824 matches
-
este să tragem bilețele, spuse primarul. Funcționarul pregăti bilețelele, sacrificând pentru aceasta o scrisoare primită de acasă. O citi iute pentru ultima oară, apoi o rupse în treizeci de bucățele. Pe trei dintre ele făcu o cruce cu creionul, apoi împături fiecare bilețel. Pantoful lui Krogh e cel mai mare, spuse el. Amestecară bilețelele pe podea și apoi le puseră în pantof. — Tragem bilețelele în ordine alfabetică, zise primarul. —Începând de la Z, adăugă Chavel. Nu mai era atât de convins că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1859_a_3184]
-
prin sat” - a presupus omul cu afinata. ― Să nu-l învinuim pe bietul flăcău. Mai bine să vedem ce a făcut hangița - i-a îmbiat povestitorul. Biata de ea, văzând că nu primește nici un răspuns, și-a scos șorțul și împăturindu-l i l-a așezat lotrului sub cap. A alergat la bucătărie după o cană cu apă. S-a întors repede. A udat prosopul adus cu ea și i-a șters fața, lăsându-i-l pe frunte. S-a dus
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
la groapa de gunoi, a zis Claire. Și să se îmbrace în zdrențe. —Și în loc de pernă avea o cutie de fulgi de porumb, a adăugat Margaret. —Și singura ei jucărie era o coală de hârtie pe care trebuia s-o împăturească în diverse forme. Cu toate că la ea acasă avea grămezi de păpuși și de ursuleți. Am plâns cu lacrimi amare, îngrozită de ceea ce distrusesem. Eram unicul vinovat pentru faptul că familia mea era privată de propria-i casă. Și asta numai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
sufletul la un răspuns negativ. Încă nu, recunoscu spăsit olteanul, dar nu mai am mult. Uitați-vă, o am la mine. În timp ce vorbea își duse mâna la buzunarul de la piept al vestitei lui uniforme, de unde scoase o foaie de hârtie împăturită în patru. Nu, îl întrerupse inspectorul, până nu o termini nu vreau să mă uit. Când o închei stăm de vorbă. Doar așa ne-am înțeles, ai uitat? Rămas cu lista în mână și dezamăgit de faptul că inspectorul nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
cu neîncredere, petecul de hârtie. Se hotărî să-l desfacă. Ce bărbat sunt eu! Oftez ca o muiere!” se gândi el și rupse plicul cu mișcări nedibace. Ochii i se împăinjeniră: era ordinul de concentrare a căprarului Hriscu N. Gheorghe. Împături, cu grijă, bucata de hârtie și o porni, fără să vadă nimic înaintea ochilor, spre fratele mai mare, Vasile, care ținea o cârciumioară, într-o odaie a casei. Trecu pe la uluc, sorbi cu sete apa răcoroasă, al cărei izvor venea
Chemarea străbunilor by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/555_a_735]
-
înceapă el conversația. — E ceva prin ziar? m-a întrebat când ne apropiam de sfârșitul cinei noastre tăcute. Am avut impresia că în tonul lui deslușesc o oarecare exasperare. Întotdeauna îmi place să citesc foiletonul teatral, i-am răspuns. Am împăturit ziarul și l-am pus alături. — Mi-a plăcut masa, a comentat el. — Atunci cred că am putea să ne luăm aici și cafeaua, nu? Ne-am aprins țigările de foi. Am fumat-o pe a mea în tăcere. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
alergat să mănânce cireșe, iar eu m-am așezat în iarbă. Între timp, Hamsterul Colțos a găsit un solz auriu într-un cireș, printre crengi, în timp ce mânca fructe. L-a păstrat în harta pe care o desenaseră în ziua precedentă, împăturind-o în buzunar. Acum aveam cu toții câte un solz. Încă n-o găsisem pe Ghidușa, dar poate în ziua următoare aveam s-o găsim... Am hotărât să rămânem în livadă, pentru că deja începuse să se întunece. Ne-am așezat fiecare
Izvroul miraculos by Cristi Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1255_a_2900]
-
solzul în soare. Și eu trebuie să am unul, a zis Hamsterul Ciufulit verificând rucsacul, și solzul era acolo. Al treilea solz era la Portocala, prins la clama din păr... Al patrulea l-a găsit Hamsterul Colțos unde-l lăsase, împăturit în harta desenată de ei. Iar al cincilea trebuia să fie la mine. Am verificat șapca. Solzul era acolo... Copiii s-au bucurat că aveam încă solzii, ceea ce însemna că fusese o călătorie adevărată... însă, mai mult decât atât, însemna
Izvroul miraculos by Cristi Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1255_a_2900]
-
fi făcut-o cât se poate de mișto, nu la restaurant sau în alt loc asemănător, ci în Fiasco sau în ogeacul meu.) Chiar că mă coșcovesc, chiar că devin o ruină. I-am dat cecul în baie. L-a împăturit și l-a vârât în deschizătura sutienului. După aia, taticule, am primit ce mi se cuvenea. O oră mai târziu a sunat telefonul. Era ora unu. — Nu răspunde, a șoptit Selina. Dar pentru mine întreruperea era așa de bine venită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
liceu îi îngăduia unui coleg mai curând șters și firav s-o conducă acasă era pentru toată lumea (dar mai ales pentru Victor) o mare enigmă. Într-o seară, pe când Ingrid îi povestea ultimele bârfe din clasa ei, Victor începu să-mpăturească, cu gândurile aiurea, o foaie de hârtie plină de mâzgăleli pe care-o găsise pe biroul ei. Fata se-ntrerupse ca să-i urmă rească degetele ce pliau hârtia pe diagonale, îndoiau colțuri, netezeau suprafețe, cu dexteritatea ritualică a unui șaman
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
ei să se revadă. Victor avu o strângere de inimă citind scri soa rea. El nu schiase niciodată. Nu dansase nici odată. Nu avea bani niciodată. Nu-și imagina nici un viitor cu Ingrid. Dar nici fără ea. Rămas pe gânduri, împături mecanic scrisoarea, pe o diago nală, apoi pe alta, și iarăși un pliu, și apoi altul, până când umflă dintr-o singură suflare un drăcușor scris pe toate părțile, ce rânjea la el batjocoritor. Trecură câteva zile, apoi o săptămână de când
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
interioară. „Ingrid“, spuse, cu fruntea sprijinită de geam. După o vreme se așeză la masa lui încărcată de cărți. Luă o foaie mare dintr-un bloc de desen și scrise pe spatele ei „Te iubesc, Ingrid“. O plie și o-mpături, tot mai mărunt și mai complicat, până ce lucrușorul ascuțit, încă de nerecunoscut, îi umplu palmele amândouă. Suflă din răsputeri în orificiul său, până când capul drăcușorului și coar nele lui ascuțite, și limba ivindu-se batjoco ritoare din bot se umflară
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
gimnast dement. Una dintre primele mele îndatoriri fusese să strâng, din salonul acela, probele de urină ale unei bătrâne care fusese doborâtă la pământ de-un copil pe bicicletă. I se amputase piciorul drept și-și petrecea acum tot timpul împăturind o eșarfă de mătase în jurul micului ciot, legându-i întruna capetele ca și când ar fi împachetat la infinit un colet. În timpul zilei, această scumpete senilă era mândria infirmierelor, dar noaptea, când nu era prezent nici un vizitator, era umilită cu plosca și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
deloc... cum să îl treacă profesorul? Aveau teza la franceză, Stelică se tot foia și vine profesorul Mugioiu să vadă ce se întâmplase; tăiase Dumnezeu știe când și cum, o fantă în bancă, acolo unde se pun penarele. Fițuica era împăturită în formă de rolă. Înainte de teză, în recreație i-a arătat lui Stani sistemul care l-a admirat încântat. I-a confirmat că nu va avea treabă însă, probabil, de emoții, Stelică nu găsea subiectul și trebuia în cazul acesta
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
și șofer la dispoziție, cu 14 valize în set și apartament la hotel de cinci stele. — Mona? Rază de Lună? strigă eroina noastră spre ușă. Și apoi, mai tare: Copilă a Spiritelor? Bate darabana cu stiloul în pagina de ziar împăturită de pe birou și zice: — Cuvânt din șapte litere pentru „rozător“? Din stația radio bolborosesc fel de fel de cuvinte, mormăieli și lătrături. După fiecare propoziție se aude „Recepție?“. „Recepție?“ - asta se aude. Helen Boyle țipă: — Nu cred că o să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
omoplatului drept, și-a tatuat trei steluțe negre. Stă picior peste picior în scaunul rotativ. E desculță, cu picioarele murdare; la degetele mari are câte un inel de argint. — Știu ce este, zice, și ridică mâna. Înainte să strângă degetele, împăturesc hârtia și o bag la loc în buzunar. Cu mâna încă în aer, întinde arătătorul spre mine și zice: — Am auzit de așa ceva. E un descântec de adormire, nu? În cartea de pe biroul ei este o frază subliniată cu markerul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
care încă mai zace într-o cutie pe undeva, printr-o casă, prin cine știe ce pivniță. — Nu în casa lui Frankie, zice Helen Hoover Boyle. I-am cumpărat întreaga proprietate. Gunoiul din bucătărie încă mai era sub chiuvetă, lenjeria lui era împăturită în sertarele de la șifonier și așa mai departe. Nu era acolo. Și - nu pot să n-o întreb - tot ea l-a omorât? — Ipotetic vorbind, zice, presupunând că mi-am ucis soțul după ce mi-am ucis și fiul, n-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
de șorț îi tremură. Helen îi tamponează machiajul scurs cu colțul unei batiste împăturite. Batista e înmuiată și înnegrită de rimel, și Helen zice: — O sa fie mai bine, Rhonda. Acum nu ai cum sa-ti dai seama, dar o să vezi. Împăturind încă un servețel și întingându-i fardurile, zice: Trebuie să fii tare. Gândește-te că ești tare, că ești puternică. Ești tânără încă, Rhonda, zice. Trebuie să-ți reiei studiile și să transformi durerea asta în bani. Doamna Puișor, Rhonda
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
de cărți. Versuri și poezii e deasupra. Când așez cartea pe comodă, se deschide singură la pagina 27. Trag o linie, cu un ac, de-a lungul marginii interioare a paginii, chiar lângă cusătură, iar pagina se desprinde. Cu pagina împăturită în buzunar, pun cartea la loc, desupra teancului. În sufragerie, cosmeticele sunt trântite grămadă pe jos. Helen a deschis fundul fals al trusei cosmetice. Înăuntru sunt așezate straturi de coliere, brățări, broșe mari și perechi de cercei prinși împreună, incrustate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
a ales decât cu o coafură umflată. Și, poate, și cu o eczemă. — Ia arată-ne cântecul, zice Stridie. Ca să vedem și noi la ce-am pornit în călătoria asta. Și-i zic: Să fii tu sănătos. Îmi îndes pagina împăturită în gură și mestec, și mestec. Mă doare piciorul; îmi scot pantoful. Mestec și nu mă opresc. Mona adoarme. Mestec și nu mă opresc. Stridie se uită pe geam la niște buruieni dintr-un șanț. Înghit pagina și adorm. Ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
de piele și am senzația că ating pe cineva. Și, în timp ce trecem prin Colorado, Kansas si Missouri, zice: — Cealaltă mamă din parcul de rulote și-a scos într-o zi niște lucruri la vânzare în stradă. Toate lucrurile copilului erau împăturite și stivuite pe peluză, la douăzeci și cinci de cenți bucata. Era și cartea și am cumpărat-o, zice Helen. L-am întrebat pe bărbatul dinăuntru de ce vindea Cindy totul, și a ridicat din umeri. Potrivit scriptelor medicale, Cynthia Moore a băut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
detectivul Ben Danton. Iată cât de mult m-am îndepărtat de restul omenirii. Distrugere constructivă. Stridie își scutură bricheta de plastic, lovind-o de palmă. Apoi i-o dă lui Helen și se uită la ea cum scoate o pagină împăturită din poșetă. Dă foc paginii 27 și o ține deasupra rigolei. În timp ce Mona citește din broșură, Helen apropie pagina aprinsă de marginea ei. Pozele cu familii zâmbitoare și fericite izbucnesc în flăcări, iar Mona se scutură și le aruncă pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
eu îi zic să facă cum îi zice Helen. — E o Carte a umbrelor, zice Mona, adevărata Carte a umbrelor. Trebuie să fie a unei vrăjitoare adevărate. Lăsați-mă s-o traduc. O să vă zic ce-am descoperit. Pe cuvânt. Împăturesc blestemul de la Helen și mi-l vâr în buzunarul de la spate. Fac un pas spre Mona. Mă uit la Helen, și dă din cap. Tot cu spatele la noi, Mona zice: — O să-l aduc înapoi pe Patrick. O să-i aduc înapoi pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
smoc roz și de la Helen. Și Helen se smucește în față, peste ceaslov, zicând: — Mona! M-a durut! În familia mea, zic, cam orice ciondăneală puteam s-o rezolvăm, eu și părinții mei, cu un captivant joc de dame. Mona împăturește smocurile de păr roz și castaniu în pagina cu scrisul în spirală. Chiar nu vreau ca ea să facă aceleași greșeli pe care le-am făcut eu, îi zic Monei. De când eram de vârsta ei, îi zic, privind-o în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
eram de vârsta ei, îi zic, privind-o în oglindă, n-am mai vorbit cu ai mei. N-am mai vorbit cu ei de aproape douăzeci de ani. Și Mona înfige un ac de siguranță în pagina în care sunt împăturite smocurile noastre de păr. Telefonul lui Helen sună din nou, și de data asta e un bărbat. Un tânăr. E Stridie. Și, până să apuc să-i închid, zice: Auzi, tati, vezi să nu scapi ziarul de mâine. Ți-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]