1,028 matches
-
suportului, se freca în mod grotesc cu pelvisul de stâlpul lui din mijloc și suspina „Oh“. Papagalul fusese pus pe inelul cel mai de jos și ajutându-se cu ciocul și ghearele începuse să se cațăre spre inelul următor. Darlene țopăia și se răsucea în jurul stâlpului, simulând un fel de orgasm frenetic, până când pasărea ajunse la același nivel cu talia ei. Atunci îi oferi papagalului inelul cusut lateral pe rochie. Pasărea îl prinse în cioc și rochia se desfăcu brusc. — Oh
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
pământ. — Pe cinstea mea, spuse tânărul, râzând cu hohote mici, copilărești, pline de veselie. Chiar ești țicnit, nu-i așa? Cum îndrăznești! țipă Ignatius. Își desprinse sabia și începu să lovească gambele din fața lui cu arma de plastic. Tânărul, chicotind, țopăia în dreapta și în stânga, ca să evite loviturile. Mișcările lui sprintene îi făceau să fie o țintă dificilă. În cele din urmă se îndepărtă în pas de dans pe alee, fluturând din mână spre Ignatius. Acesta apucă una din cizmele lui ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
pe Constantinopole Street ca să vadă dacă mama lui se întorsese acasă. Înnebunit, începu să se îmbrace în graba mare. Cămașa de noapte din flanelă roșie zbură și rămase atârnată de lustră. Își îngrămădi picioarele în cizme și apoi își îmbrăcă țopăind pantalonii de tweed, pe care abia mai putea să-i încheie la talie. Cămașă, șapcă, pardesiu, Ignatius și le puse pe el orbește, în antreu, lovindu-se de pereții înguști. Tocmai pornise spre ușa din față, când se auziră trei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
Gerard se aplecă și gustă. O scuipă imediat. — Ihhh! — E mâncare pentru pui. Nu e nimic rău. Ei o mănâncă. — Ai legume proaspete? Puștiul râse. — Ești amuzant. Parcă ai fi englez. Cum te cheamă? — Gerard. O portocală? Ai o portocală? Țopăia într-o parte și în alta pe stâlp, nerăbdător. Îmi plac portocalele. — Cum de vorbești așa de bine? Aș putea să te întreb același lucru. — Știi ceva? O să te arăt tatălui meu, spuse copilul. Întinse mâna. — Ești îmblânzit, nu-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
lăsa, a avut senzația că era dimineața devreme. Ploaia Încetase, iar viața părea frumoasă, aproape suportabilă. Cu toate că traficul era Încă infernal, iar stăzile pline de noroi, mirosul Înviorător de după ploaie dădea Întregului oraș un aer sacru. Ici și colo copiii țopăiau prin bălți, se Împroșcau cu noroi, se delectau comițând păcate ușoare. Dacă a existat vreodată un timp potrivit pentru păcătuit, atunci trebuie să fi fost chiar În acel moment trecător. Unul din acele momente rare când aveai sentimentul că Allah
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
dragul meu, chiar ai atins fundul.“ Îi veni să strige: „Ei bine, dă-i drumul! Trage! S-o sfîrșim odată!“. Dar, În loc să ucidă oameni, frazele se mulțumesc să-i facă să sufere. Ar fi vrut să adoarmă la loc, să țopăie pe pante rîpoase, prin grohotiș: cînd era cercetaș, totemul lui era „Capra neagră“. Numai că fraza nu-i dădea pace. Atingea fundul. CÎt să fi fost ceasul? Ca să afle, ar fi trebuit să deschidă ochii. Dar deschisul ochilor i se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
fotolii de orchestră la Operă. A-și privi băiețelul dansînd face pentru el cît o seară de balet: „CÎnd François descoperă păpușile surorii lui sub un maldăr de foste jucării care nu mai pot avea nume În nici o limbă, și țopăie În cinstea lor un dans caraghios, amestecat cu exclamații, plecăciuni și pauze În care se freacă la ochi de timiditate, atunci nu regret nici muzica, nici coregrafia care poate fi inventată pentru Petrușka“. Nici el, nici eu n-am fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
miracol și neprevăzut, îndrăzneală și entuziasm, energie și exaltare, inconștiență și ardoare, astfel și în nenumărate alte feluri se înființează, uimește și există tot ceea ce apare nou, ivit ca iarba pe dealuri în pragul primăverii, ca puii de ied care țopăie sau mînjii neastîmpărați care galopează liberi pentru că nu pot fi nicicum altfel decît așa... Tineretul din ziua de azi... Dar cînd n-a fost tineretul în ziua de azi?... Tineretul este mereu în ziua de azi și mereu trecutul acuză
ANOTIMPUL ILUZIILOR by CRISTI ROMEO () [Corola-publishinghouse/Imaginative/270_a_504]
-
vii, unul pentru că-și pierduse pe dreptele coridoare ale Centrului salutarul obicei al efortului fizic, altul pentru îndeajuns de cunoscutele dezavantaje ale vârstei, vor ajunge în sfârșit acasă, la lăsarea serii. Câinele Găsit va coborî să-i întâmpine pe drum, țopăind și lătrând așa cum îi cere condiția, și Marta îi va aștepta la ușă. Ea va întreba, Așadar, s-a rezolvat totul, și ei vor răspunde da, totul s-a rezolvat, și pe dată toți trei se vor gândi, sau vor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
umplu din nou gaura cu pământul care prin drept natural îi aparținea, o bătători ca nici un pumn de țărână să nu rămână pe dinafară, și, cu trei păpuși în fiecare mână, se îndreptă spre casă. Curios, cu capul ridicat, Găsit țopăia pe lângă el. Umbra dudului negru se despărțise de noapte, cerul începea să se deschidă tot în primul albastru al dimineții, soarele nu va întârzia să apară pe orizontul care de aici nu se poate zări. Cum au ieșit, întrebă Marta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
Cipriano Algor e pur și simplu mulțumit, în trei minute o va vedea pe Isaura și Găsit îi va sări în brațe, dacă nu se va întâmpla exact pe dos, adică, Isaura îi va sări în brațe și Găsit va țopăi, așteptând să i se dea atenție. Piața a rămas în urmă, deodată, fără veste, i s-a strâns inima lui Cipriano Algor, el știe din viață, amândoi știu, că nici o bucurie de azi nu va micșora amărăciunea de mâine, apa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
să beau vinul care mai era în sticlă ca să putem pleca mai repede de-acolo, să scăpăm de șoareci. „Să ieșim prin spate”, a bombănit Dinu, clătinându-se. Ne-am pomenit, beți amândoi, pe marginea mlaștinei. Dinu a început să țopăie, gata să alunece în ea. Mie îmi era rău și stăteam puțin mai departe. Poate altfel m-aș fi dus și eu să dansez în noroi, să facem amândoi pe cerbii. „Daniel, ia-mă la țintă”, mi-a strigat Dinu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
la mlaștină, s-a așezat în fața pescarilor, și mi-am dat seama că lupta cerbilor cu noroiul îl făcea fericit. Chițăia de plăcere de câte ori bănuia că mă pregăteam să trag. Mirosul de noroi și de sânge părea să-i priască. Țopăia, nu-și putea stăpâni veselia și scotea un adevărat chiot învârtindu-se într-un picior după ce auzea detunătura. Odată, ridicasem pușca și ținteam când am auzit un râs puternic în spate. M-am întors. Îndreptase mâinile spre mine, ca și cum ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
înfricoșat și servil. „Nu doresc nimic”, am zis descumpănit și am plecat să mă spăl în mare de trecut ca de o murdărie. Intrând în apă, am auzit un țipăt de bufniță. Am ridicat privirea și am rămas uimit. Bufnița țopăia pe valuri, lansându-și spre mine, în bătaie de joc, chemarea lugubră și ironică. Și era limbută blestemata. M-am decis s-o prind și s-o împăiez. Am luat o barcă, plecând după ea. Bufnița mă aștepta. Parcă ațipise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
plăcea în special să-i fie aduși deținuți tineri vârâți în saci bine legați, pe care îi bătea cu bățul, fără martori, până obosea. Îl distra să vadă cum cei din saci se zbăteau pe podea, încercau să se ridice, țopăiau, făceau salturi caraghioase. S-a întâmplat însă o dată că sacii, poate intenționat, n-au fost destul de bine legați. Mopsul s-a pomenit vârât el într-un sac și bătut până la sânge. Prin urmare, de aceea mă dușmănea; oricine trecuse printr-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
tresărit văzând broaștele cum se târau cu burta pe stele. Era o imagine aproape nerușinată. Parcă orăcăitoarele făceau dragoste cu astrele. Brusc, am înfipt vâslele adânc în apă ca să sperii broaștele; am tulburat balta și nu le-am mai văzut țopăind. După care am întors barca și am vâslit puternic în direcția azilului. M-am dus sub fereastra Moașei, am luat un pumn de pietricele și am început să arunc cu ele în geam. Propriu-zis, nu știu ce urmăream. Acționam în virtutea impulsurilor, ros
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Filip, după care a plecat să mai taie un cuvânt din dicționarul său. S-au făcut fel de fel de ipoteze în legătură cu moartea Prințului. Unii erau de părere că murise de frică. Alții că îl îmbătase lumina fulgerelor și că țopăise în colivie până căzuse răpus Siminel era convins că Prințului i se făcuse dor de insulele din care veniseră, pe acel țărm, strămoșii lui. Când m-am dus la stânci, să aleg locul pentru mormântul Tuberculosului, m-am ciocnit de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
în sfârșit, ne dăm seama că nu există moarte normală, nici măcar când omul își dă sufletul cu un suspin la o vârstă respectabilă, și că morțile revoltătoare nu se mai ascund în haine de călugăriță, venită, chipurile, de la Dumnezeu, ci țopăie nerușinate, silindu-ne să întoarcem privirea. Sunt vinovat oare că n-am avut tăria să mă uit? Nu din pudoare n-am făcut-o, ci dintr-o neputință împotriva căreia n-am fost în stare să lupt. Cel mai important
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
nu se hotărau să-i dea drumul. De parcă biata fată era de vină că ei erau neputincioși. O pălmuiau, o chinuiau, se răzbunau cum puteau. Își dăduseră toți jos ismenele și halatele, rămăseseră îmbrăcați numai în cămășile de la pijamale și țopăiau așa prin iarbă în jurul fetei. Îmi era din ce în ce mai frică și m-am făcut mic în spatele mărăcinelui ca să nu mă simtă cumva. La sfârșit, Mopsul a făcut din halatul lui și al lui Dominic un fel de sac, a vârât-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
putut răsufla ușurat. Individul nu se comporta totuși între oglinzi ca un stăpân. Înghițea câte o dușcă de limonadă, după care se lingea pe buze și plescăia, se muta pe celălalt fotoliu, ridica picioarele pe masă și iarăși se scula, țopăind între oglinzi, maimuțărindu-se. De emoție, pentru că plăcerea îl emoționa vizibil, își tot fixa ochelarii pe nas și zâmbea, arătându-și dinții îngălbeniți. Pe mine nu mă observase. Nu avea ochi decât pentru el. Ce grandoare pentru un asemenea neisprăvit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
și mai mult cumpătul, înverșunându-mă: „N-aveți decât să vă spintecați gurile râzând, tot veți arde. Să știu bine că aduc din iad o flacără”. „A înnebunit sculptorul”, a izbucnit într-un nou acces de râs Mopsul. „A înnebunit”, țopăia Filip lângă Dominic. „A înnebunit?”, a întrebat profesional Anton. „Da, a înnebunit”, a răspuns Arhivarul ținându-se cu mâinile de burtă. „Ai avut coșmare, domnule sculptor?”, m-a întrebat Aristide. L-am privit lung. Ce vroia de la mine? Nu-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
În Typical. CÎnd ne vine vreun oaspete, stăm pe baricade toată noaptea. — Oaspetele de față a stat deja pe baricade de trei ori. Mai trebuie să și vorbim? — Nu. Acum bem din nou. Epuizaseră deja jumătate din conținutul minibarului. Wakefield țopăie gol-pușcă spre bar, dar de data asta fără să-i mai pese de burtica lui, și toarnă rom din două sticluțe, acoperindu-l cu două degete de Coca fîșÎitoare. E ultima Coca și romul este ultimul dintre alcoolurile tari. — Acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
se gândi Fran, e că las totul în voia hazardului, pe care se știe că nu poți conta. Ar trebui într-adevăr să-mi iau viața în mâini și să ajung la o decizie. Oripilând-o pe vânzătoare, Lottie intră țopăind, cu o gogoașă mare cu ciocolată în mână. — Putem să mergem acum să ne uităm la rochiile pentru domnișoarele de onoare? Te rooog! — Asta ar trebui să fie un deliciu, promise Henrietta. Sophie visează la o bluză deasupra buricului de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
după pofta inimii pentru prima dată după câteva luni bune. Cerul, acum că-l vedea din noua perspectivă pe care i-o conferea certitudinea, părea mai albastru ca oricând. Zidurile de piatră ale catedralei străluceau. Până și porumbeii păreau să țopăie voioși. Gu-gu-gu, o felicitară ei, învârtindu-se în jurul ei în timp ce monta roata la bicicleta lui Sean. Măcar o dată tehnologia, de obicei un inamic declarat, ținu cu ea și piulițele se îmbinară imediat. Nu vru să se gândească la ceea ce urma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
În plină pregătire a campaniei de primăvară. Numai ce Îmi Închei prezentarea, că mobilul Începe să vibreze. Nu Înțeleg deloc opțiunea asta cu vibrațiile. Îmi Închipuisem că urma să fie silențios, fără să deranjeze pe nimeni, dar, În loc de asta, telefonul țopăie acum pe masă și bîzÎie foarte agresiv, În timp ce Jonathan, directorul nostru executiv, se oprește din vorbit și ridică mirat dintr-o sprînceană. — Scuze, mormăi eu Întinzîndu-mă după mobil. Mă așteptam să fie iarăși avocatul și eram convinsă că va trebui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]