1,026 matches
-
gândit confuz că poate ar fi suficient să adorm ca durerea să dispară. Dar rafala de pumni continua să cadă, țintindu-mi de data asta șira spinării, șoldurile și picioarele, umerii și mâinile. Cu capul Îngropat În brațe, mi-am Încleștat pumnii pe după gât. Însă fiecare tentativă de a-mi apăra o parte a corpului dezvelea alte părți, și, doborât de durere, mi-am dat seama că trebuia să mă ridic - cu cât mai repede, cu atât mai bine. Altfel, riscam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
domnul Dreapta, cel cu spatele la cameră, doar cu un umăr vizibil, părea gata să se contopească cu umbrele. Dar chiar În prim-plan, am zărit fruntea plină de coșuri a unui adolescent. Mi-am amintit că băiatul care stătea cu pumnii Încleștați În poale ne făcuse să ne lansăm in tot felul de speculații. — Cu siguranță că acesta este urmașul acestui loc, m-am aventurat - și, văzând că Dora nu catadicsește să răspundă, am adăugat: Pare pus pe năzbâtii. Uită-te numai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
Era evident de la Început. Nu-i așa, căpitane Barnes? — Am luat În calcul și această posibilitate, admise Barnes. Mai exact, președintele se gândise la asta. — De aceea nu i-ați Înștiințat pe ruși. — Exact. Ted se simțea complet frustrat. Își Încleștă pumnii, de parc-ar fi vrut să lovească pe cineva. Îi privi pe rând pe cei din jurul său. — Dar de unde-ai știut? Îl Întrebă el pe Harry. — Primul indiciu, explică Harry, a venit de la starea navei, la fel de bună ca și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
scoate dintr-ale lui. — Ai dreptate, spuse Norman. Nu putem. Beth bătu ușor cu degetele ecranul pe care mai stăruiau cuvintele: AM SĂ VĂ OMOR PE TOȚI. — Crezi că se va ține de cuvânt? — Da. Beth se ridică și Își Încleștă degetele. — Deci, ori noi, ori el. — Da. Așa cred. Implicațiile pluteau neprecizate În aer. — În legătură cu procesul ăsta al lui de manifestare, spuse Beth, crezi că pentru a fi prevenit trebuie să fie complet inconștient? — Da. — Sau mort. Asta ajunsese să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
așa de calmă. — S-a Întâmplat ceva, Beth? Oprește blestemata aia de bandă, Norman. Era gata s-o Întrebe de ce și atunci o văzu pe Beth intrând În câmpul imaginii și oprindu-se În fața sferei. Beth Închise ochii și-și Încleștă pumnii. Șanțurile spiralate ale sferei se separară, dezvăluind Întunericul dinăuntru. Beth păși În sferă. În urma ei, ușa sferei se Închise. — Bărbați afurisiți! șuieră Beth furioasă. Toți sunteți la fel. Nu se poate să nu vă băgați nasul unde nu trebuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
de locuri cu ea, ca să ajungă cumva la trapă. Întregul submarin Începu să se legene, semn că Harry Începuse să urce pe scara laterală. — Ce dracu' se Întâmplă acolo? — Harry, taci! Păi, ce tot zăboviți atâta? Mâna lui Norman se Încleșta pe maneta trapei. O apăsă, dar ușa rămase nemișcată: trapa se deschidea Înăuntru. Cu Beth acolo, trapa nu se putea deschide. Era prea mare Înghesuiala: corpul ei bloca mișcarea ușii. — Harry, avem o problemă. — Dumnezeule mare... Trei minute și jumătate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
cap... Amândoi se uitau la om. Clipea din ochi și obrazul i se încrețea; dintr-o durere grea din trup parcă-i ieșeau picăturile de sânge și vorbele: Am îndrăznit și eu, da’ iaca, Dumnezeu mă bate... Pe urmă își încleștă dinții și se lăsă în apa drumului. Boierul sta neclintit pe cal. Nu știa ce hotărâre să ia. Nu știa ce să creadă. Chihaia Gavril aștepta și-și purta ochii întruna de la stăpân la căzut. Apoi se hotărî și se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
și ațintea ca o nebună ochii spre măciuca de alamă din firida sobei. Iar maică-sa, înlemnită, nici nu putea să plângă. Asta era spaima ei cea mare. De asta se temuse chiar din cea dintăi clipă; spaima asta îi încleștase de multe ori inima; ș-acuma de aceasta n-avea să scape. Ce să fac? ce să fac? se tânguia și ea apucându-se cu mânile de tâmple... Ce să fac? Unde să mă duc?... Are să afle Sanis ș-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
răspunse. Atunci flăcăul smulse din mâna bătrânului cornul și prinse a chema grăbit, cu bătăi de limbă, pe vânătorii necunoscuți pe care îi bănuia aproape, în munte. Contenea și iar pornea, înfricoșat de moartea pe care o simțea lângă el, încleștând pe uncheșul neclintit. Cei chemați nu întârziară. Boghean îi văzu suind din râpă, cu căciuli mari și capete pletoase. Erau oameni cunoscuți, pădurari de pe Moișa. —Care chiamă? strigă unul. —Veniți aici, bădică, răcni flăcăul cu lacrimi în glas. Pușcașii grăbiră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
îngrețoșa de ea ca de un venin; nu se putea elibera de dânsa; îl amețise și-l tulburase, încât nu mai rămăsese nimic din judecata aceea polițistă cu care se fudulea. Așa că asupra călătoriei pe care o plănuiseră muierile se încleștase cu îndârjire, numai ca să se vadă câte întâmplări pot fi pe lumea asta, care nu s-au mai pomenit asemenea întâmplări; și la cât năcaz poate ajunge un om blajin ca el; și mai ales să se afle cum te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
și de la Industan, și de la Egipet. Somilan a rămas ca o stană pe covorul lui. Allah îi trimitea pedeapsă cumplită, căci porunca sa pricinuise jertfa unui nevinovat și acel nevinovat era copilul său. Și-a stăpânit geamătul lăuntric, și-a încleștat în ghiare barba. Nu mai era nimic de făcut. Cei pieriți nu se mai înalță din sângele lor. Soarta îi hotărâse asemenea crâncen ceas, pentru păcate și greșeli trecute. Mai fericit era mortul care se ducea să fie încununat cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
mă aflam de fapt într-o cușcă pe acea mică bucată de pământ, înconjurată de un zid înalt, de unde Dumnezeu, la cererea oamenilor, vroia să mă scoată printr-un act de supunere necondiționată care avea valoarea unei capitulări. Mi-am încleștat imediat buzele și mi-am înfipt unghiile în carne ca să nu mai spun nici un cuvânt din rugăciune. Eram gata chiar să scot un urlet de fiară îndîrjită, ca să-mi dau curaj, când am auzit un sunet cunoscut, a cărui proveniență
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
am strivit un deget de marginea scaunului, ca să mă doară și să nu mai fiu atent decât la durerea mea, tăcând în continuare, fără să contest nici una din ipotezele care mă afundau din ce în ce mai mult în gravitatea faptelor respective. Cu mâinile încleștate pe genunchi, cu capul sus, privind fără să văd pe nimeni în afară de tata, am rezistat la toate întrebările și la toate bănuielile. Nici un moment în timpul procesului nu mi-am încovoiat umerii. Căpătasem o monstruoasă stăpânire care mă condamna fără scăpare
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
a întins mâna. Mi-a făcut semn să mă așed pe celălalt fotoliu, fixat în dușumea, încît nu putea fi nici apropiat, nici depărtat. ― Ei, zise el, așteptând în mod vădit ca eu să încep conversația. Dar mie mi se încleștase gura. Nu știam ce să spun. Tăceam și mă uitam la omul din fața mea. Era destul de robust, dar uzat de vârstă, cu obrazul împăienjenit de riduri și pătat de o culoare bolnăvicioasă, specifică bolnavilor de ficat. Avea ochi reci, pleoape
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
Mă stăpâneam să nu mă întorc spre ușă. Pândeam, în schimb, oglinzile. Nu se vedea încă nici un fir de fum. Acum, pentru prima oară, am observat că degetele Bătrânului tremurau foarte rău. De aceea strângea cu toată puterea cărțile. Se încleșta parcă de ele. Mi s-a făcut milă, dar tocmai atunci s-a văzut primul semn al incendiului. ― Ei, am zis, ai pierdut. ― Cine, eu? a râs înfricoșător Bătrânul. De abia acum am câștigat. ― Nu, ai pierdut, am zis din
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
insistat. Am pornit. În continuare nu vorbește cu mine, dar la asta făceam față cu brio. În locul replicilor tensionate, al mingilor ridicate la fileu și al concluziilor-sentință preferam să tac. Acum însă era supărat cu motiv. Conducea nervos, cu mâinile încleștate pe volan, privind numai drumul din față. Îmbătrânise un pic. Probabil, exact cât mine. Era mai slab și nu-mi amintesc să-i fi știut vreun fir de păr alb. Încercam să-i ghicesc începuturi sau finaluri de poveste în
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
frig, cu privirea în gol. Mi-e greu să citesc pe fața lui ceva: politețe? precauție? Mă gândesc că e beat și vrea să mă pocnească pentru cine știe ce și-o fi adus acum aminte; se apropie de mine, eu îmi încleștez pumnii în buzunare, îmi încordez tot trupul și mă pregătesc pentru o eventuală lovitură. — Dragoș, trebuie să-ți spun ceva. Nu prea e de bine. Încordat ca un arc, îl încurajez să spună. Ca și cum ar crede-o. Ninge și mi-
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
-și repare bicicleta. Avea nevoie de ea ca să umble prin Shanghai, să-și găsească părinții și să se predea japonezilor. Șezînd pe podea, În sufragerie, Jim Încerca să Îndrepte spițele strîmbate. MÎinile Îi tremurau pe metalul prăfuit, incapabile să se Încleșteze. Se speriase rău cu o zi Înainte. În jurul lui se deschidea un spațiu neobișnuit, care Îl separa de lumea sigură pe care o cunoscuse Înainte de război. Timp de cîteva zile, reușise să se Împace cu ideea scufundării navei Petrel și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
-i inspecteze pe prizonieri. Doctorul Ransome stătea În genunchi, În partea din spate a camionului, ascunzîndu-și rana de pe față cu dosul mîinii. Jim se uită fix la englezoaica Într-o rochie de bumbac uzată, care stătea lîngă gard, cu degetele Încleștate pe sîrmă. Se uita la el cu aceeași expresie pe care o văzuse pe chipul mamei germane din Columbia Road. Autobuzul intră În lagăr prin porțile deschise. Sergentul japonez stătea În ușa pasagerilor, cu pistolul În mînă, făcînd semn mulțimii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
și adusă pe acest mal liniștit. Ochii ei erau fixați Într-un punct Îndepărtat de pe cer. Jim Îi atinse obrajii, Întrebîndu-se dacă era moartă. — Doamnă Philips, v-am adus niște apă. Ea Îi zîmbi și bău apă, cu pumnii mici Încleștați pe mînerele valizei ca o pereche de șoricei albi. — Mulțumesc, Jim. Ți-e tare foame? Mi-era azi dimineață. Jim Încercă să se gîndească la o glumă care să o Înveselească pe doamna Philips. — După toată plimbarea asta Îmi lipsește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
piept, un biet bătrânel rămas singur, un mort copleșit de mormanele de flori ale cântăreței. Mai apucase să-i vadă spatele gol, abia acoperit de blana pe care și-o punea din mers cu o singură mână, cealaltă fiind prea încleștată de mâna tânărului. Niciodată nu se mai simțise atât de umilit ca bărbat și cu totul înfrânt ca general. Nici măcar la Austerlitz. Încercă să se scoale din pat, dar nu reuși. Avea membrele înțepenite. Trupul lui suporta din ce în ce mai greu iernile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
stradă, răpus fulgerător de un atac de cord. Despotul, sub teroarea căruia am fost constrâns să merg pe drumul hotărât de el, și-a rezemat spinarea de gard și a murit în picioare, cu stânga în dreptul inimii, iar cu dreapta încleștată pe mânerul de argint masiv al bastonului, pe care l-a frânt o secundă mai târziu cu greutatea trupului, în clipa prăbușirii. În noaptea aceea de toamnă, când, aplecat peste spata birjarului, străpungeam cu sulița ochilor căscați bezna drumurilor desfundate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
de pe gherghef să mă privească, preocupată de numărul punctelor de pe canavaua întinsă. - Ar fi bine totuși să spui bună seara! mai insistă încă o dată filozoful caraghios din întunericul meu lăuntric, scuturându-și dovleacul la fiecare silabă. Dar fălcile mi se încleștară și limba se înghemui moale, înspre cerul gurii. Iepuroaica cenușie ce i-o dăruisem, tocmai se dezlipi de zidul afumat al cuptorului, atrasă de o foaie veștedă de salată - pe care începu s-o ronțăie cu mare viteză. - Zitta! Începui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
să posed un pistol automat. Închipuiește-ți cât de departe a ajuns tehnica modernă: să apeși pe un trăgaci o singură dată, ca să țâșnească douăzeci de caramele și tot atâtea stele verzi... Cred că totul stă în felul cum reacționează mâna încleștată pe această jucărie, la cele douăzeci de zvâcnituri, și mai cu seamă în puterea de a te concentra în timpul tragerii, ca să fii în stare să numeri repede de la unu și până la douăzeci. Asta cred că-i toată chestia. Ești greșit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
puțin nu mai mirosea ca un amestec de bere stătută și scrumieră nespălată. Străbătuse aproape jumătate din hol, frecându-și părul cu prosopul, când auzi un tușit politicos. Logan se Întoarse pe călcâie, inima accelerându-și ușor pulsul, iar palmele Încleștându-i-se În pumni. Watson stătea chiar În ușa bucătăriei, Îmbrăcată cu unul din tricourile sale vechi cu mânecă scurtă și agitând o paletă de plastic În direcția lui. Părul ei, eliberat din cocul regulamentar, Îi cădea peste umeri În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]