11,589 matches
-
echilibrului nutrițional și azi e cercetată cu atenția reclamată de creșterea enormă a numărului supraponderalilor. De altfel sec. XX va fi numit al proteinelor, enzimelor, vitaminelor. Louis Pasteur (1822 - 1895) înseamnă înainte de orice afirmarea microbiologiei. Pasteur concretizează demonstrativ intuiții, profeții. Geniul său și microscoapele sale dezvăluie lumii o altă lume, nevăzută. Pasteur se formează ca chimist pe lângă Jean Baptiste Dumas (1800 - 1884). Mai întâi descoperă cristalele care deviază lumina. Ajunge decan al Facultății din Lille, în Nordul Franței, unde viticultorii îi
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
Heracle era un individ unic, urmează ca istorisirea, și ea, să fie una. Dar Homer, care este incomparabil sub toate celelalte raporturi, pare să fi văzut corect și acest lucru, fie că asta se explică prin cunoașterea artei sau prin geniul său înnăscut: compunând Odiseea, el n-a povestit tot ce i s-ar fi putut întâmpla lui Ulisse, de exemplu rana primită pe Parnas sau nebunia simulată în fața armatei adunate, pentru că niciunul din aceste două evenimente nu-l cerea în
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
piese pentru concursuri, lungesc deseori subiectul fără să țină seama de capacitatea sa, și astfel, sunt obligați să distorsioneze urmarea faptelor" (cap. 9). Piesele cu sertare", luând în considerare istoria teatrului, rareori i-au captivat pe spectatori. Numai Molière, cu geniul său, face excepție, cu două piese ca L'Etourdi (Zăpăcitul) sau Les Fâcheux (Pisălogii), construite după unicul principiu al juxtapunerii episoadelor, fără legătură veritabilă unele cu altele 13. După cum arată Paul Ricoeur în Temps et récit (Timp și povestire), (t
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
această simplitate este dovada unei lipse de imaginație. Ei nu se gândesc că, dimpotrivă, orice invenție constă în a face ceva din nimic, și că tot acest mare număr de incidente a fost totdeauna refugiul poeților care nu simțeau în geniul lor nici destulă bogăție, nici destulă forță pentru a atașa timp de cinci acte spectatorii printr-o acțiune simplă, susținută de violența pasiunilor, de frumusețea sentimentelor și de eleganța expresiei." Tot dorința de a emoționa i-a dictat lui Racine
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
barbon au dernier"10. (cap. 3, v. 38-41) Unii autori din secolul al XVIII-lea, deși plini de admirație față de rodnicia operei sale, nu pot accepta insolenta libertate pe care o afișează el cu privire la reguli. Voltaire, deși îi recunoaște un geniu comparabil celui al lui Shakespeare, îl consideră un barbar. Marmontel îi face elogiul în articolul Comedia din Enciclopedia din 1753: "Un popor care făcea odinioară paradă în moravurile sale de o gravitate superbă, și în sentimente de o exagerare romanescă
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
din cele mai bune piese ale sale pentru a-l fi imaginat." Marmontel critică totuși lipsa de regularitate în Elemente de literatură (Eléments de littérature) din 1787, ceea ce nu are nimic uimitor din partea unui om care nu iubește drama. "...defectul geniului spaniol este de a nu fi știut să stabilească borne nici imaginației, nici sentimentului. (...) În complicația intrigii, în încurcătura incidentelor, în ciudățenia neprevăzută a evenimentului, care rupe mai degrabă decât deznoadă legăturile încurcate ale acțiunii; într-un amestec bizar de
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
aceste idei vor ieși din nou la suprafață, vom vedea, la începutul secolului al XVIII-lea, pentru a da naștere dramei burgheze. 2. Teatrul Iluminismului În a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, în Franța, datorită unor gânditori de geniu ca Diderot și Louis-Sébastien Mercier, este elaborată o teorie a teatrului cu totul nouă, semnând sfârșitul Vechiului Regim și instalând bazele unei estetici moderne. 2.1. Condamnarea genurilor vechi Între anii 1680 și 1715 are loc în gândirea franceză o
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
că un tată duios îi iubește pe copiii altuia mai mult decât pe ai săi, pentru că se înfurie din cauza greșelilor acestora, și nu spune niciodată nimic celorlalți." Trecându-i în revistă pe succesorii lui Molière, care nu au avut "nici geniul, nici probitatea sa", ca Dancourt sau Régnard, el îi condamnă fără drept de apel. Dacă tragedia moare încet la începutul secolului, comedia, susceptibilă de evoluție, experimentează forme noi ce pregătesc drama. Destouches (1680-1754), în Prefața la Gloriosul (Le Glorieux, în
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
de cel al lui Molière, lucru pentru care Fontenelle îl felicită în Discursul pe care i-l adresează ca omagiu, cu ocazia primirii sale la Academia Franceză. "Cel mai dificil gen de comic, îi spune el, este acela spre care geniul dumneavoastră v-a îndreptat, cel care nu este comic decât pentru rațiune, care nu caută nicidecum să stârnească în mod josnic un râs nemăsurat într-o mulțime necioplită, ci care înalță această mulțime aproape fără voia ei la starea de
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
el ar răscoli spiritele, ar aduce în suflete tulburare și spaimă; ar fi văzute aceste fenomene ale tragediei antice, atât de posibile și crezute atât de puțin, reînnoindu-se printre noi. Ele așteaptă, pentru a se arăta, un om de geniu care să știe să combine pantomima cu discursul, să amestece o scenă vorbită cu o scenă mută și să tragă folos din unirea celor două scene, și mai ales din apropierea, fie teribilă, fie comică din această unire care s-ar
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
i le atribuie lui Dorval în Convorbirile despre Fiul nelegitim, el exprimă dorința ca dansul, formă poetică a pantomimei, departe de a figura ca simplu ornament, să aibă un loc principal în dramă. "Dansul mai așteaptă încă pe omul de geniu; el este pretutindeni prost, pentru că se crede că e de-abia un fel de imitație. Dansul îi este pantomimei ceea ce poezia este pentru proză, sau mai degrabă ca declamația firească pentru un cântec. Este o pantomimă după măsură. Aș vrea
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
personajul, ci îl încarnează. Fiul său, François Riccoboni, care i-a succedat la trupă, apără, în 1750, în Arta de a face teatru (L'Art du théâtre) o teză radical opusă, atribuind "meseriei" de comediant mult mai multă importanță decât geniului său. Actorul talentat joacă, după părerea lui, cu sânge rece, supunându-se în cadrul jocului său unor reguli stricte: de-abia atunci impresionează publicul. Aceștia sunt termenii polemicii atunci când Diderot abordează subiectul la rândul său în A Doua Convorbire despre Fiul
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
imaginație, din memorie, va fi unul singur, același la toate reprezentațiile, mereu la fel de perfect: totul a fost măsurat, combinat, învățat, ordonat în mintea lui; în declamația lui nu există nici monotonie, nici disonanță." După părerea lui, talentul actorului nu aparține geniului, ci este produsul unei munci înverșunate. Marele comediant, obișnuit cu frecventarea teatrului, a observat îndelung tehnica actorilor care i-au arătat, prin jocul lor, un anumit număr de procedee, de care se servește la rândul lui. Obișnuit cu lumea, pătrunzând
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
ar putea petrece." ( Seara a 38-a) Germanii, pe lângă asta, ar face mai bine, după părerea lui, să-l imite pe Shakespeare, mai degrabă decât pe Corneille sau Racine, dacă vor să-și înnoiască teatrul. Într-adevăr, scrie Lessing, un geniu nu poate fi redeșteptat decât de un alt geniu, și adesea de un geniu care pare să datoreze totul naturii."47 Shakespeare este, în ochii lui Lessing, singurul mare poet dramatic al timpurilor moderne. Capabil de a transcrie firea umană
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
asta, ar face mai bine, după părerea lui, să-l imite pe Shakespeare, mai degrabă decât pe Corneille sau Racine, dacă vor să-și înnoiască teatrul. Într-adevăr, scrie Lessing, un geniu nu poate fi redeșteptat decât de un alt geniu, și adesea de un geniu care pare să datoreze totul naturii."47 Shakespeare este, în ochii lui Lessing, singurul mare poet dramatic al timpurilor moderne. Capabil de a transcrie firea umană fără ascunzișuri, el a știut bineînțeles să regăsească regulile
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
după părerea lui, să-l imite pe Shakespeare, mai degrabă decât pe Corneille sau Racine, dacă vor să-și înnoiască teatrul. Într-adevăr, scrie Lessing, un geniu nu poate fi redeșteptat decât de un alt geniu, și adesea de un geniu care pare să datoreze totul naturii."47 Shakespeare este, în ochii lui Lessing, singurul mare poet dramatic al timpurilor moderne. Capabil de a transcrie firea umană fără ascunzișuri, el a știut bineînțeles să regăsească regulile pe care Aristotel le-a
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
pe cât de fals, pe atât de plictisitor, nu se opune în acest fel experienței? Dar poate că nu se poate spune acest lucru pentru vremea când scria o asemenea părere. Nu exista încă nici Cénie52, nici Tatăl de familie; iar geniul trebuie să înfăptuiască multe lucruri, pentru ca să le privim ca fiind posibile." (Seara a 28-a) A dat chiar el un exemplu de "comedie serioasă" cu una din primele sale piese, Jidanii (Die Juden), în 1750. Consacrată problemei antisemitismului problemă asupra
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
încrede în improvizația trupei, în care se produce celebrul Truffaldini, Antonio Sachi, căruia îi admiră talentul. "Când am compus prezenta Comedie, în anul 1745, la Pisa, în mijlocul ocupațiilor mele de om al legii, din amuzament și pentru a-mi urma geniul, nu am scris-o așa cum este citită aici. Cu excepția a trei sau patru scene pe Act, cele mai interesante pentru rolurile serioase, tot restul Comediei era numai indicat, în maniera numită de obicei de Comedianți un canevas; adică un Scenariu
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
este ridicolul. Există un ridicol al cuvintelor și un ridicol al lucrurilor, un ridicol onest și un ridicol bufon. Este pur și simplu un dar de la Natură, de a ști să găsești ridicolul fiecărui lucru. Acesta se naște numai din Geniu. Arta și regula contribuie puțin aici, iar acest Aristotel, care știe atât de bine să învețe cum să-i faci pe oameni să plângă, nu dă niciun precept exact despre cum să-i faci să râdă." Proiectul reformării teatrului, în
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
ca periculoasă, ordonă distrugerea corecturilor. Răsunetul său chiar dacă i-ar putea fi criticate aproximările, afirmațiile rapide, chiar inexactitățile este imens. Vigny va spune despre acest text că este primul manifest romantic francez, că el "a făcut pentru literatură ceea ce făcuse Geniul Creștinismului 73 pentru catolicism". Ea reia aici o idee, deja apărată în 1800, în eseul său Despre literatură privită prin intermediul raporturilor sale cu instituțiile sociale (De la littérature considérée dans ses rapports avec les institutions sociales), unde pune față în față
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
căreia îi aparține viitorul dar căreia nu-i aparține prezentul, spune Hugo în Prefața la Ruy Blas; poporul, orfan, sărac, inteligent și puternic; aflat foarte jos, și aspirând foarte sus; având marcate pe spinare urmele servituții și în inimă premeditările geniului; poporul, valet al marilor seniori, și îndrăgostit, în mizeria și abjecția lui, de singura figură care, în mijlocul acestei societăți prăbușite, reprezintă pentru el, într-o divină strălucire, autoritatea, caritatea și fecunditatea. Poporul ar putea fi Ruy Blas." Investit cu o
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
ficțiunii și timpul reprezentației nu coincid. "Academicianul Ferească Dumnezeu să avem absurditatea de a pretinde că durata fictivă a acțiunii trebuie să corespundă exact timpului material folosit pentru reprezentație. Asta ar însemna atunci ca regulile să fie adevărate poveri pentru geniu. În artele imitației, trebuie să fii sever, dar nu riguros. Spectatorul poate foarte bine să-și imagineze că, în intervalul constituit de antracte, trec câteva ore, cu atât mai mult cu cât este amuzat de simfoniile pe care le cântă
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
să se grupeze în jurul ei la diferite etaje sau mai curând pe diversele planuri ale dramei. Unitatea de ansamblu este legea de perspectivă a teatrului." În imensul elogiu pe care Hugo i-l consacră lui Shakespeare, el atrage atenția că geniul său constă, în toate piesele, în afară de Macbeth și Romeo și Julieta, în construirea a două intrigi secundare reflectând intriga principală. Din prudență, fără îndoială, față de detractorii săi, el nu merge până la a preconiza un asemenea obicei, mulțumindu-se să-i
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
ar fi Cromwell, erou făcut din contradicții, pe care Hugo, în Prefață, în 1827, îl descrie în acești termeni: "Era o ființă complexă, eterogenă, multiplă, compusă din toate contrariile, un amestec de mult rău și de mult bine, plin de geniu și de meschinărie; un fel de Tiberiu-Dandin tiran al Europei și jucărie a familiei sale; bătrân regicid umilind ambasadorii tuturor regilor, torturat de fiica sa regalistă; auster și sumbru în moravuri și întreținând patru nebuni de curte în jurul lui; făcând
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
care Zola o face să apese asupra dramei romantice este fără drept de apel. "Cele mai frumoase modele ale genului nu sunt, cum s-a spus, decât opere de mare spectacol." Acesta este verdictul său. Recunoaște totuși, cu bună credință, geniul creator al lui Hugo, frumusețea fulgerătoare a lirismului său, forța teatrului său. "În acest secol, numai Victor Hugo a creat în domeniul teatrului. Nu-i iubesc formula; o găsesc falsă. Dar ea există și va rămâne." (Naturalismul în teatru) El
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]