1,031 matches
-
aceeași clipă însă la răsărit se ivi pe cer o trâmbă de lumină albă, tremurătoare, plimbîndu-se de ici-colo, grăbită, cercetătoare ca o iscoadă isteață, stăruind pe alocuri, alintând pământul și sfidând întunericul... Apoi, peste un minut, se auziră bubuituri dese, înăbușite, depărtate... ― Ce-i asta? făcu căpitanul mirat. Se spunea că pe aici e liniște... când colo... ― Da... Nu-i nimic... nimic! zise Bologa, urmărind cu interes lumina și tunurile. Ceva caraghios... o, mai mult decât caraghios! Rușii ceia sunt nebuni
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
prelung, încît Klapka îl apucă de braț, vrând să-l facă să vorbească mai încet. Și Apostol, ca și cum ar fi înțeles, se încurcă, plecă fruntea și sfârși murmurînd: ― O... o crimă... ― Așa-i, dar ce putem noi face? zise căpitanul înăbușit, cu ochii spre intrare. Eu pricep și împărtășesc zdruncinarea ta, totuși voi aveți și mângâierea că barem există și în tabăra cealaltă frați care luptă pentru mântuirea voastră, pe când noi nici n-avem încotro să ne aruncăm privirea! Pentru noi
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
săruta pământul ca o rouă binefăcătoare, răspândind bucurie și deșteptând nădejdi pretutindeni... Apostol stătu un răstimp cu ochii spre soare, sorbind cu nesațiu lumina zâmbitoare. Se simțea ușurat, ca și când ar fi plâns cu lacrimi fierbinți după o suferință multă vreme înăbușită. Gândurile nu-l mai dureau, ci se supuneau, docile, voinței lui, încît, dacă ar fi vrut, le-ar fi putut înșira frumos, pe o ață, ca pe niște mărgele... Ieși din curte. Pe uliță, dincolo de popotă, văzu un camion încărcat
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
de încrezut, parcă ar fi împărțit când palme, când mustrări, când laude... Apostol ocoli masa, apropiindu-se de Pălăgieșu, palid la față ca un cadavru, dar cu privirile ca două pumnale. Își mușcă buzele, învinețindu-și-le și murmură foarte înăbușit, parcă și-ar fi stăvilit respirația aprinsă: ― Tu?... Tu?... Ajunse lângă notar, la doi pași. Apoi, cu o iuțeală fulgerătoare, îi repezi un pumn îngrozitor în gură, șoptind ca ieșit din minți: ― Tu?... Tu?... Mișelule!... Mișe... Notarul se clătină ca și cum
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
În sfârșit nu mai putu răbda lumina și stinse lampa. Mai umblă câteva minute prin odaie, dar neliniștea nu-l părăsi. Îmbrăcat cum era, se lungi în pat. Întunericul și tăcerea îl mângâiau. Își auzea bătăile inimii, ca niște gâlgâiri înăbușite. Ca să înșele vremea, se apucă să numere; nu ajunse nici până la zece și pierdu șirul... Trecu așa o veșnicie... Apoi deodată auzi, pe uliță, glasuri... Vru să se ridice, dar imediat se răzgândi și rămase nemișcat... Ar fi trebuit s-
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
îngrozită. Inima în piept i se zvârcolea atât de aprig, că Apostol îi auzea zvârcolirile... Apoi Apostol nu se mai putu stăpâni. Întinse brațul spre ea și degetele lui atinseră sânii strânși în laibărașul de catifea... Ilona scoase un țipăt înăbușit. ― Ilona... turturica mea sălbatică! șopti Bologa răgușit, luîndu-i mâna rece și încercînd să se ridice. ― Mi-e frică... mi-e frică... iartă-mă! murmură fata, vrând să se ferească, cuprinsă brusc de o voință nouă de împotrivire. Dar tot atunci
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
întinsă, rostind apăsat: ― Mare cinste ne faci, domnule locotenent... De-acu numai să fie într-un ceas bun și cu noroc și să trăiți. Apostol, luminat de bucurie, se apropie de Ilona, care își acoperise obrajii cu șorțul, plângând mereu înăbușit. ― Ilona! șopti el mișcat. Vrei să fii mireasa mea, Ilona? Ea își dezveli fața și-i răspunse printr-o privire fierbinte, izvorâtă din plâns și împodobită cu un surâs de fericire. Și Apostol o sărută, fără sfială, pe obrajii umezi
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
căci părintele slujește așa fel încît tocmai când se crapă de ziuă să isprăvească liturghia! ― Mai bine prea devreme decât să n-ai loc nici măcar în curtea bicericii, răspunse altul cu imputare. Oamenii se îmbulzeau, șopteau. Ici-colo se stăpâneau râsete înăbușite. Întunericul începea să se îmblînzească. În sfârșit ușa bisericii se lumină și, peste câteva minute, preotul, cu Evanghelia pe braț și cu o lumânare aprinsă în cealaltă mână, se ivi în prag. Zeci de lumânărele se întinseră nerăbdătoare spre preotul
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
-și mai șteargă nădușeala pe gât și pe față. Deodată își stăpâni respirația și ascultă. În spate, în poiană, auzi zgomot de pași. Se piti lângă un trunchi gros. I se păru că pașii se apropie și desluși un glas înăbușit rostind vorbe străine. Văzu două umbre mișcând la marginea pădurii... Se depărtau... Apostol mai așteptă un răstimp. Inima i se zbătea năprasnic. În creieri îi apăru iarăși harta cu pozițiile. Tranșeele infanteriștilor sunt pe două creste, dar ale românilor sunt
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
crezu o secundă că speranțele lui, printr-o minune cerească, au pornit să se împlinească. Zdrobit de povara suferințelor, se prăbuși în genunchi, sărută cu lăcomie crucea, își ascunse obrajii în cutele patrafirului și izbucni într-un hohot de plâns înăbușit. Pieptul i se umflă sub puterea loviturilor inimii rănite în care sângele se zvârcolea ca într-o temniță de plumb. Șiroaiele de lacrimi curgeau pe florile de aur ale patrafirului îmbibat cu miros de tămâie, ca un râu desfundat de
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
acele făpturi, paloarea feței n-o putea ascunde nici bronzul soarelui. Acum fetele erau îngrijorate de starea lui, au vrut să îi ia tensiunea, pulsul, temperatura, bătăile inimii, - Fiți liniștite că-mi revin! Nu știu ce m-a apucat! Spuse cu glas înăbușit vrând să le liniștească însă ele nu s-au lăsat până nu i-au pus aparatele și l-au controlat. Și-au dat seama ce se întâmpla cu Laur însă doreau să își revină mai repede, să glumească împreună, să
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
Unde se opresc, de unde iau umbră și apă? În drumul atât de lung, ei doi nu întîlniseră nici un om. Când arșița nu se mai putu îndura, își desfăcură cortul și se culcară la adăpostul lui. Ațipeau și numaidecât se trezeau înăbușiți. Aerul se scurgea în flăcări din soare, peste nisip și pietre. Se auzeau zgomotele amiezii acestui deșert ucigător: în arșiță, crăpau pocnind pietrele. Iahuben se vânzolea pe nisipul din cort. - Douăsprezece zile am mers cu toții de la țărm. De trei zile
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
sunt atât de aproape să continui și să măresc presiunea, iar ea o vede În ochii mei preț de o clipă, eu văd panica dintr-ai ei și Îmi dau drumu la greu acompaniindu-mă cu o serie de gâfâieli Înăbușite. Îi dau drumul, ea Își desface cureaua de la gât, iar eu pot vedea urma pe care a lăsat-o, vasele din ochi i s-au spart. Încearcă să-și umple plămânii uscați și țepeni cu aer, dar plânge și râde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
iar "clasa muncitoare" conduce. "Peste noapte", "muncitorimea" și-a pierdut locurile de muncă și considerația de sine. Unii au căutat să supraviețuiască, să se descurce, "să facă față", și-au estompat multe dorinți. Alții au căutat să-și satisfacă poftele înăbușite. Traiectoriile au fost (re)construite în funcție de nevoile "naturale", de nevoile celorlalți din vecini, din țară și din lume. Nevoile oamenilor nu sunt la fel (chiar dacă îi includem în "clase" sau "categorii socioprofesionale"). Sociologic vorbind, oamenii care au loc de muncă
Societatea românească în tranziție by Ion I. Ionescu [Corola-publishinghouse/Science/1064_a_2572]
-
al unei bombe... «Acest sunet va să zică, cocoane, c-a venit timpul să vă puneți la masă.» [...] «Și de ce a pocnit mielul, frățioare?» « Fiindcă s-a fript de ajuns.» «[...] Dar ia spune-mi cum se numește felul acesta de friptură?» «Miel înăbușit, boieri domnia voastră, miel fript hoțește...»“ Oaia la groapă sau mielul haiducesc sunt feluri de mâncare născute în condițiile precare oferite de codru, fratele românului, dar mai ales al haiducului; și nu numai al haiducului român... În cartea sa de bucate
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
vară, sunt de cele mai multe ori fierte în borș, pentru că poporului i s-a părut dintotdeauna că acreala este o valență imuabilă a acestei rețete. Lui Păstorel nici acest obicei nu i se pare acceptabil, el recomandând fierberea „à l ’étouffée [înăbușită, n.n.], în zeamă de carne“, iar la sfârșit, în Cotnari vechi amestecat cu pastă de roșii. Varianta sa este, indiscutabil, savuroasă, dar respingerea celorlalte ni se pare nemotivată. Din acest punct de vedere, Păstorel se arată a fi mai catolic
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
conține ceapă, cartofi, piper negru, dar și boia (paprică), iar carnea este tăiată în bucăți ceva mai mari (sau în fâșii); pe de altă parte, multe alte legume în afară de cartofi își fac apariția printre ingrediente. Unii comentatori afirmă că gătirea înăbușită a tocanei, la foc foarte mic, ar fi o tehnică preluată de la mongoli. Tot ce e posibil... În orice caz, pe vremea regelui Matei Corvin, în secolul al XV-lea, era cunoscută un fel de tocană numită savanyú vetrece, adică
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
ceapa devine sticloasă. Se sting cu pasta de roșii, vinul și oțetul din vin. Se toarnă amestecul în terină, peste carne. Se adaugă frunzele de dafin, scorțișoara, cuișoarele, zahărul, se sărează și se piperează. Se acoperă terina și se fierbe înăbușit timp de o oră, la foc mic. Se adaugă stafidele și cepele mici și se mai fierbe o oră, până când carnea se desprinde de pe oase (dacă s-au folosit costițe de vită). Se adaugă miejii de nucă și se fierbe
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
mărar apă 2 căpățâni de salată verde 1,5 kg pulpă de miel 3 lingurițe unt 1 vârf linguriță scorțișoară 1 ceapă potrivită, tocată 3 legături de ceapă verde piper sare zahăr 4-5 roșii potrivite ulei de măsline KAPAMA (Miel înăbușit) - Bulgaria Se cufundă carnea într-o marinată din apă, oțet, vin și condimente (piper, mentă, pătrunjel, frunze de dafin). Se lasă carnea la marinat cel puțin două ore, apoi se zvântă și se taie în bucățele. Se tăvălesc bucățile de
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
mulțime de discursuri; nu termină niciunul; și, cu excepția câtorva sentimente pe care le redă în primul acces și la care revine neîncetat, restul nu este decât o înșiruire de zgomote slabe și confuze, de sunete pe cale să moară, de accente înăbușite pe care actorul le știe mai bine decât poetul. Vocea, tonul, gestul, acțiunea, iată ce aparține actorului; și asta ne frapează, mai ales în spectacolul marilor pasiuni. Actorul îi dă discursului tot ceea ce are mai plin de energie. El conduce
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
știe momentul precis în care își va scoate batista și în care îi vor curge lacrimile; așteptați-le la acest cuvânt, la această silabă, nici mai devreme nici mai târziu. Tremurul acesta al vocii, cuvintele acestea lăsate neterminate, aceste sunete înăbușite sau trenante, acest freamăt al membrelor, acest tremurat al genunchilor, leșinurile acestea, furiile, pură imitație, lecție reacordată dinainte, grimasă patetică, imitație sublimă a cărei amintire este adesea păstrată de actor după ce a studiat-o, a cărei conștiință îi era prezentă
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
războinici aprigi. E ceva blând, duios și resemnat în curgerea acestei ape domoale, ale cărei valuri arareori le vezi Anuca, fata pădurarului răzvrătite. Ea întrupează parcă, sufletul poporului nostru. Prutul e o apă moldovenească, măi Fanachi!... Se aude uneori plânsul înăbușit al cavalului plin de un fior misterios, ce răsună pe aceste văi singuratice ca o voce străină rătăcită: parcă, din alte vremuri. E frumos și plăcut acest drum prin singurătatea și sălbăticiile lui. Ehei, măi Fanachi, cum o trecut vremea
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
trunchiuri de copaci doborâți, acoperiți de ciuperci, privind cu ochii mari tot ce mișcă, și asculta cu urechile ciulite zgomotele din jur, ca o sălbăticiune. Prin viroagele pădurii ori prin luminișuri unde creșteau smeurișuri și rugi de mure, ascultând șoaptele înăbușite și somnoroase ale codrului, citind și tâlcuind semnele și zgomotele așa cum ai citi și tâlcui o carte, tot timpul în căutarea acelei misterioase chemări... care, și pe dânsul îl ademenea. Au urcat coastele cu mestecăniș ce închideau pe laturi Valea
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
vizuină de viezure. Râsul renunță și se calmează; își pune capul pe labe, ochii îi ard strălucitor în întuneric, apoi, coboară povârnișul rîpos. Noaptea tainică înainta... lupii încetară să mai urle. Căpriorii treceau la adăpat, prin apropierea lui Anton. Chemarea înăbușită a unei cucuvele, din vârful unui gorun, vestea revărsarea zorilor. Deodată râsul prinde un zgomot dinspre vizuina viezurelui.. Ca o umbră se prelinge cu trupul lipit de pământ, dar motanul îl simte, cât nu-i prea târziu, și ca fulgerul
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
ar fi auzit țipetele copiilor la piscină sau clămpănitul lor pe pardoseală, dar de îndată ce intră, Nieve simți că nu erau acolo. Se încruntă. Știa că trebuiau să fie acolo. Nu era seara ei liberă. Lipăitul ușor al șlapilor ei suna înăbușit, îndreptându-se spre bucătărie. Când copiii nu se vedeau prin preajmă sau era prea liniște, îi găsea de obicei în bucătărie. Însă de data asta nu găsi decât un bilet de la Lilith Christie, care spunea că îi luase pe Guy
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]