1,219 matches
-
aveau mulți nesmintită Încredere În caiețelul lui Titel, unde se zvonea că apăreau mai multe cruciulițe decât salturile făcute de unul sau de altul. În timpul zborului cu parașuta puteau fi slobozite Îndelungi și meșteșugite măscări, din pricina cărora izbucneau și se Întețeau bătăi crunte, pentru că nimeni nu putea lăsa nepedepsite ziceri precum: „Mă-sa lu’ Vieru se fute cu soldați, ta-su-n pușcărie o ia de la bărbați!”. Titel și Onel au făcut reguli ca să se ocolească Încăierările. Cine voia să Înjure
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
când culorile Încetaseră să se rotească așa amarnic pe obrajii reclamantului, milițianul Îndrăznise să-i aducă la cunoștință ce și cum se petrecuse cu o noapte În urmă. Pe când făcea o tură prin sat - vigilența sa Îl obliga să-și Întețească rondurile de noapte În perioada sărbătorilor, când era mai mare pericolul de a se produce furturi, scandaluri ori chiar bătăi -, auzise un soi de mormăituri și foșnete În pinul din fața Căminului. Aprinsese lanterna și, cu adâncă mirare, Îl recunoscuse pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
mult timp înainte de a fi devenit vasal al clanului Akechi - servea clanul Saito. După ce trăise ca ronin, Yusho devenise artist, citând căderea provinciei Gifu ca motiv al acestei alegeri. Toshimitsu, însă, renunțase la loialitatea față de clanul Saito. Discordia care se întețea între Toshimitsu și foștii lui stăpâni se manifesta chiar și în fața lui Nobunaga, iar disputele se desfășurau aproape ca și cum i-ar fi cerut să fie judecătorul lor. Acum, însă, toată lumea uitase poveștile care stârniseră atât de mult interesul societății în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
treisprezece mii de oameni pregătindu-și proviziile pe câmp era un spectacol nemaipomenit, era, în același timp, și unul vesel. Totodată, comandanții de unități care fuseseră convocați fură chemați din nou - de astă dată, în pădurea altarului lui Hachiman. Acolo, întețit de umbrele înserării și țârâielile greierilor, aerul răcoros se simțea dens aproape ca apa. Cu un moment în urmă, din capelă se auzise zgomotul palmelor plesnite în rugăciune. Se părea că Mitsuhide și generalii lui se rugaseră zeilor. Mitsuhide se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
alergă afară prin ușile pictate, în timp ce striga înapoi: Lăsați femeile să fugă. Nu e nimic rău dacă scapă. Numai să nu ne stea pe cap. Zgomotele ușilor și ale paravanelor lovite cu piciorul se auzeau de peste tot, iar urletele femeilor întețeau atmosfera tensionată de sub acoperișul de țigle care se zgâlțâia. Femeile alergau în dezordine, dintr-o cameră în alta, străbătând coridoarele și sărind peste balustrade. Trenele și mânecile lor cu volane fâlfâiau prin penumbră ca niște flăcări albe, roșii și violete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
mulți dintre subordonații lui Ii își găsiră moartea. Ikeda Shonyu se gândise de mai mult timp la planul de luptă. Văzu că trupele comandate de fiii lui se angajaseră în lupta corp la corp cu Garda Roșie, iar bătălia se întețea treptat. Acum e momentul! răcni el spre cei din spate. Un batalion de vreo două sute de oameni, care erau gata să învingă sau să moară, își pregătiseră dinainte lăncile și așteptau comanda. De cum li se dădu ordinul de înaintare, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
de gânduri... În chilioară m-am băgat în așternut, cu gând să adorm, dar... multă vreme somnul n-a vrut să se apropie de mine. Am ieșit afară și m-am așezat pe băncuța de la portiță. Luna urca deasupra pădurii, întețindu-și lumina văzând cu ochii. Încet-încet, privirea mi-a alunecat către chilia bătrânului. La început am crezut că mi se năzare, dar... rezemată de perete, cu fruntea ridicată spre astrul nopții și, mâinile împreunate a rugă, ședea nemișcată... fata! Părea
CE NU ŞTIM DESPRE IAŞI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/550_a_727]
-
-le ca rândunelele pe sârmă, să le iau la întrebări: „D-apoi bine, neastâmpăratelor! Ce vreți voi? De ce vă învălmășiți și nu stați la rând, așa cum se cuvine unor făpuri cuminți?” Așteptam un răspuns, da’ de unde? Năvala pare că se întețește. Dar, din tot noianul de gânduri, unul este mai îndrăzneț și mai insistent. Îl las să vină în față și aștept cu răbdare să-mi spună care-i baiul...După ce își drege glasul, ipochimenul începe să vorbească: „Da’ bine, omule
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI Vol. II by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/547_a_741]
-
pe șantier, aerul era încărcat de neînțelegere. — Ce se întâmplă? Eu torn cimentul cât de repede pot! zbieră șoferul, interpretând eronat semnalele disperate emise de șeful de echipă. Apoi trase și mai tare de mâner, iar șuvoiul de ciment se înteți. în clipa următoare deveni conștient că făcuse cine știe ce greșeală. Șeful de echipă trăgea de ușa cabinei lui și protesta de mama focului. Oprește-te, pentru numele lui Dumnezeu! Oprește-te! strigă el. E o femeie acolo, în puț! — O ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
trebuie avocat? Dacă aș fi avut aici, la secție, un avocat care să-l sfătuiască ce să facă, aș fi scos adevărul de la Wilt cu o grămadă de ore în urmă. Când se lăsă noaptea peste Eel Stretch, vântul se înteți, ajungând până la șaizeci-șaptezeci de kilometri pe oră. Ploaia răpăia pe acoperișul cabinei, iar valurile se loveau de carena și de cabina ambarcațiunii, înclinând-o la tribord și înfundând-o și mai tare în noroi. înăuntrul cabinei aerul era îmbâcsit de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
în aer. Prezervativele plutiră câteva clipe, luate de vântul slab, după care începură să coboare înspre apă. Gaskell le trase înapoi de sfoară și mai încercă o dată. Balonașele plutiră iar încet în jos, spre apă. — O să aștept până se mai întețește vântul, zise el, după care legă funia de balustradă, unde balonașele atârnate săltară alene în sus și-n jos. Bărbatul coborî în cabină și se întinse pe pat. — Și ce-ai de gând să faci acum? îl întrebă Sally. — Să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
Instantaneul, disponibilitățile, fantezia realului? Fundătura realului! Energie dospită, sucită, otrăvită, care nu izbutea să explodeze, sufocată înainte de pragul cinetic. Așa crezuse, cândva, și Marcu Vancea? Că nu se va întâmpla nimic, oricât de mari ar fi primejdiile, oricât s-ar înteți mizeria și ura și spaimele. Minciuna obeză, nerușinată, nesătulă, domnind, suverană. Înfometați și spioni și santinele, cenușiul apatiei fără speranță? In această somnolență disperată, se poate întâmpla orice oricui, așa spunea cândva Irina. Nimeni nu scapă de lenta otrăvire și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
aceeași unică voce vibrantă, aromată, celeste cello. Atmosfera mai curând dospea, lâncezea. Poate că gazda ar fi preferat o comunicare implicită, fără atâtea cuvinte, complicitățile unei familiarități caste și domestice. Oboseală, plictis... te întrebi asupra rostului atâtor artificii. Dar Tolea întețea moara de vorbe, doar-doar va obține interjecția-surpriză, un nou impuls. „Da, da, înțeleg“, încuviința, fără convingere, placidă. Plăcinta! gândi isterizat agresorul recepționer, agasat de vocea plăcută, de violoncel, care nu era decât ritmica expirație a plăcintei din fața sa. „Da, da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
acolo, până și Țârțâc, care mai dormea noaptea afară, acum nu se vede. Dinspre drum se-aud chiote, mugete - venea băiatul cu oamenii. Până la opt au alergat, care cu ce-avea, să verse găleți cu apă, care parcă mai rău întețeau focul. Atunci, nu mai știu care dintre oameni a urlat să ne depărtăm toți și din drum am văzut cum șandramaua s-a destrămat ca un castel din cărți de joc în toate punctele cardinale, a rămas o grămadă fumegândă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
să se piardă într-un somn nesimțitor, vegetal, vorba Anei B. Stau numai de jumătate de oră în sala de așteptare la medicul meu de familie, cu fața în pâlpâirea unei lumânări care probabil îmi dă o culoare nesănătoasă. Vântul întețit odată cu lăsarea serii face să fileze picătura albă de lumină, semn că geamurile nu se închid etanș. De când am venit, n-a ieșit nimeni din cabinet, totuși femeia dinaintea mea, o bătrână care dormea ghemuită cu capul îmbrobodit în poale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
și unul lateral. Se balansează, legănându-și brațele dintr-o parte într-alta. Zgomotul aplauzelor îi spune că au sosit liderii și membrii lor de cabinet. Ajutoarele din culise îi zoresc pe artiști să meargă în spatele cortinei. Bătaia tobelor se întețește de la o clipă la alta. Chipurile actorilor sunt machiate abundent cu pudră, ca o mască. Ochii și sprâncenele sunt desenate ca niște gâște în zbor. Privindu-se în oglindă, fata își aduce aminte de viața la Shanghai. Se gândește la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
stângă a scenei în partea dreaptă, demonstrându-și talentul de a „călca apa”. Face un liang-xiang - rămâne într-o poză - și apoi deschide gura ca să cînte celebra arie. Chipul lui Mao pare solemn, dar pe dinăuntru vântul minții sale se întețește și bate în trunchiurile nervilor - glasul fetei e precum o săgeată puternică, țintind drept spre starea sa de spirit. Lumea lui se răstoarnă. Algele cresc în cer și norii încep să înoate în ocean. Aș merge cu tine pe Cele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
înaintea lui înflorind în mii de petale, fècând interiorul mètèsos sè-l cuprindè într-un ritm ondulatoriu și magic, Matei pètrunzând tot mai adânc în țèrile insondabile și intime ale femeii, exercitându-și puterea dominantè a trupului tânèr, arzètor și dornic, întețind ritmul, atent la rèsuflèrile ei fierbinți din ureche, simțindu-i brațele, înlènțuindu-l, accelerând fèrè grabè, pânè când, luându-și zborul din carne și atingând un fel de absolut imponderal al simțurilor, camera mateianè s-a aprins în strèlucirea unei explozii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]
-
scaunele Înalte de la bar. Așa arăta și ea cândva, dar În rest, ce diferență! Și de mult nu mai are nici un chef să explice nimănui ceea ce, de atâtea zeci de ani, se străduiește să uite. Lumina galbenă, roșie, care se Întețește deasupra Rinului plumburiu, până atinge dealurile roșii, până atinge cerul roșu-prăfos, În timp ce ea aleargă pe bicicletă, aleargă, cine a spus că pe Bergstrassse, acolo, a căzut bomba? Gâtul Îi e Înfundat cu praful cenușiu, gustul de ars, de funingine, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
ca o ninsoare orizontală prin amintirea unei dimineți de iarnă. Și, ca în clipa unei magii, pe toate ușile deodată, apărură darurile prințului, stivuite în tăvi mari din argint aurit și purtate de slugi îmbrăcate în mătase purpurie. Focul se înteți însuflețit de noile buturugi aruncate în el, dar și de muzica lăutarilor hotărâți să stârnească invidia muzicanților nemți care nu puteau cânta după ureche, așa cum o făceau ei de-o viață, ci doar cu ochii holbați pe șirul de note
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
că primise doar un sms în care îi era anunțată nașterea, deci se putea să nu fi știut nici el. Ultima dintre cele două variante părea a fi o explicație mai logică, dar senzația de fluturare din pieptul Juliei se întețise și se transformase într-o serie de lovituri de ciocan, a căror semnificație ținea de instinct - un instinct legat de ceva de care mintea, rațiunea Juliei voia să se descotorosească, dar pe care subconștientul îl tot împingea înainte făcând-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
pe când mai mânca, și nu se iviseră încă primele stele când adormise, apărat de vânt de un tufiș și încălzit de spuza focului. îl trezi râsul hienelor ce se adunau, atrase de antilopa moartă, dar dădeau târcoale și șacalii, așa că înteți focul, care îi alungă până la marginea umbrelor, și rămase apoi cu fața spre cer, ascultând vântul, și gândindu-se la faptul că în ziua aceea ucisese un om, prima ființă umană pe care o omora în viața lui, ceea ce însemna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
dea apă suficientă pentru cinci cămile, așa de aceea era un punct obligatoriu pentru caravanele care veneau din sud și se îndreptau spre marea oază El-Akab. Văzu trei tabere așezate de-a lungul albiei, care, la mijirea zorilor, începură să întețească focurile și să adune animalele ce pășteau pe povârnișuri, pregătindu-se să-și continue drumul. Observă cu atenție, fără să se lase văzut, până ajunse să fie absolut sigur că printre călători nu erau soldați, și abia atunci se hotărî
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
o dată încheiase cu succes nebuneasca odisee de a coborî până la El-Akab și de a se întoarce cu viață. Lăudat fie Domnul! Gacel coborî ultimul, privi zidurile dărăpănate ale bazarului, ce amenințau să-i cadă în cap de cum s-ar fi întețit vântul, și se apropie nedumerit de șofer. — Asta-i capitala? vru să știe. — Oh, nu! veni răspunsul, amuzat. Până aici ajungem noi. Dacă am avea pretenția să intrăm cu hărăbaia asta pe șoseaua națională, ne-ar băga la balamuc. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
viața în timp ce lumea o făcea pă treabă, da, toată lumea ieșise pe străzi să-l răstoarne pe Ceaușescu. S-a umflat tărâța în lume, în popor, da, trebuia neapărat să se ducă și el acolo. Se întunecase de mult și se întețiseră împușcăturile și bubuiturile salvelor de tun sau bombelor sau ce or fi fost când a ajuns în Piața Universității, și multă lume și trupe masate, mașini de pompieri și scutieri, și tancuri, și camioane cu soldați venind neîncetat dinspre sud
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]