6,994 matches
-
Ilustrativ este poemul "Desen invers" în care frunza poartă în ea seva întregii veri, ea va coborî în cerc ("Urcă frunza-n cerc deschis"). Poetul desenează în cuvinte poeziile, realizează portrete. Pământul este desenat cu smalț duios, profilul ulciorului a săpat o cută neagră, cerbul plânge-n fugă frântă și izvorul este oglindă spartă. Gestul mâinii este surprins cu încetinitorul, de aceea mișcarea este imperceptibilă și imaginile par suspendate undeva între pământ și cer: "Și-n oglinda lor târzie/ smalțul se-ncrustează
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
stau de strajă țării. Sunt invocați Decebal, capete de voievozi, Tudor, tragicul sol al sfintei măști, precum și cei osândiți la Doftana, ostașii de rând ai partidului. și iată-l făcând portretul patriei: "Ești drum sădit cu lună/ și-mprejmuit cu soare/ săpat cu munții prin veacuri/ cu veșnice izvoare." Pe Nicolae Dragoș îl refuză deocamdată marile idei și rămâne un modest poet. Nicolae Ioana "Templu sub apă", poezii, E. P. L., 1967; "Moartea lui Socrate", Editura Tineretului, 1969; "Monologul alb", Editura Eminescu, 1972
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
de poezie și, cum spunea însuși poetul, sentimentele lui se identifică cu universul. Poezia înseamnă protest împotriva a tot ce este abuz și împotriva a tot ce dezumanizează. M. R. Paraschivescu a cântat mâna muncitoarei 2 care a spălat, a săpat, a adăpat pentru ca "acum să nu mai fie nimic/ Decât dătătoare/ Și primitoare/ ale morții." Comuniunea cu masele, cu aspirațiile lor este transmisă direct în formule simplificatoare: "Aici lângă umărul și singurătatea mea,/ voi sunteți una cu mine/ Și de
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
trecut legendar desprins din mănăstiri, morminte, relicve. În "Agapia", "Puterea locului liber", "Celor fără morminte", "Elegia Iancului" versifică inegal oferindu-ne din când în când și poezie: "Pe spadă cad lacrimi, făgăduinți/ Atinse-n fața porților în zid,/ Deasupra cărora săpăm inscripții/ Se sapă greu în secole avid." Începând cu anii 1965-1970-1975, lirica de evocare istorică apare tot mai frecvent. Amploarea cuprinsului relevă nebănuite aptitudini componistice, într-o viziune densă, mozaicală, capabilă să emoționeze. Dezvăluind sensuri noi, poeții de atmosferă își
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
din mănăstiri, morminte, relicve. În "Agapia", "Puterea locului liber", "Celor fără morminte", "Elegia Iancului" versifică inegal oferindu-ne din când în când și poezie: "Pe spadă cad lacrimi, făgăduinți/ Atinse-n fața porților în zid,/ Deasupra cărora săpăm inscripții/ Se sapă greu în secole avid." Începând cu anii 1965-1970-1975, lirica de evocare istorică apare tot mai frecvent. Amploarea cuprinsului relevă nebănuite aptitudini componistice, într-o viziune densă, mozaicală, capabilă să emoționeze. Dezvăluind sensuri noi, poeții de atmosferă își află în aceste
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
întunericul și lumina: Va mângâia pietrele și le lasă gravide/ Fără nici o rușine/ Ca un porc." ("Miez") Poetul încearcă să-și reprezinte sufletul; acesta este burete, perie, stea sau telescop. Privim cu sufletul lumea, întunericul și lumina; ca niște cârtițe, săpăm, suntem încă supuși instinctualității și nepregătiți să-l primim. "Mă gândesc că tu ne încurci/ Că ne ești prea de vreme, suflete/ O, suflete bun la toate". Poetul pare a ironiza obișnuința de a pune în toate suflet, când ar
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
unchilor mei Ioan și Dumitru" se umple de gravitate: "Poetul e istoria familiei sale, sublim nămol eterogen/ De fluiere, de fântâni, și de tragedii./ Sub ceața care iese din miile de familii/ Ce se ivesc prin nunți și despărțiri,/ Poetul sapă temelia zerourilor lungi și scoate/ De acolo pământ, ca dintr-o fântână,/ și dezghețând întortocheatele torturi/ Ridică sus, în văzul planetelor,/ O altă/ Planetă, care are în centru craniul/ Perfect al singurului lor strămoș." Un elan de sinceritate rectifică sentimentul
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
permite trecerea de marginea cercului înăuntrul căruia suntem închiși: gândul. Poemul se numește semnificativ "Imn", iar versurile au de această dată limpezime. Ca un laitmotiv, sunt enumerate virtuțile purificatoare, înălțătoare și de detașare ale gândului: Nu mai ai tâmpla putem săpa pământul limitei/ Gândul este salvarea condiției umane./ Fruntea e dealul unui mod cosmic,/ Fruntea e stema pură a condiției umane ". "Oricât se agită brațul în aer, ca o sabie,/ Gândul este salvarea condiției umane." "Gândul așază în lucruri în gând
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
o considerăm atât de personală ascunde în ea atât de mult din ceilalți, semn că și "eu" conține o bună parte din "noi"! Până și dușmanii ne dau ceva din ei: mă gândesc la toate trimiterile pe care le-a săpat în mintea noastră ura (sau teama) față de ei. De aceea, cred că sensul tare al eliberării de dușmani (las analiza acestui termen pe mai târziu) îl constituie absența urii (încă nu pot rosti cu convingere: iubirea). Spune-mi ce faci
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]
-
ce mi-e o cârciumă modestă cu opt angajați cu studii cel mult medii? Aceleași jocuri murdare de culise... Mi-am încheiat jobul de o lună la restaurant într-un mod destul de rușinos, ca assistant-manager la spălat vase. M-au săpat toți colegii și n-am rezistat presiunii. Comportamentul lor obstrucționist m-a făcut să renunț de bunăvoie ori forțată de patron la funcția de bucătar, bucătar-assistant, ospătar, ospătar-assistant, casieră și manager la chiuvetă... Să nu credeți că nu m-am
[Corola-publishinghouse/Science/2076_a_3401]
-
șerpuit pe care îl parcurge Vitoria Lipan în căutarea soțului atât un labirint interior cât și un labirint al frământărilor sale de neliniște la bănuială, apoi la neliniște,la bănuială, apoi la certitudine, cât și un labirint exterior, al drumului săpat în stâncile munților pe carei îi parcursese și Nechifor Lipan, acest labirint cu drumurile sale „șerpuite”, amintește curgerea continuă a vieții spre moarte și a morții spre viață; Vitoria pornește în căutarea soțului din interior, din întuneric pentru a putea
LIMBA ŞI LITERATURA ROMÂNĂ GHID DE PREGĂTIRE PENTRU EXAMENE ŞCOLARE by CRINA- MIHAELA CHIRIAC () [Corola-publishinghouse/Science/625_a_1292]
-
cu nevoia de a-l folosi. La începutul anilor ’20, o erupție de bube albe îl obligă să ocolească lumea și-i smulge accente de disperare: „Iarbă de plumb și aer tare.../ Pudrat pe o eczemă ce fața mi-o sapă”10) etc. Pudra e unul dintre articolele cosmetice pomenite și în alte locuri din opera sa.11) Despre „fiori” Fior „este un derivat imediat de la verbul înfiorare”, care, la rîndul său, își are originea îndepărtată, spune un lingvist, întrun „infebrare
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
Barbu Nemțeanu în „De vorbă cu trupul meu”. Bacovia amintește, în poeme, de mîinile („Pierdut, mă duc și eu, cu brațele învinse”), de pieptul („Paloarea, mutismul minează al meu piept”), de fața („Pudrat pe-o eczemă ce fața mi-o sapă”) și, mai ales, de creierul său: „Iar creierul ardea ca flacăra de soare”; „în creierul meu plînge un nemilos taifas”; „Și creierul rămîne pierdut”. La acesta se referă și în trei locuri din proză: „Creierul palpita acolo de tristețe și
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
războiului, placa de marmură a dispărut, iar medalionul de bronz nu s-a mai făcut 40. În primăvara anului 1949, eu prilejul unui itinerar eminescian, făcut, bineînțeles, tot la Cucorăni, Geo Dumitrescu a înțeles greșit că heleșteul acela a fost săpat anume, pentru ca în el "să se oglindească eminescian luna". Ce a văzut Geo Dumitrescu, în jurul acelui heleșteu? Pe o margine, trei plopi, pe cealaltă cinci ("plopii fără soț"), într-un colț era "teiul sfînt", iar dincolo, un cireș ("Atît de
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
din Ipotești și Dumitru Cristea din Cucorăni, precum și a muzeografei Viorica Iordăchel 60, care în treacăt fie spus nici măcar nu s-au gîndit să facă așa ceva la Ipotești! Dar Fănică N. Gheorghe continuă: "Localnicii țărani din cele două sate au săpat pe deal, la răspîntia unor cărări, un iaz lung de cîțiva zeci de metri"60, în jurul căruia dînsul, ajutat de Fata Morgana, descrie copacii plantați în Parcul Poetului de la Cucorăni, așa cum îi văzuse acolo Geo Dumitrescu, în 1949, iar apoi
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
văzuse acolo Geo Dumitrescu, în 1949, iar apoi, ca să-l creadă și cititorii că spune adevărat, mai adaugă: Am contemplat multă vreme acest original "monument" metaforic"59. Dar iazul de pe dealul Ipoteștiului, de unde apucă drumul la Cucorăni, n-a fost săpat de oamenii de azi. El are o vechime mare. Acum două secole, lîngă acel iaz își avea casa și gospodăria postelnicul Gh. Arapu, răzeș la Ipotești. Acolo și-au avut gospodăriile urmașii soției sale, Balașa Arăpoaia, printre care și Neculai
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
s-a fi închis, Dar părăsit de lume, gîndi-voi cu plăcere. La tine, ah, la tine pierită ca un vis. "189 Și încă două strofe, din poezia Zădarnic șterge vremea: "Zădarnic șterge vremea a gîndurilor urme! În minte-mi ești săpată ca-n marmora cea rece, Uitarea mînă-n noapte a visurilor turme Și toate trec ca vîntul, dar chipul tău nu trece. În veci noaptea și ziua șoptesc în gînd un nume, În veci la pieptu-mi bolnav eu brațele îmi strîng
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
Aproape orice descripție alunecă prin urmare în aforism despre "Plinul și golul. Interiorul și exteriorul./ Dialectica veșnică a vieții/ Peste viață călcând". Iată, spre exemplu, un poem cretan sfârșit în reflecție despre inadecvare și alienare: "Banca de măslin de lângă/ Bisericuța săpată în stâncă/ Și chiparosul strâmb deasupra / În depărtare, farul pitic/ Luminând parcă peste puterile sale./ O lumină care vine dinăuntru./ Dinlăuntrul cui? Mă simt/ Ca un Buddha aruncat/ În altă lume. În lume?/ În altă lume!". Și un altul, despre
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
deși mustrarea zorilor/ e tot mai aproape.// în ziua sabatului,/ cuvintele,/ ca niște vorbitoare statui ale frigului,/ vor insera pe altarul vindecării noastre" (Pe muntele de sare). Sau: " E întuneric;/ tu încă mai privești foile/ pline de/ graiul nopților,/ ce sapă/ huma ființelor noastre.// Am dat la o parte peretele zilei/ și am văzut sânii tăi/ sprijinind amazoanele;/ în lagărul lor, apele albe/ îmi iau prizonieră mâna/ scriitoare./ Cuvintele, unul câte unul,/ tot mai singure, cad pe hârtie/ într-o ordine
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
când există e-o minune/ poeții nu se nasc ei sunt născuți/ poeții nici nu dorm numai visează/ poeții niciodată nu-s prea mulți// poeții n-au religii și nici zei/ poeții nu așteaptă pe la uși/ poeții libertatea nu o sapă/ și-s cei mai îngeri dintre nesupuși// poeții n-au familii au iubite/ poeții bunăoară sunt cu toții/ cei care las lumea pentru alții/ poeții curg mereu de-a lungul nopții// poeții au un fel de n-ar mai fi/ poeții
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
unde se termină Lumea"). Imaginea se prelungește, simbolic, și în cel din urmă volum al lui Cassian Maria Spiridon, Poeme în balans (Editura Charmides, București 2013), spre sfârșitul căruia descoperim un autoportret în trepte, încheiat cu același credo erotic: "am săpat șaizeci de trepte în trupul timpului/ șaizeci de cazemate blindate/ ca pentru un măcel atomic/ am adunat clipe zile luni săptămâni/ de viață continuă/ cu inima pe sfoara suferinței/ suspendată într-un balans nestăpânit//...// rup/ cu lopata inimii/ din zidul
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
de trepte în trupul timpului/ șaizeci de cazemate blindate/ ca pentru un măcel atomic/ am adunat clipe zile luni săptămâni/ de viață continuă/ cu inima pe sfoara suferinței/ suspendată într-un balans nestăpânit//...// rup/ cu lopata inimii/ din zidul cazematei/ sap în tranșeele clepsidrei// un drum către tine/ Beatrice/ îndrumătoarea prin labirint". Clipa transformată în mistică, religiozitatea clipei smulse alunecării spre moarte, accidentalul transformat în transcendental, iată, până la urmă, însuși sensul vieții în care crede, obstinat, poetul, și cu care își
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
toamna apăsătoare/ pentru o sperietoare/ dezarticulată", canoanele zării ruginind în marsupii etc. Încărcătura dramatică a textelor, adesea construite pe tiparul ritualului sacrificial sau desacralizant, sporește atunci când ceremonialul de gen este atribuit elementelor. Poetul uzitează adesea de procedeul antropomorfizării: "Teluric vântul sapă adăpost/ În carnea cerului cerșind răsplată"; "Armura plânge-n Louis Treize"; "Zăpezi aprinse de dogoarea frunții/ Se șterg pe ochi cu palimpseste stranii" etc. pentru a contura un tablou întunecat, în care speciile și regnurile fuzionează, la modul negativ însă
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
după un fel de eden infantil, acum aproape pierdut prin trădare (recte uitare), în care erosul, prin extensie lumea sentimentelor, își avea o aură imperială: "Cuvântul și-a făcut casă unde să locuiască/ el și trompeta de silex.// Apoi a săpat o fântână/ prin care privește ca printr-o pâlnie/ după elefantul alexa.// Cuvântul și-a făcut casă,/ a sprijinit-o de bicicletă,/ a ales numărul șaisprezece,/ a deschis ușa, a închis-o,/ a ascultat la radio lansarea homarului în apă
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
plîng pentru că nu știu să se veselească, dar care, dacă un învățător înțelept, în loc să-i țină închiși între ziduri posomorite, îi face să respire aerul curat de la țară, să privească spectacolul naturii surîzătoare, țăranii muncind, vor încerca imediat să imite: sapă grădini, construiesc căsuțe, sînt fericiți. Oamenii nu sînt la țară, unde este nevoie de ei, sînt prea numeroși la orașe, unde îngrămădeala lor strică totul. Repartizîndu-i într-un fel mai convenabil, vor fi corectate greșelile unora, modul de a trăi
by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]