69,898 matches
-
nu sunt întotdeauna foarte agreabile. Civilizația aceasta are de toate; e de departe cea mai bogată, cea mai diversificată, cea mai liberă dar și cea mai conflictuală. Mă gândesc la întreaga istorie a Occidentului, nu neapărat la ziua de azi. Întâlnești în istoria Occidentului mai multe bune decât în alte părți și poate... și mai multe rele. “Se creează, chiar sub ochii noștri, un nou tip de civilizație” - În fine, trăgând linie, rămâne faptul că civilizația occidentală este marea civilizație a
LUCIAN BOIA: “Știți ce istorie tot încerc eu să propun? O istorie inteligentă...” by Filip-Lucian Iorga () [Corola-journal/Journalistic/13140_a_14465]
-
acord cu tinerii istorici de astăzi, care evită arhivele. Este o bună școală, indiferent ce ajungi să faci după aceea. - Fiindcă v-ați ocupat de mituri, mi-aș permite să vă întreb dacă vi s-a întâmplat vreodată să vă întâlniți cu “mitul Lucian Boia”. - Nu știu dacă există chiar un “mit Lucian Boia”. Există, poate, o mică legendă care, pe lângă alte aspecte ale ei, pornește și din faptul că public destul de des în străinătate. Unii își închipuie că eu nu
LUCIAN BOIA: “Știți ce istorie tot încerc eu să propun? O istorie inteligentă...” by Filip-Lucian Iorga () [Corola-journal/Journalistic/13140_a_14465]
-
există chiar un “mit Lucian Boia”. Există, poate, o mică legendă care, pe lângă alte aspecte ale ei, pornește și din faptul că public destul de des în străinătate. Unii își închipuie că eu nu prea trăiesc în România și, când mă întâlnesc pe stradă, mă întreabă, mirați: “Cum, ești în România ?!” De fapt, eu stau aproape tot timpul în România. Ce mă mai frapează este că oamenii îmi citesc cărțile și foarte mulți înțeleg altceva decât am vrut eu să spun. Dar
LUCIAN BOIA: “Știți ce istorie tot încerc eu să propun? O istorie inteligentă...” by Filip-Lucian Iorga () [Corola-journal/Journalistic/13140_a_14465]
-
România literară, solicitat ca să se dreagă busuiocul, apare cu... pseudonim. Partea cea mai interesantă este la urmă. Dl Pleșu nu știe azi mai multe decît ieri despre mișcarea transcendentală. Dar știe că, în 1990, la Londra, la B.B.C., l-a întîlnit, ca redactor, pe dl Stoian, chiar cel care făcuse instructajele pentru transcendentali și fusese conferențiarul mișcării, cu opt ani mai devreme. Cin’să fie? Cin’să fie? Și, mai ales, pe unde să mai fie transcendentalul domn Stoian? Dac-o
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/13179_a_14504]
-
Mai simt că anvergura teatrală și culturală a acestor spectacole nu ar fi născut o asemenea dimensiune dacă nu ar fi avut aceste distribuții, cu actori de talie, cu rigoare absolută în interpretare, cu o sensibilitate tot mai greu de întîlnit pe scenă. Ideile lui Mihai Măniuțiu au nevoie de actori performanți ca să-și împlinească expresiv valoarea. Luîndu-mă cu imaginile memoriei și cu discuția mondenă din mașină am ajuns la Tîrgoviște. Mi se pare din ce în ce mai aproape locul acesta... și la fel de cochet
Furioasele by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13196_a_14521]
-
și personalității eliadești de după ’89, este sigur contraproductivă în spațiul literaturii. Miza eseului este, după cum mărturisește autorul, de ordin metodologic. Ștefan Borbely nu mai crede în eficiența interpretărilor „clasicizate și de tip hermeneutic”, în eforturile de decriptare a tuturor simbolurilor întâlnite în texte. Aceste abordări sunt un paliativ care, în esență, aglomereză lectura producând dezordine și confuzie în sistemul labirintic al semnificațiilor. Cifrul cu care se poate pătrunde în universul fantastic eliadesc este furnizat de paradigma gnostică. Există chiar o tradiție
Dincolo de evidențe by Cristian Măgura () [Corola-journal/Journalistic/13210_a_14535]
-
femeile iubite, prietenii, tânăra învățătoare din Lugoj, Mia Pop, care scrisese cândva în dreptul numelui său, în fișa caracterială, cuvântul arzător „geniu”. Temele clasice ale romanelor lui Breban - relația stăpân-supus, persecutor-victimă, maestru-învățăcel, prietenia, cuplul, rupturile de personalitate, elogiul provinciei creatoare - le întâlnim și în Memorii, astfel cum ne și așteptam de la acest scriitor posedat de obsesiile lui literare, urmărit de personajele lui, de conflictele, de situațiile pe care le-a imaginat în romane. Am putea spune că, de fapt, altă viață decât
Credința în literatură by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/13189_a_14514]
-
provincial găzduit temporar în aceeași casă a unchiului Alexandru, unchiul lui Tin pentru că lui Strava îi este cumnat. Între mai toate personajele cărții sunt de altfel legături de rudenie. Deși locatari ai aceluiași imobil, cei doi aproape că nu se întâlnesc, casa unchiului Alexandru, care e demnitar, fiind de fapt o luxoasă reședință, cu parter, etaj, mansardă, cu încăperi numeroase și mai multe livinguri, cu intrări și ieșiri multiple, cu grădină, garaj și tot felul de acareturi. Este și multă lume
O carte restaurată by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/13214_a_14539]
-
că “prostioarele” sînt plasate cu intenția expresă de a șoca și, în consecință, par petice jegoase pe o haină mai mult sau mai puțin prezentabilă. În fine, nu putem neglija cantitatea, mai bine zis procentul de licențiozități. Una este să întîlnești o înjurătură grea la fiecare zece pagini, și alta - din două în două rînduri. Am certitudinea că, în al doilea caz, nu este vorba niciodată de o pornire irepresibilă, de un limbaj impus de subiect, ci de o substituire a
Unde se termină literatura? by Tudor Călin Zarojanu () [Corola-journal/Journalistic/13206_a_14531]
-
mouse-ului, sau ale unei piese echivalente, pentru a activa un cursor pe ecran”), devine în română a clica (prin normală adaptare la conjugarea I) sau (în registru familiar-glumeț) a clicăi (de conjugarea a IV-a); alături de aceste adaptări morfologice se întîlnesc însă de foarte multe ori perifrazele a face click și mai ales a da click: “poza o vei putea încărca după ce ai făcut click pe linkul din emailul de confirmare” (timisoara.net); „dă click pe imaginea de mai jos pentru
„A da click” by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13218_a_14543]
-
și care impun o recunoștință deosebită, mai există unul: de-a lungul timpului, la Romanisches Seminar din Heidelberg au venit, v-au vizitat o serie întreagă de scriitori, de cercetători din România. Mi-aduc aminte că, în 1987, m-am întîlnit acolo cu profesorul Crohmălniceanu. În 1990, m-am întîlnit cu Mircea Dinescu și, puțin mai înainte, trecuse pe acolo Ana Blandiana. Au mai fost mulți alții. - Cei numiți de dumneavoastră au venit de mai multe ori. Țin să subliniez aici
KLAUS HEITMANN: “Am început să învăț limba română din curiozitate...” by Victor Durnea () [Corola-journal/Journalistic/13219_a_14544]
-
de-a lungul timpului, la Romanisches Seminar din Heidelberg au venit, v-au vizitat o serie întreagă de scriitori, de cercetători din România. Mi-aduc aminte că, în 1987, m-am întîlnit acolo cu profesorul Crohmălniceanu. În 1990, m-am întîlnit cu Mircea Dinescu și, puțin mai înainte, trecuse pe acolo Ana Blandiana. Au mai fost mulți alții. - Cei numiți de dumneavoastră au venit de mai multe ori. Țin să subliniez aici un fapt esențial. Dacă Seminarului de romanistică din Heidelberg
KLAUS HEITMANN: “Am început să învăț limba română din curiozitate...” by Victor Durnea () [Corola-journal/Journalistic/13219_a_14544]
-
Mircea Mihăieș Prin anii ’70, în „Săptămâna” lui Eugen Barbu, ca și în „Luceafărul” protocronizat, putea fi întâlnită relativ frecvent semnătura unui critic, pe numele său Marian Popa. Ca universitar, publicase niște studii groase, iar folclorul îl descria drept un personaj de-un perfect cinism. Un coleg de generație, student la București, îmi povestea că trecând pe la avizierul
O partidă sado-maso cu Nenea Iancu by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/13230_a_14555]
-
cu Franța, de ce o iubesc, i-aș răspunde pe loc... fiindcă în ea se trăiește de două ori; ori dublu. *** Dody, vechiul, încă tânărul meu prieten efervescent, trăind și lucrând în Canada, vine periodic la Paris, unde ne-am și întâlnit ultima oară. Este un om pozitiv, un inginer excepțional, pasionat de cunoaștere, de cultură, în general. Nu poți să aduci vorba de ceva, - că imediat te pune la curent. Am zis eu o dată, probabil în glumă, că excesul, fie și
Filosoful cu blana portocalie by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/13240_a_14565]
-
tipică oamenilor de rând care, fiind leneși ori chiulangii, lipsiți de prea multă inteligență și imaginație, nu știu să foreze cunoașterea, să priceapă ce se întâmplă de fapt. Și le place să trăiască mai ales în trecut, unde totul se întâlnește de-a gata, explicat, clasificat, de alții, de la principiul lui Arhimede, să zicem, până la Miles romanus vârând paloșul în grec... Sau - nu citez, reproduc ideea. Anume că, în țările cu o cultură și civilizație mai mici, te simți întotdeauna mai
Filosoful cu blana portocalie by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/13240_a_14565]
-
bune cuvinte le are autoarea despre florilegiul din poeziile lui Blaga, sub titlul L’Etoile la plus triste, pe care-l datorăm Sandei Stolojan. Cum se poate conchide, „traiectoriile” Corneliei Ștefănescu sunt multiple, în aparență paralele, dar în fond convergente, întâlnindu-se într-un punct luminos, acela al istoriei literare de nivel superior, documentarea temeinică și multiformă fiind la îndemâna unui spirit critic, probând nu o dată sensibilitate și finețe. Cornelia Ștefănescu, Traiectorii, Editura “Jurnalul literar”, București, 2003, 190 pag. f.p.
Un istoric literar de vocație by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Journalistic/13238_a_14563]
-
Montmartre seamănă la gust cu livejul de mere din zona Horezului; * o clătita cât shaworma din Grozăvești costă 12 euro; * în ciuda antiamericanismului pronunțat, francezii merg la McDonald’s și au chiar un lanț de restaurante fast-food propriu, numit... Quick; * am întâlnit cele mai frumoase și mai haioase nume de restaurante (Au soleil Levant, Leș voyages de pharaon, La mule du pape), bistrouri (Comme par hasard, Le sans soucis, Au père tranquille), buticuri (Au rendez-vous des dames curieuses, En attendant leș barbares
Parisul by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13243_a_14568]
-
după ce redactorii își terminaseră treaba, crezînd că au încheiat și numărul. Cusăturile ascunse le știau numai ei. După 1989 l-am văzut pe domnul Pascu mari rar. Așa ne spuneam, respectînd eticheta: „domnu’ Pascu”, „domnu’...”. Cînd se întîmpla să ne întîlnim, comunicam la fel, cu o reciprocă simpatie laconică. Pe la mijlocul anilor ’90, a trecut de la machetarea „clasică”, pentru paginarea în zețărie, la organizarea computerizată a revistei. Se ocupa de website, de baza de date, de Fundația României literare, de administrație. La
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/13274_a_14599]
-
de afișele expozițiilor succesive organizate de Galeria Erker, Doamna Noto și-l amintește pe Ionesco că pe un domn bătrân timid, retras, fără pic de morgă “academică”. Mulți scriitori și artiști celebri au luat drumul St. Gallenului, pentru a se întâlni, în chiar inima lui, la Galeria Erker. Inspirându-se reciproc, au scos împreună superbe cărți Martin Heidegger și Eduardo Chillida, Joseph Brodsky și Antoni Tâpies, Emil Cioran și din nou Chillida, pentru a numi numai câțiva din cei mari. Ionesco
Infernul bine temperat al unui pictor naiv by Marina Debattista () [Corola-journal/Journalistic/13269_a_14594]
-
inima lui, la Galeria Erker. Inspirându-se reciproc, au scos împreună superbe cărți Martin Heidegger și Eduardo Chillida, Joseph Brodsky și Antoni Tâpies, Emil Cioran și din nou Chillida, pentru a numi numai câțiva din cei mari. Ionesco s-a întâlnit pe sine însuși în mai multe cărți scoase la Editură Erker; prima, Le Blanc et Noir, e un text ilustrat prin mai multe litografii monocromatice. Înainte de a descoperi culorile, Ionesco mânuia linia neagră viguroasa și expresiva, la care n-a
Infernul bine temperat al unui pictor naiv by Marina Debattista () [Corola-journal/Journalistic/13269_a_14594]
-
Șoșa, ai putea ajunge ușor în America. Acolo, evreul se mai descurcă. Eu mă pot întoarce, dar gândul ăsta mă-nfioară. Sam nu poate rămâne nici o seară acasă. Trebuie să se ducă întotdeauna undeva - de obicei la Café Royal, unde se întâlnește cu scriitorii pe care-i finanțează și cu actrițele care i-au fost cândva amante. E singurul loc unde el este cineva. E de râs, dar există un singur locșor în întreaga lume - un restaurant de clasa a treia - unde
Isaac Bashevis-Singer: Șoșa by Anton Celaru () [Corola-journal/Journalistic/13270_a_14595]
-
povestire în alta, pot fi citite ca proze distincte. Pictorul Radovici o cunoaște întâmplător pe Taina, iar aceasta se va îndrăgosti mai târziu chiar de fiul lui, Florin. Al, fratele Tainei, o iubește pe Ana și, în capitolul final, se întâlnesc cu toții la o mătușă din Craiova. Naratorul e și aici omniscient și prezent imediat cu explicațiile de rigoare, făcând uneori chiar salturi prea mari, punând în pagină acte puțin cam pripite, nemotivate îndeajuns, insuficient argumentate în devenirea lor. Și atunci
Prozator bun, caut ambiții! by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13295_a_14620]
-
sfântului este legat de Giotto, contemporan cu el, și care în trei cicluri de mari fresce a pictat viața lui, opere aflându-se la Assisi și la Florența. Rareori se întâmplă ca un artist de anvergura lui Giotto să se întâlnească și să descrie existența unui Om al Duhului sfânt pe măsură. Partidul ecologist, de oriunde din lume, dacă ia lucrurile în serios (și, dacă se poate... și în România), ar avea o temelie de sprijin fără de seamăn în lume. Un
Franciscanii by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/13305_a_14630]
-
azi și dintotdeauna. Este vorba, așadar, de Înșir’te mărgărite de Victor Eftimiu, în citirea și regia năstrușnice ale lui Alexandru Dabija, poftit din nou la Nottara. Teatrul unde a lucrat și pînă în ’89, cu mari actori, unde a întîlnit și mari regizori, ca Dan Micu, căruia i se dedică această montare, foarte tare pe gustul inteligentului, talentatului, vulnerabilului și neconvenționalului artist care a fost. Poate și de asta mi se pare că punerea în scenă strînge cumva energii, gînduri
Ce zic bobii? by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13309_a_14634]
-
vinovată este cartea “scumpă” și nu salariile din cale-afară de “ieftine”. Cum-necum, după buzunar, poftă și profil, cei mai mulți dintre vizitatori și-au cumpărat cîte ceva pentru sezonul de iarnă. Au văzut ce se mai întîmplă în lumea cărților, s-au întîlnit cu titlurile-vedetă, mereu noi de la un sezon literar la altul, au luat autografe, fie și pe un cartonaș de reclamă. Ceea ce la Bookarest este Lăptăria lui Enache și terasa Teatrului Național, la Gaudeamus lipsește. Sînt totuși trei locuri unde poți
Tîrguri și tîrguri.. by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Journalistic/13317_a_14642]