1,220 matches
-
cerul de deasupra copacilor. Elio detesta țipătul răgușit al pescărușilor - disperat, aproape uman. Avea Întotdeauna impresia că vor să-i spună ceva - și nu era un compliment. Înmulțirea pescărușilor Într-un oraș fără ieșire la mare Îi părea de o absurditate inexplicabilă. Dar poate că ăsta era un semn al timpurilor: pescărușii sunt paraziți și trăiesc din gunoaie. Roma Îl primise. Roma Îi primește pe toți. Și nu iartă pe nimeni. Sorbind cea de-a doua cafea amară din acea zi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
miezul unei prune care, În șaua unui maxi-scuter metalizat, Își căuta un loc de parcare În apropierea barului. Ce mai face frumoasa dumneavoastră doamnă? Întrebase pentru a Întreține conversația. — O, ea e bine, răspunse Antonio, prefăcându-se că nu observă absurditatea acelei Întrebări, după afirmația atât de gravă și de dureroasă pe care el o făcuse. — Și copiii? Kevin? Cum Îi merge? Mai are Încă problema aceea? — Da, e din ce În ce mai bine. Fața absentă a lui Antonio - Întunecată și bronzată cu ajutorul unei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
Începea să tremure când se apropiau de Nanteuil-les-Meaux. Sala de primire a liceului era decorată cu basoreliefuri reprezentându-i pe foștii săi elevi ajunși celebri: Courteline și Moissan. Georges Courteline, scriitor francez, este autorul unor povestiri ce prezintă cu ironie absurditatea vieții burgheze și administrative. Henri Moissan, chimist francez (premiul Nobel În 1906), a extins folosirea cuptorului electric și a izolat siliciul și fluorul. Tatăl lui Bruno ajungea la liceu exact Înainte de masa de la ora șapte. De obicei, Bruno nu izbutea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
Jennings Bryan, a fundamentaliștilor religioși din regiunile așa numite Bible Belt și a lui Homo Stupidus Americanus. Avocatul Clarence Darrow, cel care‑l apăra pe Scopes, reprezenta știința, modernitatea și progresul. Pentru Darrow și Mencken, Bryan, creaționistul special, reprezenta o absurditate a Înapoiatei Farm Belt, regiunile fermierilor fundamentaliști. În limbajul evoluționismului, Bryan era o ramură uscată a arborelui vieții. Teoria lui legată de standardul monetarului de argint era o farsă. Ca și oratoria lui de modă veche de la Congres. Ca și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
În stradă, traficul se subțiase, dar căldura de iunie se Îngroșase. În soare, pulsul nostru Încetinește. După primele reacții, adică după puternica senzație de gâdilare la inimă a unui om cu o viață justificată printr‑o victorie incompletă asupra multor absurdități, totul concurase ca să‑l plaseze pe Abe Ravelstein, un cadru universitar, un Împuțit de profesor de filozofie politică, În cel mai Înalt strat al Parisului, printre șeicii petrolului la „Crillon”, sau printre magnații de la „Ritz” sau play‑boys de la „Hôtel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
un fatum. Ești Întotdeauna gata să‑ți vâri nasul unde nu‑ți fierbe oala. Și poate că tțțț‑ah, nu numai nasul. Ce vreau eu să spun e că sistemul tău de orientare se dovedește foarte defectuos. Dar tocmai această absurditate era pe placul lui Ravelstein. - Tu n‑ai să faci niciodată lucrul sănătos, dacă există vreo alternativă riscantă. Tu ești ceea ce se numea un nesăbuit În zilele când se mai foloseau asemenea cuvinte. Desigur, ne‑am săturat de profilurile de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
nu avea nevoie de chiuvete - cafeaua era importantă. El și Nikki dormeau pe așternuturi Pratesi, acoperiți cu pături de angora. Ravelstein știa bine că toată această risipă de lux era caraghioasă. Dar nu‑l deranjau câtuși de puțin acuzațiile de absurditate. Nu avea să trăiască o viață lungă. Înclin să cred că nutrea idei homerice În legătură cu scurtimea vieții lui. Refuza să accepte Întemnițarea În fundătura celor câteva decenii moarte, nu, cu apetitul lui pentru viață și cu excepționalul său dar pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
propriul lor gen de forță motrice. Goethe, desigur, avea un daimon al lui despre care Îi vorbea tot timpul lui Eckermann. Și la bătrânețe s‑a Îndrăgostit de o copiliță foarte frumoasă. Dar, bineînțeles, Îndrăgostirea asta a fost dérisoire - o absurditate. Acesta era felul lui Ravelstein de a aborda un subiect - un fel nu prea flatant, dar el nu flata pe nimeni niciodată, și nici nu se măsura cu tine ca să te lase lat. Credea doar că dacă Îngăduiai să‑ți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
plac soției tale. Țineai să aibă o părere bună despre tine. Și probabil că Ravelstein a simțit că te‑ai lăsat dus. Că ai ales calea cea mai ușoară... - Mă consolam, cred, spunându‑mi că totul nu‑i decât o absurditate franco‑balcanică. Într‑un fel, nu‑i puteam lua În serios pe fasciștii din Balcani. Când se aducea nota de plată, Radu sărea de pe scaun să pună el mâna pe ea. Devenise un joc, eu niciodată nu aveam voie s
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
recuperați de proprietarul lor. Un iepure care face jogging prin ploaia torențială pentru că nu mai are - recunoaște! - puterea de a deschide laptopul-minune. Un iepure care simte cum se încolăcește în jurul propriului gât cobra cu coif á la Brad Bitt, ce absurditate, cu asta ai pus capac la toate! Ha, ha, ha! Scuze, scriitorule, dar nu mă pot abține, ești de tot râsul, ar trebui să te angajezi la circ, oricum mă îndoiesc că vei mai scrie vreodată ceva. Doamnelor și domnilor
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
în care un moș cu melon și monoclu (Magicianul, cine altul?) își sorbea ceaiul și citea ziarul. Deși nu se uitase într-acolo, știa că nu este nimic în ordine. Că are iarăși parte de surprize. Și mai știa, ce absurditate, nici nu privise într-acolo!, că pe manșeta ziarului scrie anul 1944. Dar el era interesat de fantă. Bătu cu pumnul în ușă. Un demers hilar, dacă ținem cont de faptul că Lucia era la serviciu - în acest moment, Magicianul
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
albă de masă, alături de brichetă și de tabacheră, îi fu greu să se acomodeze cu ideea că nu mai fuma, cel puțin deocamdată), și se simți acaparat de un ciudat sentiment (gelozie?), însă i se păru de-a dreptul o absurditate. Dar se vizualiză pe scenă, în locul aceluia, cu saxofonul între mâini, cântând numai pentru ea, o seară întreagă, o viață întreagă, o eră... Observă paharul plin. Nici nu sesizase revenirea chelnerului, firesc, de altfel, era acum un saxofonist transfigurat, aplecat
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
restul mocnea în întuneric. Tânărul se întoarse spre intrarea din față și medită un mijloc de a-și vesti prezența. Însă nu văzu prin apropiere nici o sonerie, și a bate în ușă i se păru, cum era și natural, o absurditate. Într-adevăr, ușa, de forma unei enorme ferestre gotice de lemn umflat și descleiat de căldură sau ploaie și bubos de vopsea cafenie, se întindea de la cele două trepte de piatră, tocite în modul convexității, până aproape sub streașină. Nici o
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
unde a făcut liceul și începu să-i povestească întîmplări din școală, să-i facă portretul profesorilor într-un stil naiv, dar comunicativ. Îi spuse fără înconjur că a rămas repetent de câteva ori și corigent, punând totul pe socoteala absurdității profesorilor și a programului. Felix îl întrebă asupra cărților citite și, trăit în atmosfera de la Iași, mai informată, îi ceru opiniunea asupra unor scriitori moderni care colaborau la noua revistă Viața românească. Titi rămase cam indispus de aceste întrebări, mărturisind
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
nu vă înțelegeți", dar se jură că Ana și cu el petrecuseră în chip nevinovat, nedîndu-și seama cum a trecut vremea. Lucru curios. Când auzi de divorț, Titi se întunecă. Nu voia. - Să facă ce-o ști, zise el cu absurditate, nu mă privește.Eu n-o cunosc, și pace. N-are decât să dea divorț, eu nu mă duc pe la tribunale. - Dar nici n-ai nevoie, omule, explică Stănică, aranjămnoi toate. - Eu nu dau divorț. Era această încăpățînare o modalitate
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
n-ar fi făcut așa ceva, ba dimpotrivă, ar fi fost în stare să se bucure. Însă cu ce să trăiască până în iarnă? Poate că moș Costache ar fi consimțit să-i dea bani. Când își aduse aminte de poliță, văzu absurditatea ipotezei. Mai mult, o mândrie îl cuprinse și fu hotărât un moment să renunțe la ceilalți bani. Dar semnase totuși polița pentru o mie de lei, primiți sau neprimiți, și moș Costache i-ar fi pretins, fără îndoială, la scadență
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
făcând cu mâna la cei doi, și se-ndreptă spre Lipscani, fără alte ceremonii. De-abia după o sută de metri de mers, scoase hârtia din buzunar și o privi. Era o bancnotă de o sută de lei. Stănică visase absurditatea de a primi o mie de lei. - Poftim, zise el cu pofidă, aruncă suta, cum aș arunca eu o băncuță. Bani nemunciți. Stănică cumpără prăjituri de la o cofetărie și porni spre casă. Învîrtindu-se cu mintea tot în jurul ideii de căsătorie
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
datoare să explice lumii că-i cunoaște, doar a fost căsătorită cu domnul Tulea, dar a fost nevoită să se despartă prin bună înțelegere, fiind interese mari de moștenire, care nu se pot spune. Ana inventă fel de fel de absurdități în privința asta. Noul soț, care era un om de aceeași mentalitate, îi bătea în strună. Erau toți oameni pentru care orice cunoștință era prețioasă, fiindcă poți să te lauzi c-o ai, și a căror unică petrecere în viață era
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
nu e decât practica lui conștientă. Tot ce nu încape în rațiune este motiv de îndoială; dar în ea nu este nimic. De aici avântul rodnic al gândirii paradoxale, care a introdus conținut în forme și a dat curs oficial absurdității. Paradoxul împrumută vieții farmecul unei absurdități expresive. Îi întoarce ceea ce ea i-a atribuit dintru început. Dac-aș fi Moise, aș scoate cu toiagul regrete din stânci. Oricum - este și acesta un mod de-a stinge setea muritorilor... Ceea ce-i
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
Tot ce nu încape în rațiune este motiv de îndoială; dar în ea nu este nimic. De aici avântul rodnic al gândirii paradoxale, care a introdus conținut în forme și a dat curs oficial absurdității. Paradoxul împrumută vieții farmecul unei absurdități expresive. Îi întoarce ceea ce ea i-a atribuit dintru început. Dac-aș fi Moise, aș scoate cu toiagul regrete din stânci. Oricum - este și acesta un mod de-a stinge setea muritorilor... Ceea ce-i religios nu-i chestiune de conținut
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
fi întîlnit cu sinucigașul din el? Poți iubi o ființă impermeabilă Absurdului și care nu bănuiește din ce tragedie pleacă el, din câte eleganțe de venin, din cât rafinament de dezolare, din câte reflexe vicioase și înșelătoare ale pustiului lăuntric? Absurditatea este insomnia unei erori, eșuarea dramatică a unui paradox. Febra spiritului nu poate fi măsurată decât prin abundența acestor funeralii logice care sânt formulele absurde. Muritorii de totdeauna s-au ferit cu teamă de ele, au priceput ei negreșit ceva
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
se întîmplă că marile pasiuni descoperă absolutul într-o femeie, care la cea mai redusă analiză de abia își poate salva existența biologică. Unei considerații din afară, iubirea este atât de absurdă, încît ea nu poate fi apreciată decât pentru absurditatea ei. Din acest motiv, asupra iubirii nu se poate vorbi în considerații, ci numai în mirări. Din milioane de femei să aleg una singură, să mă limitez numai la una? Ar trebui ca aceea să fie în fiecare moment alta
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
eu m-aș putea potrivi într-o altă formă de viață, într-o altă alcătuire de existență? Și atunci, de ce să nu găsesc toată vina în această viață, iar nu în mine? Ar trebui mai puțin ireparabil și mai multă absurditate acestei lumi, pentru ca să se poată schimba. Absurditatea ei de până acum depășește cu prea puțin platitudinea, pentru a-mi îngădui cea mai redusă iluzie. Aș putea crede în această lume când ea s-ar schimba pentru mine. Sânt prea orgolios
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
altă formă de viață, într-o altă alcătuire de existență? Și atunci, de ce să nu găsesc toată vina în această viață, iar nu în mine? Ar trebui mai puțin ireparabil și mai multă absurditate acestei lumi, pentru ca să se poată schimba. Absurditatea ei de până acum depășește cu prea puțin platitudinea, pentru a-mi îngădui cea mai redusă iluzie. Aș putea crede în această lume când ea s-ar schimba pentru mine. Sânt prea orgolios pentru a vedea răul din lume în
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
Cine nu suferă din cauza cunoașterii, acela n-a cunoscut nimic. Stând într-o contemplație liniștită, fixat și suspendat sub eternitate și auzind tic-tacul unui ceas sau orice ritm ce ar semnifica progresul în timp, este imposibil să nu simți toată absurditatea mersului în timp, a mersului mai departe, tot nonsensul evoluției și al oricărui fel de desfășurare. De ce să mergi mai departe, de ce să mai trăiești în timp? Revelația subită a timpului în astfel de contemplații, care dă acestuia o proeminență
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]