1,207 matches
-
mine... — Poftim ? Mă trece un fior de alarmă. Jemima, despre ce vorbești ? — Despre răzbunarea ta pe Jack Harper, prostuțo ! Dacă te-am văzut că stai ca o fraieră și o neajutorată, am luat situația În mâinile mele. O clipă, rămân Încremenită. — Ăă, Jack... scuză-mă o clipă, te rog. Îi trag un zâmbet cât pot de vesel. Trebuie neapărat.. să vorbesc. Cu picioare tremurătoare, mă grăbesc spre colțul curții, destul de departe ca să nu mă audă. — Jemima, mi-ai promis că nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
te calce În felul ăsta În picioare și să-i lași să scape. Trebuie să plătească ! Mami zice mereu... Se aude un scârșnet brusc de roți. Ups ! Stai, c-am intrat În ceva. Te sun eu Înapoi. Telefonul amuțește. Sunt Încremenită de groază. Îi formez numărul frenetic, dar intră direct pe mesagerie. — Jemima, zic imediat după bip. Jemima, trebuie neapărat să oprești chestia asta ! Trebuie să... mă opresc abrupt, În clipa În care Jack apare În fața mea, cu un zâmbet cald
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
te întorci dupè o lungè absențè și înstrèinare, mè face sè ies treptat din dezmorțire, Apoi, de parcè, mi s-ar fi introdus sub piele un ser miraculos conținând o nouè viațè, trupul meu se desprinde, pe dinlèuntru, din somnul încremenit al ultimilor trei ani și, devenind tot mai ușor și mai transparent, se armonizeazè în mișcèri cu sufletul abia ieșit din letargie, Ea, așteptând sè-i dau explicații despre comenzile pe care le-am dat, isi întoarce spre mine privirea întrebètoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]
-
de parcă ai vrea să ieși pe culoar să fumezi, cei din compartiment stau cu ochii țintă la tine, se uită? Nu se uită? — Bonjour, mesdames, messieurs! Vos billets, s’il vous plaît! Te ridici alene de pe banchetă, Îți supraveghezi fața Încremenită care fulgeră În golul unei oglinzi, e fața ta? Parcă nu e. — Your ticket, please! Te strecori pe lângă pardesie, sacouri, pălării, pe lângă pantofi lustruiți lună pe care te străduiești să nu-i calci, te prelingi de-a lungul culoarului, speri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
lume! Hai, zi o vorbă! Ți-e sete? Ți-e foame? Ești obosit? Spune o vorbă! Doar nu e nimic mai greu de făcut decât să vii de acolo aici, prin ceață și prin Întuneric... Dar ea tace. Ea stă Încremenită, cu capul Întors, umbra chiparosului Îi acoperă fața și tu ce altceva poți să faci decât să o strigi Încă o dată: — Mamă! * Se uită uimită la tine. — Ce vrei, străine? Te-ai schimbat oare atât de mult Încât nici ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
două ore, Îți promit, o să fim În hotelul nostru, la cină... Bineînțeles, dacă nu greșesc intrarea... Prin geamul mașinii, aceeași autostradă monotonă, fără sfârșit. Soarele orbitor de alb prin care trec femeia și bărbatul Îmbrăcați În negru: două siluete eterne, Încremenite, solemne. Ei sunt la fel ca atunci când el a ajuns aici, dar, Doamne, câtă schimbare! Iar el a trăit aici suficient de mult cât să-și amintească această țară, noua lui țară, așa cum era când a venit... Cristos é fermata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
ea secretul cozonacilor. Coca dulce, lipicioasă care dă pe de lături, scurgându-se peste marginea ligheanului, muiată În căldura aromată a bucătăriei Încinse, hai, Daniel, vrei și tu un pic de cocă? Și ghemotoacele de vată vârâte În nările galbene, Încremenite, prin care se prelinge, negru, sângele... nu, asta nu, asta nu, asta nu, gândește-te la altceva, la ce? La cimentul negru care trage, acoperit de un covor Îmbâcsit de iută, peste el, preșurile de zdrențe, de un cenușiu pestriț
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
schela rămasă de astă-vară, de când au Început zugrăvitul bisericii, atunci Încă mai trăia, și Buni, și Mihnea... Ah, cât se zbate sufletul, când se desparte de trup, spre oameni se Întoarce atunci... Și ghemotoacele de vată, vârâte În nările galbene, Încremenite, prin care se prelinge, necontenit, mort, sângele, necontenit, mort, sângele, necontenit, mort, sângele. Nu! Amintește-ți altceva, altceva, altceva! Pomenește-i, Doamne, pe Ion, Constantin, Rozalia, Ivana, Alexandru, Neacșa, Corneliu, Gheorghiță, Petre, Mănăilă, Ana Maria, Mihnea. Pomenește-i, Doamne, În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
pianul? Când n-a avut din ce trăi, că bărba-su murise În pușcărie și pe ea o dăduse afară de la serviciu! — Și ce ai? Glaucom sau cataractă? Ce ai, Buni? Iar Buni ar fi moțăit din cap, cu un zâmbet Încremenit În ochii șterși, aprobând necontenit, unica ei grijă fiind să le dea impresia că aude tot, că vede tot, nimic nu se pierde, nimic nu se câștigă, dragele mele, fiți liniștite! Clipsurile roz/bleu Încadrându-i fețișoara bine fardată, bineridată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
-l Întreb, dar n-am făcut nimic decât să mă uit. Nu-mi dădeam seama de unde vine șuieratul neomenesc prin gura deschisă și șuvițele de sânge prelingându-se din colțul buzelor, din nări și ochii care Încă mai priveau din fața Încremenită. — Te doare? Te doare? Te doare? Și, undeva, Încă mai sclipind, Înțelegătoare, lumina cât un vârf de ac. Încă mai licărind, fumegos, pupila strânsă, concentrată, ca un vârf de ac. Te doare? Te doare? să strig. Și lumina, cât un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
reușind să Întrezărească În fugă o fotografie mișcată, care se risipește În buimăceală și somn, când Încearcă să o rețină. Mereu autostrada fără sfârșit. Soarele orbitor de alb prin care trec femeia și bărbatul Îmbrăcați În negru: două siluete eterne, Încremenite, solemne. Și, profilându-se tot mai departe, În căldura orbitoare, silueta egal de stranie și egal de familiară pentru el a omului călare pe măgar, cu două imense coșuri de nuiele, de o parte și de cealaltă a burții animalului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
generală, nimeni nu auzi sania cu muscal pe capră care intră pe poartă și trase la scară. Se treziră cu o scorțoșenie de furier de la cancelaria Marelui Komandir. Aștepta la ușa bucătăriei, în picioare, cu chipiul pe cap. Îl priviră încremeniți, cu gurile căscate și lingurile pline de mucenici rămase în aer. ― Dobroe utro! Și, într-o românească plină de accente rusești, furierul încercă să le traducă pricazul de surghiun pentru numitul Iancu Văcărescu, semnat și parafat de generalul Kutuzov. Gaiané
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
A doua: băietu-cela și crucea lui nu mai sunt lipiți prin spatele omului, prin muchia lemnului (aceea, urcată prin turlă era din fier, dar ce-i fierul, dacă nu tot lemn?), unu-n spinarea celuilalt - și cad amândoi; și cad Încremenit, poate de-aceea nu mai știi care-i crucea-cruce și care-i băietu-cela, cu brațele-n cruce și cu picioarele mult În cruce. Și cad și tot cad. Cad Într-una - de-atunci. Cad și cad și s-a oprit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
privite, ne-nimite... Nu-mi aduc aminte nici timpul: plecasem, când, În care moment al zilei? Pe lumină? Pe Întuneric - pe ce? Și când anume umblam În urma carului: noaptea? Ziua? În ce anotimp, an? Fusesem mutat, din calidor, În drumul Chișinăului. Încremenit, pe pas. Alt salt; altă mutare (de șah): Chișinău. A, da: la Chișinău, În Piața Gării (Îi va fi spunând altfel, eu Îi spun cum văd), am văzut primul meu tramvai; cu troleu, tramvaiul. Și, de cealaltă parte a clădirii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
și singur. Nu-i pasă dacă e înțeles sau barem ascultat. După ce mai devreme l-a văzut amuțind aproape un ceas, uite-l acum că nu se mai poate opri. Mărgărit se uită la el ca prostit, cu buzele țuguiate, încremenit parcă în pornirea de a-l întrerupe ca să-l contrazică. — Piedica și greutatea, crucea, se află în om. Omul e, de fapt, crucea pe care o duce. El trebuie să ia aminte la el însuși ca să poată duce crucea. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
ca să ne echilibrăm. Nu știam ce să zic, căci n-o mai văzusem niciodată pe Lou În starea asta. Eram complet nedumerită. Crezusem Întotdeauna că era un monument de calm. Acum, mă simțeam de parcă văzusem o statuie abandonându-și postura Încremenită pentru a-i trage un bobârnac zdravăn unui porumbel. În Încercarea de o face să mai uite, i-am spus: — Lou, lasă-l Încolo pe Derek. Ar trebui să te Îngrijoreze problemele tale. — Despre ce tot vorbești acolo? Mi-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
de centimetri pătrați, ea constituia un loc de odihnă foarte frecventat de numeroasa colonie de păsări care domicilia În zonă, petrecându-și timpul plimbându-se agale pe acoperișurile caselor de peste drum, stând pe marginea jgheabului de scurgere minute În șir, Încremenite ca niște statui, Înainte de a se decide să se lanseze de la un pervaz la altul, cu bătăi greoaie de aripi. Porumbeii Încă nu isprăviseră când am ieșit din baie. Micuța cameră de zi a lui Janey, opulentă și Încărcată de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
Taher ca pentru sine. Nu astfel și gândește, dar spaima sa este adevărată. Păstrează Încă În urechi ecoul unei furii foarte recente, nu este sigur că are să poată, și de această dată, să Îmblânzească fiara. Hanul a rămas tăcut, nemișcat, Încremenit parcă Într-o deliberare insondabilă; apropiații săi Îi așteaptă primul cuvânt ca pe un verdict, unii curteni preferă să iasă Înainte de furtună. Omar a profitat de confuzia generală ca s-o caute din ochi pe Djahane; aceasta stă rezemată de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
Dacă tata a fost arestat, înseamnă că de câteva minute e deja disident și ceva mai rău nu pot să-mi închipui. Afară de faptul că pe noi ne-ar uita aici și atunci am muri, pentru că am rămâne amândoi așa, încremeniți, iar scrisorile sosite din lagărul de muncă silnică i-ar fi trimise înapoi tatei. Se vede ceva mișcându-se la căsuța vămii. O ușă se deschide și iese tata, mic de tot. Pe drum înspre noi se face din ce în ce mai mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
-mi timp să le asimilez, încât simt că mă copleșește masa de sentimente prăbușită în avalanșă peste mine. Nu știu cât timp a trecut, dar îmi pare că n-are cum să fie mai mult de un minut. Și, cum stau aici, încremenită, cu mâna încă întinsă după întrerupător, aud soneria de la ușa de jos. Știu că e Jake. Pentru o secundă, vreau să mă ascund. Nu mă pot preface că nu sunt acasă, dar aș putea spune mai târziu, dacă m-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
mă conducă să termin cu desfăcutul bagajelor. Imediat ce am sosit, la fel ca Daisy, am îmbrăcat costumul de baie și ne-am și repezit la piscină ca să profităm de soarele încă puternic al după-amiezii. Și, la urma urmei, imaginea Vanessei încremenită locului ca un stâlp de sare (adică imobilă și plină de amărăciune) e o priveliște mult prea dureroasă. Aproape că simt cum mi se face milă de ea. Când pășesc în cameră, am impresia că am fost invadată de extratereștri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
belita aia dă petardă!. Își ridicaseră poalele și se dădeau cu curul prin țărână: halelei Solimaneee! că ce baștan erai tu: gajâci bulănoase, mașâni bengoase, case dă case! Haoleu, șăf dă Hoccident ce erai tu! Tot timpul ăsta Ulrich ascultase încremenit, doar bâțâind din pumn din când în când. Eu cu Cristina tremuram din toate balamalele să nu sară bătrînul din sicriu și să se ia cu țiganii, așa cum făcuse toată viața. Șatra, însă, satisfăcută de umilința îndurată de alaiul jerpelit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
de haosul primordial în a cărui concert natura era primul solist. Pe o bancă în parc o nepoată privea admirativ un bunic. Lumea alerga spre case, pomii trosneau cumplit într-o veșnică penitență. Fluiera vântul în somn și ridicase brațele încremenite ale copacilor. În ochii nepoatei se încălzise acea natură veștedă și udă. Soarele răsărise la apus și noaptea se preschimbase în dimineață. Pulverizate cad acoperișurile de pe blocurile învecinate. Mașinile din parcare cad victime cu obrajii de nestemate sfărmați. La un
Prin urmele noptilor ude de primavara. In: FASCINAŢIA ANOTIMPURILOR ÎN LITERATURĂ ŞI ARTĂ. Concurs naţional by Coman Octavian () [Corola-publishinghouse/Science/1123_a_2333]
-
suficient de infectă și de îngălată, însă, pentru a nu mai trezi, cuiva, te miri ce gânduri șucare, de curățenie. Dintr-un difuzor dărăpănat, Hora staccato a lui Grigoraș Dinicu biciuia anacronică și voioasă terasa cu umbrele decolorate, ciudat de încremenită și de pustie la ora aceea, a unui anotimp torid, canicular, când alte asemenea bombe și bombițe de cartier, din zona semicentrală a orașului P..., păreau a fi, totuși, mai mult sau mai puțin aglomerate. Era un astfel de moment
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
bruscă de volan trăsura viră la stânga, dar tot atât de brusc trecu și copilul la stânga. Atunci frânele scârțâiră cu oftări ruginite și mașina stopă scurt în țipetele doamnei din fund. În clipa următoare șoferul fu lângă copilul care rămăsese cu limba scoasă, încremenit, la doi pași de botul automobilului. ― Rupe-i urechile, Rudolf, să se învețe minte, blestematul! strigă domnul cu bărbuță din mașină. Șoferul zgâlțâi zdravăn urechile băiatului, îi mai arse și câteva palme peste cap și apoi îl azvârli pe podeț
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]