1,477 matches
-
nu era încă nici cinci. O primiră în tramvai cu solicitudine, ca pe o pasăre muiată. Era tocmai o mică întrerupere de circuit. Pe Mini întîrzierea o neliniști. își asemui sufletul cu soția Meșterului Manole, cu picioare mici, vajnice, care șovăiau dar nu se dau învinse, 114 115 zorind fără preget, nerăbdător, curagios, prin torente, izbit, bătut de vânt, udat de șuvoafie, ca și ea neînvins în dorul de a ajunge, purtând în mâinile mici, udate de lacrimile ploaiei, hrana stăpânului
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
de puternic, încât uneori te rogi ca excesul de viață să contenească, să se dea la o parte, să-ți facă loc în toată această nebuloasă umană, un loc cât de mic, doar să poți respira și gândi. În mijlocul lor, șovăind prin mulțime ca un trio himeric, Pran și noile sale stăpâne încearcă să-și croiască drum. Înfășurați în niște burka negre, lungi până în pământ, privesc lumea prin orificiile vălurilor de bumbac și evită privirile. Dezobișnuit să meargă, Pran se împiedică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
fost tulburătoare. Lumea noastră era însuflețită. Stai drept! Pran execută ce i se spune, nu fără a se întreba la ce vor duce toate astea. Privett-Clampe își mai toarnă un pahar, chiar mai multă burra decât ultima dată. Mâna îi șovăie. Whisky-ul se varsă pe marochinul zgâriat al biroului. — Ai ceva sânge de alb în tine, continuă el, ridicând paharul în direcția lui Pran. Poate chiar destul de mult, după cum arăți. Cu puțină educație, ai putea înțelege. Adevărul este, băiete, că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
par depărtate de cap, într-o învălmășeală de fum cenușiu. Ochii îi sunt sălbatici și strigă ceva mulțimii, ceva ce nu se aude din cauza trosnetului flăcărilor. Văzându-l, mulțimea se dă un pas înapoi, unii încearcă chiar să fugă. Scandarea șovăie, se oprește. Ține la piept o grămadă de cranii. Pe moment, scena este suspendată în timp și încă o vreme de la acest incident, Bobby și-o va aminti așa, tăcută și liniștită ca o fotografie. Apoi cu un zgomot sfâșietor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
largul înnoptării. — Sunt foarte nemulțumită de tine, răsări din nevăzut vocea mătușii. Ne-am înțeles să ne jucăm amândouă, dar tu m-ai lăsat singură pe scena cărții, ascunzându-te în culise. — Eu ți-am pus întrebările, m-am apărat, șovăind. — Îmi displace comoditatea ta. Plus că ești prea seri oasă. Nu uita că arma noastră în fața dezastrelor e râsul. Viața îți place sau nu, dar nu vrei să mori niciodată, pentru că, trăind, te schimbi încontinuu, ceea ce e fascinant. Chiar bătrână
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_978]
-
pe sub umbrele aruncate de soarele care răsare. În clipa în care mă recunoaște, se dă jos de pe cal și se aruncă la pământ: — Majestatea Voastră, Yung Lu la dispoziția dumneavoastră. Știu că trebuie să spun „Ridică-te“, dar limba mea șovăie. Dau din cap și An-te-hai interpretează: — Poți să te ridici. Bărbatul din fața mea se ridică. E mai înalt decât îmi amintesc. Lumina soarelui îi sculptează silueta, și chipul său seamănă cu o secure. Nu știu ce să spun. — Tung Chih a vrut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
eliberat pentru multă vreme de presiunea timpului tragic... Răsturnări nefirești... puteau avea o durată... nu puteau avea viitor... ― Te duci la București, reluă tata... Și cu o insistență cu care vocea sa groasă se ferea să ma sperie, dar nu șovăia să mă facă totuși să înțeleg că mcepînd din clipele acelea mă aflam pe un drum pe care urma să merg singur, începu să-mi spună că mai mult decât făcuse pentru mine până atunci nu mai putea, că el
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
doi porci dintr-o dată. Un om ne-a dumerit că acolo se întrunise dăscălimea. Deodată, izbucni afară o namilă cu fața roșie și cozi înnodate pe creștet. În taior verde, părea, la fiecare pas, că se prăvale dintr-un pod. Șovăind către mocirla din șanț, femeia se prăbuși brusc. S-au repezit s-o ridice cîțiva țărani. Au proptit-o în picioare apoi, scîrbiți, au lepădat-o pe-o șiră de paie. Pe obrazul ei negru cu găvane albe se scurgea
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
mici fărâme. Partea cea mai mare se dădea pământului, apei, jigăniilor, lanurilor de grâu și porumb, pădurii și cerului. În timp ce mâinile Închipuiau lucrurile și anotimpurile oamenilor, mintea Tușii se opintea să găsească o Înfățișare pentru povestea din anul ce trecuse. Șovăia, căci știa că nu era bine să stârnească Încercări pe care nu le putea prea bine bănui. Se hotărî până la urmă și se apucă să frământe chipul Celui ce Doarme sub urzicile din codrul vânăt și tremurat de Apa Morților
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
era și el bețiv și hoț. Chiar Îl bucura plimbarea pe care avea s-o facă. Se Înserase și răcoarea Îi făcea bine acum. Se simțea În putere și avea o liniște care Îl Îndemna să ia hotărâri fără să șovăie. Se urcă În cabină și porni motorul. Coborî geamul din stânga, Își potrivi oglinda și se opinti În pedale. După un timp, Începu să coboare Încet, cu frâna de motor, coasta dinspre Dunăre a satului. Motorul duduia și scotea fum. La
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
câte o bucată de mămăligă rece. Mâncaseră cu plescăituri. „Ia uite ce-i place lu’ boier mâncarea noastră!” se mirase prefăcut femeia și pe Ectoraș Îl usturase la ficați. „Nu mai există azi boieri”, mormăise el. „Toți oamenii e egali.” Șovăise puțin Înainte să zică e În loc de sunt, dar Își făcuse la repezeală socoteala că s-ar fi dovedit Încă și mai boier dacă ar fi vorbit cu sclifoseli de oraș. Vieru, după ce-și terminase strachina și râgâia de sătul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
săru’ mâna”. Îl știau de când se știau și pe ei; de când aflaseră Însă la școală faptele de arme ale veteranului, prețuirea lor ajunsese nesfârșită. În fiecare an, de Ziua Eroilor, venea și le vorbea elevilor despre vitejia ostașilor care nu șovăiseră să-și dea viața pentru eliberarea țării și pentru bunăstarea ei. Copiii erau totdeauna mișcați și Își Închipuiau cum Îi sfârtecaseră gloanțele pe eroi și cum, Înainte de a muri, apucau să mai secere vreo trei-patru nemți care le călcaseră țara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
să mă umple de plumbi. Până una-alta, trei dintre ei scotoceau prin atașul motocicletei, iar al patrulea mă păzea...”. Când ăia scoseseră strigăte de Încântare, cel ce păzea prizonierul Își aruncase, pofticios, privirile Într-acolo. Locotenentul n-avea să șovăie nici o clipită: culesese din iarba grasă un automat nemțesc și le dăduse de cheltuială rușilor care, oricum, voiau să-l piardă. „Înțelegeți, mă?” se interesă Vieru, Încercând să prindă uităturile celorlalți doi căutători. „Zi mai departe!” răspunse unul dintre ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
mă speriam, nu țopăiam. Ba chiar, când vedeam a patra sau a cincea oară un film pe care ajunsesem să-l știu pe dinafară, mă distram hrănind guzganii. Le puneam bucățele de covrig sau de biscuit din ce În ce mai aproape. Păreau să șovăie când Îmi Întâlneau privirile, mă țintuiau bănuitor cu ochișorii ăia mici și scormonitori, Își mișcau mustățile țepoase. Dacă mă uitam În altă parte, furau firimitura fără să se teamă. Cum mă Întorceam scurt spre ei, lăsau prada și-o luau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
Ședința s-a Încheiat cu afirmarea voinței tuturor participanților, și anume Înlăturarea și Înlocuirea lui Cel ce Doarme. Rămâne de văzut cum, când și cu cine. Semnat: Scrib.” După cum vedeți, nu toți sunt nesimțitori ca voi În fața frământărilor societății. Am șovăit mult, În calitate de redactor-șef al Gazetei, dacă să pun articolul care urmează și care-mi aparține la rubrica de politică sau la cea de cultură. A biruit gândul cel drept că valorile culturale sunt perene - adică veșnice -, pe când cele politice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
fi simțite cu trupul, Repetentu Începu să priceapă că acelea Își pierduseră, În rotirea lor, zalele dintre ele. Își acoperi iară urechile cu palmele. Pe Florea Cucu vifornița Îl Împingea de la spate, grăbindu-i mersul șontâcăit și făcându-l să șovăie cu vârful toiagului prin zăpada ce se așternea văzând cu ochii. Răsufla greu și se bucură atunci când, prin desimea și goana bezmetică a fulgilor zări, aproape nemișcată, Înfățișarea ca o umbră șuierătoare a singurului stejar rămas pe marginea drumului tăiat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
găsise un fragment dintr-o presupusă scrisoare, adresată tot bărbosului și care fusese descifrat, În cele din urmă, fără să aducă cine știe ce lămuriri În desfășurarea anchetei: „... În scrisoarea de sinucidere pe care până la urmă ți-am trimis-o, deși am șovăit Îndelung, am uitat deliberat să-ți spun că o iubesc cu deznădejde pe Marianti, fiica grecului Dadgelinis, și că acea deznădejde se adunase și ea la cele ce mă Îndemnaseră să ung cu vaselină frânghia cea nouă, atârnată de căpriorii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
de inamici. Tancul lângă care se aciuase și Monstrulică Își tură uriașul motor și Începu să se miște ușor, căutând o poziție de tragere cât mai bună. Cei din jurul mașinăriei se răspândiră care Încotro. Turela se roti, țeava păru că șovăie puțin, apoi rămase neclintită, Îndreptată către cupola bibliotecii. Urmară o bubuitură, un vuiet și din clădire se Înălțară flăcări aproape nesfârșite. „He-he! Dracu’ i-a luat!” auzi Monstrulică un glas Încântat. În spatele tancului, locotenentul-major Foameangât leșinase de durere, cu un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
și copacii din imensa incintă a balamucului. Câțiva paznici alergară după el, Însă se lăsară păgubași, Înfrânți de Întinderea curții. Adulmecând aerul cu nările uscate, scorojite și pline de crăpături adânci, Începu să caute printre barăci. Se opri, fără să șovăie prea mult, În fața unor ferestre zăbrelite. Își Înălță cu greu căpățâna chinuită, Își vârî botul printre drugii groși de fier și necheză ușor. Deținutul-pacient Mihai Enin Îl auzi și pentru prima oară În viața lui se simți fericit și ușurat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
pulberea fierbinte a unui drum. Repetentu Închise ochii. Auzi vocea veselă a lui Foiște, contrastând cu lacrimile și chipul Înnobilat de apropierea morții: ― Mai ții tu minte când erai mic și făceai Întreceri de somn? Oftă din greu, părând că șovăie Între veselia prefăcută și Împăcare. Hai, Repetentule, cine adoarme ultimul... PAGE 398 PAGE 399
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
le depășea posibilitățile. Ori de câte ori le privea figurile tragice, nu putea să nu fie mișcat până la lacrimi de niște emoții sublime. În acele momente, statul său major de campanie era unit trup și suflet. Numai datorită acestui lucru, moralul trupelor nu șovăia. Durase cel puțin un an, dar acum rezistența Castelului Miki începea să slăbească. Dacă statul major al trupelor asediatoare nu ar fi avut acel centru indestructibil, Castelul Miki ar fi putut să nu cedeze niciodată. Atunci, flota clanului Mori ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
albe sub pământ, dacă seniorul meu nu-mi uită sinceritatea și dacă mă va păstra în inima lui, amintindu-și de mine, fie și din întâmplare, sufletul meu va respira în actuala existență a stăpânului meu și niciodată nu va șovăi să-l servească, chiar și de dincolo de mormânt. Considerând că serviciile sale fuseseră insuficiente, dar fără a fi revoltat din cauza sfârșitului său prematur, Hanbei așteptase moartea cu deplina convingere că avea să-și slujească stăpânul chiar și după ce nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
-se pe obraji. Ceasurile Castelului Miki erau de-acum numărate. Cele câteva sute de oameni din castel juraseră, cum era de așteptat, să piară împreună cu seniorul lor și erau hotărâți să moară vitejește. Goto avea o voință îndărătnică și nu șovăia câtuși de puțin. Dar avea totuși un fiu mic și nu suporta să vadă un copil nevinovat murind. Iwanosuke era mult prea tânăr pentru a purta povara de a se fi născut samurai. În zilele dinaintea acestei întâlniri, Goto îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
se așternu o emoție puternică. — Plec de îndată! declară el, răspunzând din toată ființa la încrederea stăpânului său. — Vei fi recunoscut ca samurai al clanului Akechi, așa că pleacă repede - înainte de crăpatul zorilor. Să fii cu mintea limpede și să nu șovăi. După ce Matabei se retrase, mai rămăsese câtva timp până la ziuă, iar Mitsuhide reuși abia acum să adoarmă adânc. Contrar obiceiului său, nu ieși din cameră până nu se luminase bine de ziuă. Mulți dintre vasali bănuiseră că plecarea din Kameyama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
avut toate motivele să-și pună propria judecată la îndoială, pe plan subiectiv, simțea tocmai contrariul. „N-am făcut nici cea mai mică greșeală,“ își spunea el. „Nimeni nu poate bănui ce am în minte.“ Cât timp stătuse la Sakamoto, șovăise: „Să merg înainte cu planul sau să-l abandonez?“ Dar, în acea dimineață, la auzul celui de-al doilea raport, dintr-o dată i se zbârlise părul. În adâncul inimii, hotărâse că acum era momentul și că cerul îi trimisese acea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]