7,253 matches
-
expresia Marea Revoluție Socialistă din Octombrie (M.R.S.O.) este folosită de partidele comuniste și troțkiste, bunăoară de comuniștii ruși. Revoluția bolșevică are drept cauză proximă măsurile represive ale guvernului provizoriu: închiderea ziarelor partidului ca și decizia guvernului de a trimite garnizoanele capitalei pe front.) O altă cauză proximă este refuzul obstinat al socialiștilor din Dumă de a lua puterea și forma un guvern socialist pur, așa cum cerea populația. O cauză fundamentală a revoluției bolșevice este refuzul guvernelor provizorii de a încheia
Revoluția din Octombrie () [Corola-website/Science/298393_a_299722]
-
momentul în care presa a relatat despre îndemnurile lui Rodzianko, adresate primului ministru, de a abandona capitala pentru a închide astfel Congresul Sovietelor. La 22 octombrie (după calendarul iulian) „Comitetul Revoluționar Militar” condus de Lev Davidovici Troțki a preluat comanda garnizoanei din orașul Petrograd, care atunci era capitala Rusiei, oraș azi numit în rusă Sankt-Peterburg și în românește Sankt Petersburg. Temându-se de presiunea crescândă din partea maselor în sensul acordării puterii Sovietelor (și, astfel, de o creștere a influenței bolșevicilor, care
Revoluția din Octombrie () [Corola-website/Science/298393_a_299722]
-
XIII-lea și care a fost ocupată succesiv de către genovezi (sf.sec. al XIII-lea - prima jumătate a sec. al XIV-lea), a fost probabil sediul unui important principe local, Dimitrie ("Demetrius Princeps tartarorum"), apoi a fost ocupată de o garnizoana a Țarii Românești și ulterior cucerita de către otomani (care au denumit-o "Yeni Sale"), cetatea pierzându-și treptat importantă în decursul secolului al XV-lea, fiind apoi abandonată. În prezent, turiștii care vizitează Babadagul dispun de următoarele "posibilități de cazare
Babadag () [Corola-website/Science/297072_a_298401]
-
era la Măcin, de unde provenea primul mitropolit al Țării Românești (1359), Iachint de Vicina. Unii istorici, cum ar fi Nicolae Iorga și Gheorghe I. Brătianu, afirmă această ipoteză toponimică. O dată cu cucerirea Dobrogei de către Imperiul Otoman, Măcinul devine sediu al unei garnizoane otomane, centru de colectare și tranzit al produselor destinate aprovizionării Constantinopolului . Conform recensământului efectuat în 2011, populația orașului Măcin se ridică la de locuitori, în scădere față de recensământul anterior din 2002, când se înregistraseră de locuitori. Majoritatea locuitorilor sunt români
Măcin () [Corola-website/Science/297065_a_298394]
-
de Măcin și joacă un rol important în viața economică și administrativă a Dobrogei. În anul 1388, în timpul voievodului Mircea cel Bătrân (1386-1418), odată cu cucerirea Dobrogei de către Imperiul Otoman, Măcinul a avut un important rol comercial - ca sediu al unei garnizoane otomane, port la Dunăre, punct de vamă și stație pe drumul ce ducea către capitala Imperiului Otoman. În iarna anilor 1461-1462, Vlad Țepeș conduce o campanie militară împotriva armatei turce peste Dunăre, restabilind controlul românesc asupra Dobrogei. În toamna anului
Măcin () [Corola-website/Science/297065_a_298394]
-
1566, după o rezistență eroică, este cucerită de otomani. În 1595 armatele ardelene au căutat sa recucerească Câmpia Aradului. Tocmai în timpul recuceririi Bucureștilor de către otomani a sosit vestea că trupele ardelenești au ajuns sub zidurile Ineului. La 22 octombrie 1595 garnizoana otomană de la Ineu a fost silită sa capituleze. În noiembrie 1599, ca urmare a victoriei lui Mihai Viteazul în bătălia de la Șelimbăr, cetatea a intrat sub stăpânirea acestuia. Pârcălabul trimis din Țara Românească exercita jurisdicție în tot cuprinsul comitatului Zarand
Ineu () [Corola-website/Science/297078_a_298407]
-
Ineu a fost silită sa capituleze. În noiembrie 1599, ca urmare a victoriei lui Mihai Viteazul în bătălia de la Șelimbăr, cetatea a intrat sub stăpânirea acestuia. Pârcălabul trimis din Țara Românească exercita jurisdicție în tot cuprinsul comitatului Zarand. În luptă, garnizoana Ineului participă la bătălie alături de Mihai Viteazul. Peste câteva luni voievodul a trecut prin aceste părți în drum spre Praga, pentru a duce tratative cu împăratul Rudolf al II-lea, care se aliase cu nobilimea transilvană împotriva domnitorului. Dezvoltarea tehnicii
Ineu () [Corola-website/Science/297078_a_298407]
-
1479) și Roman (1483), precum și cetățile de pământ și lemn de la Orhei (1470) și Soroca (1499). Cetățile erau așezate, de regulă, pe poziții dominante, cu posibilități bune de observare și supraveghere. Datorită configuratiei terenului, asediul lor era adeseori dificil și garnizoana, chiar foarte redusă, putea rezista multa vreme. Ca semn al importanței lor militare și politice, portarul Sucevei îndeplinea și funcția de hatman (conducător al armatei) iar pârcălabii cetăților mari ocupau primele poziții în Sfatul Domnesc. Cea mai răspândită și acceptată
Ștefan cel Mare () [Corola-website/Science/297119_a_298448]
-
Vînju Mare în epoca feudală este adeverită și de faptul că se află pe drumul Vidin - Calafat - Cerneți - Drobeta Turnu Severin, drum folosit des de turci încă din prima lor invazie în Țările Române și devenind drum regulat odată cu stabilirea garnizoanei turcești în insula Adakaleh. Sociologul Sthal vorbește în lucrările sale despre o vama în «Lunca Vînjului» ținând cont că aici existau o varietate de legături între drumul Cetate - Cerneț - Dr.Tr.Severin și cel care lega Dr.Tr.Severin - Cerneț - Craiova de
Vânju Mare () [Corola-website/Science/297201_a_298530]
-
urmă anexate de romani în 148 î.Hr. Scupi făcut parte in provincia romană Macedonia, ca ulteriul, în secolul I d.Hr. să devină un teritoriu din Moesia. Pe data de 11 sau 13 d.Hr., în Scupi s-a stabilit o garnizoană romană. Prima referire istorică asupra orașului a fost făcută de către Titus Livius, care a murit în anul 17 d.Hr.. Scupi a servit în primul rând ca bază militară pentru menținerea păcii în regiune. Din cauza diversității etnice a populației, limba
Skopje () [Corola-website/Science/297229_a_298558]
-
464 de ostrogoți. În 533, Belisarius, pe drumul său către campaniile împotriva din Africa de Nord, a reunit insulele sub domnia imperială (Orientală). Se știu foarte puține despre stăpânirea bizantină a Maltei: insula depindea de și avea guvernatori greci și o mică garnizoană bizantină. În timp ce mare parte a populației erau vechii locuitori romanizați, în această perioadă afilierea religioasă a acestora a oscilat între Papa și Patriarhul de Constantinopol. Stăpânirea bizantină a introdus și familii greacești în populația malteză. Malta a rămas sub Imperiul
Malta () [Corola-website/Science/297134_a_298463]
-
influența mai intens. Malta a făcut parte din Sfântul Imperiu Roman timp de 72 de ani. Malta a fost declarată comitat și marchizat, dar comerțul său a ajuns o ruină. Pentru o lungă perioadă de timp, a rămas doar o garnizoană fortificată. Expulzarea în masă a arabilor a avut loc în 1224 și întreaga populație creștină de sex masculin din Celano din Abruzzo a fost deportată în Malta, în același an. În 1249, Frederick al II-lea, sfânt împărat roman, a
Malta () [Corola-website/Science/297134_a_298463]
-
La nivel judiciar, a fost întocmit codul familiei și au fost numiți doisprezece judecători. Învățământul public a fost organizat pe principiile stabilite de către Bonaparte însuși, pentru învățământul primar și secundar. După aceasta, el a plecat spre Egipt, lăsând o substanțială garnizoană în Malta. Forțele franceze lăsate în urmă au devenit însă nepopulare în rândul maltezilor, în special din cauza ostilității forțelor franceze față de catolicism și a jefuirii bisericilor locale pentru finanțarea eforturilor de război ale lui Napoleon. Politicile financiară și religioasă ale
Malta () [Corola-website/Science/297134_a_298463]
-
centrală de coastă, asemenea Sohar. În apropierea anului 250 d.Hr. dinastia Parta aduce Golful Persic sub influența lor și își extinde influența asupra întregului Oman. Deoarece ei aveau nevoie să controleze rutele comerciale din Golful Persic, Parta a stabilit garnizoane în Oman. În sec al III-lea d.Hr. Sassanizii succed Partilor și mențin teritoriul până la avansarea islamului patru secole mai târziu. Omanul este o monarhie absolută în care toată puterea legislativă, executivă și judiciară aparține sultanului, și în care
Oman () [Corola-website/Science/298133_a_299462]
-
foste teritorii bizantine să-i revină lui. Pe cruciați aceste revendicări i-au nemulțumit și au început să-l bănuiască pe Alexios de motive oportuniste. Traversând Asia Mică, cruciații s-au îndreptat spre Niceea, capitala turcilor anatolieni. Alexios a convins garnizoana de acolo să i se predea lui personal, și nu cruciaților, fapt care a întărit suspiciunile cruciaților în privința împăratului bizantin. Armata s-a divizat, diferite grupuri cucerind orașele Tarsos, Antiohia și dincolo de Eufrat, Edessa. Bohemund din Taranto se proclama prinț
Cruciadă () [Corola-website/Science/298175_a_299504]
-
față forțelor uriașe, predându-se înainte ca o armata turcească să le vină în ajutor. După Antiohia, cruciații s-au îndreptat spre Ierusalim. Au ajuns în preajma Ierusalimului la 7 iunie 1099, găsind orașul sub control musulman și păzit de o garnizoană egipteană. Un alt grup de cruciați a sosit de la Genova cu mașinăriile de asediu necesare pentru atacul decisiv asupra zidurilor orașului. Bine pregătiți, cruciații au asediat Ierusalimul cu o armată de 1300 de călăreți (cavaleri) și 12 000 de infanteriști
Cruciadă () [Corola-website/Science/298175_a_299504]
-
al-Kamil, sultanul Egiptului, propuse cruciaților ca aceștia să ridice asediul Damiettei, în schimbul restituirii Ierusalimului. Legatul papal, cardinalul Pelagius de Albano, determină consiliul de decizie să respingă propunerile sultanului Malin al-Kamil. Cruciații pedeștri porniră la asaltul Damiettei, dar Malin al-Kamil și garnizoana din oraș îi respinseră. Cruciații, întăriți cu noi forțe sosite din Europa, asaltară Damietta pe care o cuceriră la 5 noiembrie 1219. Cruciații aveau de gând să facă din Damietta un centru de rezistență asemănător Acrei. Eyubizii (populația arabă din
Cruciadă () [Corola-website/Science/298175_a_299504]
-
speciale” erau considerate „secret de stat” și transmise verbal sau ca documente cu regim secret, ori de câte ori autoritățile militare sau civile nu executau evrei de teama consecințelor ori din cauză că se îndoiau de existența ordinelor de lichidare. De exemplu, maiorul Frigan din garnizoana Cetatea Albă nu cunoștea "ordinele speciale" și a cerut instrucțiuni în scris pentru executarea evreilor. În consecință, pretorul armatei a III-a, colonelul Marcel Petala, s-a deplasat la Cetatea Albă pentru a-i da personal maiorului ordinul "special". Imediat
Ion Antonescu () [Corola-website/Science/297423_a_298752]
-
de sud de concesiunea italiană, în est de gara feroviară, în nord și în vest de Hai He. Concesiunea era administrată de consulul k. u. k. în funcție, care era susținut în demersurile sale, printre altele, și de o mică garnizoană militară. În privința clădirilor publice, pe teritoriul concesiunii se mai găseau pe lângă consulat și cazarmă o închisoare, o școală, un teatru și un spital. Ca urmare a declarației de război făcute de China Puterilor Centrale în august 1917, teritoriul a fost
Austro-Ungaria () [Corola-website/Science/297468_a_298797]
-
Victor Emmanuel al II-lea s-a aliat cu Prusia în Războiul Austro-Prusac. Participarea Italiei la acest conflict este considerată a fi un , Italia reușind de această dată să anexeze Veneto. În cele din urmă, după ce Franța și-a abandonat garnizoanele din Roma în urma dezastruosului Război Franco-Prusac din 1870, italienii s-au grăbit să umple vidul de putere . Italia, aliată nominal cu Imperiul German și cu Austro-Ungaria în , a refuzat să intre în Primul Război Mondial în 1914 de partea acestora
Italia () [Corola-website/Science/296633_a_297962]
-
ca veteranii legiunii a V-a Macedonica și legiunii a XIII-a Gemina sînt lăsați la vatră și primesc ca plată a serviciilor militare, loturi agricole în Dacia Malvensis, Caracalla împroprietărește chiar și legionarii altor legiuni romane. Se datorează și garnizoanelor militare, emisiunile din capitală sunt aici mult mai frecvente decât în provincii. Din contră, Muntenia de la apus de Limes Transalutanus este un teritoriu locuit de barbari, în care pătrunderea de monedă are mai mult caracter accidental, iar evoluțiile sunt necorelate
Oltenia () [Corola-website/Science/296690_a_298019]
-
daci la A Doua Bătălie de la Tapae. Odată cu venirea toamnei, românii sunt nevoiți să oprească înaintarea spre capitala dacica. Decebal își mobilizează armata , și împreună cu sarmații și bastarnii, traversează Dunărea înghețată cu armata dacica, împreună cu roxolanii și iazigii și atacă garnizoanele române din Moesia pentru a schimba soarta războiului. Campania s-a soldat cu un eșec, o parte din cavalerie înecându-se la trecerea fluviului. Garnizoanele române au rezistat, iar Traian a plecat cu armata din munți, urmându-i pe daci
Dacia romană () [Corola-website/Science/296675_a_298004]
-
sarmații și bastarnii, traversează Dunărea înghețată cu armata dacica, împreună cu roxolanii și iazigii și atacă garnizoanele române din Moesia pentru a schimba soarta războiului. Campania s-a soldat cu un eșec, o parte din cavalerie înecându-se la trecerea fluviului. Garnizoanele române au rezistat, iar Traian a plecat cu armata din munți, urmându-i pe daci în Moesia, reușind să ajungă cu o parte din trupele sale pentru a sprijini garnizoanele . O primă ciocnire a avut loc în timpul nopții, cu pierderi
Dacia romană () [Corola-website/Science/296675_a_298004]
-
eșec, o parte din cavalerie înecându-se la trecerea fluviului. Garnizoanele române au rezistat, iar Traian a plecat cu armata din munți, urmându-i pe daci în Moesia, reușind să ajungă cu o parte din trupele sale pentru a sprijini garnizoanele . O primă ciocnire a avut loc în timpul nopții, cu pierderi nesemnificative de ambele părți, și fără un rezultat decisiv. Confruntarea finală s-a dat la Bătălia de la Adamclisi , cu pierderi grele de ambele părți, chiar dacă rezultatul a fost o victorie
Dacia romană () [Corola-website/Science/296675_a_298004]
-
și limesul transalutanus, ce aparținuse provinciei Dacia Malvensis după secolul III. Dacii din vestul Munteniei erau incluși printre locuitorii autohtoni ai Daciei Române, locuind în teritoriul militar al castrelor și fiind obligați să plătească dijma și să presteze corvezi pentru garnizoanele române de pe limes. Dacii au suferit pierderi semnificative în urmă războaielor. Eutropius a susținut că Dacia a fost secătuita de bărbați. În realitate, majoritatea populației dacice continuă să trăiască sub stăpânire română. Este cunoscută existența unor unități militare auxiliare formate
Dacia romană () [Corola-website/Science/296675_a_298004]