2,617 matches
-
Așa a apărut Malgorzata. Episodul 104 GHICI CINE VINE LA PRÂNZ „Deh” vru să spună Metodiu, când de-afară se auzi crescând tot mai lămurit un galop de cai, apoi niște nechezaturi, ca și când caii ar fi fost frânați brusc. Hangiul încremeni, cu urechile ciulite, și deodată țâșni spre tejghea, o sări cu uimitoare ușurință, scoase rapid un șir de pahare mari de sticlă, se pieptănă în ciobul de oglindă ce-l avea în spatele stacanelor și, din câte băgară de seamă călugării
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
se afla, aruncă șomoiogul aprins pe acoperișul de trestie al casei. întoarse iapa și intră în curte cu sabia scoasă. Din tinda casei țâșni o femeie despletită, grăsuță numai în cămașă. Atamanul voi să se repeadă spre ea, dar deodată încremeni. încremeni și femeia uitându-se la el. — Vasia, tu ești? - bâigui ea. V-ați și întors? Apoi, ca printr-un vis urât auzi glasul nevestei sale: — Unde dracu-ai băut atâta? Tu vezi în ce hal ești? Porcule... Mai târziu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
afla, aruncă șomoiogul aprins pe acoperișul de trestie al casei. întoarse iapa și intră în curte cu sabia scoasă. Din tinda casei țâșni o femeie despletită, grăsuță numai în cămașă. Atamanul voi să se repeadă spre ea, dar deodată încremeni. încremeni și femeia uitându-se la el. — Vasia, tu ești? - bâigui ea. V-ați și întors? Apoi, ca printr-un vis urât auzi glasul nevestei sale: — Unde dracu-ai băut atâta? Tu vezi în ce hal ești? Porcule... Mai târziu, după ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
cursă, iar Sima-Vodă stătea ascuns în vreo cămară, așteptând cu un rânjet să vadă comedia întoarcerii? în sfârșit, alaiul pătrunse în curtea interioară a palatului, unde o gardă de ieniceri bătrâni se trezi din moțăială și, la răcnetul unei bașbuzuc, încremeni smirnă. în capul scărilor se ivi Ramza-Pașa, în costumul său de gală, cu iatagan și eșarfă. Barzovie descălecă și merse spre el. — Bine te-ai întors în locul câinelui acela de Sima-Vodă - zise turcul și fie ca razele semilunii să lumineze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
nici măcar Cehov, pentru că I.L. Caragiale a consumat totul. De la o vreme mă gîndesc tot mai mult la Leon. CÎnd am intrat pentru prima oară În locuința lui - nu bănuiam pe atunci că peste cinci luni Îmi va deveni socru - am Încremenit: doi ochi verzi mă priveau fix din Întunericul unei Încăperi În care se Înghesuiau de-a valma boccele de rufe, vase cu smalțul sărit, pantofi scîlciați, scaune și mese vechi jupuite la colțuri, porțelanuri pătate de muște, pahare de baccara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
a plecat la meci. M-am temut multă vreme pentru el și pentru copilul nostru că schizofrenia se moștenește. Doctorii m-au asigurat că nu există motive de Îngrijorare. Sună. N-are decît. Nu sînt acasă. Iar. Nu mă mișc. Încremenesc În fotoliu. Îmi țin respirația. Să nu mă simtă. Sună Încă o dată. Așteaptă. Eu la pîndă. Ea la pîndă. Sună din nou. Mult, continuu. Îmi astup urechile cu palmele. Pauză lungă. M-aș duce tiptil pînă la ușă să văd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
paharele cu picior negru pînă la jumătate, apoi o strigă pe doamna E. din ușă: „Hai, marchizo, să ciocnim, adu și cuburile de gheață. Să ne trăiești, bătrîne, și noroc, lovele, gagici!“ Se pleacă la urechea domnului D., care a Încremenit În fotoliu, și-i șuieră „Să trăiești cu cine-ți place!“ Doamna E. dă tonul de Începere cu vocea ei de altistă ușor răgușită și pe rînd se adaugă tenorii, bașii și sunetul cristalin În falset al Wandei „Mulți ani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
cartea cu voluptate amînată, iar senzația aceea excitantă că Îl trădez, că Îmi fur partea de plăcere În absența lui, aproape ca o masturbare. Și deodată se ridică cu ochii Încețoșați de somn, cu mîna dreaptă atîrnîndu-i inertă, cu privirea Încremenită de uimire, cu buzele Încleștate, mute. După zece minute de luptă surdă, iese un cuvînt gîtuit În silabe, ca primii stropi care picură din cișmea după ce apa a fost Închisă. Nu a trecut nici anul și a făcut al treilea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
Anna, În după-amiaza aceea cînd venise să-l caute pe Marcel Albu, un tînăr cu ochelari, de vreo 25 de ani; „Hei, Schnuki, vino să-ți arăt ce face un bărbat ca mine cu o femeie ca tine!“ Anna a Încremenit. Foarte preocupat, tînărul a scos din buzunar o cutie de chibrituri și a Început să aprindă băț după băț. În timp ce chibriturile se ardeau, rîdea din ce În ce mai tare, din ce În ce mai nerușinat, Încît nu mai distingeai dacă hohotele acelea erau de rîs sau de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
Trei siluete albe oprite undeva În fața unei Întinderi albe - o aglomerare de materie neidentificabilă În prima clipă - marea? munții? Noi - o femeie, un bărbat și un copil - pe un drum de nisip. În spațiul acela nu există timp. Totul a Încremenit În fericirea de atunci. Cu cît privesc mai mult imaginea, contururile Încep să se Însuflețească, apar culorile care se insinuează În omogenitatea materiei și creează separații, surprize, curiozități. Fiecare obiect contrariază și este la rîndul lui contrariat de ceea ce descoperă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
Nici eu nu prea știam ce o să se întâmple. Apoi am apucat un ciob de cărămidă, l-am înfipt printre pene și sângele mi-a țâșnit în față. Puiul a ridicat în pripă capul, și-a rotit gâtul, apoi a încremenit. I s-a mai zbătut o vreme pielița ochilor, apoi a încetat. Priveam deschizătura adâncă de unde ieșiseră la iveală toate chestiile acoperite până mai odinioară de pene. Muream de curiozitate ce o să facă pasărea așa, transformată. Am luat cu grijă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
Dumneata trăiești, alături de mine, din tâmpenia altora - i-am spus eu. — Da, de unde, noi doar fotografiem tâmpeniile lor - mi-a răspuns el și ne-am așezat să mâncăm supa de bibilică a lui tanti Amália. În decembrie, fumul de lumânare încremenea săptămâni întregi prin cameră. Un pui de brad pe care ni-l aducea pădurarul iarna, iar vara, pe fiica lui din Argintiș, unde locuiau, ca s-o fotografiem. Iar pe brad, numai luminițe sfârâitoare, nici un îngeraș agățat de crengi sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
garaj dublu, dar cu mult timp înainte să se construiască ferestre imense în acoperiș și pe restul pereților. Casa lui Stephen se întindea pe aproape jumătate de acru abia ivindu-se dintre ierburi. Aici, în curtea din spate, aerul părea încremenit de atâta liniște. Din când în când în Highgate Hill se auzeau sunete specifice, zgomot de roți, de mașină mare sau tren subteran care trece abia simțindu-se, ca un tunet la mare distanță. Liniștea nu era deloc pașnică. Atmosfera
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
dar era foarte discretă. Lee era specială. A descuiat lacătul și l-am ajutat să împingă ușa de la garaj. înăuntru era aerisit și foarte spațios, plin de lumină de la ferestrele mari din acoperiș și de la celelalte de pe pereți. Stephen a încremenit în fața ușii, nevrând să intre. — Ce anume spuneați că aveți de căutat, domnișoară Jones? —Sam, te rog... Niște schițe ale mele pe care i le dădusem să-și facă o impresie, acum câteva săptămâni. — Mi-e teamă că nici nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
două artiste contrastau: Susan Durrit era o chestie mică și slabă cu părul spălăcit și pielea lipsită de strălucire, pe când Victoria era mai degrabă tinerească. I-am transmis lui Susan mesajul cu care mă însărcinase Judith, iar ea a rămas încremenită la ideea de a-și întâlni cumpărătorii. —Du-te, Susan, a zbierat Victoria. Doar n-or să te muște. A râs, arătându-și un set de dinți care ar fi putut face exact cele menționate. Și nu pot fi atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
Ar trebui să vorbiți. Comunicarea este atât de importantă într-o relație. Nu știam cât de adânc pot lovi cu asta. Clifford Hammond s-a făcut alb ca varul. Ridurile feței au devenit dintr-odată pământii în contrast cu paloarea. Catherine Hammond încremenise pe canapea. I-am urmărit, sperând ca unul din ei să spună ceva revelator. Dar nu era ziua mea norocoasă. Știam deja asta. — Ieși afară din casa mea, acum! a spus el. Acum! —Ce, așa repede? Sunt atâtea subiecte pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
pe Baby „Madame Fifi cu sâni falși“. L-am îndrăgit imediat. Apoi a început să se plimbe prin studio în timp ce turnam de băut, și s-a oprit în fața sculpturii mele, spunând că seamănă cu un meteorit căzut din cer... Am încremenit în mijlocul trotuarului, lovită brusc de o idee. Poate, fără să vrea, Nat a pus degetul pe ceea ce îi lipsea Chestiei. Poate că motivul pentru care părea așa neprietenoasă însemna că nu e făcută să fie pe pământ deloc. Că are
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
de mână. Bogdan. Este transfigurat. Privește prin mine, departe de mine și, poate dacă n-aș ști că vine din altă lume, aș încerca să-i urmăresc cumva voia plină de minuni. Dumnezeule, ce om. - Luca, trebuie să plecăm. Am încremenit. Hotărârea lui îmi dădea fiori. Unde să plecăm? - Unde să plecăm? m-am auzit rostind, de undeva de foarte departe, ca un ecou al gândului anterior. Altcineva decât mine vorbea. Bogdan, îl văd, este cutremurat de lipsa mea de judecată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
nu ai ce să faci, sunt din ce în ce mai conștient de gândul ăsta. Acum întorc covorul cu botul în sus, strunindu-l cu maneta de direcție, ca pe un cal nărăvaș. Pregătesc mai bine căderea care va urma. Pentru o clipă doar, încremenim în aer, covorul nechează și se cabrează sau poate doar mi se pare, ca apoi să urmeze incredibilul plonjon pe care orice persoană îl visează cel puțin o dată în viață. Cădem, de la o înălțime cutremurătoare, așa cum nu ne-am imaginat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
numai că mult mai ciudat, de tablă, arab. - Bă, oprește-te! urlă Teleferic, speriindu-se de moarte în clipa când realiză că tocmai i se adresase stăpânului său în limba necunoscută a oamenilor. Vrăjit de noutatea și forța gândului uman, încremeni pe loc, într-o grămăjoară informă de zăpadă carbonică. Era incredibil felul în care putea să arate sexul lui lui Clossettino, dar mai incredibil decât felul în care își făcuse apariția nu putea fi decât nimicul. Rânjind fatidic către cei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
concentrat bateria ce îi alimenta cratițele și tingirile care îl făcuseră celebru. Bubui dintr-o căldare de aramă, năucindu-i pe toți. Avalanșa sunetelor dezordonate și cacofonice antemergătoare acordajului, întrebările puse instrumentelor începură de îndată umplând întreaga Lume de Deasupra, încremenind orice altă activitate a norilor, care rămaseră interziși. Pe imensa plajă a serenității apărură primii spectatori. Pășeau încet, încercând să nu perturbe activitatea celor șase Ionescu. Sute de mici mecanici asigurau trecerea infinitelor cabluri pe sub Marea Aerului, scufundându-se rând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
luminii furate în folosul oamenilor. Să nu fiu părtașul nici unui gest al nici unuia dintre strămoșii mei, cărora vrând-nevrând le împărtășesc experiențele, rătăcirile, deciziile. Aș vrea să fiu mort, nicicând născut, iar făptura mea pregătită să intre în abatorul vieții să încremenească pe veci în camera de așteptare a celor ce urmează să vină pe lume. Oare? Dar, stați, oare? Oare chiar își poate dori cineva cu adevărat asemenea grozăvii? Ceva îmi spune că nimeni din această lume care a simțit la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
să-l răsplătim, fiecare după cât ne va permite judecata în fața unui astfel de act fără precedent... Dar iată că, nepricepându-mă la nici un răspuns și neputând cuprinde cu mintea nici un adevăr, mă văd nevoit să mă dau bătut și să încremenesc în cea mai cruntă nepăsare. Asemeni mie, simt o omenire întreagă luptându-se fără speranță de izbândă cu aceleași vechi rătăciri, pe care numai idioția le poate absolvi și cărora numai nepăsarea le poate oferi răspuns. Cum Dumnezeu a fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
bunul cel mai de preț? Ce nebun se poate aventura într-o asemenea aventură cu o singură finalitate - neizbăvirea? Eu, se pare, din moment ce mă aflu aici. Treptat, îmi întorc privirea spre acolo unde nimeni nu ar trebui să caute și încremenesc. Mă prefac în statuia a ceea ce cândva nu voi mai fi. Și, ca urmare a primului gând care îmi străbate mintea în clipa în care am neplăcuta onoare de a-l întâlni pe demonul acesta legendar, el se și grăbește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
liniștea în care o ridicam ar fi putut anula într-un fel zgomotul făcut la cădere. - Ei, na, începu din nou Iag, dar Nelly îi făcu semn să tacă, cu ochii înnebuniți, în timp ce Kitty care întinsese mâna ca să-l oprească încremeni în această poziție. Pe bună dreptate erau speriate, căci exact în momentul acela, undeva pe coridor s-a auzit cum o ușă se deschide încet. Apoi niște pași s-au apropiat și s-au oprit lângă ușa noastră. Imediat am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]