7,855 matches
-
Ce-am fi fără memorie? [...] O memorie care în mare parte este făcută din uitare, dar care este esențială" (1985: 215). "Captivul" și-a uitat limba, nu însă și locul bucătăriei și al ascunzătorii cuțitașului.Identitatea sa este făcută din uitare și amintire: Nu este obligatoriu să-mi amintesc, de pildă, că am trăit la Palermo, la Androgué, la Geneva, în Spania, ca să continui să fiu ceea ce sînt. În același timp, știu prea bine că nu sînt aceeași persoană cu cea
Lingvistica textuală: introducere în analiza textuală a discursurilor by JEAN-MICHEL ADAM () [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
trist al tăcerii. Trăiesc absurd cu mine! MĂ PIERD ÎNCET Mă pierd în cuvinte, În mii de culori, Visez uneori Că-mi cresc aripi, Că zbor... Sunt condamnată Să-mi citesc gândurile Să le deslușesc Și să mă rătăcesc În uitarea care Nu se întâmplă. Mă așez între ghilimele Și râd nebunește Pentru că înțeleg De ce nu m-am risipit, De ce mă destram în cuvinte, De ce nu sunt decât Un val monoton, plictisit, Nu sunt decât... O iubire amânată. Mă pierd ușor
JURNAL ABSENT by CATI GAVRIL () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1688_a_2950]
-
Unde cuvântul este acasă! SINE NOMINE III Îmi amintesc de tot și toate Și n-am să uit nimic din ce n-a fost Și vreau să știu dacă se poate Și dacă toate au un rost. Îmi depăn în uitări trecute vise Și vreau cărarea s-o zidesc Să uit durerile nestinse Să-mi amintesc doar ce doresc. Trecutul este val nimicitor Ce va-neca doar pe puțini Și foc și dans amețitor Când vom păși printre ruini. În timpul gol
JURNAL ABSENT by CATI GAVRIL () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1688_a_2950]
-
vântul adie-n fuioare Șoptește în van: “DE CE OARE”?! ANATEMĂ Te blestem în gândul meu Și-n lacrimile răstignite Pe urma pașilor mereu Să calci în gânduri adormite. Și în amurgul rece să-Ți apar Cuvintele să-Ți strige a uitare Și-n nopțile fără hotar În vise eu să-Ți fiu, rătăcitoare. Să-Ți fie orice gând nimicitor Lacrimi privirile să-Ți ardă, Să știi că ești biet muritor În umbra ta, lumina mea să cadă ! ZBOR VISAT Visul din
JURNAL ABSENT by CATI GAVRIL () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1688_a_2950]
-
vinețiu Și-n sunet desuet și neștiut Dansez și cântă Pentru că știu! De aș uita de gândul meu târziu De sunetul ce-a fost și nu mai este Voi ști că pot încă să fiu Doar eroina principalăă. Din poveste! UITARE Ți-am rătăcit chitara-n viitor Și a-nceput să-mi plouă cântec Prezent păstrat într-un decor În armonia falsului descântec. Mi-ai presărat o gamă inventată Un gând uitat în amintire Ai răvășit în mine o sonată Șoptită
JURNAL ABSENT by CATI GAVRIL () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1688_a_2950]
-
zbucium nefiresc mă împresoară Și-n suflet curcubeul ce așteaptă Să îmi răsară iară.a câta oara?! Altar din anii mei tăcuți, trecuți Am reclădit și am sfințit. Iubirea pașilor găsiți, pierduți Mă-ndreaptă către răsărit. Am asfințit durere și uitare Tăcuta-ntoarcere la mal Alung cu gândul, uit uitare Zâmbesc si zbor, purtată de un val. SINE NOMINE IV Necioplite vorbele îmi par În stânca născocită în uitare Și-mi fac din dragoste altar Și mă cuprinde viața a mirare
JURNAL ABSENT by CATI GAVRIL () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1688_a_2950]
-
așteaptă Să îmi răsară iară.a câta oara?! Altar din anii mei tăcuți, trecuți Am reclădit și am sfințit. Iubirea pașilor găsiți, pierduți Mă-ndreaptă către răsărit. Am asfințit durere și uitare Tăcuta-ntoarcere la mal Alung cu gândul, uit uitare Zâmbesc si zbor, purtată de un val. SINE NOMINE IV Necioplite vorbele îmi par În stânca născocită în uitare Și-mi fac din dragoste altar Și mă cuprinde viața a mirare. Flăcări ce ard fără culoare Și vise ce mă-nvăluie
JURNAL ABSENT by CATI GAVRIL () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1688_a_2950]
-
Iubirea pașilor găsiți, pierduți Mă-ndreaptă către răsărit. Am asfințit durere și uitare Tăcuta-ntoarcere la mal Alung cu gândul, uit uitare Zâmbesc si zbor, purtată de un val. SINE NOMINE IV Necioplite vorbele îmi par În stânca născocită în uitare Și-mi fac din dragoste altar Și mă cuprinde viața a mirare. Flăcări ce ard fără culoare Și vise ce mă-nvăluie în noapte, Mă-nlănțuie în dansul a zburare Strivesc durerile șoptit, în șoapte. Iubesc nemărginit, iubesc! Aripi răsar și
JURNAL ABSENT by CATI GAVRIL () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1688_a_2950]
-
mâinile împreunate a rugă, cu piciorușele ei micuțe îndoite și aduse până aproape de abdomen, ochișorii ei negri își liniștesc anevoios toate frământările. Somnul spală și curăță ochii de tot ce nu place privirilor de peste zi, într-o ușoară legănare a uitării și a iertării. Din acest motiv sunt zorile dimineții atât de curate. Roua, acești picuri cristalini pe care îi primim în dar, este ca lacrimile nopții, lacrimi adunate din ochii celor care dorm și care-și lasă în grija nopții
Mura by Vera Crăciun () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1734_a_92272]
-
alături de câteva firimituri de mămăligă. - Haideți, băieți! Haideți, băieții mamii, mergeți acasă, la bunica voastră, că doar ați mâncat! Mura aștepta somnul, care spală și curăță ochii de tot ce nu place privirilor de peste zi, într- o ușoară legănare a uitării și a iertării. Din acest motiv, zorile dimineții sunt atât de curate... Roua, acești picuri cristalini pe care îi primim în dar, sunt lacrimile nopții, lacrimi adunate din ochii celor care dorm și care-și lasă în grija nopții amarul
Mura by Vera Crăciun () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1734_a_92272]
-
nimeni nu a mai îndrăznit să fure în satul meu. Până acum, când lumea s-a stricat detot. Tinerii vor să plece la turci, la nemți, în Italia și vor bani de drum repede. Și iau taurul omului din poiată...” Uitarea poveștii „Oamenii se plâng pe-aici că le fură animalele, porumbul din hambare și nimeni nu cade...” „Ei, dacă aș fi eu acum în cizme... Jăratic ar mânca! Este unul aici, Șiulică al lui Cataroi, tot așa-l cheamă. El
Dracul zidit by Viorel Patrichi () [Corola-publishinghouse/Journalistic/100968_a_102260]
-
muzică a compozitorului Spiros Samaras. Această operă, compusă la cererea Comitetului de Organizare al Jocurilor Olimpice, constă într-o compoziție pentru cor fără acompaniament, reluată și susținută de una sau mai multe fanfare. Apoi, acest prim Imn Olimpic a fost dat uitării până după Jocurile Olimpice din 1956, când Anna Samaras, văduva compozitorului, i-a scris vărului său Jean Ketseas, membru C.I.O. pentru Grecia, că „nu are nici o pretenție la drepturile de autor care i s-ar cuveni ca moștenire a soțului
Fenomenul olimpic de la antic la modern by Liliana RADU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101004_a_102296]
-
același cerc, revenind de la un grup la altul, ca în acele vechi figuri de dans în care, schimbînd mereu partenerul, acesta revine totuși după un interval destul de scurt. Aceste persoane nu se pierd decît pentru a fi regăsite și, cum uitarea se manifestă alternativ în detrimentul și în avantajul fiecărui grup prin care trec, s-ar putea spune că le regăsim pe deplin 20. Dar se întîmplă, de asemenea, ca ele să urmeze un drum care nu se mai intersectează cu cel
Memoria colectivă by MAURICE HALBWACHS () [Corola-publishinghouse/Science/987_a_2495]
-
timpului, perspectiva asupra obiectelor înconjurătoare, natura, vreun subiect de meditație: acesta este elementul stabil care transforma uniunea cu o simplă bază afectivă dintre două ființe într-o societate 138 gîndirea subzistentă a grupului evocă apropierea din trecut și salvează de la uitare imaginea persoanei. Ar mai fi putut Auguste Comte s-o evoce și aproape s-o revadă aievea pe Clotilde de Vaux dacă dragostea lor n-ar fi căpătat sensul unei uniuni spirituale, plasată de el în cadrul religiei omenești? Astfel, ne
Memoria colectivă by MAURICE HALBWACHS () [Corola-publishinghouse/Science/987_a_2495]
-
același timp atît de aroganți și de proști încît nu se mai știe ce înseamnă să fii francez, ei își sacrifică țara pentru interesele și încăpățînarea lor de clasă... Aș vrea să am puterea de a mă dedica muncii, pentru ca uitarea completă a politicii interne și externe să-mi aducă binefacerea și liniștea gîn-dirii191: se pare că muncitorii vienezi au rezistat în suburbiile Vienei, trebuie să ne înclinăm adînc în fața lor, ca și în fața guvernului spaniol". Or, după 1938, în afara cursurilor
Memoria colectivă by MAURICE HALBWACHS () [Corola-publishinghouse/Science/987_a_2495]
-
temă care se regăsește în multe dintre textele la care s-a renunțat în ediția anterioară a Memoriei colective, dar este centrală mai ales în capitolul 1. Această falsă recunoaștere este extinsă pînă la a cuprinde iluziile memoriei sau iluziile uitării: iluziile pe care le avem despre amintirea altora, iluziile pe care alții le au despre amintirea noastră, experiența iluziilor împărtășite de participanții la o călătorie. Va fi un obiect major al reflecțiilor lui Halbwachs, pe care el îl va extinde
Memoria colectivă by MAURICE HALBWACHS () [Corola-publishinghouse/Science/987_a_2495]
-
să fie așezat la începutul Memoriei colective. Dar "Memoria colectivă la muzicieni" constituie un început abrupt, nou al gîndirii lui Halbwachs. Al doilea manuscris, din 1932, succedase deja unui moment de meditație fără rezultat asupra noțiunii de cadru și de uitare involuntară care l-a preocupat în anii 1925-1926. "Manuscrisul 1932" începuse o apărare a Cadrelor sociale, reluînd analiza în replică la obiecțiile lui Blondel. Mai mult decît ma-nuscrisul din 1932, articolul despre " Memoria colectivă la muzicieni" nu trimite la nici o
Memoria colectivă by MAURICE HALBWACHS () [Corola-publishinghouse/Science/987_a_2495]
-
fiecare partitură, unificarea interpretărilor pe care fiecare orchestră le poate da aceleiași simfonii, unificarea printr-un sistem de notație a diversității de semnificații a memoriilor orale muzicale. După modelul Cadrelor, unde introducerea se face, ca o uvertură muzicală, prin mitul uitării fetei de eschimos, marea carte pe care vrea s-o scrie Halbwachs și pe care deja a început-o își găsește aici mitul inițial: răspunsul la dificultățile anterioare, adică posibilitatea de a merge mai de-parte. Acest răspuns este unul
Memoria colectivă by MAURICE HALBWACHS () [Corola-publishinghouse/Science/987_a_2495]
-
într-o incapacitate de a avea acces la o amintire este cu totul remarcabilă, căci memoria inconștientă era un rezervor permanent pentru progresul societăților. De acum înainte ea se transformă în ideea că nici o memorie nu se stinge definitiv; nici o uitare nu este veșnică și nici o memorie n-a avut vreodată un început absolut. Aceeași idee leibniziană va prezenta curentul de memorie drept curent de memorie culturală, dar aici curentul de memorie culturală apare mai ales din capitolul 4 ("Memoria colectivă
Memoria colectivă by MAURICE HALBWACHS () [Corola-publishinghouse/Science/987_a_2495]
-
o experiență descrisă de două ori cel puțin în Memoria colectivă, foarte importantă prin combinația dintre pluralitatea memoriilor colective și iluziile acestora; este vorba de experiența călătoriei făcute în comun. Dacă, încă de la început, Cadrele sociale erau axate pe problema uitării sociale, Memoria colectivă focalizează asupra preocupărilor pe care Halbwachs le notase în carnete încă din 1925, privitoare la iluziile memoriei. Răspunsul la obiecția lui Blondel, bazată pe memoria experienței copilărești solitare, constituie o primă rezolvare: iluzia de unicitate a impresiei
Memoria colectivă by MAURICE HALBWACHS () [Corola-publishinghouse/Science/987_a_2495]
-
care o ia agale de-a curmezișul costișei. Află că acesta se cheamă „Drumul florilor”și duce la „Haznaua părăsită”, care este o rămășiță a unei captări de apă potabilă făcută cândva gospodărește. Acum însă a căzut în ruină și uitare. Fără să băgăm măcar de seamă, am intrat deja pe Valea Cozmoaiei. Hai să vedem de unde vine numele acestei văi. În „Dicționarul geografic al județului Iași” din 1888 al lui Constantin Chirilă citim: „Valea Cozmoae - podgorie din trupul moșiei Buciumi
Iaşii dealurilor albastre by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1211_a_1919]
-
pe istoricul Gheorghe Ghibănescu. Breazu a fost și locul unde, prin 1887, s-a descoperit renumita apă amară de Breazu, comercializată și în farmacii. În vremea celui de al doilea război mondial, instalațiile au dispărut și locul a intrat în uitare. Dragă prietene, dacă aș vrea să închei în nota lui Mariu Chicoș Rostogan, aș spune că am speranța să fi fost limpede până aici „reșpeckive esact”. Asta am spus-o pentru că îți și văd zâmbetul hâtru pe sub mustață și bănuiesc
Iaşii dealurilor albastre by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1211_a_1919]
-
elemente aceleiași surse de enunțare? Ce probleme pune interpretarea lor pentru cititor? (Naratorul descrie viața societății cosmopolite din Baden-Baden în momentul în care regimul hitlerist este pe punctul de a se prăbuși.) Și nu vă povestesc de Cazinou!... vinovat de uitare!... Cazinoul "locul de întânire al Europei", toate elitele... nobilime, ambasade, teatre... cu mult înainte ca "masele" să călătorească și ca America să vină în trei ore... închipuiți-vă aceste săli de joc, baroc "stil Transilvania" tapisate catifea, zmeură și aur
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
a scrie, evoca, rememora aceste câteva momente din viața mea, din anii care s-au dus și care nu vor mai reveni vreodată pentru că peste acele clipe fugare și peste anii scurși, timpul zorit a început deja să aștearnă colbul uitării. Împreună cu economistul șef M. Eugenie atât în spital la munca asiduă, dar și, uneori, la odihnă în ceas liber Panorama orașului Siret, în fundal se vede și clădirea principală a spitalului Alături de ruda noastră apropiată M. Eugen, tatăl soțului fiicei
Frânturi din viaţa unui medic by Popescu Georgie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1175_a_1888]
-
propria muncă. Recunoștința pe care le-o aducem noi acestora este recunoștința propriilor noastre merite atâtea câte vor fi fiind ele. A ne aduce aminte de ei este nu numai o datorie pentru noi, ci o onoare. A-i da uitării înseamnă a ne condamna pe noi înșine la ingratitudine, înseamnă a acționa numai pe placul clipei sau al conjuncturii. De aceea, a ține legătura vie cu tot ceea ce au lăsat în urmă înseamnă a ne însuși dimensiunea perenității valorilor științifice
Frânturi din viaţa unui medic by Popescu Georgie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1175_a_1888]