6,874 matches
-
unul de aplecată compasiune peste cei desculți, cît mai degrabă o rece pliere pe un motiv atît de bătut plastic. Atît de constant atacat de mari maeștri universali, nici ei totdeauna franc marcați de milostenie. Cît de tot așa expresivitatea infinită a motivului. Că sumarii pedeștri prin ceața grea a lumii se cereau, în sine, aduși pe frisonantele mele mari pînze, cu umbletul lor fără contenire spre un nicăieri ademenitor, e-adevărat. Oricît ne-am duce viața în staniolată îndestulare, ceva
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
Altfel spus, imaginea se configurează pe patru versanți ai reprezentării: gândirea abstractă, limbajul, proiecția vizuală, afectul și senzația (acestea, împreună). Ca procedeu general, în constituirea imaginii se poate porni de la un impuls, de la semn și de la semnificație, cu potențialul lor infinit de combinare și de creare de mesaje; singurele limitări sunt cele date de coduri și de cunoașterea lor (cu referire așadar la situații particulare). Cel mai important însă pentru constituirea acestei tipologii rămân senzorialul, respectiv corpul și percepția, în toată
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
ce combină mai multe componente încadrate la rândul lor simbolic (precum mitul întemeierii unei țări - cazul Moldovei). Modul de simbolizare este polisemic, este o răscruce a sensurilor multiple; el solicită un efort de interpretare (Thomas 25), într-o înlănțuire, posibil infinită, de structuri și de nivele optime pentru crearea simbolului. Raportul de simbolizare, opus față de modul de semnificare, operează prin discontinuitate, pentru că nu se trece direct de la simbolizant la totalitatea sensurilor care îl reprezintă: între cele două planuri intervine o fractură
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
contravenea "bunului simț" al gândirii. De fapt, ceea ce deranja nu era atât situația de care am vorbit, anume faptul că ar putea fi argumentată și o idee opusă altei idei, argumentată, la rându-i, în bune condiții, ci această pretenție infinită a sofiștilor de a argumenta orice pe fundamente valabile. Dovada pentru această stare de lucruri o aflăm chiar la Aristotel, care deseori, dar mai cu seamă în contextele în care se ocupă de raționamentele din premise probabile (Topica; Respungerile sofistice
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
sofistice), semnalează dificultățile argumentării într-o discuție, dificultăți distribuite cu aceeași măsură și de partea celui care pune întrebări și de partea celui ce răspunde. Dificultățile indică limite ale raționamentului în toate formele sale aristotelice demonstrativ, dialectic, eristic -, nicidecum posibilități infinite ale sale. Reflecții de natură să lămurească "probleme logice" pot fi ușor descoperite înainte de Aristotel, de exemplu, la reprezentanții Școlii Eleate: Xenofan, Parmenides, Melissos, Zenon. Parmenides, îndemnându-și discipolii să înainteze pe calea ființei, căci tocmai ceea-ce-este (ca ființă) este
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
aceste predicate nu epuizează spațiul virtualității "subiectului" Dumnezeu, dacă nu concentrează în sine, "semantic", toate celelalte atribute; decât, poate, dacă gândim într-o manieră spinozistă, afirmând că Dumnezeu posedă o infinitate de atribute, fiecare fiind infinit, așa încât fiecare epuizează esența infinită a Divinității. Totuși, până la urmă, doar aparent prin această afirmare în manieră spinozistă îl avem pe Dumnezeu împlinit în "funcția" sa de subiect logic, atunci când îi găsim un predicat. Infinitul, cum știm, poate fi gândit ca ceva actualizat, fără să
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
bună dreptate observa încă Aristotel, în Fizica; dar infinitul trebuie gândit în sensul de ceva potențial, care se sporește pe sine fără nici o limită; în această perspectivă, potențialitatea lui Dumnezeu a lui Dumnezeu constituit ca subiect de judecată -, fie aceasta infinită, vine în contradicție cu "actualitatea" lui Dumnezeu, cu totul necesară (înseși ființei infinite, omnisciente, omnipotente etc.). Pe de o parte, fiecare dintre aceste atribute necesare poate fi predicat despre Dumnezeu, iar pe de altă parte, orice atribuire capătă sens numai
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
de ceva potențial, care se sporește pe sine fără nici o limită; în această perspectivă, potențialitatea lui Dumnezeu a lui Dumnezeu constituit ca subiect de judecată -, fie aceasta infinită, vine în contradicție cu "actualitatea" lui Dumnezeu, cu totul necesară (înseși ființei infinite, omnisciente, omnipotente etc.). Pe de o parte, fiecare dintre aceste atribute necesare poate fi predicat despre Dumnezeu, iar pe de altă parte, orice atribuire capătă sens numai în măsura în care "subiectul" rămâne deschis către atribuiri noi. De aceea este clar că nu
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
de-limitat; și nu oricum, ci din toate unghiurile, însă în primul rând ca "subiect" de judecată. Evident, Dumnezeu, păstrând sensul infinitului (ca "subiect" de judecată), se află în această poziție paradoxală. În plus, îi este prescrisă (predeterminată) potențialitatea (altminteri, infinită). Dumnezeu este actualitate, ca subiect de judecată căreia i se atribuie predicatul infinitului sau oricare alt predicat "infinit" (omnisciență, omnipotență etc.), fiindcă este constituit ca atare cu acest sens al infinitului. Dar Dumnezeu este și potențialitate, tocmai în infinitul său
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
Dumnezeu, păstrând sensul infinitului (ca "subiect" de judecată), se află în această poziție paradoxală. În plus, îi este prescrisă (predeterminată) potențialitatea (altminteri, infinită). Dumnezeu este actualitate, ca subiect de judecată căreia i se atribuie predicatul infinitului sau oricare alt predicat "infinit" (omnisciență, omnipotență etc.), fiindcă este constituit ca atare cu acest sens al infinitului. Dar Dumnezeu este și potențialitate, tocmai în infinitul său, din perspectiva unui intelect care îl ia ca obiect, constituindu-l (chiar prin sensul infinitului), pentru că îl menține
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
al infinitului. Dar Dumnezeu este și potențialitate, tocmai în infinitul său, din perspectiva unui intelect care îl ia ca obiect, constituindu-l (chiar prin sensul infinitului), pentru că îl menține deschis către noi atribuiri (către un șir de atribuiri el însuși infinit); de aici aporia: Dumnezeu este infinit, necesar etc., dar odată ce el apare constituit ca subiect de judecată, toate aceste predicate capătă sens de potențialitate, atrăgând subiectul lor în același registru al potențialității. Prin urmare, conștiința constituantă nu poate închide aporia
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
întemeiază distincția dintre rolul regulativ al Ideilor rațiunii pure (rol legitim) și rolul lor constitutiv, vinovat de aparență (în sens cognitiv și chiar într-unul ontologic). Dacă sinteza rațională (prin Ideile transcendentale), posibilă pe temeiul necondiționatului, exprimă doar posibilitatea înaintării infinite în lanțul condițiilor pentru a ajunge deși niciodată nu se va întâmpla aceasta la absolut, dacă doar este pusă ordine în unitatea creată pe baza conceptelor intelectului, atunci avem de-a face cu o implicare regulativă a Ideilor, firească dată
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
clădiri încălzite continuu(clădiri din categoria I, sus) și pentru clădiri încălzite numai pe timpul zilei(clădiri din categoria ÎI, jos) NOTĂ 1 Factorul de utilizare se definește independent de caracteristicile instalației de încălzire, presupunând reglarea perfectă a temperaturii și flexibilitate infinită. NOTĂ 2 O instalație de încălzire cu un răspuns lent și un sistem de reglare imperfect pot afecta în mod semnificativ utilizarea aporturilor. ÎI.1.5.11. Necesarul anual de energie pentru încălzirea unei cladiri ÎI.1.5.11.1
EUR-Lex () [Corola-website/Law/187120_a_188449]
-
care dintotdeauna fusese conceput drept ciclic și relativ Închis, a devenit brusc liniar și expansiv. Vechile instituții feudale, cu limitele spațiale și granițele lor temporale, s-au prăbușit dinaintea a ceea ce părea să fie o frontieră nesfârșită și un viitor infinit. Dezvoltarea unei perspective a proprietății private a fost instrumentul mintal esențial pentru domesticirea noii frontiere spațio-temporale. Întreaga realitate terestră a fost reconfigurată Într-o singură formulă - al meu versus al tău. Cu această formulă europenii au pornit să Îngrădească Întregul
[Corola-publishinghouse/Science/2290_a_3615]
-
Generalul este respins ca neavând temei aici. Nu putem deduce formele vieții sociale dintr-o natură umană abstractă, universală și nici din rațiunea umană. Sub influența romantismului este adus pe primul-plan inconștientul, cu capacitățile sale creative, generatoare de o varietate infinită. În locul unității este pusă ca perspectivă fundamentală pluralitatea. Din ideea pluralității fenomenului uman decurge o consecință foarte importantă. Studiul științific al manifestărilor umane nu poate fi decât istoric. Inevitabil, teza pluralității este legată de istorie ca domeniu fundamental al cercetării
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
decurge o consecință foarte importantă. Studiul științific al manifestărilor umane nu poate fi decât istoric. Inevitabil, teza pluralității este legată de istorie ca domeniu fundamental al cercetării umanului. Nu există decât o realitate istorică a umanului. Istoria este sediul variației infinite a ipostazelor umane, ireductibile la tipuri mai generale. Rațiunea este ea însăși istorică. Ea se află mereu în constituire, fără a fi vreodată constituită. Programul epistemologic al filosofiei neokantiene era clar formulat în ceea ce privește științele umanului. Dacă Immanuel Kant întreprinsese critica
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
neîntreruptă. Noua școală istorică, animată de Schmoller, formulează o serie de principii cu mare influență atât asupra practicii istoriei, cât și asupra reflecției filosofice din acea perioadă. Este formulată o teză esențială pentru dezvoltarea noii gândiri epistemologice: în numele varietății concrete infinite a manifestărilor istorice este respinsă așa-numita dimensiune metafizică a istoriei. Istoricul nu trebuie să caute forme generale în scurgerea timpului, pentru că acestea nu există. Eltrebuie să se dedice analizei unor teme precise, ca, de exemplu, economia domestică antică, artizanatul
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
atemporală. Ea distingea, de exemplu, cetatea greacă actuală de republica platoniană. În filosofia modernă, raționalitatea începe să fie concepută după modelul științelor naturii, care se constituie în timp, printr-un proces treptat de acumulare a cunoștințelor. Omenirea progresează în mod infinit în cunoaștere. Ar fi absurd să credem că ea ar putea dintr-o dată să inventeze întregul adevăr. Istoria este în această perspectivă obiectivarea în timp a cunoașterii și a ignoranței omenirii. Ea progresează pe măsură ce cunoașterea progresează. Dacă acest criteriu era
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
este Dumnezeul cel unic și adevărat?13” (Sf. Chiril al Alexandriei, Despre Sfânta Treime, cuvântul III, în PSB, vol. 40, p. 98) „Dumnezeu este unul. Nu este și nu poate fi decât un singur Dumnezeu. Cum se vor concepe doi infiniți? Însă dacă Dumnezeu este unul, dacă Natura divină este una și nu poate fi decât una, această unitate de natură nu exclude pluralitatea Persoanelor. Nu există decât un singur Dumnezeu; pot să fie în Dumnezeu mai multe persoane distincte, neformând
O exegeză a Crezului ortodox by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/158_a_127]
-
altă parte, aceste mai multe lumi n-ar trebui să se contrazică între ele, ci să se situeze pe diferite planuri și prin ele să se urmărească unicul scop, cel al apropierii lor în diferite moduri de același unic Dumnezeu infinit. Dar spre acest unic scop urmărit în moduri diferite se poate tinde și prin unica lume constituită ea însăși din diferite planuri. (n. s. 89, p. 75) 18 „— Dar cum se purta Duhul pe deasupra apei? — Nu-ți voi spune cuvântul
O exegeză a Crezului ortodox by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/158_a_127]
-
să pară că confundă provenirea Duhului din Fiul cu provenirea din Tatăl (vezi despre această chestiune: Jean 93 „Tatăl naște pe Fiul, Care este Chipul Său, Strălucirea Ființei Sale, Preaiubitul veșnic din inima Sa. Căci Dumnezeu îl iubește în mod infinit pe acest alt El însuși, pe acest fiu pe care-l naște mai înainte de luceafăr, în mod veșnic. Această iubire infinită este substanțială, existând ca Persoană divină, Duhul Sfânt purcezând numai de la Tatăl”. (Sf. Ioan Gură de Aur, în vol
O exegeză a Crezului ortodox by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/158_a_127]
-
Fiul, Care este Chipul Său, Strălucirea Ființei Sale, Preaiubitul veșnic din inima Sa. Căci Dumnezeu îl iubește în mod infinit pe acest alt El însuși, pe acest fiu pe care-l naște mai înainte de luceafăr, în mod veșnic. Această iubire infinită este substanțială, existând ca Persoană divină, Duhul Sfânt purcezând numai de la Tatăl”. (Sf. Ioan Gură de Aur, în vol. Bogățiile oratorice, p. 7) „... Cel ce împreună cu Tatăl și cu Fiul este închinat și slăvit ...” „Între persoanele Sfintei Treimi nu poate
O exegeză a Crezului ortodox by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/158_a_127]
-
pe un releu impersonal pentru transmiterea unei cunoașteri universale. Cît despre mine, mi se par interesante tocmai deosebirea între René Guénon și André Scrima, neantagonistă, tocmai complementaritatea tipurilor lor spirituale. René Guénon desfășoară o hartă a tematicii metafizice în întreaga, infinita ei verticală, susținută abundent cu date din toate spațiile spirituale. Nu logica proprie fiecărei tradiții îl interesează în primul rînd pe Guénon, ci corespondențele, convergența tradițiilor în atacarea unui teritoriu care, în sine, e dincolo de specificul culturilor, are o supremă
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1739]
-
și a Occidentului creștin, formularea divinului e solicitată pînă la limitele ei, e folosită pentru a trimite spre ceea ce este dincolo de formulare și concept. Un asemenea tip de formulare își pune atent în scenă propria depășire, mobilizează intelectul spre Tăcerea infinit plină de sensuri a lui Dumnezeu. Rămînînd la nivelul conceptului și al formulării, nici un discurs (teologic sau altul) nu va putea armoniza pînă la capăt, nu va putea împăca mulțumitor mai multe absoluturi. Cînd acest prag, cînd această perplexitate au
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1739]
-
porni acest demers, tema diversității religioase e situată în orizontul misterului divin, fără mod și fără distincții, în orizontul lui Dumnezeu ascuns. Soluția lui Cusanus de armonizare a credințelor se întemeiază pe utilizarea lor pînă la capăt, pînă la capătul infinit pentru care au fost instituite ; se bazează pe consumarea lor mistică. Abia după ce este pusă această exigență, consecințele ei sînt reflectate în discurs de-a lungul dialogurilor din De pace fidei, explicitate rațional, fixate în conștiința participanților. în sine însuși
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1739]