KorAP: Find »[drukola/base=pumn & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...268 269 270 ...358 >

8,941 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361

văzu pe Lynn În pielea goală. — Bracken a Încercat să mă cumpere, ca să o scot din depoziția ta. Te-a dat În gît cu escapada ta din Malibu și i-am făcut jocul. Tomberon Își izbi capul de cei doi pumni bine strînși. Ed spuse: — I-am spus că ai face orice ca să-ți recuperezi dosarul. I-am spus că Încă ești mort după droguri și că ai datorii de la niște pariuri. Ești pasibil de comisia disciplinară și vrei să distrugi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
nu est-vest. Pe Dot au sunat-o de la Abe’s Noshery la numărul DU-32758 - tîmpita de lesbiană a schimbat doar prefixul la numărul ei adevărat. Și și-a cumpărat niște vopsea mov. Bud scoase un urlet de triumf, izbi cu pumnii În aer și apoi trînti un șut În cutii. Două cazuri rezolvate Într-o singură zi - asta dacă o să-l creadă cineva. Toate rezolvate, dar nu are pe cine să tragă În țeapă. Cu Dudley - dovezi circumstanțiale și nici una materială

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
duse țeava la tîmplă. Apăsă trăgaciul de două ori - În gol. Nu-i venea să creadă ce face. Aruncă pistolul pe fereastră. Un bețiv Îl Înhăță iute de pe trotuar și Îl descărcă În aer. Ed rîse, suspină și dădu cu pumnul În mobile. Alte ore trecură fără ca el să facă nimic. Sună telefonul. Ed orbecăi după el. — Ăăă... da? — Căpitane, ești acolo? SÎnt Vincennes. SÎnt aici. Ce este? — SÎnt la Birou cu White. Tocmai am prins un apel și am preluat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
Împins pe Billy să facă așa ceva. — Nu Înțeleg ce spui, dar Îmi cer iertare. M-ai pus să-l spionez pe Raymond. Iar acum ai făcut asta. Ed se Îndreptă spre ea. Ea Îi dădu o palmă și apoi un pumn. — Lasă-ne În pace pe toți! Fisk o prinse și o duse afară. Blînd, fără să forțeze, cu glas duios. Ed porni pe coridor ca să cerceteze camerele. În camera de taină Valburn dădea jos fotografiile de pe perete. Ochii strălucitori, sticloși

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
În șold. Două rateuri, apoi o lovitură În umăr. Încă un rateu... Perkins aruncă pistolul și scoase la iveală un cuțit. Bud Îi văzu inelele de pe degete. Dublu Îl Înjunghie. Bud simți cum i se despică pieptul. Încercă să strîngă pumnul, dar nu reuși. Dublu Își aplecă fața spre el și Îi rînji. Bud Îl lovi cu genunchiul În vintre și-i smulse nasul dintr-o mușcătură. Perkins zbieră. Bud Îl mușcă de braț, Împingînd cît colo greutatea celuilalt. Cei doi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252

cu tine, de ce nu spui o dată exact ce ai în cap?“, „Știi ce am în cap“, „Știu, dar nu-mi convine și atunci te întreb și iar te întreb, poate s-o fi schimbat ceva între timp“, zicea lovind cu pumnul strâns în pământ la fiecare cuvânt spus, cu capul vârât între umeri, fără să-l privească, iar viermuitoarele zgomote ale tăcerii din jur se prăbușeau din nou peste ei, până când el le alunga, spunându-i „Țin foarte mult la tine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
le-ar fi putut auzi altfel în orășelul acela de provincie, cumpărându-și plăci de la un bătrân anticar chiar și în timpul retragerii în Moldova, când lăsaseră gramofonul în casa părăsită - vezi ce proastă ai fost? îi bătea soră-sa din pumni, dacă îți doreai inel cu briliante, îl puteai lua cu tine! -, dar era convinsă că îl va regăsi la întoarcere - că doar n-or să-l ia nemții cu ei, au acasă destule! - și chiar regăsindu-l și păstrându-l

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
amintea, un om nici tânăr, nici bătrân, mai degrabă îmbătrânit, ușor adus de spate, cu ochii tulburi, lipsit de zâmbet, s-a oprit în fața ruinelor potcovăriei doar o clipire, continuându-și drumul până la cârciuma din apropiere, unde a aruncat un pumn de bani de aur pe tejghea, cerând să se dea băutură la toți, lui și celor de față, și s-au strâns cu mirare în jurul lui, îi priveau barba țepoasă și ochii goi și gura știrbă în care vărsa cănile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
s-o privească, până în clipa în care, mângâindu-i obrazul, i-a spus „dormi“, atunci întorcându-se cu totul pe o parte, cu fața spre el, ușor încovrigată, precum copiii mici, cu capul îndesat în pernă, acoperită de plete, cu pumnii aduși în dreptul bărbiei, strânși amândoi, lăsându-se învelită, închizând ochii ce încă mai străluceau și adormind instantaneu, coborând într-un somn adânc în care nu-i mai simțea mângâierile ușoare, el continuând să rămână treaz, de parcă veghea, străduindu-se să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
lui portocalii și cravata țipătoare, a ridicat din prima clipă glasul să ne admonesteze și să ne înspăimânte, probabil, dând din mâini fără oprire, iar la răstimpuri aplecându-se ușor de spate, pentru că era prea lung, ca să poată bate cu pumnul în masă: însă spiritul deschis, revoluționar, muncitoresc de a dezvălui lipsurile indiferent de gravitatea lor - zicea - trebuie să existe permanent. La începutul aceste adunări generale, luările de cuvânt ale unor tovarăși nu s-au înscris nici pe departe în acest

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
ușă, să toarcă zgomotos. Cu o mână sub cap, cu cealaltă peste umerii Ioanei, ghemuită lângă el, respirând liniștit și tresărind în somn. Nu-i vedea chipul acoperit de pletele castanii mirosind a flori de tei, dar îi vedea amândoi pumnii strânși, aduși la bărbie, ca un copil. A mormăit ceva, ininteligibil, cu glasul ei grav, nocturn, apoi s-a întors brusc pe partea cealaltă, dintr-o singură mișcare. Spatele ușor încovrigat părea să lumineze în noapte și mai păstra fierbințeala

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
Sandi, aplecat peste el. „Trezește-te. Ai coșmaruri. Întoarce-te pe partea cealaltă“, continuând să-l zgâlțăie. Rămânând o clipă buimac. Privind-o, pe jumătate acoperind lumina veiozei. Urmărind-o cum își așază capul iarăși pe pernă, ghemuindu-se cu pumnii la gură. Buimăcit nu de somn, ci de neștiința de a-i spune. Ce-ar trebui să facă un om ca să scape de obsesii? Al șaselea brâu Își interzicea să creadă. Se ghemuia în jurul reșoului așezat pe jos în bucătăria

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
nou că se însoară cu mine, nu ca atunci, în septembrie, de atunci n-a mai scos o vorbă; încât mă cuprinde frica de ce-o să fie; sau de ce n-o să fie. Aplecându-se în față, cu capul sprijinit în pumni și coatele sprijinite pe genunchi, îl auzea cum vorbește, fără să înțeleagă ce spune, vorbele lui egale se amestecau cu glasurile de pe malul celălalt și croncănitul rar al corbilor și izbucnirile nervoase ale vântului și se gândea: Doamne, până și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
nu se întunece. Privea pe fereastră orașul tăcut și mort. Luminile aprinse în câteva case erau lipsite de viață. Ceasul electric se agita sub clopotul de sticlă, dar altceva nu se mai auzea. Privea în gol, spre spațiul înghețat, cu pumnii strânși vârâți în buzunare și cu dinții încleștați. Ce anume fusese nu mi-a spus - se gândea - sau n-a vrut. Își repeta întruna vorbele astea în gând și nimic altceva, într-un cerc vertiginos. „N-a vrut“, își spunea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
asta nu, nu vreau să mai văd încă o dată“. Se speriase cu puțin înainte, când el îi arătase trucul acela stupid care nici măcar nu era truc, ci doar ceva făcut să uimească lumea, mesteca un măr întreg sau își vâra pumnul în gură. „Și-atunci ce-o să facă acela care pierde?“, se arăta el nedumerit. „Nu știu, altceva. De ce trebuie neapărat să fie pedepsit?“ „Pentru că n-ar avea nici un haz jocul“, spunea Andrei Vlădescu repede, înainte ca Aurora Mocanu să se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
să ne vadă vorbind.“ „Nu mai am alta“, spuse Patricia. „Cumpărăm“, exclamă bărbatul. Andrei îl văzu cum se scotocește într-un buzunar al pantalonilor, aplecându-se pe o parte, privindu-i cu ochii mijiți, apoi în celălalt buzunar, scoate un pumn de mărunțiș și câteva țigări turtite pe care le răspândește pe masă uitându-se la ele atent și nedumerit. Apoi avu o sclipire, își afundă mâna în buzunarul de la spate și aruncă pe masă un ghemotoc de bancnote de toate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
acea clipă, femeia care nu încetase să strige, acoperind gâjâitul aparatului de radio și ciocăniturile vecinilor de deasupra în țeava caloriferului, prinzându-se de brațul proptit în tăblia mesei, trăgându-l spre ea și spre pat, apoi lovindu-l cu pumnii ei mici în umăr, cu fața roșie și încrâncenată. „De ce dai în el? Uite ce i-ai făcut, ticălosule! Porcule! Porcule! Ticălosule și porcule și bețivanule! Să vii tu în casa mea și să dai în oameni și să mă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
astăzi, și a repetat asta, pricepi? Numai când ai să ai gânduri bune, și în sinea lui își zicea: „Ce-ți veni? Oprește-te! Oprește-te dracului!“ După ce a închis ușa, Andrei Vlădescu s-a lovit de câteva ori cu pumnul în coapse, șoptind printre dinți „merde! merde! merde!“, apoi a scos un fel de strigăt ca de animal rănit, „idiotule!“, și-a zis, aprinzându-și o altă țigară și trăgând adânc fumul în piept. A înjurat. Apoi s-a auzit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
de astă dată, ca și cum n-ar fi înțeles. Dar știa. A așteptat un timp și pe urmă s-a auzit vocea ei, la capătul celălalt al firului, „Trece repede“, și nu știa despre care timp vorbește. „Am să-ți țin pumnii să poți învăța“, i-a mai spus. „Când o să am vreme, am să ți-i țin.“ Și pe urmă nu era decât semnalul ascuțit al liniei libere. „Așa că probabil ți-am povestit...“ Ioana Sandi nu mai scria. Nu mai scria

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222

exprime disprețul față de modelele britanice, la a căror proiectare tata, care lucra la o firmă locală de mecanică auto, avea o mică contribuție și pe care le cumpăra din loialitate atât față de patronii, cât și față de țara lui. Îți ținem pumnii, spuse bunicul când tata întinse mâna spre cheia de contact. Și când mașina porni pentru prima dată, adăugă: Mai există și minuni pe lumea asta. Primisem un set de șah de ziua mea și am jucat câteva partide pe drum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
după ce mama m-a pus jos, am încercat să fug înapoi pe scară ca să intru în sală, dar tata m-a prins și a spus: „Unde te duci?“, și atunci am știut că totul se terminase. L-am lovit cu pumnii și chiar am încercat să-i zgârii obrazul cu unghiile. Pentru prima și unica dată în viața lui, tata a înjurat și m-a plesnit tare peste față. După aceea, toți am fost foarte tăcuți. În mașină, în drum spre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
acordat „celor din ultimele bănci“ și demascasem slaba lui cunoaștere a politicii externe. Acum era imposibil să asociezi parlamentatul acela nervos cu față de neofit cu instigatorul la revoltă gras și furios care mă privea peste masă, bătând în ea cu pumnul șu lătrând ca un câine turbat când răspundea la întrebările doctoriței Gillam. Sau mai degrabă nu răspundea: căci în acea etapă a carierei lui, Winshaw nu mai participa la dezbaterile politice cu un discurs rațional, acesta având tendința să fie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
roșie ca sfecla. — Pfiu! Recunosc că nu mă așteptam la asta. — M-am oferit să le car eu, spuse Phoebe, ducându-se spre bovindou. După ce nu primise nici un răspuns la runda prelungită de apăsat pe sonerie și de bătut cu pumnul în ușă, Roddy fusese nevoit să-și folosească propriile chei și apoi insistase să care singur până sus ambele valize, plus mapa lui Phoebe, ținută într-un echilibru precar sub braț. Ea îl urmase în tăcere, copleșită de atmosfera deprimantă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
să vorbească murmurat, monoton, încet. Îi strângea tare mâna Fionei. Infirmiera nu ieși, se retrase câțiva pași și rămase acolo să privească, în întuneric. — Și atunci, am început să-mi ies din fire. Pe urmă am început să bat cu pumnii în masă și am aruncat cu vreo două antricoate, spunând: Te-ai culcat cu un comis-voiajor? Te-ai culcat cu un bărbat care a venit să-ți vândă un aspirator? De ce ai făcut-o? De ce? Și ea a spus că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459

sau să mă Îndepărtez de această sursă de sufocare. Mă suna Încontinuu și, ca Într-un soi de experiment eșuat de-al lui Pavlov, corpul meu Începuse să răspundă visceral la țârâitul telefonului. Țâr-țâr. Extrasistole cardiace. Țâr. Încleștare automată a pumnilor și Încordare a umerilor. Țââââââââr. O, de ce nu mă lasă o dată În pace, o, te rog, te rog, uită pur și simplu că trăiesc - sudoarea Îmi brobonește fruntea. În tot acest minunat weekend nici prin minte nu-mi trecuse că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]