682 matches
-
pe stadion, de Ziua Tineretului. La un moment dat, a început ploaia și a trebuit să spargem rîndurile și să mergem la casele noastre. N-am făcut-o și am preferat să mă plimb pe străzi, cu o tipă. Apă șiroind prin păr, bluză udă și devenită transparentă, mici frisoane de frig care se cereau rezolvate cu îmbrățișări - a fost mișto, ce mai ! Ploaia aceea - aveam să aflu apoi - fusese radioactivă ; era prima zi de Cernobîl. Cenaclul „Flacăra“ Ca și manifestațiile
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
evident doar că logica greacă semnează la intrarea În labirint un act de capitulare, primind În schimb drept răsplată un fir al Ariadnei. Ceea ce reprezintă totuși foarte mult, dacă socotim, ca și Elie Faure, că o statuie scoasă din pămînt șiroind de umezeală sau cioburile unui vas sînt mărturii ce ne Învață mai mult despre noi Înșine decît despre cei vechi. CÎteodată mă simt și eu unul din acele spirite nordice care au urmărit fantomele Eladei pentru a se bucura de
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
mai fi ce se cuvine”, sînt tentat să repet după Duiliu Zamfirescu. În realitate, e mult mai greu să ții calm o balanță care cîntărește propriul tău destin. Simt cum Înlăuntrul meu amintiri vechi continuă să lucreze ca apa care șiroiește din tavanul peșterilor calcaroase, mă modelează și poate mă schimbă fără știrea mea. Din unele puncte de vedere, chiar sînt altul acum. Mă uit și la acest Siva de fildeș, dansînd, adus dintr-o călătorie În India și nu pricep
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
nu ne lăsăm derutați de reprezentările antice În care Prometeu aproape ignoră vulturul. Sculptorii clasici, ne lămurește Lessing, erau convinși că strigătele trebuie reduse la suspine ca să se evite o impresie dezagreabilă. Adevăratul Prometeu suferă Înfricoșător, singur pe o stîncă șiroind de soare, amintindu-și cum s-au petrecut lucrurile, mai Întîi la Împărțirea unui animal sacrificat unde el, titanul, l-a mîniat pe Zeus rezervîndu-i partea cea mai rea, apoi celelalte; focul, care este pentru el ceea ce era sfinxul pentru
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
dori În afară de cea a dragostei care Îmbrățișează, iată, iarăși, cu recunoștință toate lucrurile din jur, care știe că toate aceste zile nu se vor mai repeta niciodată și melancolia, singură, nu poate justifica o viață. Ieșind din mare cu trupul șiroind de apă sărată, scuturîndu-ți părul blond plin de alge și de spumă, tu, zeiță, umpli de Încîntare tot ce e uman În noi. Pentru că toată desăvîrșirea frumuseții tale poartă urma unei mîini omenești ca și coloanele Parthenonului. Nicăieri ca acum
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
era bucuria ta, era pre zența severă și totuși emoționată a tatei, care sub tonul autoritar - „prea o răsfeți“ - își ascundea încuviințarea față de fericirea ta copilărească. Crăciunul însemna și goana prin magazine, cu o lună înainte, însemna beteala argintie ce șiroia pe bradul jivrat, miile de fleacuri care făceau să se des chidă mari superbii tăi ochi negri; și mai târziu, Mouette, când viața s-a înăsprit pentru noi două, era totuși pomul de Crăciun pe care-l împodobeai în firida
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
am ales. Mâine am să-i anunț pe toți. — Becky? Tresar speriată și mă întorc. În pragul ușii se află Luke, abia trăgându-și sufletul și ud ciuciulete. Are părul lipit de cap și picăturile de ploaie încă îi mai șiroiesc de pe față. — Becky, spune precipitat. Îmi pare rău. Îmi pare atât de rău. N-ar fi trebuit să te las să pleci așa. Am văzut că plouă... Nu știu ce-o fi fost în mintea mea... Se oprește în clipa
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
despre unde o să ne mutăm! Proprietăreasa vrea să ne dea afară din apartament și încă nu ne-am găsit o altă locuință, și nu știu când o să începem să ne căutăm una... Spre uimirea mea, o lacrimă începe să-mi șiroiască de-a lungul nasului. Asta de unde-a mai apărut? — Dar, în afară de asta, ești bine, zice Christina. — A, da! Îmi șterg repede fața. În afară de asta, totul e super! — Becky! Christina clatină din cap. Nu-mi place deloc treaba asta. Vreau să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
aproape stins, s-a reaprins. Cântările de cor au alternat într-un dialog în care cei reveniți au dat o replică superbă surpinzând sala extrem de plăcut prin imnurile cântate nu pe note, ci cu inima. Și cântau cu toții și lacrimile șiroiau pe obrajii câtorva ... A urmat și predica fratelui Vadic Tănase, cel care a lăsat ceva din sufletul său sensibil aici, în Simileasca. Își aduce aminte de timpul petrecut în vizite, prin casele celor care acum au revenit răspunzând chemării. Textul
Rănit de oameni ... vindecat de Dumnezeu! by Ionel TURTURICĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91603_a_93002]
-
Ureche Letopisețul Țării Moldovei A A 'NĂLBIT POIANA CU TRUPURILE LOR 26 iulie 1476 Fugi Măria ta!!! Fugi! strigă, se milogește tânărul oștean alergând după Măria sa. Domnul Moldovei, în cămașă de zale, cu părul vâlvoi, orbit de sângele ce-i șiroiește pe frunte, în mână cu sabia goală, picurând, calcă peste cadavre, prin mocirlă, prin bălți cu noroi și sânge. "Aiaia Allah-Allaaah!!!"... "Moldova!!! Moldova!!!" Strigăte. Răcnete.Blesteme. Săgețile vâjâie. Pușcile trăsnesc. Plutește o pâclă înecăcioasă de fum, pulbere și catran. Pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
nimica alta nu fac! Brusc, răstoarnă pe gât ulcica cu afion până la ultima picătură, apoi, o trântește pe masă. Merge de colo-colo, agitat, târșind piciorul. Cutremurat de un fior se lipește de piatra rece ce-i domolește fierbințeala; sudoarea îi șiroiește pe șira spinării, se prelinge pe zid și picură: pic-pic... Privește fascinat în flacăra unui muc de lumânare ce pâlpâie zbătându-se într-o baltă de ceară, aruncând umbre disperate, ca țipătul sinucigașului ce se îneacă... Cu ochii pierduți în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
ridice ochii de pe carte, te rog...(în grecește) O dimineață mohorâtă de februarie, în iatacul Doamnei Maria de Mangop. Un vânt hain se strecoară șuierând prin meterezele Nebuisei și zgâlțâie obloanele ferestrei ce gem din balamale. Ploaia bate în geam, șiroiește prelung. În căminul placat cu plăci de faianță închipuind zodiacul, arde țiuind un foc mocnit. Pe perete, câteva portrete de bazilei Paleologi și Comneni; deasupra lor, planează acvila bicefală încoronată, stema heraldică a Bizanțului de odinioară. Haricleea, te rog... vreau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
vaietul mulțimii, cu dangătul clopotelor ce parcă înnebuniseră. Fiecare bolborosea sau își striga păcatele, spovedindu-se Cerului, căci moartea era atât de aproape, ne despărțea un zid. Femeile își smulgeau părul, își striveau la sân pruncii ce țipau... Și lacrimile șiroiau pe obraji: "Fecioară!! Nu ne lăsa!! Nu ne părăsi!! Mântuiește-ne!! Apără-ne!! Salvează Orașul Sfânt!! Nu!! Nu se poate ca Minunea Lumii să moară!!" Țamblac, istovit, cu tristețe, răpit amintirilor: Și, iată că s-a putut! După săptămâni de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Tremuri... Zău, nu mănânc veverițe, îi spune zâmbind și îi descântă ochii făcând cruciulițe peste pleoapele lăsate: "Frunzuliță sălcioară, Voichiță Mărioară, Ochii tăi mă bagă-n boală"... Din colțul pleoapelor, o boabă de lacrimă strivită se sparge și se rostogolește șiroind pe obrazul Voichiței. Ooo! Veverița mea dă apă la mâțe... E grav... Cine te-a supărat?! Acu scot spada! Voichița, cu ochii împăienjeniți de lacrimi, printre sughițuri, bolborosește: Mă... Măria ta... Ștefane! o corectează el. Ște... Ștefane, Măria ta... îngână
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
au năpustit năvrapii, prin foc și sabie trec Țara de Sus! Ucid! Pradă! Siluiesc! Robesc! Numai cenușă și moarte!... E cumplit! Prăpădu' de pe lume! Și nimeni nu le stă împotrivă... spune el cu durere și își șterge cu palmele obrajii șiroind cât de sudoare, cât de lacrimi. Ștefan, împietrit, cu umerii căzuți, privește pământul, bolborosește: Am și eu niște vecini să-mi trăiască! Și Cazimir aista măcar din părțile tătărești să mă fi apărat; a jurat doar... Și năvrapii? Câți?! Câți
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Cel ce se aruncă în luptă cu moartea! Promite-mi că n-ai să... să mori, Ștefane, se roagă ea și își mușcă buzele să n-o podidească plânsul, dar i s-au înrourat ochii și o lacrimă se sparge șiroind pe obraz. Ștefan zâmbește trist: Care oștean ar putea promite... Doar lașii! Bine, bine, o să am! o împacă el văzând că zăgazul lacrimilor s-a rupt. Îți promit! Ștefane! Să știi! strigă Voichița într-o stare de exaltare. De... de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Nuuu!!!... Maria a încremenit cu paharul la buze. Nu, Maria!... o imploră Ștefan. Te rog!... Nu!... și se apropie de ea, încet, ochi în ochi, cu mâna întinsă, tremurândă. Te rog... Maria fascinată, încremenită cu paharul la buze... Lacrimi mute șiroiesc pe obrajii ei, picură în cupa cu vin... Ștefan ia paharul... Varsă vinul... Îl lasă să cadă și calcă pe cioburi: Iartă-mă Maria... o imploră și îi strânge mâinile. Promite-mi că n-ai să mai... Îmi promiți? o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
o roade. Când, după cuvântările lui Corneliu Georgescu și ale celorlalți camarazi, bulgării de pământ au răsunat pe coșciugul coborât în groapă, ca în balada lui Coșbuc: „Și-adânc din bubuitul frânt Al bulgărilor de pământ...”, lacrămile noastre ale tuturor șiroiau nu numai pentru venerabilul protopop care suferise atâtea, ci și la amintirea dureroasă a lui Ionel Moța și ale celorlalți camarazi căzuți întru credința legionară, frământând în suflet gândul neînduratei soarte, în pofida aceleiași balade a lui Coșbuc: „Nu cerceta aceste
Mărturisirile unui „criminal politic” by Vladimir Dumitrescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/828_a_1741]
-
de trecere, fie o gheață mai trainică, fie un cot mai strâmt. Pierzând răbdarea, Labiș s-a avântat pe gheață. La jumătatea albiei pojghița a cedat; el s-a cufundat în apă până la piept și a ieșit pe malul celălalt șiroind ca un câine. Toate straiele i-au înghețat sloi în vântulețul de seară care începuse. Mie mi-a fost frică să-l imit, așa că am căutat o trecătoare unde n-am intrat decât până la genunchi în apă. Primele iubiri și
Muzeul păpuşilor de ceară by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91828_a_93567]
-
în privința limbii, care nu admite îndreptări ori creațiuni de cuvinte după voința conștientă a cărturarilor, își caracterizează singur pozițiunea sa în mijlocul diferitelor curente din vremea lui în Scrisoarea a XVIII-a: " Cînd neamurile barbare au inundat România ca un răpide șiroi, găsind pânza limbei urzită, luau suveica și prin dreptul celui mai tare aruncau unde și unde câte un fir de bătătură de a lor groasă și nodoroasă. Astfel se țesu limba noastră. Pentru a scoate acum acele lătunoioase fire, trebuie
Spiritul critic în cultura românească by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Science/295597_a_296926]
-
pe pereți, și nu meritau hârtie igienică, erau În schimb scutiți de grija spălatului zilnic, pentru că nu aveau unde s-o facă, decât În chiuveta de metal din cămăruța closetului. Totuși o femeie tânără a ieșit de acolo cu apa șiroind pe hainele ude, pentru că după o săptămână de nespălare nu a mai putut să se suporte. La un moment dat, mi s-a pus pe noptiera din cameră farfuria cu salată orientală și un miros tare de ceapă a umplut
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
lui Popa Aurel, de cartea lui Octavian Voinea și a lui Marcel Petrișor și de propria-mi experință. Celulele din Cazimcă se caracterizau printr-o umezeală permanentă, care se simțea și în aer. Aburii respirației se condensau pe pereți și șiroiau spre pardoseală, care era permanent cu pete de apă. Tavanul de beton boltit, era și el o sursă de alimentare a apei de pe jos, prin picăturile de condens, care, ca într-o peșteră, cădeau peste tot. Când se ieșea la
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
ridice bălăbănindu-se și după ce i-a pus pătura în cap din nou l-a dus la celulă. Toți s-au îngrozit de cum îl mutilase bestia, iar când și-a dat cămașa jos: vânătaie lângă vânătaie și rană lângă rană, șiroind de sânge. O mai mare barbarie nici nu se putea imagina. În timp ce Tavi Voinea era la executarea celei de-a doua întâlniri cu locotenentul Ștefan domnul Nicole Petrașcu mi-a făcut o destăinuire de taină pe când îl păzeam pe Nuti
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
oameni considerați mult apropiați lui, legați de el sufletește. Forța emotivă sporește în poezia Noapte roșie: învins, un bătrân voievod fuge „ca o nălucă, prin vifor, prin noroi”, fără să simtă că din răni „îi curge mândrul sânge pe platoșă șiroi”. Gândind însă în urmă, își amintește că „plăpândele domnițe în lanțuri zac robite” și că „tăiați pieiră coconii amândoi”, și atunci se întoarce „în valea unde lupta și moartea îl așteaptă”. Alte poezii evocă generic „cronicarul”, „boierul” sau conțin „lauda
CARAGIALE-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286089_a_287418]
-
care ne așteaptă sus este deja adunată în jurul pietrei Șarpele, simbolul înțelepciunii neamului românesc. Ana-Maria pornește să cânte imnul taberei. Rând pe rând o urmăm, dar treptat emoțiile sunt așa de puternice încât mai toți renunțăm pe parcurs. Cu lacrimile șiroind pe fețe, cei mai mulți dintre noi nu mai putem continua. Ana-Maria singură mai face față la acest tumult emoțional care a angrenat și alți vizitatori ai Sfinxului. Apoi asistăm cu toții la un moment extraordinar. Un corb, mesager divin, atribut al speranței
Pe calea lui Zamolxe. In: Editura Destine Literare by Octavian Sărbătoare () [Corola-journal/Journalistic/82_a_246]