8,238 matches
-
ta, de ani și glorii grea,/ O clipă de istorie m-aș vrea,/ Prin vreme să străbat nemuritor,/ Că n-am rămas acestui timp dator./ Mă vreau și-o picătură de rubin,/ Pe care s-o ridic și s-o închin,/ Pătruns de cel mai omenesc fior,/ Pentru al țării mele viitor." (Nicușor Constantinescu); Avea un fizic mai mult spre slab, departe de preferința inginerului pentru femei plinuțe, durdulii. O salvau însă bogații sâni cu sfârcuri mașcate". (Gheorghe Grigorean); " Volanul în
Cărți proaste by Mihaela Nicoleta Grigore () [Corola-journal/Journalistic/8933_a_10258]
-
dragoste: pentru că iubirea implică neapărat încredere și fidelitate, prin urmare optimism, dar nu un optimism poltron, ipocrit, ci unul pragmatic, nepărtinitor. Violeta Dinescu iubește muzica românească tandru, răbdător, dar și cu asprime ori intransigență. Ar fi în stare să-i închine imnuri sau elegii, niciodată însă șușe ori manele. O muzică pe care o promovează din instinct, ca sentiment, cum spunea Novalis, al necesității, întotdeauna tributar dependenței și continuității. Dar, probabil, și dintr-un imbold sau o aspirație reparatorie, ca preludiu
Avantaj muzica românească by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/8971_a_10296]
-
Miraculos" pe care-l simte "dispersat în vreme ca într-un văzduh de sfîrșit de vară, din care puteam să-l adun fulg cu fulg și să-l recompun, pentru a-i afla forma și legile cărora trebuie să mă închin sau de care pot să mă feresc". Istoria triumfă ca o dimensiune a subiectivității transfiguratoare. Să consemnăm acum cîteva impresii ale autoarei în ipostază de turistă care adulmecă timpul perceput ca un soi de justificare a spațiului în lăuntrica instanță
Ana Blandiana și homo viator by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9077_a_10402]
-
o sferă a reprezentărilor minorului, urmărit însă cu atenție mărită, așa cum fac copiii cu proximitățile lor, dilatat de atenție, abordat într-un chip ingenuu-viclean, printr-un scrupul iluzoriu pedant ce amplifică efectul fantasmagoriei poeticești. Iată un mic "studiu de caz" închinat salivei: "înmuiat în gură, în salivă, creionul chimic e(ra) unica unealtă de scris care lăsa, ca melcii umezi, irecuzabile amprente genetice: o lungă dîră. Copiii vîră degetul în gură, dar nu pentru a scrie cu el, ci în virtutea unui
Dureroasa caligrafie by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9052_a_10377]
-
bronz stă culcat deasupra cu o carte în mână... Nu cred că citește Discursul asupra metodei... Dar, nu îmi închipui altă carte... Astfel că, în compania excelentului critic român, ce trăiește în Franța, aprinzând amândoi câte o lumânare ortodoxă, și închinându-ne, cum facem noi în răsărit, de-a-ndoaselea, față de papistași, murmur în loc de rugăciune... LE BON SENS EST LA CHOSE DU MONDE LA MIEUX PARTAGÉE... Dar, nu asta vreau să spun; cronologic... Vreau să spun că biserica aceasta, care e de fapt
Lecturi repetate și deviate... by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/9142_a_10467]
-
nu le-ar fi stat rău românilor, să fie... turci. în Balcani, s-a văzut des. (Luați-o ca pe o glumire.) Trecând pe lumea cealaltă, Ștefan cel Mare lăsa cu limbă de moarte moldovenilor săi, că dacă trebuie să închine țara, să o închine turcilor, că sunt mai cinstiți și își respectă cuvântul dat. Ca observație, era cum ar fi câștigat o bătălie... De atunci, ne rămase probabil propoziția... turcu plătește! Plata onestă. Românul nostru nu putea fi decât un
Credință și joc lexical by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/9232_a_10557]
-
stat rău românilor, să fie... turci. în Balcani, s-a văzut des. (Luați-o ca pe o glumire.) Trecând pe lumea cealaltă, Ștefan cel Mare lăsa cu limbă de moarte moldovenilor săi, că dacă trebuie să închine țara, să o închine turcilor, că sunt mai cinstiți și își respectă cuvântul dat. Ca observație, era cum ar fi câștigat o bătălie... De atunci, ne rămase probabil propoziția... turcu plătește! Plata onestă. Românul nostru nu putea fi decât un ambiguu din naștere. Este
Credință și joc lexical by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/9232_a_10557]
-
în bălării, după ce fusese dat jos de pe soclul din fața Casei Scînteii. Compoziția în care același serafic Ilici asculta, vai, Appassionata lui Beethoven. Tot Ilici, neprihănitul, aflat, din nou, în calea pelerinilor globului, permițîndu-li-se, ca-n vremi de glorie, să se-nchine iar la moaștele-i din Mausoleu. Cu recentă voie de la recentul Putin. După interdicția de fată mare a elțînismului total depășit. Trilurile cam crispate ale rrromânului Vadim. Varlaam, fondatorul, canonizat, de candidatul Daniel, în prezența președintelui și premierului. La Secu
"Falș" în acte publice by Val Gheorghiu () [Corola-journal/Journalistic/9245_a_10570]
-
face parte din ampla și după toate probabilitățile încă multă vreme inepuizabila categorie a poeților noștri cu genă rurală. Punctul de pornire al versurilor d-sale îl constituie, așa cum remarca Ștefan Aug. Doinaș, într-un comentariu ce i l-a închinat, "realitățile sempiterne ale satului", în varianta sa maramureșeană, una dintre cele mai legate de conservarea tradiției, ale unui "suflet" iradiant al acestuia. Fervent al reîntoarcerii ideale în mediul natal, poetul îl echivalează cu o continuitate vitală, cu egalitatea cu sine
Candoare și caligrafie by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9272_a_10597]
-
și recunoscătoare că o luase. Pilotul îi atrase atenția că aveau să treacă prin multe goluri de aer și că trebuia să se țină bine, arătându-i cum să se lege, să nu cadă cumva, Domane ferește! și, culmea se închină, cam pe furiș. Pe urmă, făcu semn cuiva, care între timp se apropiase de elicea mică a aeroplanului, s-o pună în mișcare, ceea ce acela și făcu. O explozie de motor pornit urmă, cum ar fi tușit un uriaș de
Marșeuza (2) by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/9334_a_10659]
-
ca fenomen imanent trăirii poetice; Adrian Rațiu (Hommage a Erik Satie pentru soprană și pian) adună ca într-un buchet de armonii și rezonanțe când dulci, impresioniste, când amare, expresioniste, uneori previzibile, alteori imprevizibile, sugestiile perlate ale celor zece cântece închinate de Tristan Tzara compozitorului francez, teoretician al "Grupului celor șase"; Cornel }ăranu (Tu reviendras I, Cloches sans raison, Cheminées, Partie sans fin și Tu reviendras II pentru voce și pian) își etalează încă o dată afinitățile cu genul liedului ce exhibă
Muzici pentru Tristan Tzara by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/9340_a_10665]
-
că el a primit vestea. Și la un moment dat a zis: - Uite, părinților, mai repede și dați-mi împărtășania, trebuie să iau împărtășania înainte să plec. Și i-au dat cuminecătura, s-a ridicat greu pe perne, s-a închinat, a spus: - Părinților, vă las cu bine. Dumnezeu să vă binecuvinteze! Ileană să îmbrățișezi copiii de la mine! Te îmbrățișez și-ți mulțumesc pentru tot! Vă mulțumesc și vă las. S-a întins și a murit ca un înger. A fost
Zoe Dumitrescu-Bușulenga:"Aveam o grădină splendidă în spatele casei. Acolo am trăit până la 29 de ani." by Teodora Stanciu () [Corola-journal/Journalistic/9313_a_10638]
-
poet incurabil și damnat cultural, pe numele său Paul Drumcea, a preluat mesajul de la Călărași punînd bazele unei Fundații ,,Ion Vlad", fundație care, în chiar într-o zi de 24 mai, a organizat la Fetești o expoziție și un simpozion închinate sculptorului. Dincolo de aspectul sentimental și de inevitabilele disfuncții de organizare ale unei asemenea acțiuni, simpozionul de la Fetești a reușit să repună în discuție prezența sau, mai curînd, absența sculptorului din actualitatea culturală românească și să relanseze ideea unei cît mai
S.O.S., Ion Vlad by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/9388_a_10713]
-
Biserica Aroneanu, Comuna Aroneanu Biserica este zidită ̀în 1594 de Aron Vodă cel Rău, despre care Grigore Ureche spune: „După atâtea răotăți ce făcu... s-au apucat ... de au zidit mănăstirea aceasta în țarina Iașilor". Locașul a fost ̀închinat pe rând mai multor mănăstiri grecești ̀încât, din proastă gospodărire, pe la 1743 a ajuns „în mare lipsă și slăbiciune”. Fosta Fabrică de cărămidă Rameder Fabrica a fost construită de Ion Rameder în 1908, la ieșirea din Iași spre Dancu
Hoinar în jurul Iaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1200_a_2073]
-
făcut-o Alexandru Ioan Cuza, în 1861, luna septembrie, la Istanbul, facilitată de trimisul diplomatic în capitala Imperiului Otoman, Costache Negri, se înscrie pe linia liberalizării relațiilor dintre sezeran și vasal. Domnul Principatelor Române n-a mai sărutat papucul sultanului, închinându-se adânc în fața acestuia, ci a dat mâna cu suveranul, ca între două personalități egale ca funcție politică. Impresionat de măreția, curajul și demnitatea lui Alexandru Ioan Cuza, sultanul Abdul-Aziz a trimis firman la confirmare prin trimis special la București
Mari sultani, mari viziri şi generali otomani by Nicolae MAVRODIN () [Corola-publishinghouse/Administrative/1639_a_2952]
-
nului, singurătatea. Și îl imiți iubind sau dăruind moartea - încercând astfel efortul creației sau eșecul vindecării. Cri minalul are însă ceva în plus, gestul scelerat de a repara inconștient „nedreptatea“ făcută cândva neantului, în tentativa lui himerică de a-i închina ființa celui omorât. Inconștient, el se consideră, precum Descartes, „un inter mediar între Dumnezeu și neant“. Omul nu se poate împăca, se pare, cu vina originară care i s-a pus în cârcă. Din același motiv se și îndrăgostește. Imitarea
Singurătatea lui Adam: despre neîmplinire şi alte regrete by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1325_a_2713]
-
pentru care brusc cunoaște extazul și se crede Dumnezeu pe pământ. Influența lui e considerabilă în epocă și nu poate fi oprit decât prin asasinare. Călugărul Adelbert se credea, în secolul al VIII-lea, însuși Mesia, iar mulțimea i se închina de-a dreptul, pentru că toți „știau“ că deține o scrisoare personală chiar de la Hristos. Mai târziu, prin secolul al XVI-lea, un anume Nicolas Frey, originar din Bavaria, susținea sus și tare că a primit de la Sfânta Treime ordinul de
Singurătatea lui Adam: despre neîmplinire şi alte regrete by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1325_a_2713]
-
mai bună a creierului. Problema nu e doar că i-am uitat pe dizidenți. Problema e că valorile apărate de aceștia - onoarea, demnitatea umană, libertatea - au ajuns să fie disprețuite pe față. Lăcomia, nerușinarea, paranoia sunt zeii cărora li se închină tot mai mulți oameni. Cutare saltimbanc doldora de bani furați și cine știe ce starletă care-a tocit așternuturile prea multor paturi beneficiază de-o popularitate infinit superioară celei a eroilor care și-au pus pielea în joc pentru a dărâma meterezele
Adam Michnik și maladiile lumii contemporane by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/9464_a_10789]
-
cotnaruri, cozonaci cu coji dă zahăr,/ șed boiarii-n hăinuri scumpe, șade mahăr lângă mahăr,/ Însă toți sunt ca de abur, încât poți vedea prin ei/ Largi spătarele la scaun, înflorate-n lemn de tei./ Toți se râd, vorbește-ntruna și închină des păharul,/ Dară însă nici un sunet nu întunecă cleștarul/ Liniștei desăvârșite. Baiadere mișcă fese/ Străvezie, rod ciolane străvezie pre subt mese/ Străvezii zăvozi; țâganii pă vioară trage-arcușul,/ Dară parcă-ar trage vată preste strunele ca plușul.../ Vrajă e,-ngână Manoli
O epopee orientală by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/9584_a_10909]
-
nimici; de generații, ea face parte din însăși conștiința noastră de Români. Limba, literatura și cultura românească modernă poartă pecetea făurită de Blaj - cu câte lacrimi, cu cât sânge și cu cât geniu o știe numai istoricul care și-a închinat viața cercetând această epocă eroică. Asemenea creații spirituale n-au moarte, căci ele s-au identificat cu însuși geniul neamului care le-a dat naștere. Îngăduiți, deci, Monseniore, unui scriitor născut din mamă olteancă și tată moldovean, să-și revendice
Mircea Eliade despre Școlile Blajului by Ion Buzași () [Corola-journal/Journalistic/9597_a_10922]
-
accente burlești amplificat de talibanizarea elementului autohton și piesajul rural de o sărăcie odioasă. Ca și în urmă cu 55 de ani, românii privesc venirea americanilor ca o misiune mesianică, unul chiar rostește un "Cristos a înviat", iar primarul le închină "petrecerea asta de umili robi ai lui Dumnezeu". Problema căpitanului Jones este pasată de la un minister la altul într-un carusel al jemanfișismului autohton, iar cînd cineva nu cedează se propun, în spiritul tranzacțional care este și genius loci, tot
Balcania Dream: Un certain regard by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/9594_a_10919]
-
lui Mihai Eminescu despre bătălie. Nu este adevărat, pentru că după bătălia de la Rovine, Mircea cel Bătrân fuge și stă aproape doi ani și jumătate în Transilvania. Dacă ar fi câștigat bătălia ce căuta în martie 1395 la Brașov să se închine regelui Ungariei, Sigismund de Luxemburg? De ce, de patru ori, a încercat armata ungară să îl repună pe tronul Țării Românești pe Mircea cel Bătrân și nu a reușit pentru că au venit turcii întotdeauna și l-au alungat pe Mircea? A
Mihai Viteazu a fugit, după Călugăreni. Istoria reală vs. filmele lui Nicolaescu by Bratu Iulian () [Corola-journal/Journalistic/80429_a_81754]
-
umani din excepționalul F al lui D.R. Popescu (un roman cu care Fantoma din moară emulează), învingătorul nu mai trebuie să ia nimic, fiindcă are deja totul: "Era el, stăpânul lumii, căruia îngerul morții sau al lui Maxu i se închinase, ca un vasal care-și venerează seniorul și se bucură de privilegiul de a-și avea feuda în cel mai bun loc al domeniului. În tot cazul, nu mai era singur, ci luminat în singurătatea lui de mantia albă a
Un tovarăș de sus by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/7731_a_9056]
-
toți scriitorii români au fost oportuniști și penibil supuși regimului comunist. Unii doar au evitat colaborarea, alții s-au opus, au protestat și au suferit ani grei de închisoare - situațiile sunt foarte diferite. Știu că Uniunea Scriitorilor pregătește un monument închinat scriitorilor care au fost victime ale comunismului și vrea să alcătuiască o listă cât mai cuprinzătoare. Dar eu, când mă gândesc la demnitatea scriitorului în comunism, mă gândesc nu numai la victime (adică la acei scriitori care au fost închiși
Antologia demnității scriitorului român by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/8166_a_9491]
-
ei de orice sens interior, creația a devenit un simplu instrument al unei noi mitologii. Iconarul, pictorul sau sculptorul, cioplitorul de iconostase și de portaluri, care altădată erau factori de apropiere a omului de Dum-ne-zeu, au fost obligați să se închine terorismului organizat. Pseudoeroul s-a substituit sfîntului, imaginea musculoasă a oțelarului a luat locul per-so-najului exemplar și forma supradimensionată s-a înfățișat maselor drept proiecție mo-nu-mentală. în locul erminiilor au apărut tra-tatele de estetică proletcultistă, realismul a devenit obligatoriu socialist, iar
Comunismul ca mistică by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/9619_a_10944]