4,199 matches
-
dacă nu ne-ai fi luat și pe noi, gândacii, în considerație): "Te-am avut îmbrăcat, ciumpalacule! He, he, he, îmbrăcat te-am avut, fraiere!". Portarul nu găsește nicio replică, iar asta îl scoate și mai mult din sărite. Îl înjură, făcând spume la gură, dar fochistul iese pe poartă râzând mai departe și se pierde imediat prin mulțimea de pe bulevard. Înciudat, Petrică intră în odăiță și iese rapid cu sticla de rom. O desface și trage un gât serios. Mă
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
se făcu instantaneu stacojiu în obraji, Petrică rămase mut. Își înșfăcă geanta și plecă fără să-i dea niciun răspuns colegului său. Bine, nici măcar nu-l salută la despărțire, ieșind ca o vijelie pe poartă. Când ajunse în bulevard, îl înjură cu glas tare de vâsc și de asivasilistică, de morți și de gâți pe bonomul Anton, pe care-l făcu pe deasupra dobitoc, bumbalău și... scroafă gușată. Astfel răcorit, traversă bulevardul spre Colțea, luând-o prin spatele bătrânului spital. Din când
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
cinci mii. Io n-am putut să mă abțiu și i-am și zis lu' una: Tanti, ai dă grijă, bre, că să coclește găleata!" "Ai fost cu bun-simț, să mor! Și tu, și io. Alții cre' că le și înjura. Mda... să nu fie la fel și acu'." "Nooo!", făcu sigur de sine omul-femeie-de-serviciu. Nici vorbă, mă, băiatule. Io cu ochii mei i-am văzut pă toți nașii care a venit să prog'amează nunțile. Sub cinci milioane n-a
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
măsuța aia." Femeia dădu din umeri: "Întrebam și eu, dom' doctor. La noi, la dermato, nu era așa. Mai bine întreb decât să greșesc, nu?" Absolut corect, dragă! Bravo!" Asistenta se reîntoarse în cealaltă încăpere dând ochii peste cap și înjurându-l pe mutește pe medic. După o jumătate de minut, se întoarce cu masa plină de tot felul de instrumente care lui nea Vasile i se părură niște obiecte de tortură foarte complexe și strălucitoare. Un ușor tremur îl cuprinse
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
important ascunziș al său și aprinse lumina-n odăița fără ferestre. Se duse glonț în colțul plin de cartoane și le dădu la o parte. Cele mai bine de 60 de kilograme de bronz erau la locul lor. Răsuflă ușurat, înjurându-l totuși apăsat pe Petrică. Stinse lumina. Închise ușa la loc și, pe lângă dispozitivul de siguranță anterior, adăugă și un lacăt elvețian din oțel, scrâșnind: "Poftim, Petrică, tată! Mai dășchide-l și p-ăsta, na! Fi-ți-ar pielea ta jurată
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
la perete cu pumnii goi, dar gândacii mei se și răspândiseră cu repeziciune în toate părțile. În câteva clipe se ascunseră, de parcă nici n-ar fi fost. Chiar în momentul în care baba de Fito plesnea zidurile după ultimii fugari, înjurând gros, ușa se deschise, iar în pragul ei apărură domnul profesor Cuzbășan și secretara-șefă Veronica. Profesoara arăta zdruncinată bine de tot. Coafura i se răvășise, iar meșa zbârlită ca o mâță stuchitoare o cam luase la vale spre stânga
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
mine pe pereți, jigodiile dracu'!" Profesorul clipi de câteva ori, trase aer în piept și o chestionă cu aceeași bonomie: "Ai văzut niște gândaci care scriau pe pereți texte obscene la adresa ta?" "Nu. Nu obscenități propriu-zis", explică sâcâită Săvuleasca. "Vă înjurau dă mamă?", întrebă, lansându-se într-o ipoteză și secretara. "Ce-ai, mă, ce-ți veni?", se încruntă baba spre funcționară. Abia atunci văzu că în spatele acesteia se ițiseră o mulțime de mutre avide de cunoaștere. Chestia asta avu darul
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
Ce mi-ai spus, măi, femeia lui Dumnezeu?" "De gândacii ăia..." "Tu te auzi ce vorbești? Gândaci care scriu obscenități pe pereți..." " Deloc nu ești atent!", se enervă ea. "Ți-am zis clar că nu scriau obscenități. Și nu mă înjurau cum a crezut tuta aia. Da' spuneau că-s o țoapă parvenită și m-au făcut și dobitoacă pe deasupra. Auzi tu la ei!" Gândacii au făcut chestia asta?", întrebă siderat bărbatul. "Da, gândacii!", spuse apăsat femeia. "Și cum scriau, dragă
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
Le părea foarte rău. Îi sugerară să rezolve problema aranjând cu asiguratorul. Vorbi și cu ăștia, iar aceștia îl trimiseră la poliție, ca să facă un proces-verbal constatator, în baza acestuia urmând să se ia măsurile necesare. Închise telefonul și-i înjură pe toți cu sârg. Peste două zile, pe la prânz, primi un telefon de la nevasta domnului ministru secretar de stat: "Alo? Săru'mîna!". "Bună, Relule! Auzi? Te-am sunat pentru treaba aia..." " Da...", făcu nedumerit domnul director. "Ai vorbit cu Sandu
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
dobitoc, mai leneș, mai jegos, mai cu păr pă limbă și mai nerecunoscător dăcât românii! Acuma, pă bune, dincolo dă micile afaceri, cine să zbate, moșule, pentru tot neamu' nostru? Ă? Cine? Noi, domnule, noi clasa politică pă care o înjură toată lumea. Cârâie toți, ca tâmpiții, că uite ce și-a făcut ăla, uite ce conturi are ălalt. Da' cine v-a băgat, bă, vitelor, în Europa? Acu' munciți ca cetățeni europeni pă peste tot, pă bani adevărați, nu pă lei-tramvai
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
portocaliu, în care se încropise toaleta din curte cea care deservea atât restaurantul propriu-zis, cât și terasa -, domnul director nici nu bănuia că tocmai amorsase bomba pe care i-o pregătisem. Telefonul suna în draci și Relu bâjbâi după el înjurând. Deschise cu ochii încă închiși, lipindu-și receptorul de ureche oftând. Iar atunci auzi: "Ești terminat! Ești mâncat, digerat și gata căcat, javră!", șuieră o voce pe care, deși abia se sculase din somn, o recunoscu ca fiind a domnului
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
mai pupau pere cu miezul roșu de care numai Serghei avea în fundul grădinii. Asistând așadar, la altercațiile lor, ale celor doi prieteni de nedespărțit, pentru care orice vorbă dură era un mod de a se tachina, că din iubire se înjurau dacă se înjurau la tot pasul, aveai senzația că la masă, în bar, nu se luau în gură doar doi oameni maturi, cu familie, cu copii, cu servici, etc, ci copiii de ieri, plini de orgolii; adică cei din anii
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
cu miezul roșu de care numai Serghei avea în fundul grădinii. Asistând așadar, la altercațiile lor, ale celor doi prieteni de nedespărțit, pentru care orice vorbă dură era un mod de a se tachina, că din iubire se înjurau dacă se înjurau la tot pasul, aveai senzația că la masă, în bar, nu se luau în gură doar doi oameni maturi, cu familie, cu copii, cu servici, etc, ci copiii de ieri, plini de orgolii; adică cei din anii ’5758 când la
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
te școlea căpităneasa?” „Vezi? Asta-i. De unde să știi tu, dacă eu nu ți-am spus? Dimineața, Ioane. Dimineața, când căpitanul era ofițer de serviciu pe reghiment. Atunci căpitanul nu avea nevoie de mine, că avea pe cine fugări și înjura. Pe sergentul de serviciu. Atâta-i trebuia sergentului, să nu se miște ca un titirez. Că l-o văzut pe dracul. Căpitanul nu avea copchii...” Măi Pâcule, așa-i că tu ai fi vrut să fii în locul lui Vasile Căpitanu
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1620_a_2945]
-
oamenii... După ce mi-o înjumătățit un butoi cu vin, ha ha ha! - a intervenit moș Dumitru vesel. Până am ajuns eu acasă, mai că era miezul nopții. Ei! Închipuiește-ți că la al doilea cântat al cocoșilor aud bătăi în poartă. Înjurând ca la ușa cortului, am ieșit afară... Și... cine crezi tu că era nebunul care bătea mai să-mi dărâme poarta și alta nu? Pâclișâtul ista de Dumitru. Asta n-ar fi fost mare lucru, dar când mă uit...în mijlocul
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1620_a_2945]
-
s-a petrecut ceva mai neașteptat chiar și decât schimbarea sensului gravitației. În marea sală a tribunalului s-a auzit o plesnitură sonoră de palmă peste obraz, Însoțită de-o voce pe care n-o mai auzise nimeni până atunci, Înjurând: — Fir-ai a naibii de muscă, mă mai bâzâi mult?! O secundă mai târziu, din Înaltul sălii de judecată a coborât tăcerea, ca un ciocan imens de aer, aducând adevărata pedeapsă pentru Gustav, omul-obiect. Deși acuzațiile În instanță au fost
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
din partea minorităților, sunt resimțite ca drepturi firești. O țară în care spiritul de finețe al lui Pascal a dat ortul popii în fața spiritului populist al lui Sartre. O țară în care cea mai bună rampă de lansare este să-i înjuri pe fasciști, indiferent ce anume înțelegi prin acest cuvînt: "Fascist e statul, fascist e polițistul, fascist paznicul de închisoare, fascist șeful de întreprindere, fascist profesorul care disprețuiește greva, fascist tatăl care nu demisionează de la autoritaea sa, fascist cel care denunță
Artizanii decăderii by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/9156_a_10481]
-
câmp larg de vedere spre ei. Tot ce i-am relatat lui Troska a fost verbal, eu oferindu-i ajutorul ca și coleg, care în treacăt fie vorba, când eram un ,,mare șef” al lui la Academia Forțelor Terestre, mă înjura când dădeam deșteptarea dimineața, bineînțeles că nu a scăpat necroit. După ani când Militaru a fost trecut în rezervă, m-am reîntâlnit cu Troska, însă de data aceasta era primul locțiitor al col. Ardeleanu șeful brigăzii antitero din București, când
CADENȚE PESTE TIMP by Col.(r) ing. Nicu ȘAPCĂ () [Corola-journal/Journalistic/91799_a_93204]
-
ei. Îmi amintesc că la o oprire pentru servitul mesei, când mai apucam, la restaurantul ,,Intim”, condus de N. Marian, coechipierul meu în linia de apărare a echipei de fotbal ,,Hușeana”, vreo cinci persoane mi-au oprit mașina cu piciorul înjurându-l pe lt.col. Grigoraș. L-a coborâre (era seară), au fost uimiți că am coborât, eu din dreptul șoferului și nu pe cine înjurau ei, chiar au zis ,,bă, ăsta e Șapcă”. Nu vreau să descriu plimbarea cu birja pe
CADENȚE PESTE TIMP by Col.(r) ing. Nicu ȘAPCĂ () [Corola-journal/Journalistic/91799_a_93204]
-
de apărare a echipei de fotbal ,,Hușeana”, vreo cinci persoane mi-au oprit mașina cu piciorul înjurându-l pe lt.col. Grigoraș. L-a coborâre (era seară), au fost uimiți că am coborât, eu din dreptul șoferului și nu pe cine înjurau ei, chiar au zis ,,bă, ăsta e Șapcă”. Nu vreau să descriu plimbarea cu birja pe care le-am făcut-o scoțând chiar pistolul. Fugeau care încotro prin parc ca șobolanii. Era necesar de un asemenea gest pentru că altfel situația
CADENȚE PESTE TIMP by Col.(r) ing. Nicu ȘAPCĂ () [Corola-journal/Journalistic/91799_a_93204]
-
a recăpătat încrederea în poliție, nu același lucru s-a întâmplat cu securitatea locală. După ce s-a mai detensionat situația cadrelor au fost lăsate libere cum arătau mai înainte, își puseseră banderolele pe mână dar în unele situații au fost înjurate ba chiar și bruscate. Lumea avea o adversitate față de securitate care monitoriza orice silabă pronunțată împotriva regimului Ceaușescu la rândurile organizate la ușa magazinelor alimentare în miezul nopții. Lumea nu înțelegea că sunt niște operatori de securitate ai statului de
CADENȚE PESTE TIMP by Col.(r) ing. Nicu ȘAPCĂ () [Corola-journal/Journalistic/91799_a_93204]
-
am ajuns la fața locului. Am ordonat deschiderea fișetului cu documentația necesară, chemând un inginer, dacă nu mă înșel îl chema Escu, de asemenea a fost chemat și șoferul întreprinderii iar domnul Loghin a plecat la Ploiești. Tot timpul îi înjura pe cei care-l huiduiseră, de aceea eu atrăgându-i atenția să vorbească frumos. L-am lăsat în biroul său și am plecat întralte zone fierbinți din oraș. Ulterior după plecarea mea la București s-au reluat cercetările asupra sa
CADENȚE PESTE TIMP by Col.(r) ing. Nicu ȘAPCĂ () [Corola-journal/Journalistic/91799_a_93204]
-
Vali și Bentuțele; își luaseră bilete deodată, ca să fie sigure că vor nimeri în același compartiment. Bentuțele erau surorile Bentu: Amalia și Tania, poreclite Somalia și Tanzania. Dacă le ziceai pe numele adevărate, făceau niște figuri de parcă le-ai fi înjurat. Somalia era longilină, Tanzania era neagră. De departe păreau gemene. Dădeau examen și ele, la Geografie. Piri se simțea ca Mamița, Mam' Mare și Tanti Mița într-una singură. Când s-a mai luminat de ziuă, că trenul pornea pe
Încercarea prozatorului by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/9225_a_10550]
-
manevrelor Spring Time Journey, un elicopter american a fost lovit accidental de o rachetă trasă de pe crucișătorul Challanger. Ceea ce nu era deloc În măsură să ridice moralul trupelor. Ofițerii de pe Caroline, și așa nervoși din alte motive, Începură să-l Înjure cu poftă pe comandantul de pe Challanger. Au văzut cu toții cum racheta a trasat cu eleganță o buclă circulară, ca Într-un looping perfect executat, lăsînd În urmă o dîră trandafirie de fum. După aceea, mulți dintre ei au preferat să
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
Am impresia că ne-am mai Întîlnit undeva și nu-mi amintesc unde. Intuiția Îmi spune Însă că pot avea Încredere În dumneata. — Domnule, ești atît de amabil cu mine și te porți atît de drăguț, Încît Îmi vine să Înjur sau să fac alt lucru necuviincios. Zău așa, nu știu ce să mai spun! N-ai ceva de băut? — O.K., am să-ți fac un ceai! exclamă maiorul ridicîndu-se de pe scaun. PÎnă atunci, vorbește-mi despre misiunea dumitale. — Este o misiune
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]