1,244 matches
-
liniștește sufletul răvășit de tristețea despărțirii. Mă abandonez, apoi, nopții și somnului odihnitor... Până mâine în zori. Plimbare în eter După ce mi-am oglindit chipul în lacrimile nopții și mi-am limpezit ochii în primele raze ale astrului zilei, am încălecat pe un nor călător, i-am pus căpăstru cu zăbală și am pornit, fericit, într-o plimbare prin văzduh. Sprinten și zburdalnic ca un mânz, ducipalul meu s-a avântat îndată, într-un trap alert. I-am domolit alergarea strunindu
Acorduri pe strune de suflet by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/773_a_1527]
-
și scoate strigăte de vânătoare, nu prea mai au ce fotografia. Planul lor s-a năruit. Pagină separată Între timp, viața la palat continuă. Nababul încă se mai duce la zenana, de unde iese distrus și nefericit. Pare mulțumit doar când încalecă pe iapa sa albă preferată, la desele parade din Fatehpur. În zilele paradei, parcă are arcuri la picioare, se învârte autoritar prin preajma asistenților și își mișcă biciușca cu gesturi imperiale. Nababul își adoră mica armată, nu precupețește nimic când este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
blocându-le cu o bară transversală. Mulțimea s-a adunat să urmărească spectacolul unei duzini de femei stânjenite care încearcă să iasă din încurcătură, să plece cât mai repede. Fluieră și huiduie veselindu-se când una din ele cedează și încalecă pe bicicletă „ca un bărbat“. Foarte bine, băieți! strigă o gașcă de indivizi în jachete și pantaloni de crichet, formând un grup compact, marcați de veselia momentului, de comicul situației. Jonathan zâmbește și în timp ce face asta își dă seama că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
eliberat bicicleta de sârma cu care fusese blocată, cu ajutorul unui preot, care tocmai trecea, este Astarte Chapel. —Vino, Johnny, sari! Nu-i vine să creadă, dar dacă viața l-a învățat ceva, a fost faptul că uneori, credința este facultativă. Încalecă pe roata din spate și după un moment îi lasă în urmă pe urmăritorii săi, cu brațele în jurul obiectul dorințelor sale, transportat pe stradă în spatele glorios al fetei. Mai apoi, după ce o va cunoaște mai bine pe miss Astarte Chapel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
milenii o gîndire. Încetineala a fost de folos moralei căci, în principii, omul era pe atunci de neclintit. Ce crezi că a făcut din acest vrednic bărbat evoluția? Ușor ușor, mintea a luat-o înaintea mușchilor iar morala și-a încălecat între ele principiile. Astfel toate au avut de suferit. Rațiunea în galop îl scoate din țîțîni pe om. La drept vorbind, nu s-ar zice că societatea cea dintîi a fost mai ușuratică ca cele ce-au urmat. Vechile egalități
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
La o casă echipa găsi poarta legată. Tăind sfoara cu cuțitul, tînărul în scurtă de piele ordonă celorlalți să intre. În vreme ce toți ne uitam nedumeriți la lacătul de pe ușă, șeful ne ceru să-l urmăm. Am dat colțul casei și, încălecînd o ușă scoasă din țîțîni pusă de a curmezișul, am pătruns într-o șandrama. Lumina cădea cu zgîrcenie pe patru oi care călcau niște ogrinji. De-acolo intrarăm într-o odăiță fără foc, lipită cu lut. Mirosea a aer înghețat
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
cu roată, tuburi largi, lanț ruginit și capace grele din lemn Înrămat În fier. Bucuros de lumina blândă și de căldura molatecă a asfințitului, voise să se plimbe Împrejurul satului În care venise să-și sfârșească zilele În pace. A Încălecat bicicleta și s-a lăsat purtat la vale pe coasta dinspre Dunăre. Drumul, Îndată ce ieșea din sat și se repezea spre ogoare, fusese cândva Întrerupt de o barieră de lemn. De multă vreme, Însă, nimeni n-o mai Închisese și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
catedră (era acolo o masă veche, acoperită de nea Mitu cu o țoală spre a dărui confort amorezilor și a-i feri de negreală); i-a săltat fusta; i-a dat jos chiloții; s-a desfăcut la curea; gata, a Încălecat-o; dă-i bătaie, vericuleee!!!”. În urmă cu vreo câțiva ani, prietenul meu Vieru a preluat de la fostul Îngrijitor ideea cu oferitul de confort celor pe care Îi apucau fierbințelile și nu aveau unde să și le ostoiască. I-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
destul de necăjit și așa...” La stăruințele războinice ale mamei sale, se lăsă Înduplecat și Începu să povestească Întâmplarea de necrezut al cărei erou fusese. Își luase și el, ca tot omul cinstit, salariul și pusese banii În buzunarul de la spate. Încălecase bicicleta și o pornise către casă când, deodată, simțise așa, ca niște cuțite În burtă. Se Întorsese scurt din drum, lăsase bicicleta sprijinită de gardul lui Moș Vasile cu Nasu’ Roșu și se avântase Într-o cabină a umblătorii din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
facă și mai rău de rușine pe și așa Îngrozitor de rușinatul ei tată. Le zâmbi celor doi, Îi Întrebă despre cum erau treburile În sat, despre tatăl ei, tristul Diogenis Dagdelinis. Tânărul și aproape bătrânul răspundeau cu grabă și bâlbâit, Încălecându-și unul altuia vorbele. Chiar și așa, amețiți cum erau, ghiciră În ochii negri ai nepământenei o tristețe resemnată de vită Înjugată la plug, care rabdă bice și jordii fără să Încerce să se ferească. Se auzi glasul răstit și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
altarul zeului focului. În mintea lui, și-l imagină pe Tengu umblând pe cerul negru ca smoala. Tengu devorează focul, apoi își ia zborul în cer. Un Tengu uriaș și alții mai mici, fără număr, se transformă în foc și încalecă vântul negru. Când focurile cad pe pământ, altarul zeului focului se transformă imediat într-un rug de jăratic. Voia să doarmă. Tare mai voia să doarmă. Dar Mitsuhide nu visa; gândea. Iar creierul nu putea ține prizonier visul în minte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
un dans! Îi săreau pe genunchi. Se jucau cu el. Se agățau. I se uitau în urechi. — Domnule Măscărici! Îți crește părul afară din urechi! — Una, două. — Trei, patru. Cântând numerele, fetițele trăgeau firele de păr, în timp ce un băiețel îi încălecase umerii, apăsându-i în jos capul bătrân. — Joacă-te de-a căluțu’! Fă pe căluțu’ și nechează! Chokansai se târa în patru labe, supus, și când, dintr-o dată, strănută băiețașul îi căzu din cârcă. Doamnele de onoare și ajutoarele râdeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
îi lucra cu toată viteza, iar vasele de sânge îi erau atât de tensionate, încât nu mai aveau mult până să plesnească. În timp ce priveau trupele lui Genemon trecând prin apa râului Katsura, oamenii rămași se simțeau tot mai neliniștiți. Mitsuhide încălecă la loc și, unul după altul, cei de sub comanda lui îi urmară exemplul. — Transmiteți ordinele. Aveți grijă ca nimănui să nu-i scape nici un cuvânt. Unul dintre comandanții de lângă Mitsuhide își puse mâinile pâlnie la gură și strigă: — Scoateți potcoavele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
primi, în sfârșit, vestea că Nobutaka și Niwa ajunseseră la Râul Yodo. De cum auzi vestea, Hideyoshi fu cât pe ce să-și răstoarne scaunul de campanie, sărind în picioare de bucurie. — Un cal! ceru el. Aduceți-mi un cal! Și, încălecând, se întoarse spre oamenii de la poartă și strigă: Plec să-l întâmpin pe Seniorul Nobutaka! Dând pinteni calului, porni spre Râul Yodo. Râul, lat, aproape că dădea pe dinafară. Pe mal, forțele lui Nobutaka erau împărțite în patru unități a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
majoritatea trupelor pe front, însă ar fi trebuit ca în tabără să rămână cel puțin două mii de oameni, împreună cu vasalii săi superiori. În fruntea acestei forțe, Mitsuhide era gata să se alăture resturilor unității lui Sanzaemon, pentru o ultimă bătălie. Încălecând, strigă ordinele de atac cu un glas care răsună prin toată Onbozuka. Apoi, fără a aștepta soldații să se adune, își întoarse calul și porni în galop, în josul colinei, însoțit de câțiva samurai călări. — Cine ești? întrebă, deodată, Mitsuhide, oprindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
cei doi paji se mai liniștiră. Ieșiseră deja și chemau slugile și caii, când un glas strigă din spate: — Senior Hideyoshi! Senior Hideyoshi! Cineva îl căuta în curtea largă, întunecată. Pe cer plutea un corn de lună. — Aici sunt. Hideyoshi încălecase deja. Recunoscând sunetul unui plesnet pe șa, Takigawa Kazumasu alergă la el. — Ce este? întrebă Hideyoshi, cu o privire ca aceea pe care un senior i-ar fi adresat-o vasalului său. Takigawa răspunse: — Pesemne că v-ați supărat foarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
nerăbdător Hideyoshi, abia lăsându-i timp să îngenuncheze. Dacă sunteți pregătiți cu toții, porniți. — Da, stăpâne, suntem gata. Luând în grija lui stindardul cu tigve aurite al comandantului, care stătuse rezemat într-un colț al porții, îl duse în mijlocul rândurilor și încălecă rapid, pentru a se alătura trupelor. Hideyoshi porni călare, însoțit de pajii săi și de vreo treizeci de călăreți. În acel moment, ar fi putut suna din corn, dar împrejurările interziceau folosirea semnalelor sonore sau a torțelor. Yahei primise evantaiul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
decât vâjâitul cravașei în vânt. Calul lui Hideyoshi se pierdea deja în depărtare, la galop. Până și aghiotanții săi erau luați pe nepregătite și fură nevoiți să se repeadă să-l ajungă din urmă. Pedestrașii, ca și cei care-și încălecară în grabă caii, o luară toți odată la fugă după stăpânul lor, în completă dezordine. Era Ora Berbecului. Nu trecuseră nici două ore între sosirea primului mesager și plecarea lui Hideyoshi. În acel răstimp, Hideyoshi preschimbase o înfrângere din partea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
trecută, Genba refuzase, cu încăpățânare, să asculte ordinele lui Shibata. Acum, le ordonă el însuși oamenilor săi panicați să ridice tabăra, zorindu-și vasalii și pajii. — Mesagerul de la Hachigamine mai e aici? îi întrebă Genba pe vasalii din jur, în timp ce încăleca. Aflând că mesagerul mai era în tabără, îl chemă la el. — Du-te și spune-i imiediat lui Hikojiro că batalionul nostru principal începe retragerea, revenind prin Shimizudani, Iiurazaka, Kawanami și Moyama. Forțele lui Hikojiro să ne urmeze în ariergardă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
glasuri ca răspuns la pașii grăbiți, oamenii care păziseră camera lui Katsuie ieșiră în fugă, pe culoar. — Ce s-a întâmplat? Ținuta luptătorului care dăduse zor ca purtător de cuvânt nu era obișnuită. Vorbea atât de repede, încât i se încălecau cuvintele: — Cerul de peste Kinomoto s-a înroșit de o bucată de vreme. Iscoadele noastre tocmai s-au întors de la Muntele Higashino... — N-o mai lungi atâta! Zi-ne doar esențialul! îl întrerupse brutal Menju. — Hideyoshi a venit din Ogaki. Armata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
și nimeni nu se simțea liniștit fără sprijinul camarazilor. Apoi, începu să circule un zvon ce suna a adevăr: — Maeda Inuchiyo a trecut de partea lui Hideyoshi! În acel moment, ofițerii clanului Shibata nu-și mai putură controla trupele. Katsuie încălecă, în sfârșit. Călărind prin zona Kitsunezaka, îi certă personal pe soldații din taberele separate. Părea să fi ajuns la concluzia că ar fi fost neeficient să-și lase proprii generali să transmită ordinele stricte lansate de la comandament. — Oricine părăsește tabăra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
lui Hidetsugu propriul său cal, Kaheyu își înfipse stindardul în pământ și-și croi drum prin cât de mulți soldați inamici putu, înainte de a fi, în sfârșit, ucis și el. Hidetsugu puse mâna pe cal, dar, înainte de a apuca să încalece, animalul fu lovit de un glonț. — Împrumută-mi calul! Alergând deznădăjduit prin vâltoarea luptei, Hidetsugu zărise un războinic călare care trecea grăbit pe lângă el și-i strigase să se oprească. Trăgând brusc de frâu și întorcându-se, omul privi în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
neplăcute ale unei asemenea situații, dar, în dimineața aceea, norii se risipiseră și cerul era mai albastru ca de obicei pentru acea perioadă a anului. Hideyoshi îl luă ca pe un semn de bun augur și, urându-și sieși succes, încălecă și ieși din tabăra de la Nawabu. Îl însoțeau doar câțiva vasali superiori și cei doi foști soli, Tomita și Tsuda. Când grupul traversă, în sfârșit, Râul Machiya, Hideyoshi își luase precauția de a ascunde un grup de soldați printre stufărișuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
lîngă Betfaghe și Betania, înspre muntele Măslinilor, Isus a trimis pe doi din ucenicii Săi, 2. și le-a zis: "Duceți-vă în satul dinaintea voastră: îndată ce veți intra în el, veți găsi un măgăruș legat, pe care n-a încălecat încă nici un om; dezlegați-l și aduceți-Mi-l. 3. Dacă vă va întreba cineva: "Pentru ce faceți lucrul acesta?" să răspundeți: "Domnul are trebuință de el. Și îndată îl va trimite înapoi aici." 4. Ucenicii s-au dus, au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85114_a_85901]
-
stăteau acolo, le-au zis: "Ce faceți? De ce dezlegați măgărușul acesta?" 6. Ei au răspuns cum le poruncise Isus. Și i-au lăsat să plece. 7. Au adus măgărușul la Isus, și-au aruncat hainele pe el, și Isus a încălecat pe el. 8. Mulți oameni își așterneau hainele pe drum, iar alții presărau ramuri pe care le tăiaseră de pe cîmp. 9. Cei ce mergeau înainte și cei ce veneau după Isus, strigau: "Osana! Binecuvîntat este cel ce vine în Numele Domnului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85114_a_85901]