1,346 matches
-
să se trezească la timp pentru a o saluta. Cu toate acestea, dorind s-i vorbească între patru ochi, nu se îndreptă spre Pretoriu ca să asiste la despărțirea ei de Gundovek. însoțit de Vitalius, în schimb, ajunse din urmă, călare, îndureratul cortegiu puțin dincolo de Poarta de Miazăzi. Cele două sicrie de stejar, acoperite de flori, călătoreau în care trase de boi, escortate de douăzeci de războinici de-ai lui Gundovek. Sebastianus fu surprins să o vadă pe Frediana pe cal și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
săptămâni: îi promisese că se va întoarce în douăzeci de zile, dar pe vechiul drum roman nu fusese văzută nici ea și nici cei „trei sute de războinici“ de care îi vorbise. Lăudăroșenie și amenințare ale unei tinere femei de rang, îndurerate și dornice de răzbunare? Poate doar în parte; în zilele acelea îi descususe discret atât pe Chilperic, cât și pe Alpinianus, încercând să lămurească lucrurile în privința și, din ce spuneau, rămăsese cu impresia că pentru toată lumea personalitatea Fredianei era o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
acestuia veneau Simplicius și toți ceilalți călugări. La trecerea abatelui, oamenii îngenuncheau, atingându-i cu degetele hainele, într-un sărut de devoțiune. Femeile își întindeau spre el copiii, invocând binecuvântarea sa, implorând protecția sa; de la toți venea aceeași rugăciune profund îndurerată. Părinții, cu privirea pierdută în gânduri străbătute de spaimă, își puseseră mâinile pe umerii fiilor lor adolescenți. Fecioarele strângeau, cu o expresie pierdută, mâinile mamelor Ochii încercați ai călugărului îl ajutară să citească dintr-o privire în sufletul fiecăruia tainele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
fiilor lor adolescenți. Fecioarele strângeau, cu o expresie pierdută, mâinile mamelor Ochii încercați ai călugărului îl ajutară să citească dintr-o privire în sufletul fiecăruia tainele ce le ascundea. Iată, de pildă, un om avid și arogant; ca să se prefacă îndurerat, ținea capul în jos, aproape îngropat între umerii masivi, dar pe sub sprâncenele stufoase îl scruta temător, cu ochi vicleni, în vreme ce își ținea, sub pântecele proeminent, poalele mantalei, cu siguranță acoperindu-și punga din piele ce îi atârna la centură. Alături
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
picioarele sale. — Te rog, îl imploră călugărul, demonule exterminator, sabie răzbunătoare: nu-l lăsa să mă umilească așa. Eu sunt cel mai demn. Ia viața mea! Canzianus, căruia Mandzuk îi legase mâinile în față, asista, cu o privire gravă și îndurerată, la scena aceea grotescă, fără să spună nimic, în vreme ce, nu departe de el, călăii săi îngrămădeau vreascuri în fața unui trunchi de copac crăpat Văzând însă cum Balamber, pradă mâniei, se trase înapoi cu un mârâit furios și îi strigă lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
pe nevasta lui Eudoxiu într-o ambuscadă. Din ziua aceea, el n-a mai fost același om. A devenit întunecat, schimbător, ucidea tot mai ușor, până când... — Până când îi veni ideea să se ducă la Atila! încheie Sebastianus. Nu-i așa? îndurerat, Divicone încuviință: — A hotărât să-l caute pe Atila și astfel și-a pierdut sufletul! Sorbi îndelung din paharul său de lemn, apoi rămase privindu-l scrutător și învârtindu-l între degete, fără să mai zică nimic. Era deja târziu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
proprie de a lupta, pe fundalul părăginit și totuși maiestuos al ruinelor acelui edificiu, ce aparținuse în vremuri nu foarte îndepărtate unui patrician, acum șters din istorie, reprezenta, mai bine decât orice disertație a vreunui erudit, și decât orice perorație îndurerată a vreunui senator cu părul alb, situația dezastruoasă în care ajunsese o civilizație milenară, cândva puternică și temută în întreaga lume, un far al cunoașterii și al civilizației. Chiar și faunul, în lucirile roșiatice ale torțelor, părea să râdă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
îl văzu pe Emerentianus scurgându-se pe jos și dispărând în mijlocul mulțimii ce îl înconjura. O clipă mai târziu, războinicul se năpusti asupra celor două femei, iar Hippolita putu să le audă strigătele de groază. Apoi le pierdu din vedere. îndurerată și furioasă, își aținti din nou privirea asupra căpeteniei barbare, care continua să vorbească oamenilor săi de încredere cu privirea fixă spre terasă. Hippolita simți crescând în ea un sentiment de răzvrătire. Dacă omul acela se gândea să-i pregătească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
ce-l oferea piața - îi ținem pe fugari și îi îngrijim pe răniți în luptă și chiar și pe bolnavi... Avem mulți și nu toți rezistă. Traversând în lumina palidă a zorilor tabăra aceea improvizată, o rană deschisă în cetatea îndurerată, Sebastianus nu reuși să vadă mare lucru din Catedrală, care știa că fusese consacrată Sfintei Cruci. Călăuza sa își aruncase torța, inutilă de-acum, peste tăciunii ce mocneau lângă un bivuac; păși în curtea din față a bisericii și trecu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
le traversase la venire, se vânzolea în jurul focurilor o mulțime alcătuită din sute de bărbați, femei și copii. Dinspre apus venea o briză slabă, care însă nu reușea să împrăștie miasmele ce se înălțau din bivuacurile unde se adăpostea mulțimea îndurerată și înspăimântată. — Vezi toți oamenii aceia? îl întrebă, fără să-i lase brațul și strângând cu cealaltă mână crucea simplă de lemn ce îi atârna a gât. Mulți dintre ei sunt fugari care au scăpat de pe câmp și și-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
plămân. — Probabil că nu a murit imediat, comentă. Rutilius, în picioarele lângă el, arătă că pământul din apropiere avea zgârieturi adânci și pete de sânge, lăsate probabil de Etbinus în spasmele agoniei. Ridicându-se, Sebastianus scutură capul cu o expresie îndurerată: — Bietul băiat, comentă, în vreme ce Dubritius, cu un gest lent, aproape ca mângâiere, închidea ochii tânărului. — S-or fi certat la joc, presupuse Vitalius, ori poate voiau să-l jefuiască. — E posibil. Totuși, înseamnă că nu era destul de isteț: să te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
cu gravitate: — Acum, că se știe descoperit, Eudoxiu va căuta să acționeze în cea mai mare grabă ca să-și atingă scopul. Trebuie să fim cât se poate de vigilenți. Omul ăsta e pradă unui demon, comentă Rutilis pe un ton îndurerat. Trebuie neapărat să-l prindem. — Desigur. Dar acum nu de asta trebuie să mă ocup, și nici tu: trebuie să mă însoțești la Sangiban, la bastionul de miazănoapte, îți amintești? Nu fără să șovăie, Rutilius consimți. Lăsând câtorva milițieni ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
cu obrajii puțin căzuți și bine rași; nasul acvilin sugera un caracter puternic, impresie în parte contrazisă de bărbia puțin vizibilă și îngroșată de grăsimea gâtului. Buzele păreau să se lase trist către bărbia flască, ceea ce îi dădea un aer îndurerat. Pe piept lucea, peste platoșa alcătuită din solzi metalici lucitori, un colier gros din monede de aur legate între ele. Părul îl avea, după obiceiul poporului său, vopsit blond, dar la rădăcină, acolo unde creștea, se vedea că avea o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
te temi. încet, copila își ridică fața bronzată, pe care aluneca lent o lacrimă. îl privi cu ochii ei mari și umbroși, scăldați în lacrimi, cu buzele întredeschise într-un suspin mut. Fără să-și descleșteze brațele, cu o voce îndurerată, spuse numai atât: — Tu nu trebuie să mori! — Nu, Go-Bindan, eu n-o să mor. Eu... Apucându-l de brațe, îl scutură cu toată forța pe care o avea. — Tu nu trebuie să mori! strigă. Nu trebuie să mori, înțelegi? Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
și a prelungirii bătăliei, nu izbutiseră să-i dea de urmă în mulțimea de trupuri ce zăceau pe câmp, astfel că reușiseră să-l găsească numai la lumina zilei. îl duseseră pe brațe pe un catafalc, într-un lung și îndurerat cortegiu, care defilase și prin fața liniilor dușmane, intercalând corurile de doliu cu frenetice amenințări de răzbunare, la care hunii răspunseseră cu coruri provocatoare. în sfârșit, în mijlocul câmpiei fusese aprins rugul funerar. Sebastianus, care făcea parte din suita lui Etius, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
un ceas de buzunar marca "Lux", o legătură de chei și o batistă cu monograma "C". Se pare că nefericitul, rămas neidentificat, și-a pus capăt zilelor». Fie, dacă voi muri de inimă rea, printr-un necrolog de tipul "Adânc îndurerați, cu inimile cernite și ochii în lacrimi, conducem pe ultimul său drum pe cel care a fost..." șamâdî, șamâdî, șamâdî. Indiferent de felul cum o să sfârșesc, voi avea parte de același număr de cuvinte la gazetă. Doar că în primul
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
Indiferent dacă vom căpăta condamnare ori nu, noi trebue să opținem cât mai Înalte funcții În pușcărie, pentru a ne asigura o existență privelegiată, pentru a nu putea fi la discreția bunului plac a te miri ce netrebnic...!”, avea inima Îndurerată, gândurile răvășite umbrite de cele mai negre presimțiri...! Spre deosebire de alte ierni ale timpului trecut, iarna anului 1981 se dovedi incredibil de aspră. Viscole deosebit de violente, căderi masive de zăpadă, ger cumplit ce-ți paraliza respirația sufoca orice activitate pe toate
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
mai toți umblau ca sub vrajă, somnambuli, circumscriși de, Înhățați de scopuri nevrotice minore, fleacuri, indivizi precum Sammler erau doar cu un stadiu mai avansați, stârniți nu de scopuri, ci de consum estetic al mediului Înconjurător. Chiar de erau insultați, Îndurerați, undeva sângerând, neexprimând pe larg nici o mânie, nici strigând de tristețe, ci traducând durerea din inimă În observații delicate, chiar pătrunzătoare. Particule În vântul strălucitor, zvârlite spre centrul orașului, acționau ca șmirghelul pe față. Soarele lumina de parcă nu exista moarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
fac? — Pleacă. Șterge-o de aici. Ai dat de belea, spuse Sammler. Întorcându-se spre Feffer: Și tu ce ai de spus acum? — L-am prins În flagrant. Vă rog, așteptați puțin, mă doare rău gîtul. — Prostii, nu fă pe Îndureratul cu mine. Acesta e omul de care vorbim. El e rănit serios. — Vă jur că fura din geantă și i-am făcut două poze. — Nu mai spune! — Păreți supărat, domnule. De ce sunteți așa de supărat pe mine? Sammler văzu acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
se adauge și el pe listă. Nu avea nevoie de o victorie asupra Angelei. Voia doar să o convingă de ceva și nu știa nici măcar dacă era cu putință. Dar cu siguranță nu avea să declare război Împotriva unor femei Îndurerate. Începu să vorbească. — Mă simt foarte Încordat, Angela. Există anumiți nervi vătămați care te lasă În pace ani În șir și apoi Îți joacă feste, o iau razna. Acum ard, foarte dureros. Aș vrea acum să spun ceva despre tatăl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
Da, am zis, hai. Sheba și cu mine avusesem o dată o dispută cu privire la copii. Vorbeam despre pensionarea mea, iar eu am făcut o remarcă glumeață despre cât de dezolant o să fie. — Oh, nu spune asta, a zis Sheba. Părea sincer îndurerată. Dar cumva eram iritată. Mi se părea că mi se închisese gura. — De ce să nu spun? am întrebat. Ăsta e adevărul. Sunt o bătrână uscată fără bărbat, cu foarte puțini prieteni și fără copii. Dacă aș fi avut măcar un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
de cruzime prin telefon, dar nici blând nu putea să fie. În orice caz, și-a spus Alice mohorâtă, s-a săturat de mine. Și cu documentarea ta cum rămâne ? a întrebat-o el. Alice a izbucnit într-un râs îndurerat. Of, pentru numele lui Dumnezeu, cui îi pasă de documentarea mea ? Când tu, John Aberdeen, m-ai părăsit. Stau în mijlocul ținutului ăsta sălbatic, uitat de Dumnezeu, și stau singură. Zgomotele de fond s-au înrăutățit. Alice a coborât crevasa și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
-și repete pașii. Faima se plătește, a zis. Și începi să plătești chiar de-aici. Arăta normal. Vorbea normal. Și deodată m-am întrebat de ce n-ar trebui să fie normal? Și eu eram aici și nu eram anormală, doar îndurerată și disperată. Și acum că apăruse în sfârșit cineva, eram însetată de răspunsuri. —Nicholas, tu ai... mai... fost... la asta? —Mda. —Și persoana care transmite mesajele... —Leisl... —Leisl. Comunică de-adevăratelea cu - nu voiam să spun „morții“ - cu lumea spiritelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
decât la amiază, explicând în chip confuz că abia aflase trista veste. Toți se holbau la el într-un mod ciudat, toți se credeau obligați să-l salute cu răceală sau chiar să nu-l bage în seamă. Mă simțeam îndurerat. Aș fi vrut ca el să nu se afle acolo, să nu fie tatăl meu. Rușinat de gândurile mele, am venit spre el, mi-am pus capul pe umărul lui și nu m-am mai mișcat de acolo. Dar, în timp ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
mulți i-am spânzurat, dar apar alții, dintre războinicii mei cei viteji, fiindcă romanii ne-au adus și nouă banii, care îi corup pe cei lipsiți de mândrie. Își acoperi ochiul stâng. — Vitellius a ucis-o pe sora mea, zise îndurerat. Preoteasa noastră a fost înjunghiată de infamul acela. Zeii vor pedepsi acest sacrilegiu, însă răzbunarea ne aparține nouă, ție și mie. Datoria ta este să-l ucizi pe Vitellius. A mea, să-i distrug puterea și să-i alung pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]