1,177 matches
-
lui se mișca mai ușor și descria mai multe detalii din restul camerei. De parcă trupul lui Janet iradia lumina care clarifica lucrurile din jur și transfigura învălmășeala de mobile, pe Drummond care lucra lîngă dulap, pe domnul Drummond citind sau ațipind, chiar și resturile de pîine veche de pe masă în fragmente de armonie înșelătoare. Ea stătea nemișcată sub privirea lui fixă. Uneori ochii ei îi întorceau o clipă privirea, apoi se uita șmecherește spre Drummond. — Ești ca o floare sub o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
orchestre la bord navigau pe canal între Riddrie și insulele de pe Clyde. Marjory îi citea numele în ziare, îi auzea vocea la radio, îi vedea chipul la cinematograf; o împresura, îi modela lumea, dar ea nu-l putea atinge. Apoi ațipi și visă o țară cumplită, crepusculară, scăldată în ploaie. încerca să scape de acolo cu o fetiță care îl insultase și trădase. Ea se făcu înaltă și stătea, plină de bijuterii, pe un tron, într-o casă foarte veche. își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
țigări; i se permitea să fumeze numai dacă era cineva în preajmă care să-l supravegheze să nu se ardă. Avea fața și gîtul slăbănoage și solzoase, ca ale unei țestoase, și un nas coroiat și impunător. Sprijinit de perne, ațipea uneori, iar capul îi tremura, depărtîndu-se cu cîțiva milimetri de ele, după care se trezea cutremurat, stigînd slab „Agnes!“. Nu venea nimeni să-l vadă. Domnul McDade, din stînga lui Thaw, era un om mărunțel, al cărui piept se bomba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
că-i frumos sau pasionant. Era conștient că reportajele întotdeauna simplifică sau răstălmăcesc lucrurile, dar, totodată, știa că cel mai deformant reportaj dă o idee despre cauză, iar lucrarea lui nu născuse decît vorbărie inutilă. Stătea ghemuit pe podeaua amvonului, ațipind și trezindu-se doar după-amiaza, apoi se ridica și privea peretele neterminat, mușcîndu-și buricul degetului mare. Acum nu mai vedea decît forme complicate. McAlpin și Drummond intrară trîntind și bufnind, urmați de Macbeth. Thaw se uită la ei cu uimire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
bărbat care credea că-i pot salva căsătoria pentru că eu l-am cununat. Evident, ilogic. Doar nu-l cunoșteam de la Adam. Nu mă așteptam să dormiți atît de mult - dacă am avea ceas, ar fi sigur să spunem că ați ațipit cît ține un cadran. Au început contracțiile? — Nu, zise Rima. — Bine. Cît ai zice pește, o să aveți un pat și ceva de îmbucat în trafor. V-aș fi instalat acolo atunci cînd ați venit, dar mă temeam că sînteți prea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
avea gol și acoperit ca de o crustă gălbuie. Închidea din când în când ochii, și un fel de leșin adânc o cuprindea. Era frântă de oboseală. S-ar fi trântit și ea pe treptele vreunei uși și-ar fi ațipit măcar un sfert de oră. Ca să viseze, ce? Nu visa niciodată. Dormea negru și cald, mulțumind întotdeauna cerului, la trezire, pentru darul acela. Căci visa destul în restul vieții ei: totul, totul era un vis. Coca nu se gândea prea
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
către el rotind sabia scânteietoare; Lidania, aplecată asupra sa, cu privirea concentrată îngreunată de ura înghețată și neputincioasă care mocnea în ea, și Odetta, care, cu un ton ciudat, îi repeta iar și iar: „Doar pentru puțin doar pentru puțin...“. Ațipi. îl trezi un ghiont primit brusc, căruia îi urmară afară strigăte agitate și nechezături. Deschizând din nou ochii în întuneric, i se păru că întrevede lucirile unor flăcări prin crăpăturile dintre trunchiurile îngrăditurii. Instinctiv, întoarse privirea către ușă și spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
de odihnă, inspectând, făcând cercetări, răscolind ulițe și taverne... făcuse, deci, tot ce îi stătea în putință, iar acum era obosit. în plus, se pregătea de plouă: greu de crezut că urma un atac la ziduri în acele condiții. Când ațipi, afară ploaia biciuia caldarâmul cu rafale violente. 17 Sebastianus fu trezit de zgâlțâitul lui Vitalius: — Prefectule! Prefectule! — Ce ? Ce se întâmplă? întrebă, ridicându-se brusc în capul oaselor, presimțind un pericol. Era încă întuneric și în jurul său, la lumina chioară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Când am rămas doar cu Maia, veneam destul de des la imaș pentru că cineva trebuia s-o facă; se așeza sub nuc și vreme de un sfert de oră, cel mult jumătate de oră, o lăsam cu ochii închiși, uneori chiar ațipea și brusc se ridica frecând între degetele mâinii și inspirând puternic frunze de nuc și parfumul lor. Mai peste tot în casă găseai frunze de nuc, probabil de aceea nici nu se punea problema în cazul bunicii, la câte straie
Amintirile unui geograf Rădăcini. Așteptări. Certitudini by MARIANA T. BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83163_a_84488]
-
Când am rămas doar cu Maia, veneam destul de des la imaș pentru că cineva trebuia s-o facă; se așeza sub nuc și vreme de un sfert de oră, cel mult jumătate de oră, o lăsam cu ochii închiși, uneori chiar ațipea și brusc se ridica frecând între degetele mâinii și inspirând puternic frunze de nuc și parfumul lor. Mai peste tot în casă găseai frunze de nuc, probabil de aceea nici nu se punea problema în cazul bunicii, la câte straie
Amintirile unui geograf Rădăcini. Aşteptări. Certitudini by MARIANA T. COTEŢ BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/809_a_1653]
-
îngrijiri acasă. De pe data de 2 mai am început din nou serviciul. Din punct de vedere fizic m-am refăcut treptat, dar mi-a fost foarte greu să-mi revin din punct de vedere psihic. La început nu prea dormeam. Ațipeam două-trei ore și gata, mă trezeam brusc și-mi fugea somnul. Starea asta a durat câteva zile. Mi-a fost greu. Apoi m-a năpădit un sentiment de furie. Eram irascibil și mă enervam din orice. Era un fel de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
pictez cu acuarele, peisaje, naturi moarte. Îmi place să-mi petrec timpul de unul singur. De altfel, îmi mai place să vorbesc cu ceilalți prieteni ai mei care desenează. Nu vreau să discut despre creveți. Am avut noroc că am ațipit. Kazaguchi Aya (23 de ani) Domișoara Kazaguchi s-a născut în Machiya, în cartierul Arakawa și de atunci locuiește aici. Îi place foarte mult orașul, nici nu s-a gândit să se mute în altă parte. Locuiește împreună cu mama, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
e aglomerat. De la Machiya la Nishi-nippori, Sendagi, Nezu, Yushima, Shin-ochanomizu, Ōtemachi... Nu pot să fac nimic. Sunt prinsă ca în capcană. Mă urc și stau în picioare lângă ușă. Mă sprijin de mulțimea din metrou și adorm. Da, așa fac. Ațipesc în picioare. Cam toată lumea face la fel. Închid ochii liniștită. Pentru că, nici dacă vreau, nu mă pot mișca, mi-e mai ușor așa. Fețele oamenilor sunt atât de aproape una de alta, cam așa, nu?... Închid ochii și mă las
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
fost chiar sub nasul tău, simptomele au fost destul de ușoare. Atunci chiar sufeream, dar treptat mi-am revenit. După aceea am discutat și cu un detectiv care se ocupa de caz. Mi-a spus că am avut noroc că am ațipit. Aveam ochii închiși și respiram mai lent (râde). Am fost o norocoasă. Tuturor le place scandalul. Spun: „Vai, ce s-a întâmplat!“ și, în același timp se distrează pe seama acelui lucru. Sono Hideki ( 36 de ani) Domnul Sono lucrează în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
a primului vagon, unde e mai puțină nebunie. Întâmplător, în ziua aia am prins un loc liber la Shin-ochanomizu. Urma prezentarea, mă și trezisem mai devreme, așa că mi-am zisă: „Ce bine că stau jos!“. M-am așezat și am ațipit imediat. Am dormit dus. Când am deschis ochii, ajunsesem la stația Kasumigaseki. A patra stație de la Shin-ochanomizu. Mi s-a făcut brusc greață, de aia m-am trezit. Am simțit un miros ciudat. Apoi am văzut mulți oameni care se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
miros de diluant. La muncă vopsim, așa că știu foarte bine cum miroase. Nu are un miros atât de înțepător. Nu mă deranja atât de tare mirosul, așa că am rămas pe loc. Cum m-am așezat, am închis ochii și am ațipit. De obicei citesc o carte, dar atunci nu aveam chef. Era luni și eram somnoros. Nu am adormit, am închis doar ochii. Eram între vis și realitate. Percepeam zgomotele din jurul meu. Apoi, dintr-odată, s-a auzit în difuzoare: „Urmează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
domnului ambasador irlandez. M-au îngrijit ca niște asistente. Au fost extraordinar de amabili. După ce am ieșit din spital, nu am putut să închid nici un ochi. Trei săptămâni am renunțat să mai dorm noaptea. Îmi era frică să adorm. Cum ațipeam, visam. Negreșit. Mereu același vis. Venea cineva și mă lovea în cap cu un ciocan mare. Un vis foarte straniu. La început ciocanul era tare și mă durea, dar, cu fiecare seară, ciocanul devenea din ce în ce mai moale. Șocul se atenua. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
muțenie, casa se întuneca. Și copiii erau destul de îngrijorați. În ultima vreme parcă se străduiește mai mult. Așa simt eu.“ „M-am săturat. Nu mai vreau să vorbesc. În momentele astea e mai bine să dorm. Numai un pic să ațipesc și mă simt mai bine. Mă duc la un psihiatru, care îmi administrează un tratament pentru sindromul stresului post traumatic. Iau medicamente. Când le înghit, ochii mi se relaxează. În schimb, amorțeala e mai acută. Normal că are și efecte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
beau cafea - și am plecat. Ca să pot sta jos, aștept să treacăcâteva metrouri la Kita-senju. Mă urc pe la prima ușă din al treilea vagon. În ziua aia trebuie să mă fi urcat în metroul de 07.53. Cum mă așez, ațipesc într-o clipită. Nu citesc ziare. Ochii mi se deschid aproape automat la Higashi-ginza. Cam de trei ori pe an mi se întâmplă să nu mă trezesc (râde). În ziua respectivă m-am trezit la Kodemmachō, pentru că metroul staționa. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
îmi venea să mă duc la toaletă. Mă duceam degeaba. Făceam doar puțin. Aveam doar senzația și, din această cauză, nu puteam să dorm. În a patra zi am început să am halucinații. De fiecare dată aveam același vis. Cum ațipeam, visam același lucru. Dormeam într-o cameră albă, din tavan atârna deasupra capului meu o bucată de material. Materialul parcă se legăna în bătaia vântului. Mă deranja și aveam de gând să-l tai. Nu ajungeam la el. Era prea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
nimic despre atac. Nici n-am putut să iau legătura cu ea în ziua respectivă. Dimineață am luat metroul de la capătul de linie Takenotsuka. M-am urcat în al treilea vagon din față, cum obișnuiesc. M-am așezat și am ațipit. Așa fac întotdeauna. Am remarcat că metroul s-a oprit, dar nu era stație acolo, ci tunelul dintre Akihabara și Kodemmachō. Am fost anunțați: «La Kodemmachō metroul va ieși din circulație. Vă rugăm să coborâți.» Metroul a ajuns în stație
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
de la terapie intensivă și m-au mutat la alt spital. Acolo am stat încă patru zile. În total, opt zile de internare. În tot acest timp nu am putut dormi deloc. Aveam ochii larg deschiși și nu reușeam să adorm. Ațipeam puțin. Îmi era frică, parcă mi se oprea inima. De atunci n-am mai adormit. Îmi era rău. Aveam dureri în piept. Cardiograful era pornit și mă uitam la el. În momentele acelea nu mă mai durea capul. Nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
destul de integri. Hainele pe care le purtau erau haine normale. Am avut ocazia să ascult o cuvântare a domnului Matsumoto (Asahara Shōkō). Sincer să fiu, nu am înțeles nimic din discursul domnului Matsumoto (râde). Eram obosit din excursie și am ațipit. Am simțit o forță care străbătea predica lui și îți lăsa impresia că era un lucru profund. Cred că am privit lucrurile din punct de vedere al intuiției artistice, lăsându-mă pradă emoțiilor mistice, în detrimentul logicii. După ce a terminat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
-Și de ce vrei asta? -De ce Ulise și oamenii lui vor să scape de pe insula lotofagilor? -Tocmai, am considerat mereu că fac o greșeală. Mai ales când vezi pentru ce peripeții se îmbarcă! În vreme ce ar fi putut rămâne preafericiții aceia ațipiți până la capăt! -Însă atunci Ulise n-ar fi regăsit-o pe Penelopa. -Nu mi se pare a fi și problema dumitale. -Să punem întrebarea invers. De ce n-aș pleca în fiecare dimineață? -Ca să rămâi lângă mine Izbucni în râs
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1943_a_3268]
-
în funcție de alea trebuia să reduci viteza. Cea mai mare adâncime era de vreo 260 de metri. Ditimai hăul. Ăștia mici, poate era cam devreme pentru ei, dar au rămas cu niște treburi întipărite. La ei intervenea ușor oboseala și mai ațipeau, mai picoteau. Și în special când eram pe autostradă și era ceva mai monoton, păi, trăgeau niște soamne de n-aveai treabă cu ei. Hai să vedem unde mai mergem. La Innsbruck. Eeeee, și-acum încep aventurile cu parcările! Oprim
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1854_a_3179]