786 matches
-
aceea este mai mare sau mai mică, din ce se deosebesc mai multe sau mai puține note în concepturi și apoi acolo este cea mai mare lămurire unde se anumesc toate și numai singure notele a vreunui obiect. Chiaritatea și întunecimea concepturilor se obicinuiește a se numi analitică sau sintetică, după cum se câștigă aceasta sau prin analiză sau prin sinteză. Analysis este acea lucrare a minții prin care se desface conceptul în notele sale; iară syntesis prin care se împreună laolaltă
Opere 15 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295593_a_296922]
-
sentiment. Îi atinse pieptul și umerii cu mâna dreaptă, explorând desenele cicatricelor de pe piele, puncte de prindere pe care le concepuseră accidentele sale special pentru actul acela sexual. O voce strigă. Cu țigara în mână, unul dintre îngrijitori stătea în întunecimea udă, făcându-mi semn ca un comandant de zbor al unui portavion. Am introdus monedele în fantele cuvenite și-am închis geamul. Apa începu să lovească mașina, încețoșând geamurile și închizându-ne în interiorul ei, luminat doar de cadranele tabloului de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
lui Catherine fură înghițite de vâjâitul angrenajului de spălat. Cadrul metalic de susținere se retrase în poziția de start. Mașinăria se închise singură. Rolele atârnau flasce în fața sticlei curate a parbrizului. Ultimele șiroaie de apă cu detergent se scurgeau prin întunecimea gurilor de drenaj. Aspirând aerul printre buzele cicatrizate, Vaughan se lăsă epuizat pe spate, uitându-se la Catherine cu ochi confuzi. O privi cum își trage în lături coapsa stângă prinsă de crampe, o mișcare pe care-mi aminteam s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
o singură mișcare m-aș putea arde de suprafața aceea luminoasă, mi-am pus mâinile în creștetul capului pentru a ține la locul lui țesutul moale al creierului. Cât ai clipi, lumina se stinse. Mașina lui Vaughan se scufundă în întunecimea de sub pod. Totul redevenise cenușiu și mohorât. Aerul și lumina se epuizaseră. Am pășit în stradă, îndepărtându-mă de mașină, conștient de brațul nesigur al lui Vaughan întinzându-se după mine. Am mers de-a lungul palisadei spre intrarea năpădită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
frapant, cu spiritul Dada ce va irumpe nu peste multă vreme: „Departe, bestia însîngerată sătulă de alergare s-a oprit pervertită de pofta subită de a-și mînca fesele. Și rătăcitul din alte lumi, în loc să liniștească delirul, ar căuta prin întunecimile sufletelor noastre ușa care să cedeze cheilor false”. Textul lui Poldy e urmat de ultimul poem publicat de Tzara înaintea plecării în Elveția, „Furtuna și cîntecul dezertorului“ (o a doua parte a lui va fi descoperită mult mai tîrziu de către
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Te omor! Nu mai ești singur de capul tău< acum ești al meu! El râde încetișor, parcă s-a gândit să-i spulbere incertitudinile. Se pupă scurt, apăsat ca doi oameni care se cunosc de secole și Flora dispare în întunecimea caselor. Laur pleacă mai departe, o umbră pândește de peun balcon, ridică privirea însă ea se retrage iute spune în minte: - Mulțumesc, dragă vecină, pentru discreție! Intră în casă își încălzește apa și se spală de transpirație. Pantalonii, slipul, cămașa
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
și nesfârșire. Vremea se scurge ca o lipitoare în micul deșert de cenușă ce-și va schimba curând culoarea. Marea se zbate, nu-și potolește zvârcolirile din ce în ce mai intense< a început din nou furtuna! Începe să se întrezărească plaja galben-aurie, din întunecimea mării o șuviță subțire de lumină străbate întunericul la orizont. Încă puțin și va răsări soarele dar ei pleacă acasă cu pași obosiți. Rochița colorată n-o mai recunoaște în sclipirea zorilor însă ei nu-i pasă, îl consideră un
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
o casă, unde un om beat striga la copii și nevastă. Îl simțeam tot mai aproape de noi și ni se făcu teamă. De frică, am fugit singur până la răscrucea drumului și nici acolo nu era nimeni. Întuneric. Rămăsesem singur în întunecime. Ce să fac? Asta mi-a trebuit. Ce să fac și cum să plec să nu mă vadă omul acela? Prietenii mei erau încă acolo. Puțin timp mai târziu au plecat și ei. Unul dintre prieteni a rămas însă, ascuns
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
săptămâna beat de bucurie că i se măritase fiica, era atât de stupefiat încât de-abia a putut îngăima ceva în semn de protest, și-a ridicat mâinile la cer, i-a blestemat pe toți și s-a întors în întunecimea cortului său. Rahela a scuipat la picioarele lui Iacob și a plecat furioasă. Cam pe la sfârșitul săptămâinii nupțiale, începuse să regrete amarnic că intrase astfel în panică. Pierduse pentru totdeauna poziția de primă soție și apoi auzise și zgomotele din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
A luat-o pe Bilha deoparte, a îmbrățișat-o și i-a mulțumit că o adusese pe Inna. Era prima dată când Rahela mulțumea cuiva pentru ceva. A doua zi dimineața, Lea și Rahela, umăr la umăr, au ieșit din întunecimea cortului roșu din nou în lumina lumii, unde stătea Iacob. Rahela povestea că el a plâns când le-a văzut împreună, dar Lea spunea că doar a zâmbit. - Prima naștere a Leei n-a fost neapărat una grea, spunea Rahela
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
mi-am luat și colivia de aur cu mine). Nemuritorul Orașul este gri în această zi. Străzile sumbre dispar în speranțele morții. Poveștile șterg dragostea și războiul. Moartea acoperă norii deșerți. Seara luminată lucește în jurul dragostei. Totul e bântuit de întunecimea clară gri, ca o ploaie purificatoare. Pe fondul ceratic nici o mișcare. Pe fondul nemișcării nici o suflare. Sunt ascunse umbrele omniprezente de cunoaștere, în picioare stă el. Eternitate, dragoste de viață. Puterea e eternitate și nemurire. Dreptul de a alege. Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
cât ține răsăritul se-nnalț-un munte mare - El de două ori mai nalt e, decât depărtarea-n soare - Stâncă urcată pe stâncă, pas cu pas în infinit Pare-a se urca - iar fruntea-i, cufundată-n înnălțime, Abia marginile-arată în albastra-ntunecime: Munte jumătate-n lume - jumătate-n infinit. {EminescuOpIV 130} Iar în pieptu-acestui munte se arat-o poartă mare - Ea: înnalt este boltită și-ntră-adînc în piatra tare, Iar de pragu-i sunt unite nalte scări de negre stânci, Cari duc adânc în
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
noaptea răsare blonda lună argintoasă Și popoarele de stele iese-n roiuri luminoase Și pe cer se împrăștie ca de aur sfinte flori. Zeii Daciei acolo locuiau - poarta solară În a oamenilor lume scările de stânci coboară - Și în verdea-ntunecime a pădurilor s-adun-; Și pe negre stânci trunchiate stau ca-n tron în verdea lume Și din cupe beau auroră cu de neguri albe spume, Pe când mii de fluvii albe nasc în umbră și răsun-. Cîte-odată-un corn de aur ei
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
neamul nobil răsărit din a lui coaste, Însuși el a Urbei semne le ridică înspre oaste Și de-antica lui turbare tremur norii de granit. Lumea pare răsculată din caotic-adîncime. Nori se suie-n stâlpi și-n globuri. Din eternă-ntunecime Ca sa lupte-acuma Joe pe Titani i-a liberat; Și tunând ei urcă cerul surpând scările de nouri, De sub scuturi de fier negru arcurile-ntind în bouri De se nărue văsduhul de-al săgeților vărsat. Negurile-n stâlpi se-nchiagă suind
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
grea antica-mi navă: Nu știu pe vane căi-s ori menite? {EminescuOpIV 207} Viața mea-i ca lanul de otavă: E șeasă făr-adînc și înnălțime. Vulcanul mort și-a stins eterna lavă. Dar ah! ce văd? E vis? O-ntunecime Ridică colți înnalți din frânta mare. Cine îmi spune ce minune-i? Nime? Din ce în ce un rai în depărtare Se desfășoară dintre stânci trunchiete, Plesnite lin de undele amare. Munții înalți la cer străbat, se vede; Văi cu
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
covor persan, frumos și moale, Ea-ntinde surâzând ca-n vis și leneș A ei picioare de zăpadă - goale. Ochii adânci ca două basme-arabe Samăn cu-aceia ai reginei Sabbe, Cum împăratul Solomon îi scrie, Cu-a lor priviri de-ntunecime slabe. Cu ochi pe jumătate-nchiși surîde: Deși privirea-mi pe cei vii ucide, Te uită lung la mine, tu, ce mort ești, "Pîn-al tău suflet ochii va deschide. "L-al tău mormânt tu ești în pragul porții, "Dar să
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
caldă baie. Ici una oacheșă se-ntinde-a lene În brațu-unui bărbat ce, de sub gene, Ș-aruncă ochi-ntunecoși sălbateci, Setoși de patimi c-ale unei hiene. Iar una stă cu ochii ei să soarbă Pe-un vechiu ostaș cu-ntunecime oarbă Și degețele fine ca de ceară Și-mpleticește-n-a lui neagră barbă. Un râs, un chiot, o vuire multă - Cu toții strigă, nimeni nu ascultă; Ocări frenetici sunt o desmierdare Și desmierdarea deveni insultă. Toți se iubesc - ș-o spun în gura
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
albește, Cu umbră împle orice colț. Mă urc pe scări, intru-nlăuntru, Tăcere-adîncă l-al meu pas. Prin întuneric văd înnalte Chipuri de sfinți p-iconostas. Sub bolta mare doar străluce Un singur sâmbure de foc; În dreptul lui s-arat-o cruce Și-ntunecime-n orice loc. Acum de sus din chor apasă Un cântec trist pe murii reci Ca o cerșire tânguioasă Pentru repaosul de veci. {EminescuOpIV 295} Prin tristul sgomot se arată, Încet, sub văl, un chip ca-n somn, Cu o
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
și lacuri, ape sclipesc ca și oglinzi, Apoi, când răsăritul cu ochii îl cuprinzi. 81. STAI PE-ASUPRĂ-MI.... ? N Lenau - (cca 1879) Stai de-asupră-mi, ochiu de întuneric, Cu putere mă pătrunde-acu - Serioasă, blândă, visătoare, Neadâncit de dulce, noapte, tu! Cu-al întunecimii tale farmec Risipește ceața lumii reci, Să te simt plutind de-asupra vieți-mi, Singuratic, tu, în veci de veci. {EminescuOpIV 538} 82. AMOR? O, CE AMARĂ FERICIRE... (cca 1879) Amor? O, ce amară fericire, Cât dulce chin e în
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
ordinea și disciplina valurilor Maiestății Sale. Ca În orice oraș de frontieră, principala activitate din Gibraltar era, bănuiam, contrabanda. Pe cînd număram magazinele ticsite cu aparate video la preț redus și cercetam emblemele firmelor de servicii financiare care licăreau În Întunecimea intrărilor, am socotit că economia și mîndria civică a acestei relicve geo-politice erau devotate escrocării statului spaniol, spălării de bani și contrabandei cu parfumuri și produse farmaceutice fără taxe. Stînca era mult mai mare decît mă așteptasem, Înălțîndu-se ca un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
se schimbă din nou. Mașina coborâse un fel de pantă și acum părea să se afle undeva înăuntru. Poate că erau într-o parcare subterană. I se ivi în minte o imagine care o șocă. Văzu două cadavre aruncate în întunecimea unui garaj subteran, vizibile doar la lumina galben-bolnăvicioasă a unei lămpi fluorescente. Cele două trupuri, ambele neînsuflețite, erau al lui Uri și al ei. Mașina rămase pe loc, motorul se opri. Auzi ușile din spate deschizându-se, iar mâna de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
mă revolt În fața acestei stări de lucruri. Simt nevoia să-mi scot această revoltă În exterior și să Îngrădesc natura. Mintea mea a făcut, În repetate rânduri, eforturi uriașe pentru a putea distinge și cea mai vagă licărire personală În Întunecimea impersonală dintre extremele vieții mele. Faptul că această Întunecime este produsă doar de zidurile timpului ce mă despart pe mine și pumnii mei zdreliți de lumea liberă a atemporalității este o convingere pe care o Împart bucuros cu sălbaticul pictat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
să-mi scot această revoltă În exterior și să Îngrădesc natura. Mintea mea a făcut, În repetate rânduri, eforturi uriașe pentru a putea distinge și cea mai vagă licărire personală În Întunecimea impersonală dintre extremele vieții mele. Faptul că această Întunecime este produsă doar de zidurile timpului ce mă despart pe mine și pumnii mei zdreliți de lumea liberă a atemporalității este o convingere pe care o Împart bucuros cu sălbaticul pictat În cele mai țipătoare culori. Am călătorit Înapoi În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
rămăseseră de trăit. Îmi amintesc În mod deosebit răcoarea și ambianța sonoră a acelui loc, dalele ca o tablă de șah din hol, zece pisici de porțelan Înșirate pe o etajeră, un sarcofag și o orgă, lucarnele și galeriile superioare, Întunecimea colorată a unor Încăperi misterioase, garoafe roșii și cruci răspândite peste tot. 3 Carl Heinrich Graun avusese În tinerețe o voce frumoasă de tenor; Într-o noapte, când trebuia să cânte Într-o operă compusă de Schurmann, capelmaistrul de la Brunswick
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
cu destulă siguranță, suprafața următoarei trepte primea talpa Încrezătoare a copilului orb; era de-ajuns să ridici piciorul puțin mai sus decât de obicei, ca să nu izbești cu degetele treapta următoare. Această ascensiune lentă, ca de somnambul, efectuată Într-o Întunecime autoimpusă, comporta câteva plăceri evidente, cea mai mare era aceea de a nu ști când urma ultima treaptă. În vârful scării, ridicai automat piciorul la Înșelătoarea chemare: „Treaptă“, și apoi, cu o senzație monumentală de panică plăcută, Îți contractai puternic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]