1,038 matches
-
se lăsase tristețea. Ar fi vrut să plângă, dar i se făcuse rușine. Își mușca buzele mici și scormonea țarina cu piciorul. La despărțire i-a întins repede mâna și-a fugit. Ajunsă acasă, a căzut pe pat, ostenită și înfricoșată. Când sosea Stere, își ștergea lacrimile și se așeza lângă el. Tot muți îi găseau oamenii. Cîrciumaml își schimba numai locul, pe alt scaun, și tot în ochii ei se uita. Lina era altfel decât femeile pe care le cunoscuse
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
în stradă! - Stă cu mâinile pe piept și pare liniștit... Nu se știe cine, mâniat pe neașteptate de nepăsarea mortului, ridică un bulgăre de gheață și îl aruncă în ușa de cristal a dricului, peste capetele rudelor, care se aplecară înfricoșate. Se auzi un zgomot sec de sticlă risipită și văzură și mai bine sicriul de lemn negeluit, în care se zbătea parcă Bică-Jumate, dând să iasă afară, țeapăn cum era. Ceea ce trebuia să se întîmple se întîmplă atunci, tocmai când
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
dădeau la pește... Starostele se gândea. Spuse cu amărăciune: - Ei, îi strânge câte unul, câte unul, se duce dracului tagma hoților! Cine o să mai spargă o casă, cine o să mai bage o gaură? Și mai sorbi un pahar, cu sete, înfricoșat puțin și de soarta lui. Privi la țigancă. Numai pe ea să nu i-o fi luat cineva, s-o ducă prin pușcării, că moarte de om ar fi făcut... Chemă lăutarii la masă și-i puse să-i cânte
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
scape, dar n-a putut. Cel tânăr i-a mușcat gura de câteva ori, pornit, nebun. 296 Starostele a scos cuțitul de sub pernă. S-a ridicat ușurel într-un cot și s-a apropiat de ușa deschisă. Tremura, orb și înfricoșat de vânzarea muierii. Glasul Didinei se auzi limpede: - Mai bine vino sâmbătă, noaptea, dar să nu știe Bozoncea, că ne omoară pe-amîndoi. Spune-i că pleci undeva, și eu o să te-aștept... - Dar dacă doarme la tine? - Îl mint eu
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
pe Paraschiv... Ibovnica a început să se jure, speriată: - Să n-am parte de mama dacă-i adevărat! Ce, e nebun? - Nu-i nebun, știe el ce spune. Am plecat, să nu-ți pară rău... Și-a lăsat-o nedumerită, înfricoșată. Când a auzit pungașul răspunsul, iar i s-au aprins ochii de ura lui veche. - O s-o fur, i-a spus tovarășului, s-o învăț minte... Și-a așteptat în groapă nunta lui Bozoncea. Starostele se așezase pe treabă. Îi
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
să punem noi mâna, să-i aruncăm pe ăștia de pe capră, ia să vezi... Jandarmul se dăduse jos la el: - Mă! Acu te leg! - Leagă-mă, na! Oamenii se îndîrjiseră în jur. Aveau ochii aprinși de ură. Perceptorii plecară repede, înfricoșați. - Pe coaste să vă fie! blestema Marița în urma lor. Să vă mănânce buba neagră pe voi și pe copiii voștri! - Doamne, măiculița Domnului, pune un foc să-i arză, că prea s-a răit lumea! - Prafu să s-aleagă de
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
mai deosebești ceva prin negura care se lăsase și cine să te audă dacă ai striga în chiotul vîntului? - Gura, că dă benga-n voi! rosti în cele din urmă. E vorbirea, ce-i facem? - Nainte, hai nainte! zise Dumitru înfricoșat. Se mișcară în neștire. După vreo jumătate de ceas, ieșiră la o margine. Nicăieri, nici o lumină. Cine știe încotro se pierduse Bucureștiul! O dată intră spaima-n țigani. - Aici ne prăpădim! făcu Neacșu. Moartea-i cât capra pe noi... și se
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
te crezi mai tare, te pomenești deodată la picioarele lui Dumnezeu. Nici o nemurire nu te poate mântui de o atare cădere. Dar ce să faci dacă rănile vieții sânt ochi spre Creator și guri deschise spre merinde de absolut! Privegherile înfricoșate ne mântuie - peste vrerea noastră - de superstiția ființării și, obosindu-ne avântul, ne hrănesc din adierile deșertului divin. Slăbirea voinței înfige pe Dumnezeu - ca un par de spânzurătoare - în mijlocul nesiguranțelor noastre... Absolutul e un stadiu crepuscular al voinței, o stare
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
e destul de pur unei inimi fugare din tot. Doar visul de fericire al unui înger ar putea oferi un pat legănării ei astrale. Lumea s-a vestejit în periferiile inimii, iar mintea zace-n înserări. Universul își întinde zâmbetul lui înfricoșat, în care disting - simbol al vieții - un înger canibal. Nimic nu poate fi redus la unitate. Haosul pândește lumea la toate colțurile. Contradicția nu e numai sensul vieții, dar și al morții. Orice act este identic tuturor celorlalte. Nu există
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
nour negru și se uită lung și cugetător pentru ultima oară asupra pământului. Luă cartea lui Zoroastru, deschise unele file și începu a citi județul pământului, și fiecare literă era un an, fiecare șir un secol de adevăr. Era ceva înfricoșat câte crime au putut să se petreacă pe acest atom atât de mic în nemărginirea lumei, pe acest bulgăre negru și neînsemnat ce se numește pământ. Fărmăturele acelui bulgăre se numesc imperii, infuzorii abia văzuți de ochii lumei se numesc
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
ruptă ce ajungea mai până la picioare - și încă ăst fel cum mergea mut alături cu mine, mă-nfioram eu singur gândind că am a face c-o ființă ce nu este, gândeam că visez și că nu e decât o înfricoșată fantasmă din visul unei nopți de iarnă. Ieșirăm din oraș. Câmpia lungă și lată acoperită cu zăpadă de argint în care se oglindea luna palidă... era o arie albă întinsă... noaptea de iarnă fantastică, plină de un aer de argint
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
și furci vor stinge pe români de pe fața pământului, credeau cumcă vor putea unguri piatra rece și izvorul vergin, că vor putea unguri codrul cel bătrân și maiestos, că vor putea pune ideea uniunei ungare în creierii cei bătrâni și înfricoșați ai munților, creieri ce începeau, ce începuse a se înfierbînta de-o idee uriașă și sublimă: Libertatea. Ei credeau, și au crezut-o pentru ultima oară, cumcă bătrânii și înviforații garzi ai cetăței Transilvania - munții cu capete de piatră - vor
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
vesele chicoteau împregiur, pierzîndu-se pin arbori, eu credeam că sunt răutăcioase duhuri efemere, cari-și râdeau de durerea mea. Or mi se părea cumcă-n juru-le râdeau morți a căror fețe galbene erau spoite cu roșu, ceea ce le făcea și mai înfricoșate, și mai moarte, prin contrastul între adevărul morții și-ntre simularea cea spoită a vieței. Altă dată mă pomeneam că mă uitam ore întregi în oglindă și mă strâmbam la mine singur și, când mă trezeam din asemenea atonie, mă
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
o parte și-n alta șirurile de case arzând, pavagiul de pietri mărunte și albe acoperit de cadavre și împlut de sânge negru, lumea toată coprinsă de vaiet... jos omor și noapte, sus nouri și fum! Iată întregul acestui spectacol înfricoșat. Știam aicea casa unui preot; trebuia să mă duc la el. Cât mă bucurai când, ieșind în suburbiul întunecos și plin de grădini al orașului, văzui cumcă acolo nu arde nimic. Grădinele încongiurate de un hățiș des și tufos, deși
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
o idee nefastă-mi trecu prin minte. Dacă acei oameni într-adevăr ar fi putut să fie așa de sacrilegi ca să violeze până și cadavrul unei vergine. Dar, deodată cu această idee, scânteie în capul meu si ideea unei răzbunări înfricoșate. A fost fapta unei minute să mă descalț și, pe din dosul casei, să car, pe-o scară ce suia în podul casei, o mulțime de paie uscate, pe care, răspîndindu-le în tot întinsul podului, le dedei foc. Mă scoborâi
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
salon mare c-o ușă ce da în balcon, ușă cu sticle, prin [ale]căreia geamuri pătrundea acuma lumina albă a lunei ce ieșise din nori. Luna lumina un părete plin de armărie. Deodată-n [în]tuneric luciră doi ochi înfricoșați... un om nalt părea că se repede dintr-un colț spre noi. Cu mîna-ntinsă, slobozii pistolul și la lumina lui zării o față vânătă, ci cunoscută. - E el! țipai turbat. Era amantul [lui] Poesis. În momentul acela Ioan i se
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
să-l muște-n creștet, și cine știe dacă cu dantura nu i-ar fi zdrobit oasele capului, însă Ioan, ridicând pumnalul ce lucea, i-l înfipse drept în țeasta capului, astfel încît cuțitul fugi adânc în creieri. Un urlet înfricoșat, iată tot. Ușa se deschise și înăuntru intrară, de-ai noștri cu torțe aprinse. Ioan căzuse peste maghiar, de care mă apropiai cu una din torțe. Mortul prezinta un aspect înfricoșat. Gura întredeschisă, dinții rânjiți și preparați pentru mușcat... grima
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
astfel încît cuțitul fugi adânc în creieri. Un urlet înfricoșat, iată tot. Ușa se deschise și înăuntru intrară, de-ai noștri cu torțe aprinse. Ioan căzuse peste maghiar, de care mă apropiai cu una din torțe. Mortul prezinta un aspect înfricoșat. Gura întredeschisă, dinții rânjiți și preparați pentru mușcat... grima vânătă, înfricoșată, cu trăsurile coprinse de turbăciunea rumperei creierilor... măselele părea că râșnise spuma vânătă și-nveninată ce se scurgea prin colțurile gurei. Mă uitam c-o ură nespusă la omul ce-
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
tot. Ușa se deschise și înăuntru intrară, de-ai noștri cu torțe aprinse. Ioan căzuse peste maghiar, de care mă apropiai cu una din torțe. Mortul prezinta un aspect înfricoșat. Gura întredeschisă, dinții rânjiți și preparați pentru mușcat... grima vânătă, înfricoșată, cu trăsurile coprinse de turbăciunea rumperei creierilor... măselele părea că râșnise spuma vânătă și-nveninată ce se scurgea prin colțurile gurei. Mă uitam c-o ură nespusă la omul ce-mi luase tot și care acuma nu mai era decât un
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
zică o vorbă... neci de grație, neci de ură, fălcile i se-nfundase și tremura, ochii turburi ca [a] unui nebun, limba bâlbâia fără să poată modula. Spaima-l amuțise. Femeia plângea amar, feciorii aruncau priviri rugătoare și sincere pe înfricoșatul demon al răzbunărei. - Deslegați-i pe toți ceilalți și pe femeie și duceți-i la țărmuri, afară de morar - el rămîne-aici. {EminescuOpVII 220} într-un moment fură cărați la țărm. Ne scoborârăm cu toții din pod și ne duserăm la țărm. Un foc
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
ea, când răsare, mi se pare o strălucită față de sântă încununată cu raze de aur, o față frumoasă, albă, zâmbitoare pusă pe-un palid corp în vesmânt de negură... Poesis! Și vântul urlă mai amar, și valurile se scutură mai înfricoșate, și stâncile râd și șuieră? numai eu stau cu ochii țintiți asemenea unei statue, la acea stea polară, la acea față de sântă. Aș [vrea] să mă prefac și eu într-o stâncă de gheață, să privesc etern răsăritul stelei polare
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
și morți în încoifatele lor capete... - Să trăiască Almanzor, striga unul. - Să trăiască, răsunară suteranele... Părea c-o mie de glasuri răspund la esclamarea lui, simțeai că ești într-un labirint de suterane la care aceasta era numai tinda... Ropotul înfricoșat al cavalerilor de piatră, strigătele lor sălbatece, turbarea lor înfiorătoare îl făcea pe bătrân să se-nfășure-n mantaua lui... El nu zicea nimic... dar ei nici observau prezența unui om viu... Părea că el e mort sau că nu e de
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
70. Dar aceste cazuri exemplare rămân În epocă doar singulare excepții! Aliya În România comunistătc "Aliya În România comunistă" Izvorul principal de frământări, suferințe, dar și speranțe pentru populația evreiască din România postbelică a fost emigrarea În xe "Israel"Israel. Înfricoșați, pe de-o parte, de trecutul apropiat - atrocitățile Holocaustului -, pe de alta, Înspăimântați de „Înnoirile revoluționare” ale României comuniste, Încurajați de apariția statului xe "Israel"Israel, evreii români vor găsi un răspuns situației deosebit de complexe În care se găseau prin
Evreii din România în perioada comunistă. 1944-1965 by Liviu Rotman () [Corola-publishinghouse/Science/1969_a_3294]
-
lui Într-o călătorie pe ocean, de la New York la Bremen, În Germania. La Întoarcere, vaporul lor a intrat Într-una dintre cele mai puternice furtuni care avuseseră loc pe atunci. În timp ce vasul era azvârlit de colo-colo de valurile furioase, pasagerii Înfricoșați se Încleștau de balustradele de pe culoare, rugându-se să scape cu viață. L-am Întrebat pe tatăl meu dacă era și el speriat. „La Început am fost”, a spus el, „dar după aceea l-am zărit pe căpitan”. În haosul
[Corola-publishinghouse/Science/1890_a_3215]
-
feroce decât puii de lup, strâmbându-se, arătându-și dinții, năpustindu-se spre noi...”. Separându-i cu o pătură, au fost, în sfârșit, capturați. După o încercare nereușită de plasare în sat, unde fuseseră abandonați într-un țarc de localnicii înfricoșați, pe 4 noiembrie 1920, Singh a dus cei doi copii la orfelinatul din Midnapore. Peste câteva zile, după ce s-au întremat, au fost în stare să facă baie, iar claia lor de păr a fost tăiată, lăsând să se observe
Experimente de psihologie pentru dezvoltarea personală by Alain Lieury () [Corola-publishinghouse/Science/1974_a_3299]