969 matches
-
pe an, iar pentru alte mai mici, precum: oi, mascuri (porci n.ns. D.V.) ș.a. 1,5 lei în două câștiuri; pășunea păsărilor domestice a<le> coloniștilor va rămâne nesupusă la nici o dare. 16. Atât colonia lucrătoare, cât și personalul întrebuințat la fabrică nu va fi în nici un chip supusă iurisdicției monastirii, ci va sta sub o dregătorie rânduită înadins de înaltul guvern. 17. Spre ferirea de orice abuzuri și dosiri, nu să va putea așăza în hotărâtă apropiere a băii
[Corola-publishinghouse/Science/1576_a_2874]
-
sau 1.923.928 lei de ai noștri; din care, după scăderea cheltuielilor pentru proprietarii acțiilor, rămase o dividendă de 3,5 proțente a capitalului slobozit și aceste pentru un an întreg. După care, statul plăti îndărăpt antreprenorilor depunerea capitalului întrebuințat, luând în conta sa drumul de fer. c) Drumul de fer care împreuna Berlinul de asemenea cu o politie însămnată de negoț, Frankfurtul de pe Oder și cu alte politii a mai multor provincii, în terene favorabile și în o lungime
[Corola-publishinghouse/Science/1576_a_2874]
-
practica sa sunt marcate de lipsa experienței. Trei principii ale propagandeitc " Trei principii ale propagandei" Care sunt principiile fundamentale care trebuie să ghideze lupta purtată cu armele propagandei pentru câștigarea conștiințelor oamenilor? Trei probleme, trecute cu vederea de teorie și întrebuințate greșit în practică în mod frecvent, necesită clarificări. În primul rând, relația dintre conținutul propagandei și eficiența sa; în al doilea rând, relația dintre propagandă și experiențele de viață și interesele celor cărora le este adresată prima; în al treilea
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
sociale și politice adecvate. Lucrarea lui Malthus are o dublă semnificație. Cercetarea lui s-a dovedit la fel de empirică ca orice altă cercetare științifică de dinaintea perioadei lui Galton, iar 40 de ani mai târziu o expresie din Eseu asupra legii populației întrebuințată de Malthus pentru a descrie tulburările sociale - „lupta pentru existență” - i-a oferit lui Darwin (1859) explicația necesară teoriei selecției naturale pe care încerca să o elaboreze. Acest argument specific a facilitat organizarea eforturilor lui Darwin, iar Originea speciilor a
[Corola-publishinghouse/Science/2062_a_3387]
-
soluții neobișnuite în rezolvarea unor probleme (Maltzmann, Brooks, Bogartz și Summers, 1958) și a impactului validării externe asupra creativității rezultatelor elevilor (Amabile, 1979, 1983; Amabile, Hennessey și Grossman, 1986). Diferența majoră dintre cele două abordări constă în designul de cercetare întrebuințat. În timp ce psihometriștii folosesc designul corelațional și cauzal-comparativ, adepții investigației experimentale utilizează designul experimental și cvasiexperimental. De aceea, paralela celor două abordări vizează inconvenientele designurilor nonexperimentale și costurile suplimentare financiare și logistice impuse de utilizarea designurilor experimentale. O altă diferență semnificativă
[Corola-publishinghouse/Science/2062_a_3387]
-
jertfi spre mântuirea neamului omenesc. Așezarea Cinstitelor daruri pe Sfânta Masă cuprinde În sine, rând pe rând, ,,semnificația răstignirii Mântuitorului pe cruce, coborârea Sa de pe dânsa și depunerea În mormânt de către sfintele femei, Împreună cu Iosif și cu Nicodim. Obiectele Întrebuințate aici capătă un Înțeles mistic aparte, astfel, procovățul de deasupra discului Închipuie năframa cu care a fost Înfășurat capul lui Iisus În mormânt, iar cel de deasupra potirului amintește de giulgiul care a Învelit corpul Său, În timp ce ,,aerul”, ce se
Din suflet de creștin. Ediția a V-a by Marius Daniel Dobrin () [Corola-publishinghouse/Science/91775_a_92298]
-
ales, substantivele trec în clasa substantivelor concrete, odată cu producerea unor modificări în sfera lor semantic-lexicală; pluralul prostii caracterizează substantivul concret prostie cu sensul de ‘fleacuri’ sau de ‘fapte nechibzuite’: „Am făcut mai multe prostii în viața asta...”. Substantivul abstract prostie, întrebuințat numai la singular, absolutizează noțional o trăsătură intelectuală de sens negativ, ‘lipsă de inteligență’: „Viclean te bucuri de-ale noastre-ntreceri,/Privind în urmă prostia imobilă.” (M. Eminescu, IV, p. 333) Substantive continue și substantive discontinuetc "Substantive continue [i substantive
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
struguri etc., dar pot fi actualizate în interiorul opoziției singular-plural: Observații: Când substantivele nu se realizează ca plural în opoziție cu singularul, niște nu mai este morfem de număr, corespunzând formelor de singular o sau un, ci este un adjectiv nehotărât, întrebuințat frecvent în sintagme cu substantive singularia și pluralia tantum deopotrivă: niște zahăr, icre etc. EXPRIMAREA OPOZIȚIEI DE NUMĂRTC "EXPRIMAREA OPOZI}IEI DE NUM|R" Opoziția de număr din plan semantic este marcată în planul expresiei direct prin opoziție dezinențială, variabilă
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
-ule este condiționată mai ales de structura fonetică și morfematică a substantivului; primesc această dezinență: • substantivele terminate în diftong: eroule, leule, zeule, pigmeule, zmeule, puiule etc.; • substantive provenite din adjective: nemernicule, idiotule, prostule, urâtule, mofturosule, răule etc.; • substantive denumind animale, întrebuințate peiorativ pentru ființe umane: animalule, măgarule, dobitocule etc.; • substantivele omule, domnule, bunicule, moșule, unchiule etc. • substantive etnonime: albanezule, danezule, italianule, turcule etc. Face excepție substantivul român care prezintă ambele forme: române/românule; • substantive formate prin derivare, care evită prin dezinența
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
câlții când nu-i perii, / Tu în cap nu ai grăunțe, numai pleavă și puzderii.” (M. Eminescu, I, 83) DATIVUL ETICTC "DATIVUL ETIC" În limbajul popular, forma neaccentuată de dativ a pronumelui de persoana I și a II-a, singular, întrebuințate separat sau împreună, exprimă în mod frecvent participarea afectivă a locutorului sau atragerea afectivă a interlocutorului la desfășurarea conținutului semantic al textului; în aceste contexte, pronumele nu realizează funcții sintactice, ci dezvoltă doar valori stilistice: „Dară Greuceanu, sărind repede, unde
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
formele paralele ale pronumelui de politețe deosebirile au și natură stilistică; dumneata intervine cel mai frecvent în stilul conversației familiare, domnia-voastră, domnia ta, domnia sa caracterizează stilul solemn. Gradul maxim de reverență caracterizează pronumele Măria Ta, Majestatea Ta, Excelența Sa, Înălțimea voastră etc., întrebuințate toate în stilul solemn. În limbajul familiar, se mai cuprind, între pronumele personale, forme de politețe regionale: mata, dumneatale etc. Sub aspect morfologic, trăsătura distinctivă a acestor pronume este dată de structura lor și de modul de desfășurare a unor
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
În consecință, indiferent de persoana semantic-lexicală a pronumelui-subiect, verbul-predicat se situează totdeauna la persoana a III-a: Ai mei/ai tăi/ai săi au plecat. Cele două variante semantice determină constituirea a două subclase pronominale: • pronume posesive (propriu-zise) • pronume posesive întrebuințate adjectival Aceste două subclase se caracterizează printr-o serie de trăsături distinctive la nivel morfologic și sintactic. Sub aspect morfologic, în legătură cu modalitatea specifică de realizare a raportului semantic de posesiune, pronumele posesiv cunoaște două variante structurale: • termeni simpli, omonimi cu
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
sintactic. Sub aspect morfologic, în legătură cu modalitatea specifică de realizare a raportului semantic de posesiune, pronumele posesiv cunoaște două variante structurale: • termeni simpli, omonimi cu genitivul pronumelui personal și reflexiv, formă accentuată: meu, tău, său9; acest tip structural este specific pronumelor întrebuințate adjectival; • termeni compuși, alcătuiți din articolul posesiv al, a etc. și termenul simplu: meu, tău etc., al meu, ai mei etc. MORFOLOGIA PRONUMELUI POSESIVTC "MORFOLOGIA PRONUMELUI POSESIV" Pronumele posesiv variază în cursul flexiunii în funcție de persoană, gen, număr și caz. Persoanatc
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
complement de agent), Drepturile alor mei au fost încălcate în mai multe rânduri. (atribut), I-am văzut pe ai tăi la gară. (complement direct) ș.a.m.d. Pronumele adjectivale se întrebuințează în text singure sau precedate de articolul posesiv. Sunt întrebuințate singure când urmează imediat unui substantiv determinat prin articol definit enclitic: „Mâni tomnatice întinde noaptea mea spre tine.” (L. Blaga, p. 47) Sunt precedate de articol posesiv, în anumite condiții morfologice și sintactice: • dacă substantivul regent rămâne nedeterminat prin articol-morfem
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
cazuale. Omonimiile nominativ-acuzativ și genitiv-dativ se anulează ca și în flexiunea substantivului: N./Ac.: aceștia/pe aceștia G./D.: contra acestora/datorită acestora casa acestora/dau (favorabil) acestora a, al, ai, ale acestora/acestora SINTAXA PRONUMELUI DEMONSTRATIVTC "SINTAXA PRONUMELUI DEMONSTRATIV" Întrebuințate indicial sau anaforic, pronumele demonstrative intră în toate tipurile de relații sintactice. În desfășurarea relației de interdependență realizează funcția de subiect: „O, nu-i umbra ei aceea - este îngeru-i de pază.” (M. Eminescu, I, p. 51) sau participă, în complementaritate
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
CUANTIFICARE" Adjectivul pronominal de cuantificare determină substantivul care denumește „obiectul” supus cuantificării. Întrebuințarea adjectivală a pronumelui de cuantificare este mai frecventă decât întrebuințarea pronominală. Numai pronumele de cuantificare distributivă domină prin frecvență întrebuințarea adjectivală. Unele pronume se caracterizează prin forme întrebuințate exclusiv (sau numai în mod curent) adjectival: singularul pronumelui câțiva: Voi lipsi câtva timp/câtăva vreme., singularul feminin al pronumelui toți: A venit toată lumea., singularul pronumelui atâția: atâta timp. Observații: Adjectivul pronominal toată este omonim cu adjectivul calificativ toată, adjectiv
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Ibidem, p. 48) MORFOLOGIA ADJECTIVULUI INTEROGATIVTC "MORFOLOGIA ADJECTIVULUI INTEROGATIV" Adjectivele interogative își schimbă forma în funcție de genul și numărul substantivului pe care-l determină, la fel ca pronumele corespunzătoare: câți ani?/câte zile? Spre deosebire de pronume, în general, neîntrebuințat la singular sau întrebuințat foarte rar, totdeauna anaforic: Câtă vrei?, adjectivul câți se caracterizează prin opoziția de număr completă: Cât timp a trecut?, Câtă vreme?, Câți studenți și câte studente sunt? În desfășurarea opozițiilor cazuale, genitiv-dativul este posibil, dar nu se întrebuințează în mod
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
trei (ca și aceștia, de exemplu), în trei nurori, stratul semantic obiectiv este exprimat de substantivul nurori; adjectivul pronominal rămâne să exprime numai sensul abstract (cantitativ - trei, de apropiere - aceste: trei nurori, aceste nurori). Planul semantic al termenului (pronume) trei, întrebuințat adjectival nu reprezintă interpretarea lingvistică a unor trăsături intrinseci obiectului, ca în cazul adjectivului calificativ: frunză verde (verde face parte din frunză), ci interpretarea unei trăsături extrinseci, numărul „obiectelor” este o caracteristică situațională: trei frunze (frunză se ia în trei
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
pe cineva), indirectă: a-și da seama (de ceva) sau intranzitive: a da seamă („Ai să dai sama, doamnă!” - C.Negruzzi). Cu rare excepții, locuțiunile verbale au caracter personal. Puținele locuțiuni impersonale se constituie pe baza unor verbe pronominale sau întrebuințate pronominal: a se miji de ziuă, a se lăsa seara etc. În impunerea caracterului subiectiv sau obiectiv al locuțiunii, condiționările sunt cu mult mai complexe, mai profunde și mai greu raportabile la verb sau la celelalte componente. Cele mai frecvente
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
a-i face vânt, a-și face iluzii/a-i face iluzii, a-și lua ziua bună/a-i da ziua bună etc. Nu lipsesc, bineînțeles, excepțiile. Astfel, locuțiunea a-și bate joc, deși e constituită pe baza unui verb întrebuințat pronominal, este obiectivă: Și-a bătut joc de noi toți. Locuțiunile a-și aduce aminte și a-i aduce aminte (ca și verbele sinonime) sunt amândouă obiective, deși pronumele care însoțește verbul e în fiecare din ele altul. Toate categoriile
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
verbale antonime a-i părea bine, a-i părea rău, care nu admit relația cu un nominativ, dar care implică orientarea spre protagoniștii actului lingvistic: îmi pare bine/rău, îți pare bine/rău etc. • verbe pronominale (cu pronume în dativ) întrebuințate impersonal: a (nu)-i arde, a (nu)-i păsa etc. • alte expresii, cu conținut modal: e nevoie, e păcat etc. - impersonale relative; sunt impersonale într-un singur sens: nu realizează opoziția specifică persoanei gramaticale; în celălalt sens, al relației cu
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
necesar să studiezi limbile clasice. (expresie verbală impersonală) + subiect propozițional E necesar studiul limbilor clasice. (predicat analitic + subiect simplu) Sintagma își păstrează natura de expresie verbală impersonală, dacă subiectul se realizează prin infinitiv: E necesar a studia limbile clasice. • verbe întrebuințate impersonal: nu importă + (că), (nu) merge + să, (nu) face + să, rămâne + să, urmează + să, (nu) merită + să; se construiesc cu subiecte realizate propozițional: Nu importă că ai muncit cinstit. Rămâne să vedem urmările. Nu merita să te sacrifici pentru asemenea
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
cu idealuri.” (M. Eminescu) • expresii impersonale denumind stări umane: a-i fi dor, a-i fi teamă, a-i fi frică; obiectul-complement indirect reprezintă cauza (originea) acestor stări: Mi-e dor de Veneția. , Mi-e teamă de întuneric. etc. • verbe întrebuințate impersonal, exprimând stări, atitudini; termenul prin care se realizează complementul indirect orientează semantica verbului regent: a (nu)-i păsa, a (nu)-i arde etc.: „De astăzi nu-mi mai pasă / Că cea mai dulce-ntre femei / Mă lasă.” (M. Eminescu
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
toate, într-un raport sintactic (mai ales de subordonare) cu un alt verb, la un timp trecut. Caracterul de timp relativ are mai mult o determinare sintactică, decât morfologică: „Când vedea drumeț... întindea dreapta și se milogea tânguios...” (I.L. Caragiale) Întrebuințat ca timp absolut, imperfectul poate prezenta acțiunea: • fie, din perspectiva opoziției aspectuale durativ-momentan, ca durativă: „Vai! tot mai gândești la anii când visam în academii.” (M. Eminescu) • fie, din perspectiva opoziției iterativ-noniterativ, ca iterativă: „Și peste arbori răsfirați / Răsare blânda
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Planul semantic al regentului face posibilă realizarea funcției sintactice guvernate prin oricare din variantele morfologice: infinitiv, supin, conjunctiv sau orientează selecția: • subiect; în relație cu expresii impersonale: e bine, e greu, e necesar, e ușor etc. sau cu unele verbe întrebuințate impersonal: a nu-i arde, a rămâne, a urma etc. E ușor de citit/(a citi)/să citești. Nu-i arde de învățat/(să citească). Urmează de rezolvat/a se rezolva/să se rezolve problema traducerii. Verbele impersonale admit, de
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]