13,283 matches
-
Maltese se dovedește a fi oglinda flatantă în care scriitorul a ales să ni se înfățișeze.” Citindu-l pe Mihăieș, ne dăm seama că talentul face totdeauna diferența, nu doar în proză sau în poezie, ci și în textul teoretic, înălțând orice subiect, oricât de arid, de puțin ofertant ni s-ar părea el la început. Hoții de opere În SUPLIMENTUL DE CULTURA (nr. 433, 15-21 martie 2014), găsim o listă cu zece opere inestimabile furate de naziști, în timpul celui de
Ochiul magic by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/2681_a_4006]
-
refuză femeii. Se întîmplă asta prin calul său, care îi este un aliat, un năzdrăvan descins dintr-un basm ca s-o însoțească în calvarul vieții. Dar calul năzdrăvan, ascuns în precaritatea înfățișării lui, nu mai prinde aripi, ca să-și înalțe eroina peste munți și văi și să-i ofere regatul fericirii... Tăcerea și închiderea privirii supun, înving, izolează, închid în sine, pierd, fără cuvînt și fără cîntec. „Și cînd i-a murit copila aceasta din urmă, Fefeleaga n-a spus
Un cal pentru un giulgiu by Olimpiu Nușfelean () [Corola-journal/Journalistic/2690_a_4015]
-
volumul Țărm pierdut din 1937; poezia se chema Alesul: „Mi-am dezlegat sandala ca o frunză Ce cade moartă la piciorul meu, Mi-am limpezit făptura să n-ascunză Nimic din ce nu duce pîn-la Zeu. Pe țărmul mării mă înalț: o urnă În care doar lumină am turnat. Nu plîng, nu chem tot ce-am lăsat în urmă. Stau singur, pentru jertfă împăcat. Din pietre albe i-am durat altarul, Din lemne scumpe flăcări i-am ivit Și cerul nalt
Stilul Ion Pillat by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/2692_a_4017]
-
- UN SPAȚIU CULTURAL ROMÂNESC DE PRESTIGIU - Cu adieri de primăvară românească în mij loc de martie, dar departe de ghioceii care-și înalță capul din pământul nostru strămoșesc, întâmpinăm cu scânteieri de primăvară în su flet cea de a 15-aniversare a existenței Can delei de Montreal. Înainte de toate, Candela de Montreal e o bucurie a întâlnirii cu semenii noștri de-un neam, întâlnire
Candela de Montreal – la 15 ani de la apariţie. In: ANUL 5, NR. 28-29, MARTIE-APRILIE 2012 by Elena Buică () [Corola-journal/Journalistic/93_a_111]
-
prin vîltoarea tuturor potrivniciilor, peste hăul prăpăstiilor deschise sub noi, ocrotind poteca abruptă a nației noastre. Să fi fost împletit din lacrimile celor asupriți o mie de ani? Sau din povara gîndurilor pe care cărturarii martiri din vechime le-au înălțat în chiliile lor sumbre, tencuite cu dragoste de neam? Sau din privațiunile nenumărate, cu care a fost plătit prețul redeșteptării noastre naționale?” Citindu-l azi, observăm că spunea atunci mai mult decât îi era îngăduit să spună și mai mult
Ochiul magic by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/2706_a_4031]
-
blîndă.”. Și o amintire, „procesată” exemplar de un mare poet aflat la propriul sfîrșit: „Mi-am amintit/ Toți cîinii noștri/ Cînd să moară,/ De bătrînețe,/ Stăteau ascunși pe sub magazine,/ Pe sub pătul./ Le duceai mîncare, apă,/ Deschideau încet pleoapele,/ Se uitau, înălțau ochii/ Și spre tine/ Și-i închideau la loc/ Nu mai puteau să dea/ Și din coadă,/ Să- ți mulțumească.// Cumplită e intrarea asta/ La strungă/ Și pentru om și pentru animal.”
Zona lirică by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/2715_a_4040]
-
rujeolă, otită, pecingine, puțin afon, puțin dislexic, puțin bâlbâit, adică posedând toate argumentele unui eșec plenar.” Legat de vise, privindu-mă un pic cam câș în ochi, maestrul Mălăele mi-a mărturisit: „Am fost cu copiii în Parcul Ioanid, să înălțăm un vis. Era împachetat îngrijit, într-o cutie destul de mare, îmbrăcată într-o hârtie albastră, lucioasă, pe care fuseseră imprimate câteva stele galben-pai, de un presupus prost gust. Pe laterala din stânga sus se afla ștampila fabricii de vise, iar la
Mălăele, omul orchestră by Nichita Danilov () [Corola-journal/Journalistic/2726_a_4051]
-
care stau dranițe de lemn / pentru șapte fântâni nu se / vor mai face din trunchiurile lor / scânduri pentru șapte sicrie / nu se vor mai ciopli / nici șindrilele pentru acoperișul bisericii.” Se vor ciopli în schimb sunetele din care se va înălța un templu sacru pentru urechile de tablă și cele de cârpă aruncate pe acoperișul de aur al turlei bisericii de lemn. Ele se vor transforma în trâmbițe, căci, se întreabă poetul stând în jilțul gol de lângă foc, de ce am avea
Despre urechile de tablă ale unui poet din Nord: George Vulturescu by Nichita Danilov () [Corola-journal/Journalistic/2609_a_3934]
-
de aur al turlei bisericii de lemn. Ele se vor transforma în trâmbițe, căci, se întreabă poetul stând în jilțul gol de lângă foc, de ce am avea nevoie de gură ca să putem vorbi, n-am putea oare articula cuvintele cu ajutorul timpanelor înălțând un imn îngerilor nebuni ce ne veghează din ceruri?! Semnele, metaforele lui George Vulturescu, spune distinsa doamnă Irina Petraș în prefața volumului Grota și literele, piatra, cuțitul, lemnul și ochiul sunt „un cod personal avar de decupare, de întoarcere înspre
Despre urechile de tablă ale unui poet din Nord: George Vulturescu by Nichita Danilov () [Corola-journal/Journalistic/2609_a_3934]
-
doamnă Irina Petraș în prefața volumului Grota și literele, piatra, cuțitul, lemnul și ochiul sunt „un cod personal avar de decupare, de întoarcere înspre vârstele revolute, și ținere sub control a datelor scripturale existențiale”. „Lumea sa e una care se înalță înăuntru, ceea se subminează ceea ce ochiul valid, comun, văzător în afară, aduce în spațiul scriptural. Poetul nu înfățișează stări și peisaje, ci le imaginează”, apelând, desigur, la memoria sa ancestrală, cum se întâmplă în Scaunul gol de lângă foc sau în
Despre urechile de tablă ale unui poet din Nord: George Vulturescu by Nichita Danilov () [Corola-journal/Journalistic/2609_a_3934]
-
și politică, e departe de a se întrupa. Scriitorii europeni, prin cruciada lor literară, doresc ca omul conștient și mândru de zestrea quijotească, să-l hotărască să și-o revendice, să l învețe să o merite, pentru ca astfel să se înalțe ca om. Atitudinea lui Valery este atitudinea unui om singur care se luptă cu "morile de vânt". El se raportează la dificultățile gândirii și ale creației ca și cum ar fi singurul chemat să dea seama de ele. Tensiunea care îl consumă
"CAVALERUL NEBUNIEI" STRĂBATE LITERATURA EUROPEI. In: Editura Destine Literare by Al. Florin Țene () [Corola-journal/Journalistic/90_a_416]
-
nu se limitează la această arie concretă, ci poate fi oricare oraș, și în același timp America Hispanică în totalitatea ei. Pe parcursul narațiunii, în universul Macondo dispar limitele deslușite între viață și moarte, între miracole și știință: frumoasa Remedios se înalță la ceruri, oamenii devin invizibili după ce beau poțiuni fermecate, sau își pierd memoria, obiectele se mișcă singure, se nasc copii cu coadă de porc, morții li se arată celor vii etc. Cititorul este îndemnat să pătrundă într-o lume în
La despărțirea de García Márquez by Tudora Șandru-Mehedinți () [Corola-journal/Journalistic/2623_a_3948]
-
a n u l spunând: Ceea ce făurești/e scos din întuneric/De ce nu dorești/ Să te scalzi în lumină// Războiul deschide în mine/pleoapa/milioanelor de fețe căzute//Ce așezi acolo/ce ridici/de sânge mânjit//Așez cuvintele/vremurile le înalț/ Ce mult mai durează/munca ta/neînsorită//E suprauman/să respingi/o lacrimă. La fel și în poemul închinat Prietenului mort, Rózewicz avertiza că El nu mai este „omul care a fost”. Se pare că printre contemporani, poezia Salvat a
Despărțirea de Rózewicz by Nicolae Mareș () [Corola-journal/Journalistic/2566_a_3891]
-
procesul de alienare a societății fiind atotcuprinzător. Înălțarea de la pământ la cer nici în vis nu putea avea loc, realitatea toată fiind de piatră, chiar și ceea ce a fost viu o dată. Doar ploaia e tristă și curată/cade și se înalță mai sus. Rózewicz e convins că Cineva acolo sus îi aude pe poeți, că ei (poeții) pleacă fără să fi cules furtuna, ci numai - am spune - crengi de trandafiri/și fiecare din ele verzi. Versurile nescrise ale poetului pentru că El
Despărțirea de Rózewicz by Nicolae Mareș () [Corola-journal/Journalistic/2566_a_3891]
-
de lacrimi și sânge Suprauman Ceea ce făurești e scos din întuneric De ce nu dorești Să te scalzi în lumină Războiul deschide în mine pleoapa milioanelor de fețe căzute Ce așezi acolo ce ridici de sânge mânjit Așez cuvintele vremurile le înalț Ce mult mai durează munca ta neînsorită E suprauman să respingi o lacrimă Tata Prin inimă-mi trece Tatăl gârbovit Care în viața lui n-a economisit n-a adunat bob cu bob casă nu și-a cumpărat nici ceas
Despărțirea de Rózewicz by Nicolae Mareș () [Corola-journal/Journalistic/2566_a_3891]
-
trăind de pe-o zi pe alta spuneți-mi însă cum ar putea trăi atâțea ani un funcționar mărunt... Trece prin inima mea Tata cu-o pălărie veche pe cap fredonând o melodie veselă E tare încrezător că se va înălța la cer A reușit iarăși Janek are un an merge în patru labe dar într-o bună zi îl văd ridicat în două picioare. „Ei - mă gândesc cu ușurare - reușita iarăși minunea veche de când lumea”.
Despărțirea de Rózewicz by Nicolae Mareș () [Corola-journal/Journalistic/2566_a_3891]
-
atenție. Încep cu un citat din Maiorescu: „Tot ce este astăzi formă goală în mișcarea noastră publică trebuie prefăcut într-o realitate simțită, și fiindcă am introdus un grad prea înalt din viața din afară a statelor europene, trebuie să înălțăm poporul nostru din toate puterile până la înțelegerea acelui grad și a unei organizări politice potrivită cu el”. Citatul, esențial pentru ideea „formelor fără fond”, niciodată remarcat de studiile maioresciene, înainte de acela relativ recent al lui Ciprian Șiulea și de Istoria
Pedagogii neamului by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/2570_a_3895]
-
Șanț’ Angelo la zidurile vaticane, ori de străzile de la Piazza Risorgimento spre Bazilica Sân Pietro, ori de cele de la Porta Sânto Spirito spre Coloane. Ele nu fac parte din Statul Vatican. Cetatea papilor cuprinde în mare, perimetrul delimitat de zidurile înălțate de Leon al IV-lea, între 840-852. Despre zidurile gotului Totila, anterioare, cu trei secole, acestora, nu mai insist. În 852, pentru a proteja mormântul Pescarului de oameni de îndrăznețele atacuri ale saracenilor (care urcau pe Tibru, după ce ajungeau în
Ce e și ce nu e în Vatican? by Adrian Popescu () [Corola-journal/Journalistic/2583_a_3908]
-
acceptat împotriva voinței mele pînă cînd, în cele din urmă, o silă de neînvins m-a făcut să mă retrag. De ce am primit? Din ambiție? N-am avut-o și de altfel nu vedeam cu ce m-aș fi putut înălța. În vederea unui profit? Nu eram făcut să-mi exploatez poziția; dimpotrivă ea a dăunat tot timpul intereselor mele.“ (p. 355) Mărturisire precistă de spirit viclean. Scris în franceză, idiom a cărui eleganță împrumută frazelor o tentă unsă, de sintaxă legănată
Prevaricatorul Emerit by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/2598_a_3923]
-
statui făcute, totuși, din marmură: „mândră și sprintenă fecioară de marmură, care s-avântă, ageră și ușoară, sub crețurile dese ale tunicei ei spartane, scurtă în poale și larg despicată la umeri. O mișcare vie și grațioasă a grumazului a înălțat capu-i” ș.a.m.d. Și mișcările statuii nu continuă doar, ci se înlănțuie pentru a descrie o acțiune viguroasă, ritmată de tensiunea comună a mușchilor și concentrării nervoase: „brațele-i goale, unul se încovoaie în sus să scoată o
Pe marginea prozei lui Odobescu by Mircea Anghelescu () [Corola-journal/Journalistic/2605_a_3930]
-
din covor”: „Apoi a venit un cântăreț/ cu barbă și fără liră/ ușile basmului s-au deschis/ vrând să-și spună numele/ silabele cântărețului/ s-au risipit în țesătura covoarelor/ risipind-o” (p. 19) și: „Pe amurg/ dindărătul urzelii/ se înalță un cocoș ancestral/ cu cheia miturilor/ prinsă în cioc” (p. 20). Nici un compromis, așadar. Petre Stoica rămâne el însuși, nu-și preface vocea. N-a făcut-o nici de dragul módelor, n-o face nici din pricini așa zicând private. Admirația
Încă 11 elegii by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/2764_a_4089]
-
lume și-ar fi lepădat veșmântul actual al deșertăciunii. 1511. Între patimă și deșertăciune sălășluiește ignoranța. 1512. Nu patima este aceea care te face să uiți de tine ci ignoranța ta prin care desconsideri forța care era primenită să te înalțe dincolo de animalul secătuit ce nu are spiritualitate și care se numește:Patimă! 1513. Patima este vehiculul care a dus omenirea către tărâmul spiritualității. 1514. Fără de patimă nu ar fi existat spiritualitate. 1515. Patima este unicul lucru al cărui însușiri reflectă
Culegere de înţelepciune. In: ANUL 5, NR. 28-29, MARTIE-APRILIE 2012 by Sorin Cerin () [Corola-journal/Journalistic/93_a_112]
-
între propriul nostru film și cel proiectat pe ecran. Chiar dacă zilnic ne folosim automat și inconștient cele cinci simțuri, trebuie să le privim ca pe niște daruri. „A respira este o artă!”, spun yoghinii. Odată ce părăsește corpul fizic, spiritul se înalță „acolo, unde nu este nici întristare și nici suspin”, pierzându-și toate aceste simțuri. Formei de energie îi rămâne doar memoria trăirilor pământene înregistrate ca pe o peliculă de film. O experiență în spirala evoluției... Văd, aud, miros, gust, simt
Apologia Simțurilor. In: Editura Destine Literare by Corina Diana Haiduc () [Corola-journal/Journalistic/85_a_460]
-
Horthy, Hitler și Mussolini, i-au făcut prohodul, după o scurtă suferință, bolnavul muribund a revenit la Creatorul său. Amintirile sale pământești au fost depuse, spre odihnă veșnică, la 30 august, la Viena. La Budapesta, Moscova și Sofia s-a înălțat, către Dumnezeu, slujba sfântă pentru mântuirea sufletească. Îi vom păstra amintirea: «România Mare» ai fost, nu vei mai fi niciodată! Părinți: Ferdinand și soția, Părinte adoptiv: Carol II. Părinte spiritual - Lehocsky Marcele. Surori îndurerate: Polonia, Cehoslovacia. Prieteni îndurerați: Polonia, Cehoslovacia
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/92510_a_93802]
-
analizat acum, cu ochi de adult, prin deduceri logice și recunoscut într-un sfârșit inexorabil de ciclu de viață: ,, Mama se preface că nu vede privirile mele’’ ... ,,noi nu am văzut niciodată scutecele copiilor ei’’ ... ,,pe basmaua mamei mele/ se înalță îndată această pasăre/ pe care eu nu o voi mai putea revedea’’ (O după-amiază de vară - pp. 22-23). Dar să analizăm câteva dintre ele. Singurătatea aduce cu sine întotdeauna acea durere iremediabilă. Ea este apăsătoare și aparține unei lumi înfrigurate
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/92540_a_93832]