7,838 matches
-
vegheat singur. Nu mai era Vânătorul de lupi albi decât pentru poet și pentru iubita acestuia. Oarecum pentru Donna Iulia: din dosul perdelei îl aștepta să treacă. Nu știa cum îl cheamă, ar fi putut să afle. De la un timp, Vânătorul mergea la poștă în fiecare zi. După jurnale; Donna Iulia era convinsă că pentru ea. Spre seară, Vânătorul a primit ordonanță de la Primărie: în zori trebuia să părăsească târgul! Lupii nu au venit nici peste noapte, toată zarva fusese degeaba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
Donna Iulia: din dosul perdelei îl aștepta să treacă. Nu știa cum îl cheamă, ar fi putut să afle. De la un timp, Vânătorul mergea la poștă în fiecare zi. După jurnale; Donna Iulia era convinsă că pentru ea. Spre seară, Vânătorul a primit ordonanță de la Primărie: în zori trebuia să părăsească târgul! Lupii nu au venit nici peste noapte, toată zarva fusese degeaba. Oamenilor le trecuse supărarea, nu aveau simțăminte prea statornice. Vânătorul se așteptase să fie gonit cu pietre. A
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
Iulia era convinsă că pentru ea. Spre seară, Vânătorul a primit ordonanță de la Primărie: în zori trebuia să părăsească târgul! Lupii nu au venit nici peste noapte, toată zarva fusese degeaba. Oamenilor le trecuse supărarea, nu aveau simțăminte prea statornice. Vânătorul se așteptase să fie gonit cu pietre. A doua zi a străbătut târgul de-a lungul. Unii, mai în râs, mai în serios, l-au aplaudat; s-au auzit și fluierături; câțiva i-au întins mâna. Donna Iulia era de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
strige, să-i spună să o aștepte, să plece amândoi. El să uite de lupi. De ocară; de lumea ce i-ar fi privit buimacă. Oamenii și-ar fi adus aminte multă vreme de Donna Iulia cea smintită și de Vânătorul cel mincinos. Ce-ar mai fi fost! Când Vânătorul nu s-a mai zărit, Donna Iulia a ieșit în curte și s-a săltat nițel pe gard. Apoi a coborât și a ieșit pe stradă. Nu era departe, ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
amândoi. El să uite de lupi. De ocară; de lumea ce i-ar fi privit buimacă. Oamenii și-ar fi adus aminte multă vreme de Donna Iulia cea smintită și de Vânătorul cel mincinos. Ce-ar mai fi fost! Când Vânătorul nu s-a mai zărit, Donna Iulia a ieșit în curte și s-a săltat nițel pe gard. Apoi a coborât și a ieșit pe stradă. Nu era departe, ar fi putut să îl ajungă. Îi vedea puștile, amândouă pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
pe cel drept purta un sac albastru. Pășea întins; nu răspundea nimănui; privea uneori în sus. Apăruseră câțiva vulturi hoinari. Roteau în cercuri largi. Însoțeau, totdeauna, haitele: în urma lupilor albi rămâneau multe stârvuri: omorau peste trebuință; poate în joacă, nici Vânătorul nu era sigur: uneori i se păreau furioși la culme. Păsările cercetau locul. Câinii stăteau nemișcați, adulmecând spre miazănoapte; pufneau, din când în când. Se arăta, vag, soarele. Era liniște. Vânătorul de lupi albi a ieșit din târg fără să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
multe stârvuri: omorau peste trebuință; poate în joacă, nici Vânătorul nu era sigur: uneori i se păreau furioși la culme. Păsările cercetau locul. Câinii stăteau nemișcați, adulmecând spre miazănoapte; pufneau, din când în când. Se arăta, vag, soarele. Era liniște. Vânătorul de lupi albi a ieșit din târg fără să privească înapoi. Îl însoțise, de la distanță, un sergent; străinul nu îl observase ori numai se prefăcuse. Donna Iulia se gândea la cel plecat. Să nu-l încolțească lupii albi! Și-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
a ieșit din târg fără să privească înapoi. Îl însoțise, de la distanță, un sergent; străinul nu îl observase ori numai se prefăcuse. Donna Iulia se gândea la cel plecat. Să nu-l încolțească lupii albi! Și-a zis, ușurată, că Vânătorul pornise spre miazăzi. Puteau să-i iasă-n cale mistreți sau urși; urșii dormeau sugându-și laba, și-a amintit. Mai erau și tâlhari: aceștia ar fi tras de la distanță, văzând că au de-a face c-un om înarmat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
A deschis-o la nimereală. Sub o poză scria: Vapoare în portul New York. A privit atentă pescărușii încremeniți în aer. I-a numărat. Când, spre prânz, departe, au răsunat împușcături, s-a repezit afară. Dinspre miazănoapte se auzeau. Probabil că vânătorii târgului, scăpați de grija lupilor albi, porniseră după iepuri. Sau se iviseră - iar - vulpi. Donna Iulia a deslușit, parcă, un urlet, mai multe; alte împușcături le-au acoperit. Era vântul, vâjâia în acele pinilor. Tot vântul fusese, poate, și altădată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
alte împușcături le-au acoperit. Era vântul, vâjâia în acele pinilor. Tot vântul fusese, poate, și altădată; doar sminteala unora luase șuierul drept altceva. Donna Iulia și-a dus mâna pâlnie la ureche. Doar vuietul. A stat un timp așa. ...Vânătorul de lupi albi a fost găsit în primăvară; oasele. Târgoveții au recunoscut sacul albastru, zdrențuit, și căciula; armele, atinse acum de rugină. Tigva se înverzise ușor într-o parte. Un strat fin de mușchi; nordul. Roiau furnici. La câțiva pași
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
căciula; armele, atinse acum de rugină. Tigva se înverzise ușor într-o parte. Un strat fin de mușchi; nordul. Roiau furnici. La câțiva pași, doi lupi albi, putreziți. Mai încolo, încă patru. Până într-o sută de metri, alți trei. Vânătorul se abătuse din drum, s-a făcut un fel de reconstituire. Donna Iulia s-a dus la postul de jandarmi, se adunase multă lume. A zărit, într-un par, căciula, albă cândva, și cele două puști. Pe urmă nu a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
Donna Iulia doctorului - „că există pe lume vreun bărbat care să mă merite?” „Nu, doamnă, și nici nu cred că a existat cândva vreunul!” i-a răspuns acesta, socotind-o nițel scrântită. „Se vede că nu l-ați cunoscut pe Vânătorul de lupi albi!” a zis, râzând, Donna Iulia. „Sunteți doar de câteva luni aici... Venise din lumea largă anume pentru mine! TREBUIA să ne întâlnim! Eu asta n-am priceput! Dar acum sunt sigură. Altfel de ce s-ar fi pornit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
și să numere albul pe alb? Mai bântuiseră, cândva, niște sălbăticiuni asemănătoare prin părțile acelea, se apropiaseră și de târg, dar, până la urmă, părăsiseră locul, pierzându-se într-un alt viscol. Într-o urbe nu prea îndepărtată, venise cândva un vânător de lupi albi, cunoscător ca nimeni altul al acestor fiare; încercând, în loc deschis, să țină piept unei haite, fusese răzbit, se povestea. Acum, porniți din cine știe ce codru, poate mereu același, ori din văgăuni de munte, lupii albi au fost, mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
fiare; încercând, în loc deschis, să țină piept unei haite, fusese răzbit, se povestea. Acum, porniți din cine știe ce codru, poate mereu același, ori din văgăuni de munte, lupii albi au fost, mai mult de o jumătate de ceas, stăpâni peste așezare. Vânătorii, câțiva, surprinși, nu au izbutit mare lucru. Soldații garnizoanei au intervenit prea târziu, iar jandarmii deloc, sărbătoreau ziua plutonierului, era de Sfântul Lazăr. Doar vreo zece sălbăticiuni au fost doborâte; valul a trecut și dacă târgul nu ar fi numărat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
că a știut, măcar în parte, fără ca făptașii să prindă de veste. Nu a făcut nimic pentru a preveni jaful, chiar s-a folosit de prilej. Cât despre chestia cu fiarele, se spune că meșterul l-a cunoscut bine pe vânătorul de lupi albi: de la el a aflat, cândva, despre semnele prevestitoare de invazii... Că în zilele astea de gheață doar nu a văzut nimeni porumbeii zburând... Știi ce se spune despre hulubii lui...” „Faptul că nu au fost zăriți”, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
Animalul ascultă cu atenție. Nu pricepe nimic. Îi simți răsuflarea fierbinte, mirosul specific. Din când în când, te adulmecă. Botul fierbinte îți atinge fața. Asta e tot. De azi înainte, vei purta în buzunar un țignal. PAGINĂ NOUĂ CUPRINS Caligraful Vânătorul de lupi albi Ceasornicarul Sindromul G. Labirintul de sticlă Cei trei copii-Mozart Șoseaua Femeia solară Conviețuirea mea cu Erika Spleen ∗ (lat.) - „Mă înfior povestind” (Vergiliu - Eneida). ∗ Făcând o pauză, sergentul a numărat optzeci și trei de j-uri. ∗ Scrisoarea, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
cu foaia răsfrântă, unde, cu siguranță, întâlnește numele noastre, apoi o întoarce, se uită peste clasă prin ochelarii ei cu multe dioptrii, gândind probabil că mai are timp, că vânatul mai trebuie alergat. Se vede că aceasta e plăcerea unor vânători învederați. Nu puteau înțelege nici în ruptul capului de ce se aflau puse sub lupă, asemenea unor eșantioane destinate unui studiu îndelungat. * A doua zi după cursuri, fetele se întâlniră la Olga acasă. Nu concepeau nici măcar în afara școlii să nu fie
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3121]
-
care îl întrebă dacă nu i-ar face plăcere să-i fie oaspete la un festin compus din delicatese vânătorești. Cu siguranță, se referea la un fazan rumenit, pregătit cu toate ingredientele, ce le presupune o masă oferită de un vânător învederat. Dar pe Alex nu atât fazanul îl interesa, cât mai ales promisiunea că are să-i comunice lucruri foarte interesante cum se exprimase acesta, despre o anume domnișoară. Acceptă invitația lui George. Masa decurse într-o ambianță deosebită, mâncărurile fiind
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3121]
-
un fragment plin de substanță ce-l urmărea ca o umbră. Memorase câteva fraze și din când în când și le amintea ca fiind un îndemn, dar și o avertizare. Ilustrul scriitor sintetiza prin câteva fraze simbol întreaga operă: ... Un vânător întinsese o plasă în deșert, pe nisip. În ea se prinsese o pasăre, un fluierar. Vânătorul își dădu seama că era o femelă, fiindcă bărbătușul se pogorî din zbor asupra plasei și rupse ochiurile unul câte unul până ce făcu o
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3121]
-
când în când și le amintea ca fiind un îndemn, dar și o avertizare. Ilustrul scriitor sintetiza prin câteva fraze simbol întreaga operă: ... Un vânător întinsese o plasă în deșert, pe nisip. În ea se prinsese o pasăre, un fluierar. Vânătorul își dădu seama că era o femelă, fiindcă bărbătușul se pogorî din zbor asupra plasei și rupse ochiurile unul câte unul până ce făcu o deschizătură prin care perechea lui putu să scape. După numai câteva momente însă, vânătorul văzu cum
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3121]
-
un fluierar. Vânătorul își dădu seama că era o femelă, fiindcă bărbătușul se pogorî din zbor asupra plasei și rupse ochiurile unul câte unul până ce făcu o deschizătură prin care perechea lui putu să scape. După numai câteva momente însă, vânătorul văzu cum fluierarul împleticindu-se se încurcase el însuși în plasa pe care abia o sfâșiase. Aceste gânduri le frământa Alex în dimineața despre care vorbim, în timp ce se pregătea să plece pe șantier, unde mai erau câteva probleme de rezolvat
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3121]
-
ar cere să o reîntâlnească pe Ina cât mai repede posibil. Voia să-i vorbească. Avea atâtea lucruri să-i spună! O clipă, doar o clipă, stătu în cumpănă. Acum, oare nu mă aflu în postura fluierarului prins în plasa vânătorului? S-ar putea, dar în plasa aceasta intru de bună voie. Ina este o ființă pe care mi-o doresc alături de mine o viață! Nu știu exact cât loc ocup eu în această problemă! Cum dânsa este dotată și în
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3121]
-
cu armata independentă de litoral dinspre est, axa Perekop-Kerci, înaintând spre Simferopol-Sevastopol, susținută de flota Mării Negre și de aviație în așa fel încât cele cinci divizii germane și șapte române să nu poată scăpa din cercul de foc. Deci, când vânătorii de munte pregăteau plecarea din Crimeea, și rușii ocupaseră Cernăuțiul, și guvernul sovietic declarase că nu urmărește schimbarea ordinii de stat în România și nici nu va pretinde anexiuni teritoriale, Gheorghiță Savel cu perspicacitatea sa de ofițer destoinic salvează comandamentul
Amintiri ?ns?ngerate by CONSTANTIN N. STRACHINARU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83873_a_85198]
-
trecea de piepturile cailor’’...’’părea că lanul acela nesfârșit se apleacă, a rugăciune, la picioarele Cerului, cerând îndurare...părea apoi că lanul de grâu se apleacă pentru a acoperi și a-i șterge urmele pentru a nu i le descoperi vânătorii de români și pentru a ascunde, cu foșnetul lor, bătaia ca de ciocan a inimii lui Constantin Beccin...’’... Zadarnic! Când i-a simțit aproape, Beccin, preferând să moară pe pământul său străbun, și-a scos briceagul cu care curăța livada
Amintiri ?ns?ngerate by CONSTANTIN N. STRACHINARU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83873_a_85198]
-
trecea prin imaginație ce viață insuportabilă va trăi în România comunistă și postcomunistă. În ochii memoriei îi defilează castelele nobililor ruși, transformate în magazii, centre agricole, săli de dezmăț, etc, în care a fost și el, cu trupa, cantonat. Ei, vânătorii de munte, au cunoscut arșița stepei tătărești Nogai spre munții ce-și înălțau crestele Iaila pe cenușiul zării. În repausuri, doritor să cunoască felul de a fi al oamenilor locului, cu toată oboseala nu putea să nu admire felul șăgalnic
Amintiri ?ns?ngerate by CONSTANTIN N. STRACHINARU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83873_a_85198]