68,361 matches
-
direcția vest cât și de-a lungul căii ferate, românii s-ai implicat astfel în Războiul Civil Rus. În 1919 tot acest amestec de trupe destinat inițial refacerii Frontului de est, a avut astfel misiunea de a lupta atât împotriva Armatei Roșii cât și pe acela de a menține siguranța Transsiberianului. Posibilitățile de reîntoarcere în țară fiind reduse, mulți prizonieri au rămas în Rusia. În contextul în care misiunea română - datorită condițiilor absolut neprielnice nu a mai putut funcționa, "Serviciul român
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
au plecat propagandiști, destinați a aduna prizonieri pe care să-i grupeze pe unități. În calitate de reprezentanți ai guvernului, Voicu Nițescu și Victor Braniște au plecat spre Siberia pentru a ajuta la formarea noului corp de voluntari dintre prizonierii români ai Armatei Austro-Ungare. În mod secret, un grup de ardeleni oficial demobilizați din Armata Română - deghizați și cu nume schimbate, au fost trimiși în Siberia cu același scop. Aceștia s-au împărțit la rândul lor în 3 grupuri, care s-au îndreptat
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
pe unități. În calitate de reprezentanți ai guvernului, Voicu Nițescu și Victor Braniște au plecat spre Siberia pentru a ajuta la formarea noului corp de voluntari dintre prizonierii români ai Armatei Austro-Ungare. În mod secret, un grup de ardeleni oficial demobilizați din Armata Română - deghizați și cu nume schimbate, au fost trimiși în Siberia cu același scop. Aceștia s-au împărțit la rândul lor în 3 grupuri, care s-au îndreptat spre Samara făcându-se prieteni când cu bolșevicii când cu albii, în funcție de
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
iar la Vladivostok în anii 1920-1921 Elie Bufnea a scos ziarul "„Țara Noastră”" (cu titlul scris de mână și cu textul scris la mașină pe ambele fețe ale hârtiei și multiplicat la indigo sau prin litografiere). În toamna anului 1918 Armata Roșie a atacat pe frontul de pe Volga, într-un context în care un batalion românesc din Samara apăra flancul stâng al Diviziei 1 Cehoslovace și cel detașat în Kurgan păzea orașul condus de un comandament român și regiunea aferentă. La
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
plecarea definitivă însă, Legiunea Cehoslovacă s-a implicat totuși în apărarea căii ferate dintre Novonikolaevsk și Irkutsk. În acest timp, unitățile române au fost folosite pentru paza unor puncte strategice din apropierea orașului Irkutsk și la verificarea taberelor cu prizonieri din armatele Roșie, Austro-Ungară și Germană. Guvernul francez cu scopul de a implica pe cât posibil mai repede în evenimentele propriu-zise trupele românești ale Legiunii, la Conferința de Pace de la Paris din 1919 a acționat pe lângă conducătorul delegației române Ion I. C. Brătianu. În
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
principal de către ofițeri ruși detașați în serviciul Legiunii Române. Sfârșitul lunii mai 1919 a adus și primele confruntări dintre români și bolșevici. Prima expediție - condusă chiar de colonelul Kadlec, a avut loc în cadrul unei largi operațiuni contra partizanilor coordonată de către Armata Albă. Românii au fost printre primii care au început operațiunea și au avansat în jurul , iar acțiunea s-a soldat cu o victorie consemnată asupra trupelor lui Grișa Bezrukii. În total românii au efectuat 37 de expediții - în care au fost
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
decembrie pe amiralul Kolceak, care decorându-i pe soldații care au luptat vitejește pentru cauza Aliaților în Siberia, a recunoscut astfel existența "Legiunii Române" (până în acel moment, "Legiunea" a avut - pe fondul chestiunii Basarabiei, doar un statut privilegiat datorită protecției Armatelor Aliate). Totuși, românii au fost în timp obligați să se ralieze politicii trupelor cehoslovace de neintervenție. Pe 19 ianuarie 1920 "Legiunea" s-a putut îmbarca în trenuri, pentru a porni să se retragă lent spre est. La Nijneudinsk "Legiunea iugoslavă
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
fost în timp obligați să se ralieze politicii trupelor cehoslovace de neintervenție. Pe 19 ianuarie 1920 "Legiunea" s-a putut îmbarca în trenuri, pentru a porni să se retragă lent spre est. La Nijneudinsk "Legiunea iugoslavă" a fost distrusă de Armata Roșie și trupele cehoslovace nu au intervenit, retrăgându-se pe calea ferată. Ajunsă în gara Azei pe 3 februarie 1920, avangarda bolșevică formată din 2 regimente de infanterie (6 batalioane cu un efectiv de 3000 de baionete), 3 escadroane de
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
de români, aceștia aflându-se parte integrantă a unui efort de război superior. Deși în iarna 1919-1920 luptele dintre voluntari și trupele comuniste s-au intensificat, atât datorită câștigării luptelor defensive de către trupele de ariergardă cât și a imposibilității soldaților Armatei Roșii de a obține un avantaj decisiv, s-a încheiat un armistițiu între cele două părți, consemnat la 7 februarie 1920 de către bolșevici și cehoslovaci cu includerea în acesta a trupelor române. Ca urmare a acestuia, trupele bolșevice s-au
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
Irkutsk și vecinătăți a fost asigurată de către cehoslovaci, garda căii ferate de lângă lacul Baikal și paza tunelelor fiind preluate de români până în Transbaikalia, unde se găsea contactul cu trupele japoneze. Situația importantului contingent de prizonieri transilvăneni și bucovineni proveniți din armata austro-ungară aflați pe teritoriul rus sub raportul juridic al aflării lor în respectivul spațiu geografic, diferea în funcție de statutul lor: fie înrolați în Legiune alături de Corpul expediționar aliat, fie - cei mai mulți aflați în continuare ca prizonieri, suportând toate consecințele statutului în cauză
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
care au oprit eșaloanele în stația feroviară Pogranicinaia (la jumătatea distanței dintre Harbin și Vladivostok), manevre fiind făcute de aceștia cu scopul de a ocupa ei locurile destinate evacuărilor din lunile mai și iunie. Datorită succeselor române în confruntarea cu Armata Roșie și pentru determinarea și curajul dovedite în luptele cu bolșevicii, în 10/23 mai 1920 militarii "Legiunii" au fost decorați la Vladivostok cu 68 de decorații ale Puterilor Aliate (franceză, engleză, italiană și cehoslovacă). În aceeași dată au primit
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
la vetrele lor temporar, pentru a-și regăsi familiile după patru ani de război și pentru a întări Gărzile Naționale Române. După 1 lună - prin Ordinul de chemare nr. 167/1919 au fost din nou rechemați pentru a sprijini din cadrul Armatei Române, preluarea teritoriului transilvănean. Pe măsură ce foști prizonieri din Rusia au sosit în țară, aceștia au fost chemați să sporească efectivul lupătorilor transilvăneni. Organizarea noilor unități de voluntari a fost încredințată tot lui Victor Deleu, în calitatea sa de secretar al
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
în calitatea sa de secretar al Resortului Internelor din Consiliul Dirigent, soldații unităților dându-și singuri denumirea de "„Voluntarii lui Deleu”". Militar și el provenit de la Darnița, compozitorul Constantin Savu a compus un marș ala voluntarilor, aceștia participând efectiv alături de Armata Română la curățirea teritoriului naționale de trupele maghiare. După eliberarea Ardealului și instaurarea administrației românești pe întregul teritoriul al României Mari, la 6 iulie 1919 Corpul Voluntarilor a fost definitiv demobilizat, în cadrul unui eveniment festiv organizat la Sebeș. În perioada
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
revenit în România, unde Avigdor a fost activ in mișcarea Tineretul Sionist (Hanoar Hatzioni). Apoi la sfârșitul lui decembrie 1947 au plecat cu vaporul de emigranți „ilegali” „Kibutz Galuyot” (Pan York) în Palestina. Vaporul a fost oprit pe mare de către armata britanică iar pasagerii trimiși în tabere de arest în Cipru. În martie 1948 în plină perioadă a conflictului dintre arabi și evrei Shahan și familia au putut debarca în Palestina,unde pe o parte din teritoriu s-a proclamat în
Avigdor Shahan () [Corola-website/Science/336067_a_337396]
-
au putut debarca în Palestina,unde pe o parte din teritoriu s-a proclamat în mai statul independent Israel. Shahan a locuit și a învățat împreună cu sora lui în Satul de copii și tineret Hadassim, apoi s-a înrolat în armata israeliană și a participat la Campania din Sinai din anul 1956. Dupa aceea a studiat la Universitatea Ebraică din Ierusalim, unde a terminat licența în științe umane și pedagogie, apoi în 1970 - titlul de master în studiul iudaismului contemporan și
Avigdor Shahan () [Corola-website/Science/336067_a_337396]
-
de radiolocație sovietică de observare circulară a spațiului aerian. În comparație cu celelalte stații sovietice existente (RUS-2, RUS-2s și P-3) noua stație a îmbrățișat o serie de modernizări. Radarul a fost și în înzestrarea țărilor fostului Tratat de la Varșovia, inclusiv în Armata României. În prezent nu se exploatează. Radarul a fost realizat în anul 1950 la Institutul de Cercetări Științifice în Radiotehnică din orașul Gorki (în prezent NNIIRT = Institutul de Cercetări Științifice în Radiotehnică din Nijnii Novgorod). Colectivul care a realizat radarul
P-8 (radar) () [Corola-website/Science/336066_a_337395]
-
Științifice în Radiotehnică din Nijnii Novgorod). Colectivul care a realizat radarul, condus de E. V. Buhvalov, a fost distins cu Premiul de Stat în anul 1952. După trecerea testelor în teren (în anii 1949, 1950) a fost introdus în înzestrarea Armatei Sovietice și a fost folosit pe scară largă în Trupele de Apărare Antiaeriană, Forțele Aeriene și în unitățile de coastă de Apărare Antiaeriană ale Marinei Militare. Radarul a fost folosit pentru cercetarea circulară a spațiului aerian, descoperirea și urmărirea mijloacelor
P-8 (radar) () [Corola-website/Science/336066_a_337395]
-
obiceiuri considerate extravagante i-au atras multeori neplăceri mai ales din partea colegilor de școală și în mediile conservatoare. Ulterior a completat studiile medii într-un liceu laic, într-o clasă cu profil de cosmetică. Hovi Sekuletz a fost înrolat în armată, mai întâi, vreme de doi ani, în ansamblul muzical al Comandamentului spatelui frontului, apoi în ansamblul Poliției militare. Cu jumătate de an înainte de eliberarea la vatră, a participat la a 7-a stagiune a concursului televizat de tinere talente „Se
Hovi Star () [Corola-website/Science/336087_a_337416]
-
al pierderilor suferite în luptă și dată fiind necesitatea unor diverse restructurări, unitatea a fost reorganizată de mai multe ori, în anii 1916, 1917, 1918 și 1919. Regimentul a intrat în compunerea Diviziei 7 Infanterie și a participat la Ofensiva Armatei Române în Transilvania. Pentru aceasta, divizia a organizat două grupuri de acoperire:"„Ghimeș”" (9 batalioane de infanterie și 5 baterii de artilerie, pentru a acționa în văile râurilor Trotuș și Sulița) și "„Uz”" (4 batalioane de infanterie și 2 baterii
Regimentul 15 Infanterie (1916-1918) () [Corola-website/Science/336094_a_337423]
-
a fost o organizație națională militară română formată din foști soldați și ofițeri ai Armatei austro-ungare, constituită în Viena în data de 31 octombrie 1918, cu scopul concentrării, organizării și transportării spre Transilvania a soldaților români din fost armată imperială. Organizarea sa a reprezentat un segment al unui plan mai vast de creare a unei
Senatul Militar Român Central al Ofițerilor și Soldaților din Viena () [Corola-website/Science/336086_a_337415]
-
a fost o organizație națională militară română formată din foști soldați și ofițeri ai Armatei austro-ungare, constituită în Viena în data de 31 octombrie 1918, cu scopul concentrării, organizării și transportării spre Transilvania a soldaților români din fost armată imperială. Organizarea sa a reprezentat un segment al unui plan mai vast de creare a unei forțe militare regulate, care să fie la dispoziția Consiliului Național Român Central. Stabilit în Viena, unde Iuliu Maniu împreună cu numeroși ofițeri care l-au
Senatul Militar Român Central al Ofițerilor și Soldaților din Viena () [Corola-website/Science/336086_a_337415]
-
singura forță militară regulată din zonă. Din 7 noiembrie în subordinea sa a intrat și Legiunea Română din Praga, prin intrmediul căreia a îndeplinit și în viitoare capitală a Cehoslovaciei aceeași misiune. Pe teritoriul Imperiului Austro-Ungar în toamna anului 1918, Armata Austro-Ungară se afla în curs de dezintegrare, dezertarea pe câmpul de luptă a soldaților de diverse naționalități, determinând împrăștierea acestora în interiorul Dublei Monarhii. Manifestat și în rândurile militarilor etnici români înrolați, acest fenomen a pus conducătorii mișcării naționale române în fața
Senatul Militar Român Central al Ofițerilor și Soldaților din Viena () [Corola-website/Science/336086_a_337415]
-
în interiorul Dublei Monarhii. Manifestat și în rândurile militarilor etnici români înrolați, acest fenomen a pus conducătorii mișcării naționale române în fața necesității de a organiza și îndruma acești soldați, împrăștiați în diferite zone ale Imperiului. Cu scop de măsură preventivă Comandamentul Armatei Austro-Ungare dispersase unitățile cu pondere națională minoritară însemnată. În acest context Regimentul 64 Orăștie fusese relocat la Viena, Regimentele 2 Brașov, 37 Oradea și 51 Cluj la Praga, 43 Caransebeș într-o localitate aflată la nord de Praga. La Brno
Senatul Militar Român Central al Ofițerilor și Soldaților din Viena () [Corola-website/Science/336086_a_337415]
-
a Senatul vienez a fost astfel o expresie a tentativei de a se forma trupe regulate, secția militară organizată pe lângă Consiliul Național Român din Viena urmând să sevească la concentrărarea, organizarea și transportarea spre Transilvania a soldaților români din fost armată imperială. Asemeni soldaților etnici români adunați în Viena, Legiunea Română din Praga ar fi urmat să revină în Transilvania conform indicațiilor Senatului militar, iar Legiunea Voluntarilor Români din Italia ar fi urmat să se reîntoarcă sub îndrumarea lui Vasile Lucaciu
Senatul Militar Român Central al Ofițerilor și Soldaților din Viena () [Corola-website/Science/336086_a_337415]
-
sârbo-croato-sloven, polonez, ucrainean, italian și român - fiecare cu o secție militară, austro-germanii s-au constituit într-un Consiliu de Stat (Staatsrat) social-democrat prezidat de Seitz, cancelar fiind doctorul Renner iar căpitanul Mayer din rezerva cavaleriei fiind nominalizat la conducerea departamentului armatei. Guvernul imperial Lammasch a rămas astfel numai cu numele, neavând nici o autoritate reală de a guverna sau de a conduce. Dealtfel acesta a și fost demis printr-un manifest al Împăratului Carol la 11 noiembrie. În noaptea de 31 octombrie
Senatul Militar Român Central al Ofițerilor și Soldaților din Viena () [Corola-website/Science/336086_a_337415]