KorAP: Find »[drukola/base=ciudat & drukola/pos=adverb]« with Poliqarp

<1 ...268 269 270 ...328 >

8,186 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332

sunt tată și de aceea nu înțeleg nimic; măcar tu explică-mi! O iubesc pe Aglaia Ivanovna. Ea știe și... mi se pare că știe de multă vreme. Generalul strânse din umeri. — Ciudat, ciudat... și o iubești mult? — Foarte mult. — Ciudat, tare ciudat mi se pare. Adică, ce surpriză și ce lovitură, încât... Vezi tu, dragul meu, nu mă refer la avere (deși mă așteptam ca să fie ceva mai mare), dar... pentru mine, fericirea fiicei mele... în sfârșit... ești capabil s-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
și de aceea nu înțeleg nimic; măcar tu explică-mi! O iubesc pe Aglaia Ivanovna. Ea știe și... mi se pare că știe de multă vreme. Generalul strânse din umeri. — Ciudat, ciudat... și o iubești mult? — Foarte mult. — Ciudat, tare ciudat mi se pare. Adică, ce surpriză și ce lovitură, încât... Vezi tu, dragul meu, nu mă refer la avere (deși mă așteptam ca să fie ceva mai mare), dar... pentru mine, fericirea fiicei mele... în sfârșit... ești capabil s-o faci

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
și deoarece erau șanse ca ea să aibă o atitudine binevoitoare față de prinț, părinții Aglaiei sperau că „societatea“ îl va primi pe logodnicul Aglaiei de-a dreptul din mâinile atotputernicei „bătrâne“ și că, prin urmare, dacă se va observa ceva ciudat la acesta, având o asemenea protecție, ciudățenia va părea mult mai puțin ciudată. Problema e că părinții nu erau câtuși de puțin în stare să decidă: „Există oare ceva ciudat în istoria asta și în ce măsură? Sau nu există nimic ciudat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
bătrâne“ și că, prin urmare, dacă se va observa ceva ciudat la acesta, având o asemenea protecție, ciudățenia va părea mult mai puțin ciudată. Problema e că părinții nu erau câtuși de puțin în stare să decidă: „Există oare ceva ciudat în istoria asta și în ce măsură? Sau nu există nimic ciudat?“ Părerea amicală și sinceră a unor persoane de mare autoritate și competență era necesară tocmai în momentul de față, când, datorită Aglaiei, încă nu era nimic hotărât definitiv. În orice

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
ciudat la acesta, având o asemenea protecție, ciudățenia va părea mult mai puțin ciudată. Problema e că părinții nu erau câtuși de puțin în stare să decidă: „Există oare ceva ciudat în istoria asta și în ce măsură? Sau nu există nimic ciudat?“ Părerea amicală și sinceră a unor persoane de mare autoritate și competență era necesară tocmai în momentul de față, când, datorită Aglaiei, încă nu era nimic hotărât definitiv. În orice caz, mai devreme sau mai târziu, prințul trebuia introdus în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
Taci, taci, taci! îl întrerupse deodată Aglaia, strângându-i tare mâna și privindu-l aproape îngrozită. În acel moment o strigă cineva. Ca și cum s-ar fi bucurat, ea îl părăsi și plecă în fugă. Prințul a avut febră toată noaptea. Ciudat, avea febră deja de câteva nopți la rând. De data aceasta, delirând pe jumătate, avu o idee: ce-ar fi dacă a doua zi, de față cu toată lumea, l-ar apuca o criză de epilepsie? Doar mai avusese și altădată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
și pătat, cravata îi ședea strâmb, gulerul redingotei era rupt. Acasă făcea chiar tărăboi, de se auzea din celălalt capăt al curții; Vera venise odată plânsă și îi povestise. De îndată ce-și făcu acum apariția, începu să vorbească foarte ciudat, bătându-se în piept și învinovățindu-se de ceva... — Am primit... am primit răsplata pentru trădarea și mârșăvia mea... O scatoalcă am primit! încheie el, în sfârșit, tragic. — O scatoalcă? De la cine?... Și așa de dimineață? — Așa de dimineață? zâmbi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
față. — Sunt josnic, josnic! se văicări el, apropiindu-se imediat, lăcrimând și bătându-se cu pumnii în piept. — Ar fi o mârșăvie! — Curat mârșăvie! Ăsta-i cuvântul! Și ce-i cu năravul ăsta al dumitale de a... proceda atât de ciudat? Nu ești decât un... un spion! De ce ai ticluit scrisoarea aceea anonimă îngrijorând... o femeie atât de cumsecade și de bună la suflet? De ce, la urma urmei, Aglaia Ivanovna n-ar avea voie să scrie cui crede ea de cuviință

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
ieșea în evidență un fapt important și extrem: că Aglaia era foarte alarmată, foarte nehotărâtă și foarte chinuită de ceva („de gelozie“, șopti prințul în sinea lui). Mai rezulta și că, desigur, o tulburau niște oameni răi, și era foarte ciudat că avea atâta încredere în aceștia. Cu siguranță, în acest căpșor lipsit de experiență, dar nesăbuit și mândru se înfiripau niște planuri deosebite, poate nefaste și... și nemaipomenite. Prințul era extrem de speriat și, în tulburarea sa, nu știa absolut deloc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
care, o dată la cinci ani, rostea câte o cugetare „remarcabil de profundă“, atât de profundă, de altminteri, încât se afla în cercul cel mai select; deci, era unul dintre funcționarii superiori care, de regulă, după un serviciu extrem de îndelungat (chiar ciudat de îndelungat), mor în ranguri înalte, în slujbe excelente și cu mulți bani, cu toate că nu au făcut cine știe ce fapte mari și chiar au nutrit o anumită aversiune față de faptele mari. Acest general era șeful direct de serviciu al lui Ivan

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
la nimic și care, precum ființa nevăzută din basme, pătrunsese în cameră și acum observă niște oameni străini, dar interesanți pentru el. Vedea cum erau măturate cioburile, auzea discuțiile grăbite, o vedea pe Aglaia, care era palidă și îl privea ciudat, foarte ciudat: în ochii ei nu era deloc ură, nici mânie; îl țintuia cu o privire speriată, dar plină de simpatie, în timp ce la ceilalți se uita cu ochi strălucitori... brusc, inima lui începu să suspine dulce. În sfârșit, cu o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
și care, precum ființa nevăzută din basme, pătrunsese în cameră și acum observă niște oameni străini, dar interesanți pentru el. Vedea cum erau măturate cioburile, auzea discuțiile grăbite, o vedea pe Aglaia, care era palidă și îl privea ciudat, foarte ciudat: în ochii ei nu era deloc ură, nici mânie; îl țintuia cu o privire speriată, dar plină de simpatie, în timp ce la ceilalți se uita cu ochi strălucitori... brusc, inima lui începu să suspine dulce. În sfârșit, cu o uimire ciudată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
Și mai adineaori ai început cu gâfâitul și vezi unde ai ajuns. Dar nu te teme să vorbești. Domnii aceștia au văzut oameni și mai excentrici decât tine, n-ai cum să-i uimești. Iar tu nici nu ești cine știe ce ciudat, doar că ai spart vaza și ne-ai speriat. Zâmbind, prințul o ascultă. Apoi îl întrebă deodată pe bătrânel: — Nu-i așa că dumneavoastră i-ați salvat de la deportare, acum trei luni, pe studentul Podkumov și pe funcționarul Șvabrin? Bătrânelul chiar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
în sfârșit, dar cu vocea scăzută și chiar oprindu-se de vreo două ori în timp ce rostea această frază scurtă. — Nu, nu știu nimic, îi răspunse Nastasia Filippovna sec și sacadat. Aglaia roși. Poate că subit i se păruse teribil de ciudat și incredibil faptul că stă acum cu această femeie, în casa „acestei femei“, și are nevoie de răspunsul ei. La auzul primelor sunete ale glasului Nastasiei Filippovna, parcă o trecu un fior prin tot trupul. Desigur, amănuntul fu remarcat foarte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
în urmă îi scria celeilalte scrisori atât de sincere. Și iată că toate sentimentele se spulberaseră de la prima întâlnire, de la primele cuvinte. Și? Se părea că în momentul acela nici una dintre cele patru persoane prezente în cameră nu găsea nimic ciudat în asta. Prințul, care nu mai departe de ieri n-ar fi crezut că este posibil să vadă așa ceva nici măcar în vis, acum stătea în picioare, privea și asculta, ca și cum ar fi presimțit de mult totul. Visul cel mai fantastic

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
asta-i o lege a naturii. Nu sunt de acord și chiar mă indignez când cineva, oricine-ar fi el, spune despre dumneavoastră că sunteți idiot; sunteți prea inteligent pentru această etichetare; dar, fiți de acord, sunteți și suficient de ciudat ca să nu fiți ca toată lumea. Am ajuns la concluzia că fundamentul celor întâmplate l-a constituit, în primul rând, ca să zic așa, lipsa dumneavoastră înnăscută de experiență (remarcați, prințe, acest cuvânt: “înnăscută“), apoi sinceritatea neobișnuită pe care o aveți; mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
aproape toate deschise; ziua era senină, călduroasă; prințul traversă strada, se opri pe celălalt trotuar să mai privească încă o dată ferestrele: nu numai că erau închise, dar aproape toate aveau storurile albe trase. Stătu pe loc cam un minut și - ciudat - i se păru că marginea unui stor se ridică, lăsând pentru o clipă să se vadă și apoi acoperind din nou chipul lui Rogojin. Mai așteptă câteva clipe, fu cât pe ce să se întoarcă și să sune din nou

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
și ea în două sau trei locuri, trecuse chiar și pe la Rogojin: nici un semn de viață! Prințul o ascultă tăcut, intră în cameră, se așeză pe canapea și începu să le privească pe toate, parcă neînțelegând ce i se spune. Ciudat: ba manifesta un spirit de observație extrem de ascuțit, ba devenea deodată din cale-afară de distrat. Toată familia avea să declare apoi că în ziua aceea era „uimitor“ de ciudat, așa că „poate, totul ieșea în evidență încă de pe atunci“. În sfârșit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
să le privească pe toate, parcă neînțelegând ce i se spune. Ciudat: ba manifesta un spirit de observație extrem de ascuțit, ba devenea deodată din cale-afară de distrat. Toată familia avea să declare apoi că în ziua aceea era „uimitor“ de ciudat, așa că „poate, totul ieșea în evidență încă de pe atunci“. În sfârșit, se ridică și rugă să i se arate camerele Nastasiei Filippovna. Erau două încăperi mari, luminoase, înalte, foarte decent mobilate, pentru care plătea o chirie destul de mare. Toate aceste

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
porni în direcția străzii Gorohovaia. La cincizeci de pași de hotel, la prima intersecție, în mijlocul mulțimii, cineva îi atinse deodată cotul și-i spuse chiar la ureche cu jumătate de voce: — Lev Nikolaevici, vino cu mine, frate, trebuie. Era Rogojin. Ciudat: de bucurie, prințul se apucă să-i povestească pe loc, bâlbâindu-se și aproape nerostind cuvintele în întregime, cum îl așteptase acum în coridorul hotelului. — Am fost acolo, îi răspunse, surprinzător, Rogojin. Să mergem. Prințul rămase surprins de răspuns, dar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
Filippovna? întrebă prințul cu vocea sugrumată. — E... aici, spuse încet Rogojin, parcă întârziind un pic cu răspunsul. — Unde? Rogojin își ridică ochii spre prinț și-l privi fix. — Hai... Vorbea tot în șoaptă, fără grabă, rar și continuând să zâmbească ciudat. Chiar când îi povestise despre stor, parcă voise să spună altceva, în pofida expansivității cu care vorbea. Intrară în cabinet. De când fusese aici prințul, în cameră avuseseră loc unele schimbări: de-a lungul întregii încăperi era întinsă o draperie din mătase

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
tăcere, nu-ți pot spune decât că l-am scos azi-dimineață dintr-un sertar încuiat, fiindcă istoria toată s-a întâmplat de cu dimineață, după ora trei. Îl aveam pus într-o carte... Și... și uite ce mi se pare ciudat: cuțitul i-a intrat cam la un verșok și jumătate... poate chiar la doi... chiar sub sânul stâng... iar pe cămașă a curs sânge doar cât ar încăpea într-o jumătate de lingură; nu mai mult... — Despre asta, despre asta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919

Va să zică boierii din partidul național cari voiau emanciparea țăranului au izbutit a-l pune pe acest Vlad Dracul, ca șef de partid, pe tron? Iar boierii reacționari cari voiau privilegii țineau la linia legitimă a Basarabilor? Dar ceea ce-i mai ciudat în toate acestea e aiurarea desăvârșită în privința motivelor cari se substituie oamenilor de pe atunci pentru faptele lor. Naționali și reacționari? Democrați și boieri? Cearta care se naște în urma lui Mircea e o ceartă dinastică. Mircea avusese un frate care a

Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
acestea sunt făcute a inspira iubire pentru partidul roșu? {EminescuOpXII 131} Calomnie, calomnie! strigă foile lor. Probați toate acestea punct cu punct! Multe sunt lesne de probat pentru că sunt pe față. Multe însă se impun prin natura lucrurilor. Nu e ciudat a vedea o mulțime de oameni, săraci până ieri, că au dovedit milionari peste noapte numai și numai prin faptul că sunt deputați și oameni de-ai partidului? Cu diurna de doi galbeni pe zi nu se pot face minuni

Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
prezident că cel dendîi mijloc de a-i trage la răspundere este disoluțiunea și alegerile nouă? După cât se vede însă hoții buni de pușcărie și precupeții intereselor publice buni de carantină vor continua a face legi și a guverna. E ciudat aceasta, dar așa e scris în cartea sorții ca în țara noastră să nu se facă mai bine. Ca la noi la nimenea. Și într-adevăr, cum și la ce s-ar face mai bine? Unul face revoluție pe față

Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]