995 matches
-
vine să crezi, când îl vezi așa bleg. Eu, când i-am văzut față-n față, am sfeclit-o. Hait, zic, acum se-ntîmplă ceva! Și-ntr-adevăr, domnule, nici n-am băgat de seamă când au sărit unul la altul! Titi își încleștase mâna în părul lui Felix, Felix îl strângea de gât. Comèdie mare! Pentru o femeie, pentru o femeie frumoasă, nu-i vorbă. Moș Costache, ascultă-mă pe mine, că-s avocat, pentru o femeie se fac crime, se strâng de
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
într-un ungher al celui de-a doua încăperi, Regele alegea din ieburile degerate, de pe lângă pereți ori din legăruricile de fânuri (încă din primăvară pitulate de el pe sub scînduri), străduindu-se să-i prepare Sinistratului o fiertură, care să-i încleșteze, la loc, amintirile una de alta. De asta probabil și merita să i spună Sinistratul, fiindcă memorie nici cât un dop de plută nu mai avea. Gâtul ceainicului ciuruit semăna cu unul de șarpe. Reptilă care doar c-o palmă
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
două busturi îmbrățișate. Îl ajută și ea din coapse într-un echilibru inconstant dar perfect. Și-a revenit din încordare însă nu poate să o lase fiindcă nu mai are nimic în brațe doar intuiește cum s-a încolăcit și încleștat peste el făcându-se o singură ființă. Îl strigă puternic sărutându-i fața udă de lacrimi amestecate cu apa mării sărat-amară. S-au agățat unul de altul, nu își mai dau drumul, amândoi gem marea îi ignoră dar universul e
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
parlagiul, galben, mort. Nu spunea nimeni nimic. Alături se mai auzeau copitele animalelor ucise, cărate afară din țarcuri târâș. Doi hamali -lau ridicat de jos și -lau scos pe zăpadă. Marin Pisică murise încruntat. Cum ședea așa, cu mâna dreaptă încleștată încă pe cosor, parcă ar fi vrut să taie pe cineva și pe lumea ailaltă. Chișcă i-a adus grămada de haine, i-a pus-o sub cap și-a zis celor care făcuseră o roată împrejur: 146 - Las', că
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
de două ori, cu dosul peste față. - Caii... spunea încet, râzând. Haide, mă, spuneți! Unde-s caii, dar repede, că altfel e vai de măiculița voastră! Caii... - Ce cai? se răsti Paraschiv. Simțise în gură gustul sărat al sângelui și încleștase pumnii. Șeful se uită la el, zâmbi și vorbi iar: - Zi, tu ai și clanță mare, ia să ți-o-nmoi eu oleacă! Dar parcă se răzgândi, se plimbă puțin prin fața lor, strânse fălcile și așteptă. Tăceau. - Va să zică, nu spuneți
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
n-o să spuneți? Oamenii legii se așezară în fata lor. Sergentul și cel de j^e ladă astupau lampa. În mijloc aștepta comisarul, cu mâinile în buzunare. El vorbi la început. - Spuneți unde sânt caii? Hoții se priviră în ochi. Încleștară măselele. Acu era acu... - Nu știm nimic, tăiați-ne, omorîți-ne! Nu știm nimic! zise Paras-chiv hotărât. Șeful îl mângâie cu palma lui grea pe barbă: - Las', c-ai să spui tu și ce lapte ai supt de la mă-ta, n-
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Voi da-ntr-o parte perdeua din fereasta odăii mele și vom privi toată noaptea la cer... Ah! te iubesc!... țipă el apăsat... te iubesc!... o văd prea bine că te iubesc! El o strânse cu atâta putere încît se-ncleștase amândoi într-o îmbrățoșare lungă și nervoasă. Apoi el recăzu obosit de-o simțire nemaicunoscută pe spata bancei, își închise ochii și-și lăsă capul pe acea spată. Luna-l bătea drept în față, Cezara veni drept înainte-i, se
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
vedeau parcă vinele viorii și când piciorul ei atinge marea, când simte apele muindu-i corpul, surâsul său devine iar nervos și sălbatec, cu toată copilăria ei; în luptă cu oceanul bătrân ea se simte reîntinerind, ea surâde cu gura încleștată de energie și se lasă îmbrățoșărei zgomotoase ale oceanului, tăind din când în când cu brațele albe undele albastre, înotînd când pe-o coastă, când pe spate, tologindu-se voluptos pe patul de valuri. Începuse a însera și ea iar
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
mansardei mele și vom privi toată noaptea la lună... Ah! te iubesc, țipă el apăsat... te iubesc... o văd prea bine că te iubesc! El se lipi ca un șarpe de ea și o strânse cu putere, astfel încît se-ncleștase amândouă aceste corpuri într-o îmbrațoșare lungă și nervoasă... Apoi el recăzu obosit de o simțire nemaicunoscută pe spata bancii, își închise ochii și-și lăsă capul pe spate... Luna-l bătea drept în față. Cezara... Ea veni drept înainte
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
zi - soarele era sus când își deschise ochii - el văzu că barca lui se-nțepenise între niște stânci de piatră... Soarele domnea pe cer și împlea sânul mării de lumină. La malul continental el văzu răsărind, din stânci pădurene și încleștate prin rădăcini de arbori, o monastire veche, prin a cărei colonade de piatră sură, în cerdac, îmblau cu pas regular și încet călugărițe... O grădină unită de murii monastirei se-ntindea până jos la poalele mării, care se mișca urcîndu-și
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
nins... Vino cu mine..., vino... Voi da-ntr-o parte perdeaua din fereastra odăii mele și vom privi toată noaptea la ceruri... Ah! te iubesc!... o văd prea bine că te iubesc! El o strânse cu atâta putere încît se-ncleștase amândoi într-o îmbrățoșare lungă și nervoasă. Apoi el recăzu obosit de-o simțire nemaicunoscută pe spata băncei, își închise ochii și-și lăsă capul pe acea spată. Luna-l bătea drept în față, Cezara veni drept înainte-i, se
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
netede se vedeau parcă vinele viorii și când piciorul ei atinge marea, când simte apele muindu-i corpul, surâsul devine iar sălbatic, cu toată copilăria ei; în luptă cu oceanul {EminescuOpVII 166} ea se simte reîntinerind, ea surâde cu gura încleștată de energie, ca se lasă îmbrățoșărei zgomotoase a oceanului, tăind din când în când cu brațele albe undele albastre. Începuse a însera și ea iar se lăsa amorului ei cu marea, iar surâdea în fața valurilor cu acea intensivă și dulce
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
da-ntr-o parte perdeaua din fereasta odăii mele și vom privi toată noaptea la cer[uri ]... Ah! te iubesc!... țipă el apăsat... te iubesc... o văd prea bine că te iubesc! El o strânse cu atâta putere încît se-ncleștase amândoi într-o îmbrățoșare lungă și nervoasă. Apoi el recăzu obosit de-o simțire nemaicunoscută pe spata bancei, își închise ochii și-și lăsă capul pe acea spată. Luna-l bătea drept în față, Cezara veni drept înainte-i, se
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
vedeau parcă vinele viorii și când piciorul ei atinge marea, când simte apele muindu-i corpul, surâsul său devine iar nervos și sălbatec, cu toată copilăria ei; în luptă cu oceanul bătrân ea se simte reîntinerind, ea surâde cu gura încleștată de energie, ea și se lasă îmbrățoșărei zgomotoase ale oceanului, tăind din când în când cu brațele albe undele albastre, înotînd când pe-o coastă, când pe spate, tologindu-se voluptos pe patul de valuri. Începuse a însera și ea
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
cu fața palidă și moartă... Ochii cei mari închiși, fața trasă și slăbită, pleoapele-nvinețite * peste ochii înfundați. Haina ei trecea din toate părțile peste marginile sicriului și ajungea la pământ... Mînile reci, transparente de albe, cu degetele lungi și subțiri încleștate peste piept... Era un cadavru de-o spăimântătoare frumuseță... - O, Rodope, zise el îngenunchind la sicriu și plecîndu-și fața plină de lacrimi la pieptul [ei]. Cum te iubesc!... De ce-ai murit?... Nu ți-am spus să nu mori... nu
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
demonul amorului, nebunule! De ce te-njosești înaintea mea [? ]... - Nu mă-njosesc de fel... dar eu sunt om... Lasă-mă să recapăt putere asupra simțurilor mele crude... Ea râse tare, s-aruncă în brațele lui, îl răsturnă într-un jilț, îi încleștă grumazul și-ncepu să-i netezească părul, își puse gura deschisă pe ochii lui, parec-ar fi voit să-i soarbă, îi netezi fruntea, îl sărută... O voluptate nespusă îi cuprinse tot corpul... inima lui tremura... era slab, ar fi voit
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
o călătorie pe ocean, de la New York la Bremen, În Germania. La Întoarcere, vaporul lor a intrat Într-una dintre cele mai puternice furtuni care avuseseră loc pe atunci. În timp ce vasul era azvârlit de colo-colo de valurile furioase, pasagerii Înfricoșați se Încleștau de balustradele de pe culoare, rugându-se să scape cu viață. L-am Întrebat pe tatăl meu dacă era și el speriat. „La Început am fost”, a spus el, „dar după aceea l-am zărit pe căpitan”. În haosul care se
[Corola-publishinghouse/Science/1890_a_3215]
-
pericolul sufocării discursului liric, supraîncărcat metaforic, deviat sistematic de la „normă” pînă la limitele unei „tabuizări” a obiectului - prin procedee uneori facile, simili-alegorice, de tip catahretic („cutia gîndului se ascunde În tufișurile creierului / hăitașii destinului o alungă”, „maxilarele cerului s-au Încleștat În aluatul luminii”, „șarpele oboselii urcă pe scările Încheieturilor”, „bucla cometelor trece peste fruntea lacului”, „arcul vinelor se Încoardă și zbîrnîie spre inimă săgeata sîngelui”, „ În gîtlejul zărilor vinul amurgului gîlgîie”, „Înșiră pe ața plînsului metaniile ochiului” etc. etc.). „FRANCISCANISM
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
să se lase dus și să-și vadă creierul îngropându-se în așteptarea morții. Desigur, viața nu era decât o trecere, dar de ce s-o reduci la niște ceasuri golite de toate cele, la nimicul zilelor ce l-ar fi încleștat în pustia și oribila curgere a deșertăciunii? În anumite clipe, totuși, îl invidia pe Carlo, ar fi vrut să aibă și el ingenuitatea acestuia, felul de a-și povesti halucinațiile cu atâta seninătate și împăcare. Povestea despre șarpe exact cum
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
pozițiile, s-au aruncat într-un iureș sălbatic asupra persanilor. Acestora nu Ie-a venit să creadă ochilor când au văzut numărul mic al elenilor, fără cavalerie și fără arcași. Ei i-au socotit pe greci nebuni! Atenienii s-au încleștat cu îndârjire în luptă contra persanilor, fiind primii greci care au pornit în iureș contra dușmanului, fără a se înspăimânta de hainele persane (căci până atunci grecilor le era frică până și de numele de mezi sau perși). Iureșul acesta
ÎNTRE LEGENDĂ ȘI ADEVĂR - auxiliar pentru istorie by ILONA ȘELARU, LILIANA – DANA TOLONTAN () [Corola-publishinghouse/Science/1150_a_1891]
-
de-acolo vestea. Bade Crișan, atacă dinspre dreapta!... Vine un pâlc de călăreți drept din față! Țăranii foloseau știrile date de Onuț și se apărau mai ușor ori atacau mai cu spor. Tremura de frig băiețașul nostru. Mâinile îi amorțiseră, încleștate pe crengi. Buzele i se umflaseră și se îngreuiaseră, că parcă nici nu le mai putea mișca să rostească vreun cuvânt. Numai ochii i se roteau; harnici și neosteniți, pânditori, ca ochii șoimului, spre toate zările. Gloanțele soldaților împărătești secerau
ÎNTRE LEGENDĂ ȘI ADEVĂR - auxiliar pentru istorie by ILONA ȘELARU, LILIANA – DANA TOLONTAN () [Corola-publishinghouse/Science/1150_a_1891]
-
de aparatele digitale printere cu cap mobil și poansoane . în iarna cumplită dintre anii 1946 - 1947 și în „Primăvara Morții”, când foametea din cauza secetei făcea ravagii , curmând vieți, cutreiera satul prin nămeți sau prin glod până la genunchi , bătea în ușile încleștate de frig, îndemna pe locatari să iasă din letargie și să lase copiii în taberele CARS (Comitetului Mătușa Aglaia ne făcuse semn să plecăm, ea știa ce scria pe biletul tatei, adică să nu ne dea voie să mergem la
Memoria unui muzeu by Mărioara Buraga () [Corola-publishinghouse/Science/1656_a_3005]
-
rost". Singură Muzica sugerează infinitul: "Îmi trebuie un milion de voci / ca să scufund această mare moartă / ce se trezește-n suferința mea..." Neliniștile solitarului copleșit de "obstacole", terorizat de proximitatea "deșertului" sunt, în fapt, servituțile categoriei umane; observatorul din Inflație, "încleștat în contradicțiile înconjurătoare", e centrul speciei in toto: Uscate-atâtea rosturi sunt Doamne! pe pământ, de frig, de foc, regrete, spaimă, neputință, că sângele din mine a început, oh! prea devreme să se domolească. În singurătățile Eului ("acest înăuntru vast") cutreieră
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
mare ură. Așa că nu va primi nici un răspuns. Iar dacă e drept că foarte rar un turist și mai incult și și mai lipsit de bun simț va dori să știe și unde se află colina Rombodo, ghidul își va încleșta pumnul și, pregătit special pentru asemenea obrăznicii, va roși, dar va izbuti până la urmă să se stăpânească și să rostească printre dinți: Și un copil știe că această colină, atât de importantă pentru patria noastră liberă, autonomă, democratică și independentă
[Corola-publishinghouse/Science/1518_a_2816]
-
mormăit Luci, scuturându-și maiestuoasa coamă atât de nepotrivită pentru un bărbat. "Ăștia, continuă Bubu, sunt convinși că fericirea stă în gadgeturile în care se îngroapă tot mai adânc!" Luci continuă să urmărească în tăcere valurile, însă pumnii i se încleștau tot mai tare. Fără să observe acest amănunt (de lângă el), Bubu Rapaport își continuă șirul nesfârșit al ideilor: Îmi aduc aminte și desigur că-ți amintești și tu pe vremea neuitatului Raul Lopophat, n-aveam nici televizoare, nici telefoane mobile
[Corola-publishinghouse/Science/1518_a_2816]