu nimic. După asta a revenit la starea lui de dinainte, fără chef de viață, privind în gol. Cel mai mult și cel mai mult am încercat varianta cu discutatul. M-am așezat lângă el și am început să-i vorbesc. Câteodată am impresia că sunt pe drumul cel bun. Însă imediat după
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
mă sufocă. În fiecare cameră, de-a lungul pereților sunt înșirate cutii uriașe de carton, puse una peste alta. Mami îmi trimite cam cincizeci de faxuri pe zi, Robyn a început să vină pe capul meu neanunțată când are ea chef, iar în sufragerie e plin de voaluri și paruri pe care cei de la Dream Dress mi le-au trimis fără măcar să mă întrebe dacă le vreau. — Becky? Ridic ochii de la cafeaua de dimineață și îl văd pe Danny intrând în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
ajuta în vreun fel? spune o femeie cu un ecuson cu Plaza la rever. — Mă... uitam și eu pe aici... zic. — Vă uitați pe aici? Mă privește cu ochii mijiți destul de neprietenos. — Da! Pentru eventualitatea în care... ăă... îmi vine cheful să mă mărit. Și o șterg repede înainte să mă mai întrebe ceva. Oricum, am văzut deja destul. Nu prea știu cum să ajung înapoi în apartament și locul ăsta e atât de imens că în mod sigur am să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
strecurăm și noi undeva în spate... — Dar... ce naiba faceți aici? — Ce limbaj e ăsta? spune Clive, cu reproș. — Ce rost are să ai în subordine peste câteva sute de avioane particulare, dacă nu poți să zbori cu ele unde ai tu chef? spune Laurel, venind să mă îmbrățișeze. Ne-am hotărât brusc că trebuie neapărat să vedem când te măriți. — De-adevăratelea, spune Michael în urechea mea. Îmi scot pălăria în fața ta, Becky. Când ei dispar în biserică, tati și cu mine
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
arăta ca o „odaliscă” și cânta „ca o hanâmă [= fiică de han] de sarai”. În Bucureștiul fanariot de la Începutul secolului al XIX-lea, ciocoii români cereau „lucru bun, iar nu tălanițe [= prostituate ordinare] din mahalaua Scaune”. Și, Într-adevăr, la chefurile lor erau invitate cadâne ca „ieșite din haremurile turcești” : Arghira (grecoaică ; „unii susțin că chiar domnitorul Caragea Îi da vizite secrete”), Calmuca (tătăroaică) și Rozolina (nemțoaică) <endnote id="(657, pp. 26-27 și 108-109)"/>. Într-un „roman național” (Manoil, 1855), Dimitrie
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
trecută cînd am fost la Viișoara ca s-o aducem pe Lăcrămioara (spusesem Lenuței că ar fi posibil să ne oprim prin Bacău). Iată-ne așadar acum, la începutul unui nou an de slujbă; Nuța destul de obosită, eu, încordat, fără chef de nimic, deoarece nu mă simt prea bine, plus atmosfera de la facultate, conflictul cu conducerea ei (implicit, rectoratul) care a luat forme dure (și în public). N-am mai putut răbda procedeele mafiote cu care sunt lucrat, calomniat etc., și
Scrisori către un redactor vol. I by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/859_a_1713]
-
cu anumite prilejuri și numai dacă va fi cazul, a unor plachete și culegeri de texte sub egida Comitetului de cultură și artă sau Consiliului județean al sindicatelor, cu un profil diferit față de cel al publicațiilor periodice”. Deci, cine avea chef să-și manifeste public talentul, trebuia să și-l agațe În cuiul partidului comunist român unde putea fi „analizat” de vreun oareșce tov. cu cultură estetică extrem de limitată, obtuz ideologic și prizonier al demolatoarei doctrine marxist-leniniste. a.y. Pe scenă
Momente istorice bârlădene, huşene şi vasluiene by Paul Z ahariuc () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1744_a_92269]
-
de următoarea intervenție aproape părintească: „După ce citește ordinul spune : Oare i-o veni mintea la cap?>>. (nume șters, n.n.) spune: <<O să-i vină că dacă nu-i vine o să-i vină altceva (aluzie la o nouă condamnare, desigur, n.n.)>>”. Cinstitul chef cu lichior (dar fără proaspătul paroh) a continuat și turnătorul amintise acest fapt astfel: „După ce se termină de băut prima sticlă, (nume șters, n.n.) dă lui (nume șters, n.n.) 30 de lei să mai aducă o sticlă cu lichior (de
Momente istorice bârlădene, huşene şi vasluiene by Paul Z ahariuc () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1744_a_92269]
-
mai la sud. Într-o zi apare un grup de trei prietene dintre care una vrea să meargă pe jos până ceva mai departe, într-o vale, unde locuia un unchi îndepărtat al ei. Niciuna dintre prietenele ei nu avea chef să meargă, așa că am decis eu să o însoțesc, mai ales că îl cunoscusem pe unchiul respectiv cu ceva ani în urmă și știam că este un șaman respectat. Plecăm noi două de dimineață, ajungem la fermă destul de târziu și
Chemarea Călătorii în lumea șamanilor amazonieni by Ingrid Daniela Cozma () [Corola-publishinghouse/Memoirs/821_a_1747]
-
nu mă las zdrobită. La un moment dat mă văd într-o situație în care încep să reacționez aproape miorlăit, spunând că nu îmi place să fac asta, nu îmi place să fac cealaltă, dau din umeri și nu am chef să particip la ceva ce toți cei din jur iau parte. Am un gând fugitiv de luciditate în care mă gândesc că nu recunosc în niciun fel noul meu caracter, este un comportament complet străin mie pe care totuși îl
Chemarea Călătorii în lumea șamanilor amazonieni by Ingrid Daniela Cozma () [Corola-publishinghouse/Memoirs/821_a_1747]
-
pe terorist pînă cînd acesta aruncă în aer un avion. Cor... poftim ? Cînd s a mai pomenit ca Bond să n-aibă timp ? și, de unde priveam eu, mi s-a părut că nici măcar nu e vorba de timp, ci de chef. Pînă la urmă apare cineva de care are chef : o contabilă din serviciul secret britanic, care se numește Vesper Lynd și care respinge cu hotărîre numele fals de Broadchest (Pieptoasa), inventat pentru ea din rațiuni de securitate. Iarăși, cînd s-
Bunul, Răul și Urîtul în cinema by Andrei Gorzo () [Corola-publishinghouse/Memoirs/818_a_1758]
-
avion. Cor... poftim ? Cînd s a mai pomenit ca Bond să n-aibă timp ? și, de unde priveam eu, mi s-a părut că nici măcar nu e vorba de timp, ci de chef. Pînă la urmă apare cineva de care are chef : o contabilă din serviciul secret britanic, care se numește Vesper Lynd și care respinge cu hotărîre numele fals de Broadchest (Pieptoasa), inventat pentru ea din rațiuni de securitate. Iarăși, cînd s-a mai pomenit ca o Bond girl să nu
Bunul, Răul și Urîtul în cinema by Andrei Gorzo () [Corola-publishinghouse/Memoirs/818_a_1758]
-
comunitate, iar tânărul nostru s-a trezit singur, într-o religie nouă, fără acel sprijin moral din partea prietenului său. Curând, viața din lume îl atrase ca un magnet și părăsi biserica, ba mai mult, începu să ducă o viață de chefuri, beții și desfrâu. Paisprezece ani a stat departe de biserică și, în tot acest timp, coborâse în cele mai adânci prăpăstii ale păcatului. Dar într-o zi, cineva îi bătu la ușă și nu mică îi fu mirarea când văzu
Rănit de oameni ... vindecat de Dumnezeu! by Ionel TURTURICĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91603_a_93002]
-
mult, deși știu că o crezi din tot sufletul. Mântuirea noastră oricum nu poate fi dependentă de ceea ce facem. Te rog las-o mai moale! Nu vezi că toți stăm și ne uităm la tine? Le-ai luat la toți cheful de muncă. Ce crezi că poți face tu cu gașca ta? Deja vreo doi, trei membri poți să-i propui pentru excludere, că încă nu s-au lăsat de toate păcatele. Eu i-aș propune comitetului, dar sunt vreo doi
Rănit de oameni ... vindecat de Dumnezeu! by Ionel TURTURICĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91603_a_93002]
-
comunist. Vasile Penu, tatăl, era nevoit să-i ascundă de fiecare dată în ieslea căilor sau în cuverturi. În cele din urmă, el l-a admonestat pe Alexandru: (Ori îți vezi de treabă, ori pleci din casa mea, n-am chef să vină ăștia mereu pe capul meu!) Năzbâtiile politice ale lui Alexandru au primat însă, mai ales că munca nu-i prea plăcea. Alexandru Penu și-a părăsit părinții, pe care chiar i-a renegat. Hotărât, el și-a schimbat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/85070_a_85857]
-
omului recent. Ca și cauză însă, efectul pe care-l poate produce poate fi amplificat până la „enorm” pe un fond de anxietate indusă. Știm ce efect are zarva chefliilor pentru cuplul de pașnici sexagenari, Leonida și Efimița, cum zgomotul unui chef se transformă în tumultul unei zavere. Și călătorului întors de la Paris și găzduit într- un hotel de provincie zgomotul nocturn al străzii îi amplifică starea de excitație nervoasă până la deformarea percepției spre „enorm” și „monstruos”. O parte dintre personajele lui
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
văzut, am zis și eu : să te ferească Dumnezeu de furia poporului !... Ce să vezi, domnule ? Steaguri, muzici, chiote, tămbălău, lucru mare, și lume, lume,... de-ți venea amețeală nu altceva.” O altă „revuluție” se transformă în Boborul într-un chef cu cârnați, vin și lăutari, așa cum revoluția cu năbădăi a intratabilei ploieș- tence, Mița Baston, în D’ale carnavalului este pe punctul de a deveni un act amoros. Cum se poate observa, violența potențială în opera lui Caragiale se convertește
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
aer însoțesc și alte sărbători, dar deja obiceiul este perceput într-un registru peiorativ ca mitocănesc. „Da’ pân-acuma n-am putut închide ochii : toată noaptea a fost masă mare la băcanul din colț ; acu d-abia s-a spart cheful. Adineaori a trecut p- aici vreo câțiva, se duceau acasă pe două cărări ; era și Nae Ipingescu, ipistatul, beat frânt ; chiuia și trăgea la pistoale... obicei mitocănesc.” În sfera sărbătorii cu profil dionisiac, o sărbătoare care funcționează în regimul excesi-
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]