13,698 matches
-
dimineață, El Îmi trezește urechea, să ascult cum ascultă niște ucenici. 5. Domnul Dumnezeu Mi-a deschis urechea, și nu M-am împotrivit, nici nu M-am tras înapoi. 6. Mi-am dat spatele înaintea celor ce Mă loveau, și obrajii înaintea celor ce-Mi smulgeau barba; nu Mi-am ascuns fața de ocări și de scuipări. 7. Dar Domnul Dumnezeu M-a ajutat; de aceea nu M-am rușinat, de aceea Mi-am făcut fața ca o cremene, știind că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85106_a_85893]
-
făcea totul de parcă locuia singur în acea încăpere. De fapt, făcea foarte puține lucruri. în fiecare dimineață își ascuțea cu răbdare briciul pe o curea de piele, se bărbierea cu grijă la chiuveta din cameră, după care se dădea pe obraz cu lavandă și talc. Apoi se așeza pe pat cu fața spre ușa deschisă și rămânea astfel toată ziua, abrutizat, cu palmele pe genunchi și cu privirea pierdută în depărtări, spre lagună, unde marea transforma totul fără să aleagă, materie
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
măsură în care viața mesagerului depinde de mesaj. Oricum, observ cu stupoare că ți-a apărut umorul, chiar așa sarcastic, care e floare rară la un sinucigaș, încercă Filip să destindă puțin atmosfera. Hazul evită necazul... Da? Și mai ce? Obrazul imită prazul; obraznicul vomită praznicul... Ce să spun!? Mare scofală! La autopsie îmi vor găsi "ușoare urme de umor în sânge". Mă lași cu chestii din astea! Nu te eschiva cu impresii psihologice. Ce-i cu carnetul ăsta de culoarea
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
greu și material îi atacă mucoasele. Abandonă, în cele din urmă, lupta inegală cu narcoza, lăsându se biruit de o amețitoare sfârșeală tranchilizantă. Chipul spân al grafului era încadrat de două urechi ascuțite de liliac și de pielea căzută a obrajilor. Nasul turtit făcea vizibile nările mari și negre, dinăuntrul cărora plecau două mănunchiuri de păr, îngrijit trecute peste buza superioară și răsucite apoi în sus, formând o bizară mustață în furculiță, de care altfel obrazul său spân n-ar fi
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
și de pielea căzută a obrajilor. Nasul turtit făcea vizibile nările mari și negre, dinăuntrul cărora plecau două mănunchiuri de păr, îngrijit trecute peste buza superioară și răsucite apoi în sus, formând o bizară mustață în furculiță, de care altfel obrazul său spân n-ar fi avut parte. Din timp în timp, Jordan scotea pe gură un mic norișor de abur gălbiu, după care scuipa abundent într-un vas alb de faianță, atașat la jilț. în același vas erau colectate unghiile
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
de șindrilă. În șanțul de la marginea drumului stătea Hepu nebunul satului. în poziție de drepți, cu palma la tâmplă, dădea solemn onorul ca un conducător de oaste care trece în revistă defilarea trupelor. Din colțul gurii, umflându-și ritmic bucile obrajilor, imita fanfara intonând imnul care-i plăcea lui și pe care-l învățase de la copiii satului: "Hepu prostu' Câinele nostru Hepu nebunu' Trage cu tunu' Și împușcă rațele Și mănâncă mațele." Avea muci în barbă și aceeași expresie a feții
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
gard de scânduri, spart pe alocuri era acum plin de țarcuri, maghernițe, dughene, corturi și tarabe improvizate, toate crescute peste noapte. Târgoveții, veniți de prin alte ținuturi, își vindeau marfa direct din căruțe. Simigii grași cu șorțuri albe, rumeni în obraji de efort, se strecurau cu greu printre târgoveți purtând pe cap tăvi mari de aramă spoită, cu margini înalte de-o palmă, cărora lesne le bănuiai conținutul după aromele de vanilie, mac, chimion sau susan pe care le lăsau în
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
minute, ceva, nu știa ce și asta îl speria și mai mult făcea să se clatine această siguranță confortabilă a neimplicării. Se învârti în loc, măturând cu privirea jur-împrejur și deodată, foarte departe, printre lanțuri de scrânciob, printre mâini gesticulând, printre obraze nădușite și congestionate, printre șiruri de covrigi și roșcove, printre broboade de lână atârnate spre vânzare, printre greabăne de cai, descoperi doi ochi care-l priveau. Crezu că se înșală, dar nu era așa. Cineva îl privea insistent și trebui
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
erau zugrăviți cu chipuri de sfinți. Prin ochiurile de geam, lumina zgârcită mângâia scândurile, geluite și ferecate cu nisip, cu care era podită biserica. Sihastrul își puse odăjdiile și ținu utrenia după pravilă, asistat de Bătrân singurul enoriaș de ocazie. Obrazul împrumută culoarea zidului, vocea liniștea umbrei, privirea se stinse scăpărând în interior, ruga urcă tremurătoare și umedă pe zidul rece al bisericii, ca o iederă în căutarea luminii. Făcu apoi cu vreascuri focul în vatră, puse la fiert într-un
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
sau unui colț din camera Bătrânului, obligându-l de fiecare dată să reia experimentul de la început. Despina era o femeie încă tânără, de vreo 35 de ani, cu trăsături delicate, cu ochi melancolici, care nu priveau niciodată la ceva anume. Obrajii supți și pielea pală și străvezie lăsau să se vadă mici vinișoare de sânge și să se bănuie forma oaselor craniene. Purta părul strâns la ceafă și bluze simple, de pânză topită, care lăsau să i se ghicească bustul cu
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
și convențională ca o fotografie retușată de nuntă. În ultimul timp, cu Despina se produceau schimbări imperceptibile, pe care la început Bătrânul nu le sesiză, iar apoi încercă să le ignore. Duioșia lua locul nostalgiei și o bucurie îi mângâia obrajii palizi și îi însuflețea buzele. Ceva în ea renăștea și prindea viață, ca și cum cineva ar fi tras cu violență draperiile grele, ar fi deschis larg ferestrele și ar fi lăsat aerul, lumina, mirosurile și ciripitul păsărilor să pătrundă în spațiul
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
literă mare, deși ar fi meritat) ne păsa de ea, pentru că avea grijă să nu facem greșeli. Cum o lua unul dintre noi razna, adică îl apuca așa un chef să spună că nu-i convine ceva, imediat îi bătea obrazul: „băăă, nu-ți pasă de nimic, nici chiar de frică?!” Și majoritatea o ascultam cu sfințenie, nu făceam nimic din ceea ce ea nu ne lăsa, iar cei care ascultau de frică, n-aveau probleme (doar exerciții, de rezistență). Mulți din
Privind înapoi fără mânie by Gheorghe Bălăceanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91574_a_93568]
-
Cer iertare preopinentului meu dar citind Evangheliile la modul gnostic, bineînțeles, nu văd decât cum susnumitul evreu, Isus Hristos, propovăduia maselor și celor care credeau în El ca să renunțe la orice urmă de luptă împotriva asupritorilor, dacă sunt loviți pe un obraz să întoarcă și celălalt obraz, să lingă cu deferență unde l-a scuipat străinul, să dea Cezarului ce-i a Cezarului, adică banii câștigați cu sudoare, și să bată mătănii în fața bunului Dumnezeu până li s-o crăpa naibii ori
Amintiri din sufragerie by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83874_a_85199]
-
citind Evangheliile la modul gnostic, bineînțeles, nu văd decât cum susnumitul evreu, Isus Hristos, propovăduia maselor și celor care credeau în El ca să renunțe la orice urmă de luptă împotriva asupritorilor, dacă sunt loviți pe un obraz să întoarcă și celălalt obraz, să lingă cu deferență unde l-a scuipat străinul, să dea Cezarului ce-i a Cezarului, adică banii câștigați cu sudoare, și să bată mătănii în fața bunului Dumnezeu până li s-o crăpa naibii ori fruntea, ori dușumeaua casei, îndobitocindu
Amintiri din sufragerie by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83874_a_85199]
-
astfel uscăciunea din momentul acela? Sau era un mijloc să mă liniștesc, văzînd-o indiferentă? În orice caz, sarbezi eram amândoi (poate că din cauza lumii care ne împiedica) și despărțirea n-avea nimic din tragediile de odinioară, din fiecare seară. Pe obrazul rece pusei o sărutare scurtă, iar gura ei nici nu mă atinse. Apoi trenul porni. Am uitat repede motivele de griji pe care le lăsasem. Trăiesc din surprize, și seara adorm istovit de atâta goană prin muzee și pe străzi
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
ale camerei închizîndu-se în grabă. Am început conversația, jenat. Irina mă încuraja. "Nu te speria, așa e la noi!" Apoi, pe rând, au intrat, membrii familiei. Madame Lisa, cu o rochie beige cu trenă, cu evantail și coafată "Pompadour", cu obrazul de 60 de ani vopsit gros, mereu cu vorba "Noi, femeile"... Apoi madame Cleo, încorsetată și cu sânii pepeni, examinîndu-mă cu pince-nez-ul; apoi madame Aspasie, subțire și nesfârșită, întoarsă ca un cinci. Se vorbea: "Mon Dieu!" - "C'est epatant!" "Noi
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
și simțeam că dacă n-ar fi fost acela, ea nu ar fi avut nimic de spus. De altfel, aveam o putere așa de mare asupra ei, încît la prima rugăminte renunța și la el. Și nu vedeam atunci pe obrazul ei dezastrul resemnării, cum îl vedeam pentru motive mult mai mici, de pildă când trebuia să ne despărțim pentru o noapte. Cred că s-ar putea dovedi destul de lămurit acestea. Un cadou de ziua ei, aceasta nu putea ridica riposta
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
-o până la o stație intermediară. Tremurând toată de deznădejde, strîngîndu-se lângă mine convulsiv, în întunericul vagonului îmi lua mâna și mi-o săruta în neștire. Și, la despărțire, sub lumina felinarului din gara umilă de provincie, am văzut-o cu obrazul ud de lacrimi, cu cearcăne adânci în jurul ochilor, cu privirea rătăcită și lucind nefiresc, cu dinții înțepeniți unii într-alții lăsîndu-se la întîmplare împinsă de mine până la trenul de schimb pe care trebuia să-l ia. Scena aceasta m-a
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
Irina se simțea bine amețită, goală, pe perne moi și calde, și eu plimbîndu-mi mâna în lungul trupului ei. Și vorbele bune să curgă abia auzite, abia înțelese, dar care făceau bine numai prin murmurul lor. Încet, pe frunte, pe obraz, pe sâni, pe șolduri, pe coapse. Plăcerea ei se ținea de mâna mea, în mișcarea care o făceam, ca prinsă cu clei. "Și era bună și cuminte, și deșteaptă, și îi era dragă... și o să se mândrească de ce diferită o să
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
Dar cele mai mărețe serbări tot natura ni le făcea. O! Superbele plimbări pe munți, printre brazii parfumați! Încovoiați de oboseală, și apoi odihna pe iarba moale, când te simți una cu pămîntul! Și adierea de mătase care tremură pe obraz! Odată ne-am urcat mai mult ca de obicei pe un deal anevoios. În urma mea, Irina nu mai putea, la fiecare pas mă amenința plângător că rămâne pe loc, dar apoi o pornea iar după mine. Și eu urcam mereu
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
Numai cei care n-au curiozități metafizice găsesc pe oameni complicați. O liniște, apoi adăugă: - Eu, să-ți spun drept, nu fac distincții între suflete. În schimb,sunt foarte priceput la fizic. Un grain de beauté pus nepotrivit pe un obraz, fie el greșit numai cu un milimetru, îmi face insomnie. N-am putut să ridic capul, a plecat fără să știu când și cum. L-am văzut pe stradă și a voit, cu un ton care nu trăda nici un gând
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
muiat în apă un pes-mete, l-a mușcat la un capăt, apoi l-a pus alături, a sorbit câteva picături, și iarăși a rămas nemișcată. Am căutat s-o încălzesc, s-o îmbrățișez cu putere, să-i sărut mâinile, ochii, obrazul și gura, m-a lăsat o bucată, apoi s-a degajat ușurel și a spus: - Stai, Sandu, liniștit și ascultă-mă. Am să-ți vorbesc. Aveam să capăt, în sfârșit, explicația purtării ei și-mi dam seama că acea explicație
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
Prevăzuse, și pentru a nu face vreo imprudență, și-a reluat mutismul și fața imobilă. Văzând că nu eram în stare să încălzesc spațiul mic dintre noi, m-am alipit de dânsa, am încercat s-o mângâi întîi numai pe obraz, apoi mâna, ca din întîmplare, pătrundea tot mai adânc sub bluză. Mi-a simțit imediat intențiile (cu toate că era așa de obișnuită cu îmbrățișările mele, că ar fi putut să nu observe îndată) și a încercat să se desfacă. Atunci am
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
de proporția perfectă, numai când oglindesc mistere venite din afund. Numai cei care au suferit sunt frumoși... Tovărășia noastră fu iute întreruptă: gazdele, doamna și domnul Axente. Amândoi spre 50 de ani. Doamna Zoe Axente, rotundă, galbenă, cu gropițe în obraz, cu gesturi mărunte, cu vocea subțire și vorbele îngrămădite. Domnul Costică Axente, mărunt, întunecat, cu mustățile atârnate. Și unul și altul în clipa aceea numai preocupați să se arate gazde perfecte, să pară imediat că mă cunoșteau și că-mi
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
hainele vechi și scârnave ce atârnă de ea, nu renunță la cochetărie, orice s-ar întîmpla, și nici aici, în micul port, unde e aproape pustiu, și unde noi înșine nu mai avem nici o toaletă, își vopsește și își pudrează obrazul. Bineînțeles, aspectul ei se arată cu atât mai ridicol, căci vopseala fusese pusă prost, nu ascunde nici o zbârcitură și nu se potrivește cu mâinile și picioarele noduroase de muncă. O cheamă Ileana, și în bătaie de joc o numesc, și
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]