7,015 matches
-
realității", al ancorării în biografic și în istoric, în favoarea unor reprezentări mai abstracte și a unui limbaj universal (precum acela al muzicii), al sentimentelor și trăirilor "obiective", izvorâte din inconștient. Ca atare, căutând să înțeleagă puterea de seducție a poeziei eminesciene, Ibrăileanu ajungea la niște concluzii foarte apropiate de "ideile" lovinesciene, dar mult mai bine argumentate. Spre exemplu, criticul ieșean corela principiul sugestiei cu acela psihologist, al emoției și sentimentului, cum și cu mecanismul imaginației creatoare, pentru a evidenția "lipsa de
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
foarte apropiate de "ideile" lovinesciene, dar mult mai bine argumentate. Spre exemplu, criticul ieșean corela principiul sugestiei cu acela psihologist, al emoției și sentimentului, cum și cu mecanismul imaginației creatoare, pentru a evidenția "lipsa de subiecte, de ocazional" în lirica eminesciană. Imaginația, afirmă Ibrăileanu, "este serva supusă a sentimentului. Ea nu are alt rol decît să exprime sentimentul. De aici caracterul de imaterialitate al poeziei sale lirice, idealitatea ei", care nu-i decât un "efect al muzicii din suflet, ca produs
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
inconștient stări nebănuite de suflet și, exprimînd inexprimabilul, ne face cunoscut, în clipe de fulger, profundul sufletului nostru"83. În opinia criticului ieșean, sugestia, imaginea și ideea alcătuiesc, mai exact, un întreg nedecompozabil, ceea ce face inutilă repudierea "filosofiei" din versurile eminesciene, câtă vreme distincția tradițională dintre "formă" și "conținut" (sancționată, am văzut, și de Lovinescu) este abolită în literatura și arta modernă. După cum remarcăm, Ibrăileanu explică foarte comprehensiv motivele popularității lui Eminescu poet genial, care a știut să "traducă" filosofia complicată
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
văzut, și de Lovinescu) este abolită în literatura și arta modernă. După cum remarcăm, Ibrăileanu explică foarte comprehensiv motivele popularității lui Eminescu poet genial, care a știut să "traducă" filosofia complicată a Luceafărului în limbajul simplu și accesibil al romanței, lirica eminesciană dovedindu-se rezistentă în timp și datorită "mesajului" său lesne de înțeles (desigur, la un prim nivel, comun, de înțelegere), și nu doar grație muzicalității și sugestivității limbajului. Opinii asemănătoare întâlnim în studiile lui D. Caracostea, alt adversar al lui
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
cum susțineau Maiorescu și discipolii săi84, "teorie" la care se raliază, principial, și Ibrăileanu, și criticul de la Sburătorul), ci și de interacțiunea cu un anumit mediu, factor menit a accentua încă și mai mult rolul evenimentului biografic în geneza poemelor eminesciene. După cum afirmă Caracostea, Eminescu "nu purcedea, ca Goethe de pildă, de la factorul exterior, de la viziune, ci de la un entuziasm, de la o vibrațiune muzicală, care își creează treptat aspectul extern, ca la Schiller, cu deosebirea că la Eminescu acest fond prim
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
parte, probabil sub influența revoluționarelor idei ale lui Wilhelm von Humboldt (cu un impact enorm la începutul secolului al XX-lea, mai ales în lingvistică), Caracostea consideră că există o "formă internă", un "factor modelator supraordonat", relevabil în fiecare poem eminescian, indiferent de "forma" lui particulară, astfel încât "acordul dintre personalitate, experiența adânc trăită și forma internă" lămurește și "stăruința de a plăsmui", propensiunea creatoare. Căutând, deci, "forma internă" a liricii eminesciene, criticul identifică o "structură dramatică" recurentă (mai precis: balada), "cerută
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
formă internă", un "factor modelator supraordonat", relevabil în fiecare poem eminescian, indiferent de "forma" lui particulară, astfel încât "acordul dintre personalitate, experiența adânc trăită și forma internă" lămurește și "stăruința de a plăsmui", propensiunea creatoare. Căutând, deci, "forma internă" a liricii eminesciene, criticul identifică o "structură dramatică" recurentă (mai precis: balada), "cerută de chiar personalitatea lui", așadar o "formă" ce are la bază o experiență psiho-erotică sui generis (în cazul lui Lovinescu avem de-a face tot cu o structură dramatică "romanul-melodramă
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
înalt și teluric în iubire corespunde unei experiențe primordiale, care necontenit a cerut să fie exprimată"88. Prin urmare, dacă factorul creativ exprimă nu doar predispozițiile temperamentului artistic, ci și "tendința integrării în viață", e limpede că în toate poemele eminesciene există un substrat de experiență personală, subiectivă, ce se exprimă la modul dramatic, în forma unui conflict radical cu mediul, cu "realitatea" exterioară. Prin urmare, Caracostea descifrează și el "enigma" personalității eminesciene tot cu ajutorul psihologiei erotice, iar intuiția lovinesciană se
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
în viață", e limpede că în toate poemele eminesciene există un substrat de experiență personală, subiectivă, ce se exprimă la modul dramatic, în forma unui conflict radical cu mediul, cu "realitatea" exterioară. Prin urmare, Caracostea descifrează și el "enigma" personalității eminesciene tot cu ajutorul psihologiei erotice, iar intuiția lovinesciană se vede confirmată, în timp, și de Petru Creția, avizatul cercetător al manuscriselor eminesciene, pentru care "uneori caracterul ocazional este mai evident, alteori mai puțin, dar el nu poate fi negat" de vreme ce Eminescu
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
dramatic, în forma unui conflict radical cu mediul, cu "realitatea" exterioară. Prin urmare, Caracostea descifrează și el "enigma" personalității eminesciene tot cu ajutorul psihologiei erotice, iar intuiția lovinesciană se vede confirmată, în timp, și de Petru Creția, avizatul cercetător al manuscriselor eminesciene, pentru care "uneori caracterul ocazional este mai evident, alteori mai puțin, dar el nu poate fi negat" de vreme ce Eminescu însuși spune despre dragoste: "este însăși a mea viață care curge pe pământ, căci iubirea și viața-mi nu sunt lucruri
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
mea viață care curge pe pământ, căci iubirea și viața-mi nu sunt lucruri osebite"89. Or, confesiunea poetului constituie, cred, un argument suficient de convingător, ce creditează o dată în plus, mai mult decât presupozițiile psihanalizei, concepția lovinesciană despre personalitatea eminesciană, a cărei configurație e determinată de erotism. Revenind la problema impactului social al poeziei lui Eminescu, ce justifică în bună măsură fenomenul constituirii mitului eminescian, Lovinescu considera că receptivitatea publicului se explică atât prin farmecul limbajului (prin elementele formale, așadar
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
convingător, ce creditează o dată în plus, mai mult decât presupozițiile psihanalizei, concepția lovinesciană despre personalitatea eminesciană, a cărei configurație e determinată de erotism. Revenind la problema impactului social al poeziei lui Eminescu, ce justifică în bună măsură fenomenul constituirii mitului eminescian, Lovinescu considera că receptivitatea publicului se explică atât prin farmecul limbajului (prin elementele formale, așadar), cât și prin caracterul "specific național" al acestei opere ancorate adânc în spiritualitatea românească. De aceea, în Istoria civilizației..., criticul condiționa de fapt afirmarea, pe
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
civilizației..., criticul condiționa de fapt afirmarea, pe planul valorilor universale, a creativității unei culturi minore, precum cultura română, de admirația pentru modelele europene resort psihic ce declanșează mai întâi impulsul mimetic și, ulterior, tendința de "diferențiere". Prin urmare, în opera eminesciană Lovinescu detectează două straturi: unul autohton, "specific național", și altul european, de cultură germană. Există așadar o legătură evidentă între "formă" și "conținut", între individ și comunitate, între "idee" și calitatea infinit sugestivă a limbajului care o vehiculează. Or, când
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
straturi: unul autohton, "specific național", și altul european, de cultură germană. Există așadar o legătură evidentă între "formă" și "conținut", între individ și comunitate, între "idee" și calitatea infinit sugestivă a limbajului care o vehiculează. Or, când judeca negativ proza eminesciană, Lovinescu avea în vedere doar elementele de "conținut" ale acesteia, "temele" și "motivele" predilecte, nu și valorile ei de sugestie (de parcă "fondul" și "forma" s-ar putea segrega de facto în două entități autonome!). Și ipostaza evidențiată în acest caz
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
eroziune, al mutației de valori), atunci cum se mai justifică, oare, perenitatea operei cu pricina, capabilă, am văzut, să miște sufletul omului modern, și încă într-o măsură neegalată de nimeni altcineva? Ca să înțelegem motivele pentru care Lovinescu respinge proza eminesciană și, în genere, romantismul, trebuie readuse în discuție opiniile criticului despre sugestia muzicală și, în particular, despre simbolism. După cum știm, în Mutația valorilor estetice criticul afirmă că "în evoluția poeziei contemporane, mișcarea simbolistă răspunde precis tendinței de a reda inefabilul
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
și M. Sadoveanu"95. Iată-l așadar pe "modernistul" Lovinescu, apologetul sincronismului și al imitației modelelor occidentale, sfârșind prin a explica valoarea estetică în grila determinismului psihologist, regionalist și etnicist. Rezumând, în opinia autorului Istoriei literaturii române contemporane perenitatea operei eminesciene n-ar fi fost posibilă dacă genialul ei autor nu reușea să exprime caracteristicile cele mai reprezentative ale spiritualității românești, ale "psiheei" colective, într-o formă artistică exemplară, racordată la cerințele artei și sensibilității moderne. Dar cum opera, tot Lovinescu
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
mai reprezentative ale spiritualității românești, ale "psiheei" colective, într-o formă artistică exemplară, racordată la cerințele artei și sensibilității moderne. Dar cum opera, tot Lovinescu zicea, nu-i decât expresia nemijlocită a unei personalități, explicația puterii de fascinație a versului eminescian trebuia căutată, nici nu-i de mirare, tot în "sufletul" poetului, ale cărui resorturi inconștiente, dictate de predispozițiile psihice ale rasei (moldovenismul temperamental), vor genera niște configurații estetice aparte, determinate (mai exact: puse în evidență) de voința creatoare, adică de
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
ale rasei (moldovenismul temperamental), vor genera niște configurații estetice aparte, determinate (mai exact: puse în evidență) de voința creatoare, adică de acel "bovarism" teoretizat cu atâta zel de criticul modernist. Gândind lucrurile în acest fel, Lovinescu credea că întreaga creație eminesciană nu-i decât un simplu "ecou" al unui "caz" psihologic, e drept, cu totul excepțional, dar nici pe departe singular ori "inexplicabil", cum s-a tot spus, câtă vreme în personalitatea lui Eminescu amfitrionul de la Sburătorul descifra, dincolo de mode și
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
cu sine și cu lumea din jur, în episoadele succesive ale ciclului "autobiografic", personalitatea lovinesciană își va fi căutat la un moment dat, compensativ, și un analogon simbolic, ideal, cu efigie de "luceafăr". Nu-i inutil de precizat că romanele eminesciene sunt scrise într-o perioadă tulbure, pe fondul unei crize existențiale majore, semnalate apăsat de notațiile din "agende". Motivațiile psihologice ale unui atari demers sunt însă mult mai complexe, după cum sper că voi putea demonstra în cele ce urmează. 2
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
într-o perioadă tulbure, pe fondul unei crize existențiale majore, semnalate apăsat de notațiile din "agende". Motivațiile psihologice ale unui atari demers sunt însă mult mai complexe, după cum sper că voi putea demonstra în cele ce urmează. 2.2. Mitul eminescian. Reconfigurări polemice Potrivit propriilor mărturii, Lovinescu s-a hotărât să "romanțeze" biografia lui Eminescu (în forma unui "roman", desigur) în urma lecturii acelei scrisori memorabile, publicate de I.E. Torouțiu în volumul al IV-lea din seria de Studii și documente literare
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
e resimțită ca un sacrificiu dureros pe altarul creației, al scrisului activitate solitară având ca resort, în opinia criticului, un profund sentiment de insatisfacție, de frustrare și, în cazul creatorului român, chiar de resentiment 98. Nu întâmplător, romanele din ciclul eminescian întrerup, cronologic, succesiunea volumelor din ciclul Bizu ("autobiografic", s-a zis) semn al unei crize de identitate majore suferite de autorul însuși, care va fi trăit, pentru scurt timp, drama geniului romantic. Cu atât mai semnificativă mi se pare, din
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
din ciclul Bizu ("autobiografic", s-a zis) semn al unei crize de identitate majore suferite de autorul însuși, care va fi trăit, pentru scurt timp, drama geniului romantic. Cu atât mai semnificativă mi se pare, din acest motiv, abandonarea proiectului "eminescian" "gest" interpretabil în fel și chip, dar care subliniază mai cu seamă sfârșitul "crizei", ieșirea "din transă" a scriitorului, conștient de acum de inadecvarea dintre propriul destin (de intelectual lucid și sceptic, incapabil de "nebunie" și lipsit de genialitate) și
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
seamă imaginea geniului solitar, care "trăia scriind" (la fel ca Lovinescu!) "acesta a fost felul prezenței sale în lume", zicea cu îndreptățire Petru Creția în "testamentul" lui de eminescolog 102. Și totuși, ce rol va fi avut amorul în creația eminesciană? De ce atribuia Lovinescu psihologiei erotice rolul esențial în geneza personalității și în procesul creației artistice? Întâi de toate se cuvine invocată, am tot spus, influența lui Freud, vizibilă și în alte interpretări (inclusiv, chiar dacă nu explicit, în comentariile lui Călinescu
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
geneza personalității și în procesul creației artistice? Întâi de toate se cuvine invocată, am tot spus, influența lui Freud, vizibilă și în alte interpretări (inclusiv, chiar dacă nu explicit, în comentariile lui Călinescu), într-un context (anii '30) în care opera eminesciană devenise pretextul major al disputelor ideologice de tot soiul. Or, cum ideologiile constituie, la rândul lor, "traducerea politică a mitului", exegeții au depistat "trei trăsături definitorii ale funcționării mitului eminescian în perioada interbelică": 1. "utilizarea politică a acestuia"; 2. "asocierea
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
lui Călinescu), într-un context (anii '30) în care opera eminesciană devenise pretextul major al disputelor ideologice de tot soiul. Or, cum ideologiile constituie, la rândul lor, "traducerea politică a mitului", exegeții au depistat "trei trăsături definitorii ale funcționării mitului eminescian în perioada interbelică": 1. "utilizarea politică a acestuia"; 2. "asocierea definitivă a problemei Eminescu aceleia a identității naționale românești"; 3. "retorica religioasă utilizată pentru a invoca mitul"103. Însă lectura lovinesciană a biografiei și operei poetului "nepereche" nu se regăsește
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]