KorAP: Find »[drukola/base=lumânare & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...268 269 270 ...313 >

7,803 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854

în pronaus, unde se cască o groapă spartă în pardoseala bisericii și săpată în pământ, adânc. Aici, deci... șoptește Ștefan cu un zâmbet crispat, "Gropnița"... Și împingând cu piciorul o sfărmătură de lespede o prăvălește în adânc bufnind surd. Ia lumânarea din mâna egumenului, îngenunchează și se apleacă deasupra gropii luminându-i adâncul. Aici deci voi visa multe veacuri", cugetă el. Se ridică și întinde lumânarea egumenului. Și "talianu' " cela ce se cioșmolește atâta cu lespedea ceea? Dați zor! Zor! Să

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Și împingând cu piciorul o sfărmătură de lespede o prăvălește în adânc bufnind surd. Ia lumânarea din mâna egumenului, îngenunchează și se apleacă deasupra gropii luminându-i adâncul. Aici deci voi visa multe veacuri", cugetă el. Se ridică și întinde lumânarea egumenului. Și "talianu' " cela ce se cioșmolește atâta cu lespedea ceea? Dați zor! Zor! Să fie totul gata! Ce grabă Doamne?! protestează egumenul. Tragi rău, zău așa! Ștefan suflă în lumânare stingând-o. Vezi? Poți știi când îți bat clopotele

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
visa multe veacuri", cugetă el. Se ridică și întinde lumânarea egumenului. Și "talianu' " cela ce se cioșmolește atâta cu lespedea ceea? Dați zor! Zor! Să fie totul gata! Ce grabă Doamne?! protestează egumenul. Tragi rău, zău așa! Ștefan suflă în lumânare stingând-o. Vezi? Poți știi când îți bat clopotele, preacuvioase? Galioanele turcești nu pot duce pușci de mare greutate cu care să spargă turnul aista, își face socoteală Ștefan, aplecat peste meterezele turnului cel mare al Cetății Albe, chibzuind grosimea

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Și-a cucerit nemurirea... Povestește-mi cum a fost. Povestește-mi, Ioane... Dar ți-am povestit de trei ori! protestează el. Sunt amintiri ce dor! Scutește-mă! Povestește-mi și a patra oară!... Te rog, Ioane!... Te rog! Aprindem o lumânare și pentru Constantin... Țamblac oftează, se reculege, apoi, impresionat de amintirile ce-l copleșesc, începe, cu îndârjire: Apusul ne părăsise! Asediați, pe ziduri, rezistam; de săptămâni luptam, rezistam... Noi, nici zece mii câți mai rămăsesem, ei, poate, peste două sute de mii

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
să fie tare flămând! Și nu uita de vin! Să fie din cel ce-i place. Să fie rece și... și cât mai tare! Ce stai?! se răsti la Haricleea, copleșită de porunci. Dă fuga! Stai! Vezi și de niște lumânări! Cât mai multe! Aprindem peste tot! Să fie sărbătoare! Fugi! îi spuse din nou Haricleei, care, iute de picior, a și dispărut. A venit Ștefan, șoptește ea. A venit! Ploaia încetase și umbrele înserării începuseră să se lase, dar în

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Să fie sărbătoare! Fugi! îi spuse din nou Haricleei, care, iute de picior, a și dispărut. A venit Ștefan, șoptește ea. A venit! Ploaia încetase și umbrele înserării începuseră să se lase, dar în iatac era lumină, multă lumină de la lumânările arse pe jumătate, răspândite peste tot, ca în Sărbătorile Paștilor. Pe măsuța acoperită cu un ștergar alb, friptura din pulpă de căprioară se sleise și vinul adus din pivniță în carafă aburită se încălzise. Până și în cămin jăratecul începuse

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Nunta însângerată Spre apus, lumina prefirată prin vitraliile ferestrei aruncă pe dalele de piatră pete multicolore ce se răsfrâng destrămând dulcea semiobscuritate a paraclisului. Pe perete, Iisus, bătut în cuie pe o cruce mare de stejar, și umbrele pâlpâitoare ale lumânărilor ce-i joacă pe chip dau viață sfâșietoarei dureri că oamenii nu i-au înțeles jertfa. La picioarele Lui, îngenuncheat, Domnul Ștefan cufundat în rugăciune. Alături icoana aurită a Sfintei Fecioare și candela ce licăre nestinsă, Sfântul Gheorghe ucigând balaurul

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
îngenuncheat, Domnul Ștefan cufundat în rugăciune. Alături icoana aurită a Sfintei Fecioare și candela ce licăre nestinsă, Sfântul Gheorghe ucigând balaurul, alți sfinți întunecați, uscați, afumați: sfinți bizantini. Pe o măsuță joasă, se află colaci, colivă, ulcele înflorate, o ploscă, lumânări, toate cele rânduite după datină pentru pomenirea morților. Tăcerea adâncă e tulburată numai de sfârâitul lumânărilor ce ard picurând. Alexandru intră pășind ușor să nu-i tulbure ruga. Simțind suflare omenească în spate, Ștefan zvâcnește fulgerător cu mâna pe plăselele

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
nestinsă, Sfântul Gheorghe ucigând balaurul, alți sfinți întunecați, uscați, afumați: sfinți bizantini. Pe o măsuță joasă, se află colaci, colivă, ulcele înflorate, o ploscă, lumânări, toate cele rânduite după datină pentru pomenirea morților. Tăcerea adâncă e tulburată numai de sfârâitul lumânărilor ce ard picurând. Alexandru intră pășind ușor să nu-i tulbure ruga. Simțind suflare omenească în spate, Ștefan zvâcnește fulgerător cu mâna pe plăselele pumnalului. Alexandru tresare și dă un pas înapoi. Tu, Alexandre? murmură Ștefan stingherit, ridicându-se. Desigur

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Și se pare că ea nu e departe. Nu o dată m-am întrebat: oare când îmi voi sorbi și eu, "borșul"? De-ar fi după pohte, zâmbește el, aș prefera Cotnarul... Nu-i prea veselă domnia Moldovei, nu?! Tace. O lumânare sfârâie, fumegă înecată în propria ceară. Ștefan o stinge strivindu-i mucul între două degete. Apoi reia, abătut: ...Nu mi-a făcut plăcere să-mi reamintesc toate aiestea. Ți-am povestit însă ca să știi, ca să te păzești... Și tu ești

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
cineva. Ochișorii lui albaștri erau căscați, nu-i lăsase mama să-i închidă "Doar n-a murit!"... Nici lacrimi, nici suspine, nici bocete; era ceva tragic în acea încremenire, în acea tăcere atât de adâncă de se auzea cum arde lumânarea de la căpătâi, pe marginea pătuțului. În iatac, era o răvășeală ca după o luptă: un lighean răsturnat, podelele ude, rufe aruncate peste tot, sticluțe cu leacuri, ștergare... În aer stăruia mirosul acru, înțepător al oțetului cu care mama frecase cu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
buze , rece... Nu mai suportă... * În lumina oarbă a culoarului luminat de o feștilă, merge pipăind zidul, cu pași mărunți târșind cu stângul rămas mereu în urmă, gârbovit, copleșit de oboseală și durere. * În paraclis, un sobor de călugări cu lumânări aprinse, prohodesc: "Acolo unde nu este întristare, nici suspin..." Plutea un fum cu aromă de smirnă și tămâie. Privirile lui împăienjenite fug de pe sicriașul acela mic ca pentru păpuși, se opresc pe picioarele Răstignitului, în ochi cu un strigăt mut

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
morților, tristă, gravă, se împletea, într-o bizară armonie, cu glasurile vesele, de zurgălăi ale copiilor... "Deci, e Ajunul... Se spune că pruncii ce se duc la zi-sfântă se fac îngerași." Umbla de colo-colo fără nici un rost și, în lumina lumânărilor, umbra se ținea după el lingând pereții, șchiopătând o dată cu el. O mână se lasă ușor pe umărul lui, ca o aripă obosită din zbor. Țamblac îl îmbrățișează. Ștefan își culcă fruntea pe umărul lui... Fără cuvinte... Oblonul se zbătea zgâlțâit

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
umărul lui, ca o aripă obosită din zbor. Țamblac îl îmbrățișează. Ștefan își culcă fruntea pe umărul lui... Fără cuvinte... Oblonul se zbătea zgâlțâit de viscol. Un clopot bătea undeva departe. E Crăciunul doar... "Cu sfinții odihnind Hristoase..." Călugării, cu lumânări, cântând, cădelnițând, părăsesc paraclisul. Ce face Maria? întreabă în șoaptă Țamblac ștergându-și cu dosul mâinii câteva lacrimi furișate printre crețurile obrajilor. Ștefan, buimac, ca trezit dintr-un somn greu, nu înțelege. Ce face Maria? Maria?... șoptește răgușit. Maria?... N-

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
dă ocol spătăriei, se frământă în tăcere... Și crezi că mie nu mi-e teamă? Că mie-mi surâde războiul? Mi-au scornit unii și alții c-aș fi prea războinic... "Că bat război fără măsură"... "Că-l caut cu lumânarea"... E drept, "am bătut" multe războaie, dar n-am făcut alta decât să mă apăr... Sau să-mi caut dreptatea!... Ei ce-au cătat în țara mea?! Și nu pentru "Creștinătate" mă bat. Pe mine mă dor nevoile noastre. Moldova

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
țintirimul bântuit de duhuri necurate? Să jurăm ce-avem de jurat și să ne cărăbănim pe la cășile noastre, propune Cupcici luat cu frig. Alexa și Negrilă se așează pe un braț frânt dintr-o cruce de piatră. Negrilă aprinde o lumânare de la flacăra felinarului, pentru "îmblânzirea morților". Da' Isaia cela nu mai vine, bre?! Vine el, vine. S-a dus să-l momească și pe boier Stanciu Marele. Și... și dacă bătrânu' ne dă în gât lui Vodă? grăiește Negrilă crispat

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
se stropșește Cupcici jignit. E de plâns!... Lasă, zice el cu năduf, o să i se tragă din aiasta: l-am blăstămat! Am dat acatiste pe la biserici: "Să-l trăznească Dumnezău pe ăla de-l știu eu!"... I-am pus și lumânări întoarse, hohotește el jucându-și pântecele revărsat peste brăcinar și hârâind din adânc o flegmă groasă o stupește între morminte, grijuliu să nu-și găsească pricină cu strigoiul mortului. Alexa îl consolează: Răbdărică, boier Cupcici, răbdărică... Până ți se tămăduiește

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
gesturi mari. De le pohtesc, să le ia singuri! De pot! Asemenea marfă se plătește cu sânge! Pe ușă, în goană, intră Negrilă cu încă o carafă pântecoasă în brațe. După el, două slujnicuțe cu catrință zoresc cu sfeșnice și lumânări aprinse, pentru înserarea ce se lasă. Haide, Negrilă, cu udătura ceea, că avem un foc mare de stins! strigă la el Ștefan și Negrilă rânjește umplând cănile goale. Suntem atât de mici... și-atât de singuri... spune Stanciu încetișor, pe

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
I-am mai belit o dată! Când bate furtuna, de nu te pleci.... te frângi! Cu prețul robiei?! Să supraviețuim! Mă doare capul când mă gândesc numai, spune Stanciu. Crezi că pe mine nu mă doare?! îi răspunde Ștefan. Ard cinci lumânări pe noapte. Nu-i ușor să spun " Da!". Dar și mai greu să spun "Nu!". Le-am ticluit eu, dar vezi... socoteala de-acasă nu se potrivește cu cea din târg. Poate... poate nu trebuia să poprești haraciul, îndrăznește Juga

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
și "cel Mare"... Pute! strâmbă el din nas mirosind un pergament. S-au împuțit! Știți ce fac cu toate minciunile aieste?! întreabă cu o strălucire diabolică în ochi și hohotește. Apropie un colț al pergamentului de flacăra unui muc de lumânare. Pergamentul ia foc și arde trosnind, cu fum gros, înecăcios. Îl aruncă în cămin, apoi, ia de pe masă un braț de pergamente și, cu o bucurie diabolică, hohotind, le aruncă în foc. Curând, izbucnește o vâlvătaie de flăcări mistuitoare, trosnitoare

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
mine? Un domn însă trebuie să fie "teribil și neînfricat", adaugă ironic și pune mâna pe creștetul lui Alexandru. Mânzule, odată și-odată, la rândul tău, vei înțelege pentru ce se teme Tăicuță Măria ta! Pentru ce prăpădește nopțile la lumânări... Pentru ce trebuie să se umilească! Să mintă! Să fie crud! Nedrept! Nemilos! Să ucidă! Un singur lucru să ai grijă, Alexandre: "Să-ți rămâi credincios ție însuți și țării!". Ai înțeles, fiule? Să-ți dau cel mai bun leac

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
buciumele buciumă ca scoase din minți, de scoală cetatea, ridică târgul: Ce-i?!?! Ce-i?!?! Au dat tatarii?!?!... Lanțurile podului scârțâie, tropot de copite, vânzoleală, zăngănit de arme, strigăte, forfotă. Lumină! Lumină! Slujnicuțe în catrință, despletite, lipăie, dau buzna cu lumânări aprinse în odaia domnului. Pe scări, pe culoare, zăngănit de arme, zornăit ritmic de pinteni... Alaiul îl deschid copiii de casă cu făclii. După ei, intră vitejii boieri, înzăuați, legați pe ici, pe colo cu feși însângerate, osteniți-osteniți, somnoroși, dar

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Moldovencele mele... Voi înălța, acolo pe mal, o troiță. Și pe ea voi scrie, voi săpa cuvintele: "Ați ales libertatea, fetelor!" Bârsan, cu capul în piept, se retrage încet și pleacă. Ștefan se apropie de fereastră. Respiră adânc... Privește luminițele lumânărilor ca la Paști. La biserica Mirăuților, bat clopotele, rar, în dungă. De departe, răzbate zvonul cântărilor bisericești. Ștefan respiră adânc: Au scos moaștele Sfântului Ioan-Ocrotitorul. Se lasă greu Sfântul... Nu vrea să plece.... Doar el să mai ocrotească Suceava, spune

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Duma. Vă mulțumesc, le surâde el trist. Dar... dar vă sfătuiesc să fiți mai prudenți. Stelele-s nestatornice... mai și cad, cât sunt ele de stele... "Tot adevărul?", îl îngână Stanciu. Măria ta vrea să zică... să ne grijim de lumânare? Ștefan zâmbește cu îngăduință: Am două, pot să-ți dau și ție una, îi spune și Stanciu pleacă ochii. Da... "tot adevărul"... Și de aceea, nu vă pot cere n-ar fi drept să vă cer să mă urmați " Să

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
duc s-o ajut pe Sora. Maria îi zâmbește și pleacă. Țamblac a rămas cu caseta în mână. Cu asta ce fac?... Maria! o strigă și aleargă după ea. Maria, ascultă-mă!  18 Paharul de "Cale Albă". Te blestem !! Mucurile lumânărilor pâlpâie, aruncând pe pereți tremurătoare umbre... În odaia domnului e liniște, doar orăcăitul broaștelor ce nuntesc în șanțul de apărare al cetății: e nuntă mare! Ușa se crapă ușor scârțâind... O mână cu un pocal: Negrilă. Se holbează... Trupul Domnului

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]