756 matches
-
mai duc deloc. Să las povestea oprită așa, în vagonul acela. Știam însă că nu astfel trebuia să se întâmple. Ceva mai puternic decât mine îmi hotăra parcă pașii, lăsându-mă să merg alandala pe străduțele din spatele Operei, să mă împleticesc în zăpada care se așeza. Ningea liniștit, cu o Lună imensă, urmându-mă parcă în hălăduirea mea pe acele străzi pustii. Mergeam în neștire. Trecând pe lângă o biserică, mi-am amintit cum, într-o noapte de vară, condusesem împreună cu Radu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
limba clopotului. O imagine ca oricare alta. Nu mă impresiona. Știam doar că, și spânzurat, tot trebuia să mă întorc la Ester. Ea era, în acele clipe, tot adevărul meu. Mai adevărată chiar și decât zăpada aceea, chiar decât urmele împleticite din ograda bisericii, chiar decât funia cu care mă jucam. Trebuia să mă duc la Ester și apoi să mă întorc în toate ale mele. Știam, o simțeam, fără să o pot numi, că o forță mai grozavă decât tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
duse alandala într-un curs al resemnării. Știu ce voi găsi: același birou anost, amintind de sala unei autogări dintr-un orășel, aceeași atmosferă de veșnică mutare, același aer prăfuit, obosit până și el. Cobor, ca de obicei, pe Bulevard, împleticindu-mă între siluete dintr-un timp încremenit parcă în caldarâm, în vitrine, în balcoanele coșcovite, așteptând la intersecții să traverseze dintr-o amăgire în alta, dintr-o himeră în alta. Abia acum, când am prins a scrie astfel de pagini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
pe lângă ele când veneam și plecam de la cârciumă. Noaptea, mai ales, aveam impresia că le auzeam inimile ticăind, un infern de inimi bătând zvâcnit, surd, cu niște bătăi venite parcă din adâncul nopții. Mă înfiora senzația aceea ciudată că îmi împleticesc pașii printre cârduri nesfârșite de ciori mute, amorțite, urmărindu-mi dusul în bezna nopții, fără alt zgomot decât ticăitul monoton al puzderiei de inimi, zvâcnet de clipe adunate pe sârme, cadență de timp închis sub nesfârșit lințoliu negru. — Întrebam Mion
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
femeia aceea, îmi va răspunde și ea răstit, repezindu-mă, va părea că ne certăm, va veni prietenul J.J. și-mi va șopti, „Vezi că te-ai matolit, strici distracția, du-te la baie“, îl voi asculta, mă voi ridica împleticit de la masă, voi nimeri totuși baia, după un început de dans cu Veturia, care se va retrage amuzată spre fereastră, ieșind apoi pe balcon, voi porni iarăși spre baie, demn, aproape în pas de defilare, cu un larg ocol prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
mînă cîte pistol din care soarele făcea să iasă scîntei la fiecare salt, și puțin mai tîrziu se auzi o Împușcătură. Optzeci de membri ai echipajului de pe Adventurer Își ațintiră privirile asupra insulei și observară cum necunoscutul de pe stîncă se Împleticea. Apoi celălalt se opri, ținti cu mare grijă a doua oară și se văzu cum fumul ieșea din țeava pistolului cu mult Înainte ca bubuitura să ajungă la urechile lor. Împușcat În spate, Sebastián Mendoza căzu Înainte, făcu o piruetă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
bărbat să-ți dea Întregul portofoliu pe care-l deține numai făcându-i cu ochiul, flirtă Sanford. Lauren pufni În râs. —O să fac tot ce pot, răspunse. Îți mulțumesc, draga mea, zise Sanford. O sărută pe obraz și se ridică, Împleticindu-se nesigur de pe taburet ca să plece. —Trebuie să plec, dar să mă ții la curent, OK? Lauren dădu aprobator din cap și se uită după el, În timp ce părăsea Încăperea. Părea un pic melancolică. —E drăguț, zise. Este Îndrăgostit de tine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
în cazul acesta, sunetul unei mâini mici care îi bătea încet și ezitant la ușă. Era ora nouă și câteva minute și, când Tom a reușit să înregistreze zgomotul, când s-a dat jos din pat și s-a apropiat împleticit de ușă ca să deschidă, viața lui a luat o turnură nouă și surprinzătoare. Mai de-a dreptul spus, pentru el totul s-a schimbat și abia acum, după atâtea pregătiri laborioase, după atâta arat și săpat terenul, începe și cronica
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
Ceaușescu și Mobutu sunt în prima mașină. Strig, la unison cu negrul cel mare, blonda prietenă și cârlionțatul mic: "Cea-u-șes-cu Mo-bu-tu!" "Cea-u-șes-cu Mo-bu-tu!" "Cea-u-șes-cu Mo-bu-tu!"... Zice blonda: "Perfect! Acum strigă, de unul singur, dar în franceză..." Nu știu ce să fac. Îmi împleticesc, totuși, limba, fac repetiție, sâsâind ca un șarpe, și încep, solo: ""Cea-u-șes-cu Mo-bu-tu!" "Cea-u-șes-cu Mo-bu-tu!" "Cea-u-șes-cu Mo-bu-tu!"... Cele două genii mapamondiste mă zăresc și îmi fac bezele... Nu uit de vioară. Reușesc, cu rol de bezele de răspuns, niște acorduri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
domnișoara Warren a luat Orient Expressul spre Viena. Nu-i va aduce interviul În noaptea aceasta; Îl va transmite telefonic mâine de la Viena. Spune-i că-i pe urmele unei bombe de pagina-ntâi. Acum repetă totul. În timp ce el se-mpletici cu Încetineală prin detaliile mesajului, ea rămase cu un ochii pe ceas. Unu treizeci și unu. Unu treizeci și unu și jumătate. — Așa. Ia-ți zborul. Dacă nu l-ai dus până la unu și cincizeci, te raportez pentru luare de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
Întrebase el și ea răspunsese „Dacă ai nevoie de mine, știi unde mă găsești“. Mabel Warren Îi spuse lui Janet Pardoe: — Ne vedem mai târziu. Am câteva lucruri de făcut. O urmări pe fată plecând, traversând puntea vibrândă dintre vagoane, Împleticindu-se și căutând un sprijin, iar durerea de cap aproape că-i dispăruse În căldura și iluminarea dată de idee. Căci atunci când spusese că avea câteva lucruri de făcut, „lucruri“ nu era ceva vag, ci un concept Întronat și triumfant
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
Își răsucea fără Încetare nasturele de la vestă și părea a fi un vorbitor străin și neconvingător În aerul proaspăt iluminat al minții doctorului Czinner, populat cu adevăruri incontestabile, o față Înfometată, o cârpă colorată, un copil cu dureri, un bărbat Împleticindu-se pe urcușul spre Golgota. E vorba de un delict politic, Herr Czinner. O afacere cu un ziar. Mi s-a făcut o mare nedreptate, așa că a trebuit să fug. Am forțat geamantanul dumneavoastră spre binele cauzei. Lăsă să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
și foarte metodic, Împăturindu-și pe rând fiecare articol vestimentar și așezându-le cu grijă pe toate pe locul din fața ei. În timp ce-i urmărea mișcările calme, Își dădu seama de diformitățile propriului trup. Spuse „Ești frumoasă“ și cuvintele lui se-mpleticiră, urmare a unei tulburări pe care n-o mai cunoscuse. Când veni spre el, traversând compartimentul, Își dădu seama că fusese păcălit. Calmul ei era ca o piele prea Întinsă. Fața Îi era roșie de emoție și ochii speriați. Părea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
o rachetă de tenis În husa ei. Josef rânji și Își goli pieptul: vederea domnului Opie Îi aminti de crima sa. Un om În uniforma agenției Cook conducea o femeie Înaltă, cu hainele șifonate, și pe soțul ei. Aceștia se Împleticeau În urma agentului, dezorientați și deprimați, prin aburul care șuiera și prin strigătele În limbi ciudate. Lui Josef i se păru că putea coborî din tren. Imediat Încetă să mai privească lucrurile cu umor sau grandilocvență, pentru că era ceva ce privea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
desparte într-o ploaie de meme [1]. Am deschis ochii. Eram în living, întins pe sofa. Telefonul suna. Cu excepția unei dăți când doctorița Randle mă sunase ca să mute o ședință, telefonul nu dăduse niciodată vreun semn de viață. M-am împleticit prin antreu amețit de somn, luptându-mă să mă trezesc, dar, când am ajuns la măsuța de la intrare, țârâitul se opri. Amintirea unui ecou se lovi de pereții din jurul meu. Am format 1471. Pe fir am auzit un zgomot ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
o malformație la inimă și că infarctul îl pândea la fiecare pas. Așa că n-a fost provocat neapărat de jogging, continua el să repete, dar asta n-a convins-o deloc pe Clio. — Vezi cum sunt? zisese ea pe când ne împleticeam spre casă, în seara aceea. Numai un jogger cu malformație la inimă putea inventa ceva atât de-al naibii de ridicol ca joggingul. Am râs și am spus: — Asta n-are absolut nici un sens. Iar ea m-a împins într-un tufiș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
menajere aruncate într-o vizuină de iepure. M-am ridicat anevoie în genunchi și mi-am prins capul între brațe. Ce să fac ce să fac? Gândește gândește gândește. Am întins un picior și m-am dat jos din pat împleticindu-mă, slăbit și amețit, uitându-mă în jur după sticla de votcă, pentru a mă asigura că nu o băusem pe jumătate sau chiar toată fără să-mi aduc aminte. Nu o băusem; era încă acolo, nu fuseseră luate din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
puzzle. Locuri care nu puteau și nu aveau să fie reasamblate la nivelul nici unui plan mental. M-am rătăcit imediat. Era măcar cineva acolo? Creierului meu surmenat să-i fi scăpat ceva evident la intrare și să mă fi trimis împleticindu-mă în direcția greșită? În mod normal, aș fi putut răspunde cu un nu categoric. Nu însă și azi, când mă simțeam așa. Astăzi, nimic nu era sigur. După aproximativ cincisprezece minute am trecut printr-o arcadă și am intrat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
moartă. Am coborât privirea și m-am îngrozit văzându-mi propria cămașă albastră udă și lipicioasă. M-am opus acestei dovezi de ne-logică - e doar transpirație, ești bolnav, e doar transpirație și nu gândești cum trebuie. Înaintă câțiva pași, împleticindu-se, lăsând în urmă o dâră de apă maronie. Nu reușeam să mă conving să mă ridic în picioare. Stomacul mi se revolta și am vomitat din nou fără să scot nimic. — O să-ți arăt ceva acum. Îți va fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
aici de față va intra din nou în tine și-o să faci orice ți se va spune. — Nu... am început, dar peștele, luxofagul, prinse brusc viață, țâșnind cât ai clipi spre fața mea. M-am ferit am sărit m-am împleticit m-am împiedicat am căzut pe spate, aterizând pe cot, în care-mi explodă o durere crâncenă. Mica mreană trecu val-vârtej pe deasupra capului meu, lovindu-se de ceva, ceva invizibil, agitat și tunător, care o năuci și o făcu să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
prostule. Îl cauți pe Trey Fidorous, nu? — Știi unde se află? — Mda. — Adevărat? — Mda. Cinci miare. E-o nimica toată, nu-i așa? M-am gândit. Nu aveam prea multe opțiuni. Puteam să am încredere în ea sau să mă împleticesc singur mai departe, până când avea să ajung la capătul pistei pe care încercam s-o urmez, după care ce? Aveam să mă duc acasă și să mor liniștit? Mai era oare asta o alegere? Știam deja răspunsul. Orice mi-aș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
urmând-o, apoi fiind smucit îndărăt - cușca lui Ian înțepenită în zidărie, în spatele meu. Eu răsucind mâna din încheietură, trăgând tare și apoi cutia eliberându-se într-o ploaie de mortar și fărâme de cărămidă, avântul făcându-mă să mă împleticesc în spate și să cad prin gaură, după Scout. Am aterizat grămadă pe-o podea cu dale de gresie, cu cușca lui Ian peste mine. — Mișcă. Am ridicat privirea și am văzut un corp de bibliotecă prăbușindu-se peste mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
mă ajută să mă ridic în picioare. Am încercat să mă acomodez cu tangajul bărcii și cu apa de mare care încă-mi mai picura din haine. — A, bună! M-am întors ca să urmăresc direcția privirii doctorului. Ian se apropie împleticit de marginea bălții pe care o lăsasem și se așeză. Cuvântul dispreț nu prea făcea dreptate expresiei afișate de motan. — Îmi pare rău, am spus, știind că nu era de ajuns. — Cum te mai simți, Toto? zise doctorul, aplecându-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
dar adevărul e că nu mai fac față, nu mai rezist să fiu eu. Mi-e dor de tine, Clio. Îmi pare tare, tare rău. 34 Ultima sforțare Alunecând, pierzându-mi dezechilibrul, m-am sforțat să mă ridic în picioare. Împleticindu-mă pe puntea înclinată și udă cu laptopul lui Nimeni la subsuoară, am strigat spre apa nemișcată. — Scout. Oceanul se întindea oriunde mă uitam. — Scout. Doctore Fidorous. Nimic. — Iisuse, m-am auzit spunând. Scout - și apoi, sprijinindu-mă de cabina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
apă. — Cușca și butoaiele și rechinul s-au încâlcit și el încerca să taie frânghiile. S-a întâmplat foarte repede, într-un minut era... adică, n-am știu pentru o secundă ce s-a întâmplat și apoi... Pe când eu mă împleticeam în cuvinte, încercând să le găsesc pe cele potrivite, Scout se uită adânc, adânc în ochii mei. — E-n ordine, spuse ea calm, într-un sfârșit, punând o mână pe umărul meu. Știu că nu puteai să faci nimic. — Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]