10,656 matches
-
Franz căzu cu picioarele Încrucișate la pământ, ca un coș care se prăbușește, cu capul Împrăștiind un nor de picături roșiatice, cu penisul Încă În erecție lăsându-se Într-o parte precum catargul unui vas care s-a lovit de stânci. Roșcovanul Îl Împinse la o parte cu pantoful, În timp ce eu am Început să o dezleg pe Grete. De câteva ori privi jenat la dungile care fuseseră Întipărite adânc pe fesele și pe coapsele ei cu ajutorul unui bici scurt. Pielea ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2260_a_3585]
-
cade să vă ajut și eu, Craiul Regatului de Mărgean, ca frate bun ce le sunt, spuse hotărât uriașul cal și îi puse pe șaua strălucitoare, se înălță peste pădurea deasă și, ca-ntr-o clipă, ajunseră la marginea unei stânci. Cei doi flăcăi încercară să urnească bucata de piatră, dar nu izbutiră nicicum. Văzând aceasta, bătrânul fluieră o dată din fluier și, pe loc, apăru Sfarmă Piatră. Ce primejdie, fraților? Ia, ne-o rupt spatele haramu” ista de chiatră! răbufni, ciudos
Chemarea străbunilor by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/555_a_735]
-
noastre, rosti, cu durere, Radu Mihnea. Mai întâi, tatăl meu s-a dat în legea păgânilor, ca să-și scape capul. Apoi, după pribegiile, care m-au purtat pe meleaguri străine, locuind în laguna italiană și în sfântele mănăstiri ascunse în stâncile Eladei, boierii nu m-au recunoscut ca domn! Dar ai izbândit în toate, îl încurajă Catrina, sărutându-i mâna dreaptă. I-am tăiat pe boierii trădători, în frunte cu Bărcan stolnicul, am ostoit pornirile lacome ale turcilor și polonilor, care
Chemarea străbunilor by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/555_a_735]
-
liziere de salcâmi. La început crezusem că erau italieni cu corturile, dar regiunea nu prea era căutată de turiști. Petele se vedeau tulbure, ca o flacără de nuanțe 55 schimbătoare sau cum vezi marea, de foarte departe, printre colți de stâncă. Predomina un frez cu striații sidefii. Sa vin ne-a lăsat și a grăbit pasul ca să-i ajungă din urmă pe niște țipi de la Bălcescu cu chitarele-n spate, iar eu și Clara am luat-o peste câmp și am
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
viu și concret. Privirea mi se apropia de câte un presse-papier de pe birouri, explora fața ridată a câte unei dactilografe și pornea apoi spre ușă, care se deschidea f ăcînd loc altei perspective. Ce palat era acesta? Și unde, în stânca moale a creierului, își săpa odăile și galeriile? într-unui dintre cele șase straturi ale neocortexului? Mai adânc, în talamus sau în hipocamp? în cărnița ușor fumurie a zonei lui Broca? în fascicolul Vicq d'Azyr? Sau poate, mai curând
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
vinele și oasele, mațele și fecalele din ele, fierea și otrava din ea, creierul și nebunia din el, boașele și viitorul din ele, traheea și laringele și sucurile și mucilagiile și ganglionii. Mi-a topit dinții și globii ochilor și stâncile urechii interne. Mi-a distrus liniile vieții din palmă, m-a scos, m-a anulat, m-a sustras, m-a ridicat, m-a ales. Și m-a reîntors la ce fusesem dintotdeauna, ce nu încetasem să fiu, ce aveam să
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
pe genunchii mei, mărturisind despre ceea ce sufletul și trupul meu nu știe, apoi brusc în mintea mea își face loc, Dumnezeu mi-e martor și știe, fără voie mă aflam atunci în pădure, cu voie m-am pitit însă după stâncă să nu văd dar cine să-mi frâneze curiozitatea! Era o femeie, ieșise de la Izvor, cu cămașa lungă, fără mâneci, udă, lipită de trup, urcând desculță, hainele uscate pe braț, are părul prins într-un coc la ceafă, se dă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
-se valuri, își dă grăbită peste cap cămașa uscată, îndreptându-se, acum îi pot vedea chipul luminat ca după o nouă naștere, abia ieșit din apele reci ale Izvorului, îmbracă pe rând una câte una celelalte haine, eu sprijinit de stâncă, nu mai știu câți ani aveam, dar de jos, de la Izvor, glasuri, pregătindu-se pentru o nouă cădere a apelor, și frunzele de jos frământate de pașii ce coboară, Desenele lui Theo, o altă femeie, cu trupul luminat întins ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
fixa ceasul după apele izvorului, spuneau în glumă călugării, acum numai clocotul din măruntaiele muntelui, și-un firicel de apă ce se scurge pe sub pietre mai amintesc de ceea ce nu demult a fost Izvorul Tămăduirii, crucii de lemn fixate în stâncă, bogat ornamentată, ridicată recent, nu i-a fost încă dat să vadă faimoasa cădere de apă a Izvorului, nimeni nu poate să explice de ce nu mai vine apa ca altădată, pe podețul de lemn, pe sub care curgea înainte după ce se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
nu i-a fost încă dat să vadă faimoasa cădere de apă a Izvorului, nimeni nu poate să explice de ce nu mai vine apa ca altădată, pe podețul de lemn, pe sub care curgea înainte după ce se aduna în scobitura din stâncă, trec curioși, aleargă copii, în adâncitura dintre pietre bani de metal, când eram eu mic nu era voie să pășească nimeni peste apă, pe podeț, nu mai vine apa dacă treci podul! mă amenința părintele Ioan, acum nu-și mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
ar mai putea adăuga ochii mei la cele trei coloane semeț înălțate și sprijinind doar o bucată de zid, și ruinele acestea nu sunt decât ruinele imaginii pe care omul modern o are despre antichitatea romană, Circul Maxim, Via Sacra, Stânca Tarpeiană, Colosseum în soarele lui martie, Termele lui Caracalla, mozaicurile lucioase, Teatrul lui Marcellus și iarăși mă întorc la Colosseum, pe-o piatră cuprind cu privirea întregul Colosseum încercând să-mi imaginez grandioasele spectacole, dar nimic din timpul acela nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
clopotele vecerniei și eu am pornit-o pe jos, într-o direcție oarecare, pe-o cărare pe care o țineam cu încăpățânare, am tot umblat până m-a izbit aerul sărat al mării și-am auzit valul lovindu-se de stânci, soarele stătea de-acum să apună incandescent în oglinda mării, am coborât să mă așez pe o stâncă rotunjită de vânturi, privirea mi-era țintuită pe discul roșu aprins al soarelui, când în spatele meu o voce, Te așteptam de mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
o țineam cu încăpățânare, am tot umblat până m-a izbit aerul sărat al mării și-am auzit valul lovindu-se de stânci, soarele stătea de-acum să apună incandescent în oglinda mării, am coborât să mă așez pe o stâncă rotunjită de vânturi, privirea mi-era țintuită pe discul roșu aprins al soarelui, când în spatele meu o voce, Te așteptam de mult! mi se adresează în bulgară după cum mi-am putut da seama, și nu m-am întors, Hai, ispitește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
aprins al soarelui, când în spatele meu o voce, Te așteptam de mult! mi se adresează în bulgară după cum mi-am putut da seama, și nu m-am întors, Hai, ispitește-mă! îmi vorbește din nou, și-am rămas așezat pe stânci cu fața la soarele din care marea începuse să muște și cu spatele la cel ce mă lua drept altcineva, Arată-mi minunățiile tale! mă îmboldea el, coapsele pline de muiere, băuturi spirtoase, puterea ta necurată, știința ta mârșavă, ispitește-mă! Și eu împins
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
necurată, știința ta mârșavă, ispitește-mă! Și eu împins de o pornire nelegiuită l-am ispitit, Cu credință am să te ispitesc! i-am vorbit tare, fără să mă întorc am simțit tresărire în spatele meu, Nu te arunca de pe această stâncă! îi spun când el se aștepta la altceva, doar jumătate de soare mai plutea deasupra mării încinse, Și crede! Crede că vei putea trăi numai cu cuvintele lui Dumnezeu în suflet! o nouă tresărire undeva foarte aproape de spatele meu, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
Se trage violent din spatele meu și eu tot nu mă întorc la el, doar vuietul de jos al mării, câte o stea licăre deasupra și două umbre care se luptă, Te ispitesc să crezi că nu-ți dai drumul de pe stânci fiindcă te ispitesc eu! Și sare la grumazul meu, o clipă vreau să-mi părăsesc rolul și să mă lupt bărbătește cu el, dar adevăratul bărbat domină cu spiritul nu cu brațele, din forța mâinilor lui îmi dau seama că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
apoi îndură penitență, păcatele mari te duc spre credință! și degetele lui slăbesc strânsoarea din jurul gâtului meu, m-am ridicat simțind încă colțul de piatră ce mi-a intrat între coaste când m-a doborât celălalt pământ, am coborât atent stâncile spre mare și pentru o clipă îi simțeam nehotărârea, apoi nu l-am mai văzut din cauza nopții, ajungând pe țărmul îngust mi-am ridicat privirea spre stânci și n-am mai văzut decât luna nouă apărută pe cer și-atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
a intrat între coaste când m-a doborât celălalt pământ, am coborât atent stâncile spre mare și pentru o clipă îi simțeam nehotărârea, apoi nu l-am mai văzut din cauza nopții, ajungând pe țărmul îngust mi-am ridicat privirea spre stânci și n-am mai văzut decât luna nouă apărută pe cer și-atunci am auzit urletul acela neomenesc sfâșiind noaptea, către zori mă îmbarcam clandestin spre Italia, Intraductibil în limba rusă câteva cuvinte spuse de el, apoi râzând către mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
închid ochii, de aceea te-am întrebat de relația ta cu tatăl tău, Se-ntoarce acum spre Andrea, întins la soare, Cu Andrea se întâmplă invers, el răspunde doar la vocea paternă! Marea calmă care se sparge pe țărm, printre stânci presărate ca niște cuiburi de vulturi case albe, adierea brizei ce vine până la noi pe terasă, eu stând la umbră și privind toate acestea cu sentimentul nelămurit că am mai trăit o dată totul, că acum nu fac decât să-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
puterea dăruită prin naștere de a comunica cu măruntaiele vii ale pământului, a murit în sărăcie, nimeni nu mai avea nevoie de el și mă rog cu trufie, Doamne, ferește-mă de bunătatea ta! Și urc în căutarea izvorului printre stânci, curiozitatea mă cațără spre scobitura căscată în munte, o intrare într-o peșteră?! Nu! Încăperea întunecată în care mă strecor n-are mai mult de patru metri în lățime și lungime, iar în înălțime dacă îmi ridic brațul îi ating
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
tuturor celor singuri și răzvrătiți, e frica atârnată de tavan ca liliecii, neputincioasă la lumină, dar orientându-te cu multă precizie în întuneric, e frica de moarte! Cine a locuit aici? Nu mă chinui! Pleacă! Și parcă toți pereții de stâncă sunt mânjiți cu sânge, sânge curge pe tavanul peșterii, îi simt gustul sălciu în gură, apoi urletul neomenesc în mintea mea înaintând în sânge ca o otravă, mă trezesc, e doar un vis! Transpirat tot, lac de sudoare, încă noapte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
afară licăre primii zori, se crapă de ziuă, mă ridic și ies în aerul tare al dimineții, în același loc ca și aseară, mă așez pe piatra alungită ca o laviță de la intrarea în peșteră, mă sprijin cu spatele de stâncă și încerc să-mi obișnuiesc ochii cu umbrele umede de boarea alburie a dimineții, pe cer dispar rând pe rând stelele și nu-mi mai dezlipesc ochii de bolta cerească, am sentimentul confuz că ceva se întâmplă pe cer sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
nu numai viața, ci și sufletul, i-a apărut înainte Maica Domnului Preacurată cu Pruncul și i-a călăuzit pașii, îndepărtându-l de tovarășii lui, l-a dus Maica Domnului pe o potecă tăinuită sus, într-o peșteră săpată în stâncă, și la cuvintele părintelui Ioan sufletul meu tresare, ca și cum s-ar afla înaintea unei taine dezlegate, Și l-a ținut acolo ascuns săptămâni în șir, ani, tovarășii lui l-au căutat și nu l-au găsit, soldații l-au căutat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
înțelegând din ochii lui decât din cuvinte, mi-a mai spus cum a fugit îngrozit de focul ce a mistuit clădirile, cum i-a apărut înainte Maica Domnului cu Pruncul în brațe, cum i-a purtat pașii până la peștera din stâncă, cum l-a adăpostit acolo și el s-a căit de faptele lui, în fața Maicii Domnului s-a căit, ea l-a iertat, dar mai avea nevoie de iertarea oamenilor, eu am venit să i-o dau, i-am dat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
rău. Și mai trebuie să știe că tocmai Elizabeth Short ne oferea această a doua șansă. În apropiere de Boston avionul a fost înghițit de nori. Am împietrit de frică, de parcă revederea și paternitatea m-ar fi transformat într-o stâncă în cădere liberă. Atunci gândul mi s-a îndreptat spre Betty, ca o dorință, aproape ca o rugă. Norii s-au împrăștiat, iar avionul a început să coboare spre marele oraș ce lumina în amurg. Am rugat-o pe Betty
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]