7,995 matches
-
este extrem de redus. Descoperim, cu greu, în pagina a doua un Poem semnat Alexandru Balaci și câteva versuri ale lui Dumitru V. Petrescu, sub titlul Trudă. Ambele prezintă un univers al încătușării, al neputinței, sub semnul închiderii. Truda este expresia neputinței de a crea o poezie a vieții cu "slovă nouă,/slovă vie". Celor două texte li se adaugă, în pagina a treia, o traducere a unui poem, Patrie de Nicola Furnagiev, din "poezia tânără bulgară". Nici celelalte două numere ale
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
cunoaște, ci doar vede, ochiul căutătorului poate să o facă, este, de fapt, actant, își decide calea. Ambiguitățile, aparentele contracții trebuie să materializeze acest tărâm imaginar, "Cetățile albe sunt peste munții albi,/ Peste nourii albi, unde sunt?", interogațiile care cristalizează neputința de a oferi o imagine concretă unui spațiu abstract redau veșnica peregrinare a eului creator în căutarea unui ideal pe care intuiește că l-a cunoscut deja, dar nu are puterea de a-l conștientiza. Poemul reflectă o viziune tragică
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
ale lui Ion Caraion. În lumea crăpată, descompusă sub impactul războiului, nu mai e loc pentru niciun vis de dragoste. Singura prezență care feminizează spațiul acesta prin personificările atributelor sale este moartea. E o lume a lipsei de ideal, a neputinței de salvare. Revine obsesiv și imaginea războiului care continuă să-l bântuie pe poet mulți ani. Deși influența bacoviană se poate sesiza cu ușurință, există aici o pierdere într-un ținut al groazei permanente care depășește universul obsesiv al lui
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
pe sicriu..." Sunt, în acest poem, imagini de o cutremurătoare concretețe, demitizând vechi clișee literare - și generația aceasta pare să fi reușit să reinventeze motivul lunii integrându-l într-o varietate uimitoare de contexte - și accentuând suferința tocmai prin sublinierea neputinței de exteriorizare: "Luna cât un jnep, cât o femeie,/ atârna la geamuri - buruiană,/ inimă plângea pe zid: virană/ pasăre tăiată-n curcubeie." (Pacienți). Vidul interior pare a intra în contradicție cu simbolul ascensional al păsării, dar posibilitatea acesteia de a
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
al fericirii și al cosmosului la nativii americani. Grâul refuză aici să devină "pâine", să se ofere oamenilor în ritualul sacru al renașterii, tocmai pentru că, în poezia lui Caraion, această înviere este imposibilă, moartea fiind o experiență ultimă, definitivă. Aceeași neputință de a găsi izbăvirea este redată și prin asocierea pâinii cu rodia, un al simbol al fertilității, al norocului, al vieții: " - Nu mai avem rodii nici pâine./ Tâmplele - tâmplele înoată în sânge;/ o pasăre slobodă plânge/ sub ceruri zbârcite ca
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
a sufletului ("muzeul"), și ideea de libertate (sugerată de adjectivele "largă" și "slobodă"), libertatea nu este însă posibilă, nici înălțarea pentru că tot tabloul descris poate fi redus la imaginea acelui "pom retezat", dublu semnificant, căci sugerează deopotrivă limitarea umană și neputința de a rodi, de a crea. Apa moartă, curgerea infernală, este și ea parte a acestui univers în descompunere, lacul, ploaia, gârla, valurile sunt purtătoare de cadavre, se asociază cu noaptea, cu frigul, cu moartea sufletească, totul se petrece aici
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
astfel existența umană sub semnul "urâtului", al suferinței și al imposibilității de evadare ("sârme, opac"), ultimii doi termeni făcându-se purtătorii mesajului celui mai important: nu moartea sperie, nu prezența ei peste tot, ci imposibilitatea de schimbare a destinului și neputința de a vedea, dincolo de moarte, o salvare. Lumea descrisă pare a contrazice profund mesajul biblic, de aici și tendința de a polemiza cu învățăturile creștine. Raportarea la mitologia biblică se face negativ ("oraș în care murim/ fără parabola intrării în
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
cărui caracter instabil, mișcător se asociază transformărilor, fragilității, efemerității semnifică trecerea timpului care corodează tot, care osândește opera artistului să fie la dispoziția oricui, fără să găsească întotdeauna răsunet în inima cititorului. Interogația poate fi explicată în acest context, căci neputința de a fi "joc pașilor artei" este neputința de a crea sau, mai bine zis, de a-și adapta creația la rigorile epocii astfel încât să aibă rezonanța dorită în sufletul cititorului. În decorul acesta spiritual, pescărușii (păsări ale idealului, imagine
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
efemerității semnifică trecerea timpului care corodează tot, care osândește opera artistului să fie la dispoziția oricui, fără să găsească întotdeauna răsunet în inima cititorului. Interogația poate fi explicată în acest context, căci neputința de a fi "joc pașilor artei" este neputința de a crea sau, mai bine zis, de a-și adapta creația la rigorile epocii astfel încât să aibă rezonanța dorită în sufletul cititorului. În decorul acesta spiritual, pescărușii (păsări ale idealului, imagine baudelairiană a avântului lăuntric al creatorului aflat sub
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
condiție a întâlnirii divinității, ci și un factor posibil distrugător. Impresia inițială de distrugere a limitelor pe care o dă meditarea în tăcere ("pereții pier imaculați în infinit") este rapid contrazisă de afirmarea imposibilității de creație "și mi-e cu neputință să-mi reprezint cuvântul "merg"", când tocmai a merge înseamnă desprinderea din încremenire, depășirea barierelor, viață. Textul se constituie din alternarea afirmațiilor și comentarea lor în dialog, ironic, demistificator al lor, astfel poemul s-ar putea realiza din redarea gesturilor
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
literatura în momentul în care marile teme se banalizează prin uz. Într-un astfel de caz, textul se răsucește spre interior și desprinderea de clișee se realizează tocmai atunci când el propune o discuție despre aceste clișee. De la constatarea simplă a neputinței de a oferi un tablou al toamnei original se trece rapid la generalizare, "niciuna" sugerează clar și aceasta. E poate aici Tonegaru mai aproape de viziunea avangardei ca oriunde în altă parte (unele dintre grupări s-au autodesființat când au constat
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
semene a ideal sau a munte...". Exprimarea este clar depreciativă, "maldăr", căpătând sens de grămadă nediferențiată, fără valoare, este asociat cu modalități lirice vetuste, "recuzite inutile". Totul este așezat sub semnul probabilității, idealul care devenise frustrant în lirica vremii, prin neputința de a fi cunoscut, atins, ar putea fi și motiv poetic sau ar putea fi, la fel de bine, înlocuit cu o imagine simbolică, dar în ambele cazuri se produce o golire de sens. Și în poezia contemporană se revine cu o
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
în democrație, în dreptate, în generozitate. Din cauza lor, clasa politică va fi asimilată curînd cu jaful, corupția și trîndăvia. Și aproape tot ce va emana de la autorități va fi perceput ca ofensă a bunului simț și cinism. La rîndul ei, neputința de a corecta „inversiunile” a împins la ostilitate și sarcasm. Cuvîntul se întîlnește de numeroase ori în presa și literatura vremii, inclusiv la Bacovia. Sarcasmul e una din expresiile cele mai clare ale contrastelor, clivajelor și rupturilor. După el nu
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
Bacovia prin „versuri fără de talent”? Au vreo legătură cu poemul în care se amintește de ele? „Talentul” e o dispoziție de moment asemănătoare cu „inspirația”? Dacă nu-i o ironie 2), această autocritică e neobișnuită. Ea evocă un soi de neputință despre care se vorbește doar în jurnalele intime, sub pecetea secretului. Autori care să se refere negativ, în poezii, la versurile altora sînt destui 3). Bacovia o face, iată, la ale sale, adică recunoaște că are unele zile slabe, seci
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
dată de boală îl făcea să perceapă mai mult negura zilei decît lumina ei. O urmă de luciditate îi spunea totuși că prevalența celei dintîi e nefirească. „Ce întunecime!” echivalează deci cu un strigăt de surprindere și de derută, de neputință de a ieși din legăturile nopții. Teribile, vorbele următoare sugerează implacabilul și atestă înfrîngerea: „Vine întunericul...”, „negru profund, noian de negru”, care îl va cuprinde ca furtuna pe Romulus Rege, definitiv! Vremea urîtă a alternat cu cea senină pînă în
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
Moartea înseamnă necomunicare, tăcere definitivă, absolută. Implacabilă, constatarea e făcută lucid, fără lacrimi, tern: „Stam singur lîngă mort...și era frig...” Versul final sugerează înfrîngerea - deopotrivă, a celui defunct și a celui viu: „Și-i atîrnau aripile de plumb”. A neputință și deznădejde, ca și brațele celui care-l privește. Descrierea se transformă în viziune. Dincolo de aceasta nu mai e nevoie de cuvinte. Elanuri religioase A fost Bacovia religios? Cînd îi refaci biografia și-ți amintești că s-a născut într-
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
înțeleagă că a fi poet e mai important și mai bine. Căci, cu toate satisfacțiile, unele peste închipuire, încrederea sa în propria-i vocație poetică nu e niciodată atît de puternică încît să nu regrete, într-o formă reținută, caracteristică, neputința de a se fi realizat în alt plan. „Eu - mărturisește - am încercat să fac ceva avocatură, dar nu s-a prins”. Ipoteza că n-ar fi fost rău să se prindă e numai aparent exclusă. Neputînd munci în felul celorlalți
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
inteligent lucru făcut de Bacovia a fost acela de a rămîne el însuși. Dacă s-ar fi schimbat, mai devreme sau mai tîrziu, ar fi încetat să intereseze ca scriitor. Contrar acelora care consideră că monotonia e o dovadă a neputinței, eu văd în ea semnul unei voințe și, cum am spus, al inteligenței. în loc să se disperseze (lasă că pentru asta ar fi trebuit să scrie mai mult), s-a concentrat: e cel mai dens dintre poeții romîni. Cînd am scris
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
a scris, în legătură cu sine sau cu alții, „Iar creierul ardea ca flacăra de soare”, vers, dacă pot zice așa, de o putere atomică! Prima parte a poemului „Idei” e o foarte discretă pildă despre bătrînețe, ca zbatere între dorință și neputință. Simțurile sînt încă vii, dar lipsește energia care să le susțină: „Cîntec, deasupra cetății,/ îmbătrînire?!/ Eternității i-am zis:/ La muzica asta frumoasă,/ Sunt lipsuri/ în sîngele meu...” Deși ar vrea, Bacovia, fostul amator de baluri, recunoaște că nu se
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
e, deopotrivă, descriptiv și evocator, polisemic, fie că-i singur, fie că-i însoțit de vreun atribut. Golul e, aproape de fiecare dată, sumbru, profund, misterios, dramatic. E greu să găsești, în spațiul poeziei, ceva comparabil, ca expresie a durerii și neputinței, cu strigătul (apocaliptic, i-aș zice) din Scîntei galbene: „Uitați-vă ce gol, ce ruină-n amurg”! Avertisment și ațîțare. Vestire a unui gol cosmic, mai teribil decît „golul istoric”. Venit în redacție, Marcel Marcian mă întreabă dacă cred întradevăr
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
la tăcerea ca episod comportamental pasager, zvîrcolire nervoasă sau bosumflare. Poezia lui Bacovia nu numai că evocă sau invită la tăcere, dar se ridică din tăcere; e precedată și urmată de tăcere. Ce e ea, în fapt? Discreție și, uneori, neputință de a continua să se exprime, de a duce cuvîntul mai departe. Ea vine din reticențele impuse de o societate, cît și dintr-o filosofie de viață. La ce bun să te mărturisești? Evident, aceasta nu e o atitudine de
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
pe care nici un ochi străin nu o poate vedea, și ale cărei mari secrete nu sunt niciodată dezvăluite, deși ocazional, atunci când creăm ceva frumos, trădăm o licărire slabă de-a ei" ("To H. E. Krehbiel [1878]" 196). Hearn își recunoște neputința de a ajunge la desăvârșire: doar o licărire slabă a "vieții interioare" este disponibilă și nu întreaga imagine. În plus, scopul lumii exterioare este să realizeze trecerea spre viața interioară pe care nici o altă existență nu o poate cunoaște. Hearn
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
fost prea târziu. Soldații americani au ocupat capitala Panama și au rezolvat lucrurile în felul lor eficient. Numeroase persoane au fost ucise; o serie deportate. Pacea și ordinea au fost restabilite, însă problema nu a luat sfârșit" (350). "Elementul radical", neputința de a "înțelege acest lucru", "soldații americani" care "au rezolvatt lucrurile în felul lor eficient", "numeroasele persoane... ucise" și "deportate" și "pacea și ordinea... restabilite" reflectă tipul de detașare lingvistică - volatilizarea lui Nietzsche - pe care o adoptă curentul dominant al
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
schițat contururile. Deși cele prezentate la prima vedere par foarte interesante și chiar abordări directe cu privire la solidaritatea creștină, totuși modalitatea expunerii acesteia trimite mai degrabă către ceva "paleativ", adică ajută pe termen scurt, însă nu poate redresa cauza care produce neputința semenului. Ca act și conținut, solidaritatea creștină este prezentă în scrierile Noului Testament, deși noțiunea în sine a dobândit o poziție atât de specifică în timpurile mai noi. A contribui împreună cu toți oamenii la consolidarea unor raporturi interumane bazate pe
Biserica şi asistenţa socială din România by Ion Petrică [Corola-publishinghouse/Science/899_a_2407]
-
de tulburări emoționale la părinți o reprezintă sentimentul de culpă, sentiment care este mai dezvoltat când diabetul este ereditar, sau cînd apare teama de a nu transmite diabetul și altui copil. În cazuistica noastră 50% din părinți acuză sentimente de neputință, de pesimism și chiar de disperare („mai bine nu-l făceam”, „este numai vina mea”, „este ca un blestem”). Șocul sau „criza psihologică” indusă de comunicarea diagnosticului de diabet zaharat insulinodependent va determina reacții sau tulburări emoționale mai mult sau
Tratat de diabet Paulescu by Mariana Costea, Constantin Ionescu-Tîrgovişte () [Corola-publishinghouse/Science/92211_a_92706]