919 matches
-
aur. Dascălu privea năucit miile de cărți legate în piele galbenă. Numără volumele din raftul de sus, încercă o înmulțire complicată apoi renunță. ― Crezi că tipul le-a citit pe toate? ― Care tip? întrebă inginerul fără să se întoarcă. Pipăia înfrigurat stinghiile de lemn, insistând pe muchii. ― Ăsta cu casa... ― A, Chiusbaian... Mă îndoiesc! Nimeni nu ajunge să citească atâtea cărți. Am văzut odată o statistică. Cei mai deștepți nu sar peste 8-10 mii. ― Dacă ar avea ceva despre fluturi m-
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
Simțea că nu-i mai pasă, sau nu-i păsase niciodată cu adevărat, cum nu-i mai păsa de ceea ce lăsase acasă. Avea sentimentul că nu se va mai întoarce niciodată acolo, că încheiase un capitol îngrozitor de lung, se gândea înfrigurată că era pentru prima oară după foarte mulți ani când nu știa ce se va întîmpla mâine, săptămâna viitoare. " Parcă sânt la cinema, sau citesc o carte captivantă și am uitat tot, nu-l mai simt pe Șerbănică alături, în
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
Mda, un sadic. Alexandru Miga pretinde că unul din ei e nebun... Se apropie de fereastră. Se auzeau camioanele, autobuzele și tramvaiele dimineții, siluete cenușii se strecurau pe lângă ziduri ocolind cu pași inegali bălțile. Deși întuneric, se simțeau zorile, atmosfera înfrigurată a începutului de zi, se vedeau serviete, sacoșe, copii mici cu căciulite albe ținuți în brațe, morfolind adormiți un covrig cald. ― Plouă! Maiorul vorbea cu spatele întors: Du-te la laborator și roagă-i pe căpitanul Dinu să-ți fabrice
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
că tu ești în locul lor. Ai încerca să faci ceva pe șosea? Nu, bineînțeles că nu. Un accident ar periclita viața ostaticilor și chiar soarta pânzelor. Acolo, în zăvoi? Con-cen-trea-ză-te, fetițo! Ce s-ar putea născoci în zăvoi?" Bătrâna calcula înfrigurată. Pe figura senină nu se citea nimic, ochii alunecau indiferenți tară să se împiedice de vreun obstacol. Scarlat insistă. ― Încearcă să te gândești. ― Degeaba! E inutil acum. Nu-mi trece nimic prin minte. ― Nici mie, rânji încîntat Dascălu. Și dacă
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
faptul că nu te-ai dus azi la serviciu. Femeia dădu din cap încăpățînată. Explică totuși: ― Am o recuperare. ― Perfect. Valerica se sprijini din nou de perete urmărindu-i cu ochi lucioși. ― Mai rămâne să rezolvăm chestia cu cianura, aminti înfrigurat sculptorul. ― Ai răbdare, tinere! Pariez că doamna a și găsit o soluție. ― Îmi acordați multă încredere, surâse Melania Lupu. Într-adevăr, am găsit. Vom colecta puțină salivă de la domnul Panaitescu. Vă asigur că la analiză pe cioburile de sticlă se
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
la mine, nu judecam decât din punctul meu de vedere. Dar parcă niciodată nu mi-am dat, mai rău ca atunci; în petic. În fâșia de lumină care pătrundea de-afară prin ușa rămasă deschisă, am zărit o femeie căutând înfrigurată ceva. " Ce vrei? Ce cauți aici?" mi se adresă ea pe un ton înfricoșat și răstit. Am înțeles imediat ce căuta: un obiect cu care să se apere. Asta m-a azvârlit brusc în realitate. Nimerisem ca un nătărău într-o
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
pot degrada amintirile. Am făcut și greșeala de a urca la etaj. M-au ispitit scara în spirală strânsă și o mică vanitate. Vroiam să-mi revăd numele pe placa de marmură a premianților de onoare. Am căutat cu privirea înfrigurată în locul știut. Pe peretele din fața scării. Dar n-am văzut nimic. Peretele era gol. Poate a fost mutată, mi-am zis. Pe urmă am aflat că placa a fost spartă cu ciocanul și aruncată la gunoi. De ce? Probabil, fiindcă numele
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
o haină de piele căptușită cu blăniță fină, numai bună de îmbrăcat pe o vreme rece cum era în acel moment. Îl primesc în primul hol în mod provizoriu, dar el mă roagă să-l primesc la bucătărie că e înfrigurat. Sărmanul de el! De data aceasta sunt mai categoric cu el, îi spun din capul locului că n-am nevoie de vase inox, iar în privința hainei, am lucruri asemănătoare chiar neîmbrăcate și că nici vorbă de cumpărat chiar la un
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]
-
miercurea următoare. Asta însemna azi. O anchetă de la televiziunea germană; o invitație de a apărea pe un panou radio al BBC. Se uită mai departe, sperând să găsească vreun mesaj de la Ahmed Nour sau orice ar fi putut explica cuvintele înfrigurate ale lui Rachel Guttman chiar din acea casă cu două zile mai devreme. Se uită în căsuța de mesaje trimise, dar nu erau multe lucruri care să iasă în evidență acolo și, cu siguranță, nici o comunicare cu Nour. Cât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
Dar a doua zi, imediat ce se află că Guttman nu era înarmat, că și-a făcut loc spre rândurile din față la miting pentru a-i înmâna un bilețel prim-ministrului, Kishon începu să-și pună întrebări. La baza telefonului înfrigurat pe care i l-a dat vechiul lui prieten ar fi putut sta scornelile aiurite ale unui om care o luase razna, în pragul unui colaps, dovedit de încercarea de tip kamikaze de a sta de vorbă cu prim-ministrul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
și fără explicație. * Adeseori ceea ce există în interior este altfel decît exteriorul... dacă nu chiar întotdeauna! Și cum să ajungi la o echilibrare a acestor contraste? Cum să pui un pod între lumi sau să aduci la același nivel cotidianul înfrigurat, decolorat și aspru cu rarefiatul elevat spațiu metafizic al spiritului eliberat de anost înspre miraculos și strălucire multicoloră? Cum să armonizezi realitatea atît de greu de modificat, de îmbunătățit, atît de reticentă la adevărul imaterial, cu esențialul inefabil, cu sensul
ANOTIMPUL ILUZIILOR by CRISTI ROMEO () [Corola-publishinghouse/Imaginative/270_a_504]
-
bărbat se întoarce acasă și la nevastă, după o abstinență de zece zile, dacă e tânăr ca Marçal, sau, în caz că e bătrân, dacă vârsta n-a reușit încă să-i înfrângă impulsul amoros, firesc este să-și satisfacă imediat simțurile înfrigurate, lăsând conversația pe mai târziu. Femeile, de obicei, nu sunt de acord. Nu e nici o grabă, dacă, dimpotrivă, Noaptea e a noastră, și cine spune noaptea spune după-amiaza sau ziua de mâine, femeia mai mult ca sigur va prefera ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
la mine, nu judecam decât din punctul meu de vedere. Dar parcă niciodată nu mi-am dat, mai rău ca atunci, în petic. În fâșia de lumină care pătrundea de-afară prin ușa rămasă deschisă, am zărit o femeie căutând înfrigurată ceva. „Ce vrei? Ce cauți aici?” mi se adresă ea pe un ton înfricoșat și răstit. Am înțeles imediat ce căuta: un obiect cu care să se apere. Asta m-a azvârlit brusc în realitate. Nimerisem ca un nătărău într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
pot degrada amintirile. Am făcut și greșeala de a urca la etaj. M-au ispitit scara în spirală strânsă și o mică vanitate. Vroiam să-mi revăd numele pe placa de marmură a premianților de onoare. Am căutat cu privirea înfrigurată în locul știut. Pe peretele din fața scării. Dar n-am văzut nimic. Peretele era gol. Poate a fost mutată, mi-am zis. Pe urmă am aflat că placa a fost spartă cu ciocanul și aruncată la gunoi. De ce? Probabil, fiindcă numele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
de corbi. Viscolul a despuiat copacii din pădure, smulgând frunzele vajnicului stejar ce rezistaseră cât putuseră. Pierind de-acum culoarea ierburilor din pricina chiciurii, câmpiile și pădurea au încremenit, și, drept fundal, arcada munților a apărut în toată candoarea ei. Țăranii înfrigurați colindau cu capcanele lor pentru prins păsări și iepuri. Și longobarzii au inaugurat vânătorile de iarnă, eu însumi omorând cu sulița doi dami și un cerb. Faroald și Rotari se întreceau în vânătoarea cu șoimul sau își spuneau cuvinte încifrate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
și polițiștilor viața un calvar. Ce tâmpenie apelul ăsta la miez de noapte, chiar când trebuia să termine. Nu răspunde nimeni. Sună din nou, prelung. Noaptea e pustie, cețoasă, iar realitatea e o stradă nefiresc de moartă, punctată de arbori Înfrigurați, traversată de fantasme iuți și mute, o tăcere pe care Întunericul o face să fie nesfârșită. — Ce facem dacă nu deschide? Întreabă agentul simplu, Îngrijorat. Agentul principal nu răspunde. — Voi sunteți? mormăie În cele din urmă o voce slabă. — Dumneavoastră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
Începuse etapa „din ușă În ușă“ a campaniei electorale, Îl Însoțeau oriunde mergeau. Prezența lor Îi garanta o doză sigură de aplauze și scaune ocupate: nimic n-ar fi mai dezolant, Într-o eventuală Înregistrare TV, decât imaginea unei săli Înfrigurate de rândurile de scaune goale. Zero considera patetică găselnița tatălui său, mizerabilă și imorală. Deși, trebuia spus, pentru treizeci de zile șomerii aceia aveau de unde lua un salariu. Înconjură Lancia: agentul de escortă moțăia cu capul pe volan. Sala de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
s-a bucurat când l-a văzut apropiindu-se. Părea o arătare plutitoare pe ape, cum venea înalt și prudent, alunecând pe luciul înghețat al lacului. Călca ușurel, cu opincile strânse bine peste ciorapii de lână. Era obosit, flămând și înfrigurat de misiunea lui. Abia după ce a început să vorbească, Zogru ți-a dat seama cine este. Era Iscru, slab, emoționat și pregătit să plângă. Îi crescuse părul încât îi acoperea umerii, iar peste frunte, sub căciula de miel, era legat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
lumea nemișcată, ca în noaptea cea albă și încremenită de ger. Aproape de miezul nopții a apărut o sanie trasă de doi bărbați: Iscru, mai greoi acum și copleșit de viață, și Petru, unul dintre băieții lui Ioniță, Bubosu. Erau obosiți, înfrigurați și flămânzi. Plecaseră de cu seară cu trupul lui Vlad, descăpățânat și cu brațul drept ținându-se doar într-o pojghiță de os. Colindaseră din porunca lui Basarab pe la două mănăstiri, care nu vruseseră să primească trupul fostului domn. Acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
urechi. Apoi, fără veste, el se apleacă spre mine și mă sărută. Gura lui o deschide pe a mea și deja Îmi dă mînecile elastice de Albă ca Zăpada jos de pe umeri, și-mi desface sutienul. Degetele mele Îi caută Înfrigurate nasturii de la cămașă. Gura lui Îmi atinge sfîrcul și rămîn fără aer În clipa În care mă trage jos, pe covorul scăldat În soare. O, Doamne, ce repede se desfășoară totul ! Îmi rupe bikinii. MÎinile lui... degetele lui... gîfÎi Înnebunită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
și cristalină, am Întâlnit o cunoștință care se numea Battle. Era un profesor, un englez care străbătea străzile Înghețate Îmbrăcat doar Într‑un pardesiu vechi, subțire. Un om de vreo șaizeci de ani, solid, rumen, cărnos, cu o față lată, Înfrigurată, plină ca un ardei roșu, gras. Avea un păr des și lung și, uneori, Îmi amintea de quakerul de pe cutia de fulgi de ovăz. Pulsa de suficientă energie pentru a Încălzi doi oameni deodată. Numai umerii Înălțați Îți sugerau că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
printre traverse, pe șine, pe acoperișul gării, pe sub scaune și pe bănci, atârnând de ziduri și de ferestre - zeci de păsări moarte. Câteva păsări se mai zbat ușor. Grubi, cu o mătură, încearcă să le adune grămadă. Grubi mătură plictisit, înfrigurat, îmbrăcat într-o manta groasă și înfășurat cu un fular. E îmbătrânit și chinuit. Pe măsură ce mătură și se apropie de fotoliul-leagăn devine tot mai contrariat. În sfârșit, îl vede pe CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE și face ochii mari, pare că-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
bărbie, se strânge în fotoliu și continuă să doarmă. HAMALUL (Atingându-i umerii.): Hei... domnule... (Își repetă de câteva ori mișcarea.) N-ați plecat? CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE (Se trezește greu, chinuit, își freacă ochii, privește în jur, rămâne mai departe înfrigurat, ascuns sub pătură.): Ce e?... Ce?... (Își freacă mâinile, gâtul, cască.) Tu ești, Grubi? HAMALUL (Nemulțumit.): Eu. CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE (Frecându-și genunchii.): Brrr! Ce frig e la voi. HAMALUL: N-ați plecat încă? CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Eu? Nu... HAMALUL
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
autenticitate, purtau chiar costume de epocă împrumutate de la magazia de recuzită a studiourilor. O delegație a grupului de inițiativă s-a dus la Obănceanu și l-a adus pe sus la întrunire. Locuia la trei străzi depărtare și îi aștepta înfrigurat. L-au preluat și, pornind spre întrunire, au ocolit puțin pe alte străzi, ca să ajungă să treacă și pe Republicii. Pe tot drumul spre Casa de Cultură, grupuri de simpatizanți se formau spontan, urmându-l pe Afinoghiu, scandând diverse lozinci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
imn de slavă. Dădu să cădelnițeze, bălăngănindu-și mâinile. - Dom’le, te rog, aer... horcăia acela. Am aici, la piept, o cutiuță... O tabletă... Mor... Popa Băncilă îi prinse ultimile cuvinte. - Mori, satano, mori, că puterea crucii te-a biruit. Înfrigurat, începu să bată mătănii, psalmodiind tropare alandala, de slavă și bucurie a biruinței. Acela mai horcăi o vreme, apoi dădu ochii peste cap și se liniști. Chiar în clipa aceea controlorul deschise ușa compartimentului, cu un entuziasm pițigăiat: „Biletele la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]