973 matches
-
o înșela, ea și-a dat seama în același timp că se mințise singură, refuzînd să creadă că era înșelată. Cel puțin, acesta era felul în care Werth și Flaherty caracterizează ceea ce s-a întîmplat. Însă este evident că termenii "înșelătorie" sau "minciună" sînt folosiți aici în două moduri diferite. Este de presupus că soțul a avut intenția de a o păcăli pe R2 cu privire la aventura lui cu altă fe- meie; e posibil să-i fi spus și minciuni. Însă nu
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
Era ca și cum ce fusese mai rău trecuse deja... Nu mai eram victima îndoielii. (Ibid.:306) Cu alte cuvinte, pe cînd înainte existaseră două minciuni, acum rămăsese doar una; conflictul interior fusese rezolvat. Totuși, pe R2 o așteptau în continuare noi înșelătorii. Amanta soțului ei a încercat s-o mintă în privința acelei aventuri: Ea pretindea de asemenea că nu se petrecuse nimic... Îi telefona soțului meu. Chiar și mie mi-a dat cîteva telefoane... ca să afle amănunte despre el, însă nu spunea
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
avea o valoare prea mare și nici respect pentru propriul meu eu" (Ibid.:301). Asemenea date i-au îndemnat pe Werth și Flaherty să lanseze anumite teorii cu privire la relațiile nesincere. Am menționat deja părerea lor că persoanele păcălite care descoperă înșelătoria au inițial tendința de a nega existența acesteia. În a doua fază, minciuna este acceptată, drept urmare se trece la acțiune. În relația dintre două persoane minciuna se poate ramifica, incluzînd și alți protagoniști, fie pe post de colaboratori la înșelătorie
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
înșelătoria au inițial tendința de a nega existența acesteia. În a doua fază, minciuna este acceptată, drept urmare se trece la acțiune. În relația dintre două persoane minciuna se poate ramifica, incluzînd și alți protagoniști, fie pe post de colaboratori la înșelătorie sau inițiatori ai unor noi minciuni. O relație nesinceră se poate extinde și în alt sens, influențînd întreaga existență a celui păcălit; "era o minciună care ținea douăzeci și patru de ore din douăzeci și patru", a spus R2 (Ibid.:302). Sentimentele generate de
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
le-a mărturisit totuși părinților că aflase, aceștia au exclamat furioși: "Cum! Mincinos mic! Știai că nu-ți spunem adevărul și ai tăcut din gură!" Discutînd despre auto-amăgire și autoiluzionare ne-am concentrat atenția asupra a două cazuri diferite de înșelătorie, cel al membrilor Pentagonului și cel al unor femei americane aflate în criză sentimentală. Aceste fenomene complexe nu apar numai în cele două contexte separate, iar datele înregistrate ar trebui să ne pună în gardă în privința posibilelor relații similare între
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
comentat: "Testele aptitudinilor intelectuale nu au o proeminență însemnată în sistemul moral Hopi" (Burton și Reis 1981:685). În orice caz, minciuna spusă la cererea psihologului cercetător este cu siguranță adeseori considerată ceea ce De Paulo și Jordan (1982:169) numesc "înșelătorie sancționată", deoarece este provocată în multe jocuri ale copiilor și drept urmare trebuie tratată diferit de minciuna autentică. Cu o sută de ani în urmă, Hall (1890:59) a atras atenția asupra a ceea ce el a numit "anumite forme uzuale și
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
167). După cum s-a menționat mai devreme, există situații în care copii foarte mici spun minciuni, în unele cazuri nereușind să păcălească pe nimeni. A învăța cum se minte trebuie considerat un proces care face parte din cadrul larg al deprinderii înșelătoriei. Aceasta implică, printre altele, învățarea descifrării indicilor contextuali, indiferent dacă este vorba despre minciuni sau nu. Astfel, pentru a obține maximum de profit de pe urma norocului la jocul de cărți, un jucător trebuie să învețe să-și controleze expresia feței pentru
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
folosește o exprimare ambiguă, care face un neadevăr să pară adevăr. Ruskin (1905:352) numește afirmațiile de acest gen "minciuni false" și atrage atenția asupra repulsiei pe care grecii antici o aveau față de preferința lui Euripide pentru asemenea forme de înșelătorie (cf. D'Israeli 1791 (1):203). Bailey (1991:2) consideră "rezerva mentală" a adulților echivalentul gestului copiilor de a-și încrucișa degetele, însă tehnica nu aparține exclusiv celor maturi. "N-am mîncat biscuitulm" este o afirmație spusă cu voce tare
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
o atitudine mai evazivă decît atunci cînd spun adevărul, în timp ce la bărbați diferența nu este prea mare. Unul dintre numeroasele contexte în care se deprind aceste capacități este joaca și mai ales jocurile ale căror reguli favorizează sau cer practica înșelătoriei. Chiar o simplă întrecere poate fi un exercițiu al controlului comportamentului non-verbal. DePaulo și Jordan subliniază totuși faptul că "în jocurile copiilor nesinceritatea este sancționată", și că, drept urmare, orice sentimente de culpabilitate sau rușine care apar în "auto-evaluare" nu sînt
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
nu știa dacă se acționase în mod concret? Sau dacă propunerea venise din partea lui, însă nu mai auzise nimic de atunci? Ne-am confrunta în acest caz cu situația în care Reagan, prin afirmația că nu știa nimic, se alătura înșelătoriei pusă la cale de Poindexter și ceilalți. Singura scuză pe care ar avea-o în această împrejurare este presupunerea oarecum improbabilă, însă nu imposibilă, că nu și-a dat seama de semnificația atribuită de public afirmației sale. Însă această presupunere
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
reală, totuși, multe minciuni sînt depistate și date în vileag de persoane care nu au legătură cu acestea. În politică, majoritatea minciunilor sînt spuse cu intenția de a păcăli pe toată lumea, încît chiar ziariștii pot fi victime care au sesizat înșelătoria. Însă, în alte domenii, unde ținta minciunilor este mai restrînsă, păcălitul poate fi avertizat de către o persoană din afară. Într-adevăr, o persoană păcălită care este în acord tacit cu mincinosul, poate încerca să evite posibilitatea ca altcineva să dea
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
alte domenii, unde ținta minciunilor este mai restrînsă, păcălitul poate fi avertizat de către o persoană din afară. Într-adevăr, o persoană păcălită care este în acord tacit cu mincinosul, poate încerca să evite posibilitatea ca altcineva să dea în vileag înșelătoria. După cum s-a menționat în capitolul 7, femeia care se autoamăgea, consultată de Werth și Flaherty, a afirmat: "Nici nu m-am confesat cuiva, pentru că îmi era teamă de ceea ce mi s-ar fi spus. Voiam să cred că totul
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
literatură și minciună are o lungă istorie". Aici Bok folosește termenul "literatură" cu un sens destul de restrîns. Steiner (1975:224), pe de altă parte, pare să folosească termenul "ficțiune" cu un sens atît de larg încît include toate formele de înșelătorie verbală. Referindu-se la evoluția limbajului, el explică originea ficțiunii prin supraviețuirea valorii înșelătoriei. El afirmă că: Ficțiunea era o deghizare față de cei care căutau același refugiu, aceeași himeră sau aceeași fantezie sexuală. A dezinforma, a nu spune întreg adevărul
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
sens destul de restrîns. Steiner (1975:224), pe de altă parte, pare să folosească termenul "ficțiune" cu un sens atît de larg încît include toate formele de înșelătorie verbală. Referindu-se la evoluția limbajului, el explică originea ficțiunii prin supraviețuirea valorii înșelătoriei. El afirmă că: Ficțiunea era o deghizare față de cei care căutau același refugiu, aceeași himeră sau aceeași fantezie sexuală. A dezinforma, a nu spune întreg adevărul, era o necesitate vitală de detașare. Selecția naturală îl favorizează întotdeauna pe cel cu
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
texte autonome și studiate ca atare, indiferent dacă evenimentele descrise au avut loc într-adevăr sau nu. Aceasta este o afirmație conform căreia nu putem cunoaște vreodată adevărul și drept urmare, nu avem cum să facem deosebirea între adevăr și falsitate; înșelătoria este o imposibilitate logică, deoarece, dacă veridicitatea nu înseamnă nimic, atunci nici minciuna nu are ce să însemne. Această teorie este, după părerea lui Harris, "o invitație la sinucidere intelectuală". Putem spune că este o convingere că toate informațiile sau
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
subiect deschis discuției (Arendt 1968:232, 298 n.5; cf. Bok 1978:305-306; Toynbee 1935:93; Voegelin 1957:104-108). Aceeași atitudine ambivalentă față de minciună este întîlnită și în miturile și în basmele populare, probabil din folclorul oricărei comunități; poveștile despre înșelătorii și vicleșuguri sînt abundente. Mai mult, protagoniștii acestor acțiuni nu sînt înfățișați drept personaje negative. Odiseu este numai un exemplu din lunga listă de eroi admirați pentru șiretenia și nesinceritatea lor (Homer 1974:291-295; cf. Wax 1986:4). Platon (1966
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
despre minciună ca fiind "o plăcere artistică". Tendința de a minți, spune el, este "fundamentală" (Nietzsche 1979:81, 89, 96, 97). Bok (1978:7, 29) nu aprobă părerile lui Nietzsche. Ea îl consideră pe el și pe Machiavelli avocați ai înșelătoriei și violenței. Pledoaria lui Nietzsche avea totuși un caracter diferit și era însoțită de un accent pus pe slăbiciunea muritorilor de rînd și pe tendința lor de a se lăsa păcăliți. Atitudinea lui ambivalentă este bine ilustrată de unul din
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
continuă apoi să discute, mult mai pe larg, caracteristicile societăților secrete, în care se practică din plin această tehnică defensivă. Există două aspecte în analiza lui Simmel asupra minciunii care merită subliniate. Primul este accentul pe care-l pune pe înșelătoria legată nu de lumea reală, ci de perspectiva mincinosului. El spune: Mincinosul își ascunde adevăratele gînduri. Natura specifică a minciunii nu se caracterizează prin faptul că persoana mințită are o părere greșită despre subiect sau obiect; acesta este un aspect
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
Avînd în vedere capacitatea omului de a se auto-amăgi, precum și pe nenumărații politicieni ai secolului al XX-lea care s-au mințit singuri în conflicte internaționale, teoria lui Alexander poate fi pusă la îndoială, dacă s-a referit doar la înșelătoria care vizează alte persoane decît cea proprie. Totuși, chiar dacă Simmel ar fi preferat moduri de interacțiune acceptabile din punct de vedere etic, cred că ar fi fost de acord că, în încercarea de a amîna sau a evita un război
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
celor păcăliți la acțiunile întreprinse de cei care îi înșeală. Langer (1972:163) susține că "nici un animal nu poate înșela, disimula, modifica informații sau inventa șmecherii în mod intenționat pentru a-și păcăli dușmanii". Ea își limitează discuția la subiectul "înșelătoriei intenționate", însă chiar restrînsă, teoria este negată de studiile asupra primatelor non-umane. Robert Mitchell (1986:21-29) a structurat o tipologie în care distinge patru feluri de înșelătorie, cu complexitate crescîndă. La un nivel mai primitiv descoperim plante și fluturi care
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
mod intenționat pentru a-și păcăli dușmanii". Ea își limitează discuția la subiectul "înșelătoriei intenționate", însă chiar restrînsă, teoria este negată de studiile asupra primatelor non-umane. Robert Mitchell (1986:21-29) a structurat o tipologie în care distinge patru feluri de înșelătorie, cu complexitate crescîndă. La un nivel mai primitiv descoperim plante și fluturi care înșeală prin aspectul exterior; aceste specii nu au încotro, fiind nevoite să inducă permanent în eroare. La un alt nivel, există păsări care încearcă să păcălească simulînd
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
animale care învață să mintă, cum este spre exemplu cazul cîinilor care pretind că au un picior lovit deoarece experiența lor din trecut le-a arătat că acest lucru provoacă oamenilor reacții de compasiune. În sfîrșit, la nivelul patru, avem înșelătoria plănuită, avînd scopul de a rezolva situații noi; acest nivel este atins cel puțin de unii cimpanzei și paviani, cît și de nenumărați oameni (cf. Byrne și Whiten 1992; Trivers 1985:395-420), deși planurile adoptate de primatele, non-umane, sînt destul de
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
Orice cale am alege, succesul depinde cel puțin în parte de abilitatea noastră de a anticipa reacțiile celorlalți. Astfel, pentru a rezuma cele spuse pînă acum, putem afirma că inteligența machiavelică este o condiție necesară, însă nu suficientă pentru practicarea înșelătoriei la cel mai înalt nivel, în timp ce minciunile mai simple nu depind de un astfel de talent. Posibilitatea apariției înșelătoriei se mărește considerabil prin folosirea limbajului oral. Otte (1974:400) observă că "oamenii par să utilizeze cantități nemăsurate de nesinceritate în
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
pentru a rezuma cele spuse pînă acum, putem afirma că inteligența machiavelică este o condiție necesară, însă nu suficientă pentru practicarea înșelătoriei la cel mai înalt nivel, în timp ce minciunile mai simple nu depind de un astfel de talent. Posibilitatea apariției înșelătoriei se mărește considerabil prin folosirea limbajului oral. Otte (1974:400) observă că "oamenii par să utilizeze cantități nemăsurate de nesinceritate în comunicare" și explică acest lucru ca fiind cauzat "în parte de faptul că vehicolul dezinformării, limbajul simbolic, este extrem de
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
care, alături de alte facilități, ei puteau să-și înșele semenii cu mai multă eficiență decît înainte; de ce, atunci, considerăm această abilitate ca fiind condamnabilă? În plus, atitudinea dezaprobatoare față de minciună datează de multă vreme. Minciuna, cel mai evoluat mediu al înșelătoriei de gradul patru, a fost condamnată de scriitori în antichitate, chiar dacă existau și excepții semnificative. Drept urmare, nu putem considera dezaprobarea minciunii o reacție față de un fenomen global recent, cum ar fi suprapopularea sau degradarea mediului înconjurător. Pentru a explica atît
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]