1,080 matches
-
practică un limbaj de simultaneități unificând realul cu fabulosul. Reactivează astfel pulsiuni din retorica clasică și nuanțe tonale expresionistice. Antinomiile se țin lanț; în "marea Distilerie" a cuvintelor poți sesiza "o tăcere țiuitoare" ori "tunetul liniștii". Navigatorul printre aștri, neignorând abisalul (cu precădere acvatic), invită la un Symposion nigrum între celest și marin. Chemări exercită "marele Logos", "marele Ocean", "marele Șarpe", "marea piramidă", "marele cerc", "marele ceas", "marea oglindă", "marele plâns". Impresionează un pelican, mare "cât o mitropolie"; pe cer apare
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
în universul oniric; o poveste, credea Novalis, e "ca un vis", o formă de "fantezie muzicală" (Jurnal intim). În practică, visul provoacă o breșă, un fel de disociere în Eul nostru dilematic; din perspectivă suprarealistă experiența onirică înlesnește accesul în abisal, inclusiv inserția întregitoare în zonele criptice ale spiritului. Într-un eseu din 1932, André Breton invoca (pro domo) principiul așa-ziselor Vase comunicante, acestea în stare să asigure contacte între vizibil și abscons, între conștient și inconștient. Mai mult încă
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
Aristotel, de pildă, Meister Eckart, Kant) Purtate inexorabil spre Levant Unde, precum toată lumea știe, Se construise o academie Din șindrilă, șipci, din paie, Pentru examenul de dăndănaie... Izbește aici o retorică a gratuitului, o anumită allegria, atitudine neaderentă imersiunilor în abisal. Fixat într-o atitudine superior-bonomă, perceptivul netemător de paradox și contrasensuri perseverează în fabulos inventând o lume de panopticum, în lumină rece. Asistăm la o inteligentă comedie a cuvintelor; gravității comune i se contrapune un arrière-plan hazliu, nu și o
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
desprins din munții vineții, / Cascade vuitoare port în mine (...) / Pădurea care mi-i a doua mamă (...) / Fremătător mereu la ea mă cheamă". Regretul nostalgicului din Frământare intimă, dus în lume (clișeul Goga) și întors cu pas "împleticit", descinde din fondul abisal, dinspre înaintași: "Pădure, sora mea, la tine vin (...) / Sunt vinovat c-am risipit în vânt, / Din ce mi-ai dat, fuioare de lumină". Ursul, ciutele, râsul, păsările, jigăniile codrului, indicatori ai elementarității arhaice, participă la impresia globală de auroral; orice
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
nici o clipă Eul hipertrofiat. Cel care, bântuit de concretitudine percepea cândva Cu inima, e devorat acum de mirajul cunoașterii; mai precis de "suferința de a vedea peste tot / și-n toate timpurile". Deși încrezător în demonul cel bun, accesul în abisal întârzie: Cântecul pentru care m-am pregătit îndelung pentru care-am deprins fiece măsură, fiece respirație încă nu l-am cântat. Demonul său numără cincizeci și una de secvențe; în Orpheus (tot cu atâtea fragmente) se schițează o fenomenologie a
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
în peisaj, notațiile de acest gen ale lui Grigore Vieru au mai degrabă funcție inițiatică, subiectivă, potențând imaginea interioară a privitorului; sugestia, metafora impresivă invită la conexiuni mitopeice. Răposații, chipuri în clar-obscur, stratificate în memoria colectivă, asigură dialogul cu fondul abisal: "Oamenii la noi / Primăvara / Scot din malul Prutului / Lut pentru casă: / Îi scot pe străbunii noștri / Prefăcuți în lut. / Pe urmă / Frământă, dureros, lutul / Până când le sângeră picioarele. / Apoi / Femeile pictează pe horn / Cocoși și flori stilizate" (Casă). Între iubire
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
fazei III nu poate fi asimilată cu o stare a barbariei nihiliste. Spiritul de consum: până unde?tc "Spiritul de consum \: până unde ?" Cei mai pesimiști consideră că dezastrul s-a produs deja și că ar fi de o profunzime abisală. Sistemele noastre de educație s-au șubrezit, sunt incapabile nu numai să transmită moștenirea culturală, dar și să alfabetizeze mulțumitor o mare parte a tinerilor. Autoritatea culturii s-a prăbușit: ce rămâne din demnitatea gândirii într-o perioadă în care
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
erau supuși pavlovian unor teste fizico-morale, fiind folosiți drept cobai. Se Încerca astfel modificarea structurii umane printr-un experiment de fabricare aproape in vitro. Unii foști deținuți politici care au trecut prin reeducare consideră că schingiuirile aveau loc din „sadism abisal”, dar și din invidia față de cei care nu cedaseră și a căror rezistență Îi sfida pe cei care cedaseră. Dacă reeducații prin sânge de la Pitești nu sunt totuși niște reeducați reali, ci niște indivizi dresați (căci, deși mutanți o vreme
Comunism și represiune în România. Istoria tematică a unui fratricid național by Ruxandra Cesereanu () [Corola-publishinghouse/Science/1909_a_3234]
-
decepționantă”: „nu caută decât... adevărul; filozofia indiană, dimpotrivă, caută doar izbăvirea: ceea ce este mult mai important”. Nici sfânt, nici filozof, dorința izbăvirii sfârșește la Cioran cu o damnare. Cu cât este mai lucid, cu atât Cioran e locuit de straturi abisale. La fel și în privința adevărului: cu cât caută mai intens izbăvirea, cu atât mai mult, închis în lanțurile propriilor întrebări, e condamnat la neputință. Și adevărul, în căutarea căruia, înfrigurat, speriat, teluric, se află, este golit de miezul său ontologic
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
uzat, s-a păstrat intactă” (III, 268). Nu-i rămâne lui Cioran decât să exclame „Ce încurcătură!”, convins fiind ca nu va reuși vreodată să rezolve cumva această dilemă organică. Mereu la mijloc, aflat între tendințe și dorințe opuse, la fel de abisale, însă, Cioran trăiește aproape în simultaneitate spațiul contradictoriului: „Două tendințe opuse, ireductibile. Să le împaci este cu neputință. Tot ce-mi rămâne e să le-ncerc pe rând Ă cu minimul de detașare și de silă” (I, 100). De fapt
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
au pătimit, dar mai cu seamă a celor ce au săvîrșit orori. Ar fi deci mîntuirea prin căință. Dar cine să-și deschidă inima uscată? Cine să-și plece fruntea? În orice caz, nu procleții pe care Dumnezeu, din rațiuni abisale, îi rabdă pînă cine știe cînd. Nu turnătorul, nu torționarul, care n-au remușcări, ci numai dibăcia mistificării. Ce să faci cu "adevărul" lor? Și ce e trist, îngrozitor de trist, este că și adevărul victimelor apare uneori înnegurat, căci viața
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
adeziunea la livresc, fără să-l poată lua în stăpânire pe deplin. Tot astfel, I. Crânguleanu, în ciuda emoției pe care o intuim în unele din poemele lui, rămâne un versificator, ca altădată Rusalin Mureșanu. Radu Cârneci se vrea un intelectual abisal, liric, un cântăreț al idealurilor umaniste, al miturilor, al genezei și al sfârșitului. Este tradiționalist și modern; el "face" poezie lucid și calculat. Anghel Dumbrăveanu nu ajunge la "un timbru definit"1, nu numai în primul volum, dar nici în
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
Paraschivescu. Poetul îi stăpânește limbajul: "Boarfo! Nu ți-a fost șucar/ Să bagi mâna-n buzunar?". Întoarcerea poeziei la istorie, la tradiție o sesizează Marin Sorescu la câțiva poeți printre care și A. E. Baconsky, intuind în același timp tipul abisal, frământat de întrebări: "în mine-un scit se căuta pe sine,/ având drept torță marile neliniști". Pe Ion Horea îl parodiază pentru nota ostentativ pășunistă: "Chiar în minuta asta pe-al șesului porthart/ a mai căzut o nucă și-un
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
pe Alexa Visarion, în 1984, cu un alt film după Caragiale Năpasta, rămînînd, de data aceasta, în limitele controversatei drame, fără a mai recurge la împrumuturi și ecouri din alte lucrări, ci propunîndu-și o investigație pe verticală, sondînd în adîncimile abisale ale celebrelor personaje caragia lene. După propria-i mărturisire, pe cineast l-au interesat mai puțin contextele sociale în care se desfășoară drama, concentrîndu-și întreaga atenție asupra datelor general umane pe care i le furnizau personajele, asupra complexităților psihologice ale
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
a putut cu dreptate scrie despre Năpasta că "alături de teatrul lui Tolstoi și al lui Strindberg, această dramă a lui Caragiale se numără printre primele din ceea ce avea să fie creația scenică de avangardă. Fixarea intensă a demoniei interioare, subînțelesurile abisale din om se află cu anticipație în Năpasta. În tot cazul, pe la 1890, nici teatrul francez, cu toată noutatea lui Maeterlinck și a lui Claudel, nici cel englez, cu toată vâlva lui Bernard Shaw, nu ajunseseră la acest stadiu"... Filmul
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
cu dome niul psihologicului și cu problematica existențialistă) - inovarea formulelor estetice, abandonarea tiparelor narative tradiționale (narațiu nea heterodiegetică, perspectiva omniscienței, structurarea cronologică a diegezei, construcția „logică“ a subiectului etc.); proza modernă cultivă introspecția și retrospecția, analiza conștientului și a zonelor abisale ale ființei (subconștientul, inconștientul) - canonul modernității: o literatură a autenticității care adoptă frecvent persoana I narativă, principiul memoriei involuntare, pluriperspectivismul, construcția narativă multinivel, discontinuitatea narativă/fragmentarismul, inserțiile eseistice, structurile deschise etc. - personajele prozei secolului XX: nu mai reprezintă tipologii sau
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
așadar, intenționalitatea auctorială este cea a Poetului, și nu a lui Maiorescu, editorul ce-a avut doar curajul istoric de a gira ediția. Este vorba, ne spune N. Georgescu, de un volum inițiatic al celui ce, spre deosebire de Dante, străbătător prin abisala ficțiune doctrinară și religioasă, s-a lăsat străbătut de cele trei ipostaze ale ispășirii și mântuirii creștine: Iad, Purgatoriu, Rai. După o sută de ani de textologie, primordial este textul eminescian ca voință auctorială, iar nu textul în convențiile editorilor
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
datoriei, al doilea prin lașitatea pilduitoare a lui Klapka, cel care a asistat la spînzurarea conaționalilor săi, al treilea prin revolta lui Gross, ultimul prin împăcarea mistică a lui Cervenco. Astfel privite lucrurile, s-ar putea spune că un registru abisal se deschide dincolo de semnificațiile "obiective", întruchipate pe rînd de opiniile celorlalte personaje. Bologa se apleacă asupra propriei, temute în chip inconștient, vinovății refulate. "Marginea prăpastiei" trebuie că este (cum ar spune poetul) "a bietului gînd". Tot astfel, quartetul poate fi
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
exhibe, trădînd oarecum alcătuirea "armonioasă", deliberată, operă de strategie a creatorului de viață care este romancierul. Cu alte cuvinte, naivitatea iscoditoare a lui Mini trece dincolo de efectele -scontate ale funcției focalizatoare. Ea pare a deveni reflexul artei care se răsfrînge abisal, într-o proiecție despre sine. Demn de interesul analizei este detaliul că Mini își reia rolul introductiv, în volumul Concertului din muzică de Bach. S-ar părea că situația personajului itinerant convine acestor "deschideri" către scena ficțiunii. Și aici, Mini
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
studiu recent) motive ale operei Carmen de Bizet, pe libretul unor celebri, în epocă, scenariști, al căror spirit este...disprețuit de personajele lui Proust. "Argumentele apropierii în profunzime a operei de toposul Dama cu camelii (într-un fel de intertextualitate abisală, care o depășește pe aceea voită, exersată de scriitor) se organizează în mai multe nivele ale "coerenței". Dacă am putea vorbi de structura obsedantă, cum a făcut Charles Mauron vorbind despre "metaforele obsedante" și "mitul personal" al Autorului, aceasta ar
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
dreptul prizonierul artei lui. Jocul său literar, deschis, a mers dincolo de numărul de aur, sau proporția de aur, pe care le-a aflat negreșit. S-a repetat cu bună știință, s-a rescris pînă la autopastișă, a exersat o intertextualitate abisală, proiectîndu-i pe Mitică, pe Lache, pe Mache în variațiuni care par nesfîrșite. Cine i-a citit discursurile turneului electoral alături de Take Ionescu i-a regăsit, tresărind, și acolo. Autorul a fost cîștigat de hazul esențial. S-a întîmplat ca el
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
gelozia nu mai are obiect, ura de sine rămîne singurul vestigiu din ceea ce a fost cîndva o legătură. Își ia drept țintă propriul corp, condamnîndu-l la moarte. Simbolic, survine moartea sinelui, iar nu a partenerului. Un exemplu extrem al naturii abisale a geloziei, comună naratorului și lui Swann, îl constituie atitudinea acestuia din urmă, exprimată în episodul scrisorii iubitei sale, Odette, către Forcheville. (Seamănă cu scena caragialiană în care mesagerul epistolei, vrînd să facă un serviciu, descoperă că scrisoarea îl privește
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
originale, toate acestea trezind curiozitate, înțelegere, dar și dorința de a descifra misterul. Românul hispano-american nou începe să investigheze identitatea profundă a omului, în plan ideatic, iar în ceea ce privește compoziția, se înlocuiește narațiunea liniară printr-un exercițiu aleatoriu, "când ludic, cănd abisal, sau printr-o mecanică circulară, adesea acoperită de impetuozitatea vitală, proprie literaturii hispano-americane"30. Impactul unei asemenea scrieri atât de vii, de un realism sui-generis în Europa, a fost pe masura așteptării, intrând rapid în ceea ce se numeste spațiul mondial
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
Borges, datorită căldurii umane ce străbate întreaga să opera, dar și a curajului de a asumă demnitatea de martor concret al istoriei. Față de Cortázar, Sábato transfera centrul de greutate al narațiunii de la întâmplările uimitoare, fantastice, la investigarea cutremurătoare a psihologiei abisale, fără a renunța la jocul inteligenței, ci, dimpotrivă, acordând primul loc trăirii grave, intense, a dramei omului amenințat de oroarea apocalipsului, dar și însuflețit de posibila lui salvare printr-un catharsis care include puritatea, eroismul, meditația și creația artistică: "Artă
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
tempore incognoscibilă și nelimitabilă."27 (s. a.) Jocul reversibil dintre empiric și postulat, dintre cognoscibil și incognoscibil, ca și între limitat și nelimitat, este astfel sublimat in simbolul omizii, ființă deopotrivă nearticulată și subliminală. La polul opus, trenul devine o metaforă abisală pentru procesul de cristalizare și particularizare a individului, cu precădere în latura sa psihologică, oferindu-i specificitatea și împlinirea ca personalitate. Acest mecanism formativ e tocmai individuația: Noțiunea joacă un rol nu lipsit de importanță în psihologia noastră. Individuația este
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]