7,357 matches
-
le-aș putea înțelege? Nu era de-ajuns să spui că proveneau dintr-o altă categorie socială. Era ceva mai grav, mai radical: aparțineau unui gen de de existență total diferit, care pe mine mă îngrozea, efectiv... Shirley dispăru în dosul capului lui Kenneth. Kenneth spuse: — Să știi... că un chip frumos nu e totul. Continuând să țină în jos oglinda, el încercă să nu se uite în ea, dar nu se putea abține să mai arunce câte o privire. De
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
fi revenit niciodată dacă n-ar fi fost acea bătaie în ușă; dacă n-ar fi apărut Fiona pentru a lăsa filmul să curgă mai departe ieșind din stop-cadru... Kenneth spuse: — Nu tot ce zboară se mănâncă. Ea ieși din dosul capului său, cu corpul înfășurat în cămașa până la genunchi și spuse: — Acum poți să te-ntorci. El se întoarse și o privi. Părea încântat. — Mamă, ce provocatoare ești! Am închis televizorul. Kenneth și Shirley se micșorară până ce se transformară într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
de parcă această mâncare, victoria finală care încununa o zi de muncă cinstită și împlinirea îndatoririlor de soție, îi aducea confirmarea supremă a respectului de sine. Suntem asaltați zilnic de asemenea fantezii, și eu am devenit imun la ele. Dar pe dosul pachetului era o fotografie pentru care nu eram pregătit. Sub ea scria „cum se servește“. Ea înfățișa o porție de cârnați cu păsat pe o farfurie. Cârnații ocupau jumătate din farfurie și păsatul, cealaltă. Farfuria era pe o masă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
totul viața atâta timp cât reușea să aducă oarece alinare vietăților supuse maltratărilor soției lui. Deja aștepta cu înfrigurare să le revadă, să se ducă în staulul de vaci și să bea în sănătatea lor din sticla pe care o ascunsese în dosul unor cărămizi desprinse ușor din perete. După-amiaza era pe sfârșite când a ajuns acasă. Mașina lui Dorothy era parcată în curte, dar el a reușit să se furișeze până în bucătărie fără să fie văzut. Bucătăreasa ședea cu picioarele ridicate pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
un jalnic cuvânt de cinci litere. Cel puțin asta a spus atunci și abia acum mă întreb dacă l-a văzut și ea, cuvântul mortality, alcătuit din nouă litere alese întâmplător, dar nu a avut curajul să scrie adevărul pe dosul listei mâzgălite de târguieli. În orice caz, Fiona și cu mine aveam chestiuni mai serioase de rezolvat, din cauza schimbării spectaculoase pe care boala ei o adusese obiceiurilor noastre de vizionare, căci s-a întâmplat ca ea să coincidă cu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
întotdeauna, ori de câte ori se trezea în miezul nopții, trecându-l răcorile și nădușelile pentru că își amintea că îl făcuse; ori de câte ori trebuia să părăsească încăperea în mijlocul unei conversații sau să oprească brusc pe refugiul unei autostrăzi, în timp ce i se întorcea stomacul pe dos amintindu-și clar acel lucru. Apăsă pe trăgaci. Graham își pierdu cunoștința aproape imediat, așa că nu văzu cum glontele despică codița mărului și se înfipse în peretele din spatele Lucilei și n-o văzu căzând în genunchi și vomând pe parchetul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
Deschizând ușa, încheie dramatic: Dacă nu mă înșel foarte tare, e la fel de sănătoasă la cap ca și mine. Ceva mai sănătoasă, poate, spuse Phoebe. Dar nu vorbi suficient de tare ca să te facă auzită. Capitolul 8 Băiatul din camera din dos Michael nu treabuia să se îngrijoreze că o scoală pe Tabitha din somn. Din camera ei venea lumină, ușa era descuiată și ședea în pat în capul oaselor tricotând și ascultând un radio cu tranzistori pus pe noptieră. — A, Michael
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
Scuză-mă, am tendința să fiu distrasă uneori. Revista. Exact. Ei bine, după ce am citit articolul, am început să mă uit pe celelalte articole și închipuie-ți, Michael, supriza mea - închipuie-ți bucuria și uimirea - când am găsit, înghesuit pe dosul unei pagini, o delicioasă povestioară despre un castel și deasupra ei, aceeași fotografie cu domnul Farringdon pe care mi-o dăduseși tu cu ani în urmă. Era o fotografie cu tine, Michael! Tu, băiețel! Soarta o adusese în mâinile mele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
sfărâmicioase. Camera nu avea fereastră, dar o sârmă subțire se vedea urcând pe perete și ieșind printr-o gaură în tavan, pentru a ieși pe acoperișul casei. — Deci de aici făceai totul, diavol șiret, murmură Michael. Băiatul din camera din dos! Șterse în grabă praful și pânzele de păianjen. Aparatul părea alimentat cu baterii și, în mod nesurprinzător, nu reacționă când încercă să învârtă diversele butoane; dar o scotocire rapidă prin sertarele biroului se dovedi că dă rezultate. Erau acolo hărți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
telefon. Detalii ale deceselor unor persoane de vază din armată, din Ministerul Apărării și din coaliția guvernamentală fuseseră deasemenea notate. Un registru contabil legat în piele era umplut cu șiruri paralele de cifre în lire și mărci germane, iar pe dosul unei pagini era o listă cu numele și adresele mai multor conturi bancare britanice și germane. În plus, mai erau câteva coli de hârtie desprinse, dintre care una i-a atras în mod deosebit atenția: L9265-53Sqn. Michael știa că acesta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
după el, dar lui i se păruse că blocul 4, unde se aprindeau primele lumini, îi luase urma, așa că gonea din răsputeri. Peste maidan, ținea bine minte, tocmai se arăta cerul acela de asfințit de vară. Țiuiau greieri și din dosul unei cisterne crăpate licărise prima stea. Acasă ajunsese ca vai de el, iar acolo, of! Alte vânătăi. ─ Darul tău a fost primit. Nu-ți fie teamă. Iată, de azi înainte vei avea un prieten de nădejde. Și să nu uiți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
degradarea treptată și susținută a tuturor percepțiilor așa-zis firești; agravarea treptată și susținută a tuturor deviațiilor așa-zis nefirești; ..................................................... .............................................................................................................................................” Kerch lasă deoparte acest opus pe cât de instructiv pe atât de plictisitor, cel puțin după o anumită oră, când în dosul ochelarilor cu ramă groasă i se instalează invariabil o migrenă fără leac. Nu o durere insuportabilă, mai degrabă un soi de lehamite, o sâcâială. Parcă n-a citit aceleași rapoarte din toate colțurile lumii! Ce mi-e Bulgaria, ce mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
vreme se vindeau crochete cu cașcaval și rahat la bucată stă proptită pe cărămizi de BCA sub firma Hermes SRL. ─ Mei nu vrei? Dinspre chioșc se aude un clipocit. Băiatul ia vrăbioiul în mână și se apropie de chioșc. În dosul lui dă de apă, un fir roșcat scurgându-se printre pietre și rădăcini. Ilie ia apă în gură, face trei cruci cu degetul mare peste pieptul vrăbioiului și-l stropește de trei ori cu apa din gură. Cam sălcie, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
găleți cu apă peste el, acesta a fost scăldatul. Zavastia nu s-a mai căsătorit, a trăit în căsuța ei formată dintr-o cameră și o tindă, care avea un paravan din nuiele împletite în picioare ca să mai țină ceva dos către nord. Când vântul sufla mai vârtos îi lua și bruma de pe casă, că pe atunci cine avea stuf pe casă era om înzestrat, iar cine avea șindrilă era om de vază, că șindrila o aducea tocmai de la Neamț. Tablă
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]
-
Voltaire, antifanaticul veacului luminilor, și el autor al unor fraze despre valoarea antropologică a credinței. Principele este un proiect perfect aplicabil, nu are nimic utopic. Mai mult, prin demitizarea imaginii princiare și eliminarea artificialității, poate fi considerat o "utopie pe dos", cum ar fi spus Cioran. Dacă era un simplu construct literar, ar fi rămas îngropat în rafturile bibliotecii de epocă, așa cum s-a întîmplat cu La citta del sole (1603), a lui Tommaso Campanella, sau cu textul de referință care
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
ziarul cu atenție, silabisind. Când obosi Îl privi pe Manuel, lăsându-se greu În scaun, cu basca căzută pe frunte. Manuel se ridică de pe masă și-l privi: — Salut, Zurito. — Salut, puștiule. Am dormit, spuse Manuel frecându-și fruntea cu dosul palmei. — Păi, așa m-am gândit și eu. — Cum merge? — Bine. Ție? — Nu prea bine. Tăcură amândoi. Zurito, picadorul, se uită la chipul palid al lui Manuel. Manuel privi mâinile uriașe ale picadorului care Împăturea ziarul ca să și-l pună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
pe stradă. În fața magazinelor atârna o grămadă de vânat și zăpada pudra blana vulpilor cu cozile bătute de vânt. Căprioarele atârnau și ele Înghețate, grele și golite de măruntaie, și păsărele mici fluturau În vântul care le Întorcea penele pe dos. Era o toamnă rece și vântul venea din munți. În fiecare după-amiază ne duceam la spital și erau mai multe variante de a ajunge acolo, prin lumina amurgului. Două variante erau de-a lungul canalelor, Însă astea erau drumuri mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
venea abia peste patruzeci de minute. Oprea două minute În halta asta și apoi se-ndrepta spre Madrid. — Ce să bem? Întrebă fata. Își scosese pălăria și o așezase pe masă. — E tare cald, spuse bărbatul. — Să bem bere atunci. — Dos cervezas, ceru bărbatul prin perdea. — Mari? Întrebă o femeie din prag. — Da, două mari. Femeia le aduse două pahare de bere și două suporturi din pâslă. Le puse pe masă și se uită la amândoi. Fata privea Înspre lanțul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
un moment dat erau În colțul nostru și atunci l-am văzut pe Jack cum Îl ține pe Walcott, apoi Își eliberează dreapta, o Întoarce și apoi o aruncă-n sus, Într-un upercut, atingându-i nasul lui Walcott cu dosul mănușii. Walcott Începu să sângereze rău și Își sprijini nasul de umărul lui Jack, ca și cum ar fi vrut să-l mânjească și pe el puțin, și atunci Jack l-a lovit cumva cu umăru-n nas și pe urmă și-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
pune problema Înmormântării, depinde de locul În care sunt plasate buzunarele uniformei. La uniformele austriecilor, buzunarele pantalonilor erau așezate la spate, așa că morții ajungeau să zacă, În cele din urmă, cu fața În jos, cu cele două buzunare Întoarse pe dos și Înconjurați de hârtiile pe care le avuseseră În portofele, Împrăștiate prin iarbă. Căldura, muștele, relevantele poziții ale cadavrelor În iarbă și cantitatea hârtiilor Împrăștiate, acestea sunt impresiile pe care retina noastră le reține. Cum miroase un câmp de luptă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
ținea cu greu cumpăna, înotând cu mers alignit prin mocirla drumului... S-a oprit pentru o clipă. Și-a rotit privirea încețoșată de jur-împrejur de parcă ar fi vrut să dibuie niscaiva urmăritori. Apoi, ștergându și fața udată de ploaie cu dosul palmei, a pornit mai departe... De nu l-ai fi știut, ai fi crezut că e un lunatic care a pornit pe ulița satului fără țintă, ca un strigoi. El însă știe că la ultima casă din sat - în marginea
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
potcoavă. Rusul a revenit cu întrebarea: Ei! Ce ai de spus? Este urmă de cal potcovit ori ba? Prins la înghesuială, Hadarag a tușit cu chip să-și dreagă glasul. A înghițit în sec, căutând un răspuns... Și-a trecut dosul palmei peste frunte și, făcând-o pe miratul, a îngăimat: Aaa! Da, da! Mi-am adus aminte! Ieri sau alaltăieri a fost la dânșii un camarad călare, care căuta holercă... Și a găsit? Nuuu! De unde să găsească?... Ai prin casă
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
bot aleargă... aleargă... Calcă pe bucata de lanț ce o târâie după el, se împiedecă gata să se dea peste 108 cap, dar nu se oprește... Galopează ca scăpat din ghearele unui monstru”... Toaibă s-a cutremurat și-a trecut dosul palmei plină de cenușă peste ochi, pentru a alunga vedenia... A răsuflat adânc. O întrebare l-a străfulgerat însă: „Unde s-a dus bietul animal? Oare s-a oprit undeva sau a alergat până a căzut fără vlagă și zace
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
pe soldatul roman. Uriașul îl privea cu un rânjet ce se ivea din barba mânjită de sânge. Părul roșcat îi ieșea de sub un coif de fier cu două coarne metalice, scurte și ascuțite. — Tarosh! Celtul râdea. Își șterse gura cu dosul mâinii. Își privi mâna plină de sânge și râse din nou, întinzând brațul ai cărui mușchi puternici se desenau sub pielea albă. Valerius se lăsă să alunece în zăpadă. Cuprins de spaimă, se rezemă cu spatele de trunchiul stejarului, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Listarius îl văzuse? — Șterge-ți firimiturile alea de la gură, strigă băiatul. Ai mâncat prăjiturile mele cu miere și susan... Ai mâncat ofranda pentru Zeiță. Ți-am spus că ăsta-i un sacrilegiu! Vitellius ascunse pumnalul și își șterse gura cu dosul mâinii. Îi făcu semn băiatului să pornească înaintea lui pe cărare și începu să meargă aplecat, înfruntând furtuna. Se întreba ce se întâmplase cu cealaltă prăjitură cu miere și susan - fuseseră două, iar el mâncase doar una. 16 Valerius mergea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]