866 matches
-
astfel încît el este conștiința acestui martor, iar, în cazul unei focalizări externe, naratorul spune mai puțin decît decît știe personajul, încît povestirea devine una obiectivă. Cel mai frecvent, punctul de vedere este reprezentat de focalizarea internă efectuată prin intermediul unui actant. Principiul focalizării interne nu este însă întotdeauna evident, deseori fiind considerat ca o judecată implicită, ca o intervenție a autorului sau a naratorului care profită pentru a-și expune opiniile sale prin punctul de vedere al altuia. Lingvistica enunțiativă a
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
prin verbul predicat la diateza activă, reflexivă sau pasivă), cine este caracterizat de o anumită stare, cui i se atribuie o însușire (exprimată prin numele predicativ). Remarcăm faptul că notele semantice relevate constant prin acest tip de definiție corespund unui actant (pacient) animat; or, planul lingvistic nu se suprapune celui ontic, fiind necesară, în cazul intenției de surprindere a particularităților de ansamblu ale manifestării unei realități sintactice, circumscrierea aspectelor ignorate uneori, dar posibile în actualizarea discursivă. Așadar, subiectului poate fi și
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
animat; or, planul lingvistic nu se suprapune celui ontic, fiind necesară, în cazul intenției de surprindere a particularităților de ansamblu ale manifestării unei realități sintactice, circumscrierea aspectelor ignorate uneori, dar posibile în actualizarea discursivă. Așadar, subiectului poate fi și un actant (pacient) inanimat, realizat printr-un substantiv care desemnează un obiect, dar poate fi și un substantiv deverbal. În gramaticile de orientare structuralistă se subliniază trăsăturile formale ale subiectului concretizate în restricțiile de natură morfologică declanșate prin intermediul inerenței, restricții ce impun
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
execute operații deosebite, codarea pentru primul, decodarea pentru al doilea, acestea producînd inferențe ce nu sînt mereu identice. Pe de altă parte, prin recunoașterea a două dimensiuni distincte ale discursului, se produce distincția dintre subiectul cognitiv și subiectul pragmatic. V. actant, emițător, interlocutor, locutor, polifonie, receptor. DUBOIS 1973; GREIMAS - COURTES 1993; MOESCHLER - REBOUL 1994; DUCROT - SCHAEFFER 1995; DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001; DSL 2001; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002; VARO - LINARES 2004; GA 2005. RN SUBIECTIVITATE. Folosirea limbii este în mod necesar, legată de
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
curând, la paradigma scriiturii din epocă, la noutățile pe care le propunea cartea pe piața literară românească: autoreferențialitate împinsă la extrem, aplicarea semioticii literare în mod vizibil pe pânza structurii romanești, utilizarea unor „documente reale“ în bucătăria romanului, intervențiile unor actanți autonomi ce supraveghează derularea lecturii etc. Era vorba foarte clar despre un nou prozator, tobă de teorie și plin de curajul de a o utiliza din plin în ceea ce scrie. Lucru și mai uimitor: el sărea direct în tagma romancierilor
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2179_a_3504]
-
optzeciștilor. Marin Mincu își încercase până în acel moment norocul cu poezia, critica de întâmpinare sau teoria literară. Intermezzo a fost, după părerea mea, un act de curaj: atât din motivele enumerate mai sus, cât și din cauza asumării unei identități cu actantul masculin. De ce ar fi acesta un act de curaj? Pentru că vocea aparține unui misogin antisocial, violent, unui mizantrop suferind de titanism. Nu e un personaj care să stimuleze empatia manifestă a cititorului. E un lucru imposibil, mai ales când îl
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2179_a_3504]
-
interesant de urmărit cum copila candidă se va transforma într-o devoratoare de bărbați și cum acest lucru își pune amprenta asupra gândirii în mod pozitiv (ca profunzime și ca ascuțire a intuiției morții). Cu cât distanța dintre cei doi actanți se mărește, observăm că modul lor de a gândi și de a simți devine aproape similar. Veți rămâne uimiți la contactul cu scriitura lui M.: e un hibrid între Camil, Gib Mihăescu, Holban și titanismul unui Papini... Atât în autoanaliză
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2179_a_3504]
-
nivele de analiză, cît și pe necesitatea unei tipologii ierarhizate de unități. El propune trei nivele majore în structura narativă: 1. funcțiile (ca în Propp, Bremond) 2. acțiunile (referindu-se aici la personaje , așa cum Greimas - discutat mai jos - îi numește actanți) 3. narația (echivalentul a ceea ce am numit discurs, discours sau sjuzhet) Ceea ce urmează are de-a face aproape în întregime cu primul nivel, acela al funcțiilor, cel ce antrenează narațiunea. Esența funcției este exprimată astfel: „sămînța plantată în narațiune, un
Naraţiunea Introducere lingvistică by Michael Toolan () [Corola-publishinghouse/Science/91885_a_92305]
-
satul”. O altă variantă, mai precisă, ar fi folosirea lui „ca și cum”. Multe dintre aceste elemente pot fi grupate și denumite „cuvinte de distanțare”, deoarece prin ele naratorul este plasat în afara evenimentelor, povestirea realizîndu-se fără ca acesta să aibă acces la gîndurile actanților. În astfel de texte poate predomina un ton de îndoială, circumspecție și chiar dezorientare sau alienare: narația cu modalitate negativă aparține unui narator care nu este sigur de controlul său asupra povestirii, ci rămîne ezitant, confuz, oarecum depășit de situație
Naraţiunea Introducere lingvistică by Michael Toolan () [Corola-publishinghouse/Science/91885_a_92305]
-
și nonmimetică în arta narativă. În cuvintele memorabile ale lui Weinsheimer (1979:187): Emma Woodhouse nu-i femeie și nici nu trebuie descrisă ca fiind femeie. Există diferențe reale de prezumții esențiale care separă psihologul caracterului de analistul structuralist al actantului. Dar, o dată ce am recunoscut aceste puncte de vedere contradictorii, e adesea suficient de spus că ele adoptă criterii cu totul diferite pentru lectura narațiunii și pentru identificarea marii narațiuni. O perspectivă duală poate face loc amîndurora: În text, personajele sînt
Naraţiunea Introducere lingvistică by Michael Toolan () [Corola-publishinghouse/Science/91885_a_92305]
-
31 de funcții centrale sau tipuri de evenimente pe care le-a văzut ca dinamică principală a tuturor basmelor. Greimas propune o inversiune: evenimentele sînt subordonate personajului. Drept categorii generale ce subliniază toate narațiunile, el sugerează doar șase roluri sau actanți, ele cuprinzînd trei perechi inter-relaționate. Cele șase roluri sînt de obicei întîlnite în diagrame cum ar fi. Un astfel de model este cum nu se poate mai potrivit pentru folclorul tradițional și pentru basme: subiectul sau eroul, poate un tînăr
Naraţiunea Introducere lingvistică by Michael Toolan () [Corola-publishinghouse/Science/91885_a_92305]
-
de supra-ajutor va dăinui de-a pururi în bună parte din narațiunile noastre de zi cu zi. Una din multele exemplificări ale schemei greimasiene cu șase roluri o întîlnim la Vestergaard&Schroder (1985); ei demonstrează, în termenii limbajului publicitar, că actanții citați se pliază perfect unor roluri dintr-o reclamă pentru tabletele multivitamine. Destinatarul "tu” este în același timp subiect și destinatar, obiectul fiind o sănătate bună constantă, iar pentru atingerea acestui scop ești de regulă ajutat de vitaminele și mineralele
Naraţiunea Introducere lingvistică by Michael Toolan () [Corola-publishinghouse/Science/91885_a_92305]
-
coordonată în poziția de subiect sunt, în general, următoarele: - predicatele colective nu au corespondente bipropoziționale: (16) a. Ion și Maria sunt un cuplu frumos. b. *Ion este un cuplu și Maria este un cuplu. - unele evenimente nu pot avea ca actant (în poziția subiectului) doar unul dintre conjuncți: (17) Ion și Gheorghe au răpus balaurul - această propoziție nu este echivalentă cu Ion a răpus balaurul și Gheorghe a răpus balaurul dacă niciunul dintre cei doi nu ar fi putut să răpună
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
unul cu celălalt. - asociativă: cu, împreună cu, și cu; conjuncții sunt prezentați ca participând asociați în evenimentul denotat de verb. Acest lucru nu împiedică utilizarea predicatelor bievenimențiale, asocierea fiind, în acest caz, una pragmatică, modalizatoare (locutorul îi percepe pe cei doi actanți ca asociați, chiar dacă aceștia nu au participat la același eveniment): (93) a. Ion și cu Gheorghe au câștigat medalia de aur de două ori, unul în 1990 și 1991, celălalt, în 1996 și 1997. b. Ion cu Gheorghe vin mâine
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
diferențe de structurare a informației în funcție de topică, cf. Allan, 1986: 177-178): Ion se înrudește cu Gheorghe - Gheorghe se înrudește cu Ion, Ion s-a căsătorit cu Maria - Maria s-a căsătorit cu Ion. Aceste predicate se pot construi cu ambii actanți în poziția de subiect (sub forma unei sintagme coordonate): Ion și Gheorghe se înrudesc, Ion și Maria s-au salutat (acest exemplu fiind ambiguu, cu două lecturi posibile: reciprocă și non-reciprocă). În GALR (II: 163-164), verbele simetrice sunt doar verbele
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
2008: 15). 114 Firesc și omenesc sunt derivate de la substantive din sfera +uman (fire, om), cu sufixul adjectival -esc. Sufixul corespunzător lui -esc, pentru derivarea de adverbe, este -ește. Și când sunt folosite ca adverbe, aceste cuvinte se referă la actantul implicat în eveniment, nu la eveniment în sine (ceea ce favorizează utilizarea formei adjectivale în poziții specifice adverbului). În exemplele (71a), (71c) și (72), verbele din poziția de subiect se referă la acțiuni cu actant +uman. 115 Sunt atestate și exemple
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
adverbe, aceste cuvinte se referă la actantul implicat în eveniment, nu la eveniment în sine (ceea ce favorizează utilizarea formei adjectivale în poziții specifice adverbului). În exemplele (71a), (71c) și (72), verbele din poziția de subiect se referă la acțiuni cu actant +uman. 115 Sunt atestate și exemple cu adjectiv (Să greșești e omenesc, www.de-blog.net), dar acestea apar prin migrarea unor termeni din clasa adjectivului în clasa adverbului (dată fiind omonimia dintre mulți termeni aparținând celor două clase). 116 Pe
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
Actor sunt semantic acuzative. În concepția autorului, Factitivul și Actorul sunt cele două hiperroluri specifice subiectului intranzitiv. Din această perspectivă, autorul analizează situația limbilor daghestaneze, ajungând la concluzia că, din punct de vedere sintactic, unele limbi sunt neutre la trăsăturile actanților (cel mai frecvent), iar altele se bazează pe o clasificare a proceselor semantice. 4. DEFINIȚII, ACCEPȚII, EXTINDERI ALE TERMENULUI ERGATIV(ITATE) Inițial, termenul ergativ (< gr. ergon 'muncă, datorie', apud Van de Visser 2006: 6) a fost folosit pentru a denumi
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
pe noțiunile S, A și O, considerate primitive semantico-sintactice51. Soluția pe care o propune Lazard, o soluție pro domo, este interpretarea sistemelor acuzative/ergative prin raportare la anumite structuri actanțiale. În locul primitivelor sintactico-semantice S, A și O, Lazard propune 52 actanții X, Y și Z, notații care nu sunt deloc transparente. Lazard (1994: 34) propune o clasificare a structurilor de actanță − care nu caracterizează limbile în ansamblu, ci perechi de construcții − în: (a) acuzativă (X = Z); (b) ergativă (Y = Z); (c
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
precis faptul că această definiție se bazează pe noțiunea de subiect, că noțiunea de agent e mai potrivită și constituie o bază mai solidă pentru clasificarea tipologică a limbilor: într-o limbă acuzativă, agentul (din structurile tranzitive) este tratat ca actantul unic (din structurile intranzitive), în timp ce într-o limbă ergativă, pacientul (din structurile tranzitive) este tratat ca actantul unic. Raportând clasificarea tipologică la structurile actanțiale, Lazard (1994: 45) ajunge la concluzia că o limbă ergativă este o limbă în care structura
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
potrivită și constituie o bază mai solidă pentru clasificarea tipologică a limbilor: într-o limbă acuzativă, agentul (din structurile tranzitive) este tratat ca actantul unic (din structurile intranzitive), în timp ce într-o limbă ergativă, pacientul (din structurile tranzitive) este tratat ca actantul unic. Raportând clasificarea tipologică la structurile actanțiale, Lazard (1994: 45) ajunge la concluzia că o limbă ergativă este o limbă în care structura actanțială ergativă e dominantă, iar o limbă acuzativă este o limbă în care structura actanțială acuzativă e
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
mai mult la nivel terminologic, contestând denumirea de ergativitate morfologică pentru că, la nivelul propoziției, relațiile care definesc structurile de actanță sunt atât sintactice, cât și morfologice 53. În locul acestei distincții, Lazard propune criterii "primare" vs criterii "secundare" de definire a actanților. Criteriile primare nu sunt departe de cele folosite de Dixon pentru definirea ergativității morfologice: constrângeri de ocurență și/sau de formă impuse nominalelor, corelarea cu indici actanțiali intra- sau paraverbali, jocul relatorilor (prin care Lazard înțelege afixe și adpoziții), topica
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
cazuală, acord verbal etc.) identice sau asemănătoare cu constituentul nominal dintr-o structură intranzitivă; subiectul gramatical e greu de identificat după criterii morfologice, ca urmare a amestecului de sisteme (acuzativ și ergativ); (b) subiectul semantic al unui verb tranzitiv este actantul care are rolul Agent, indiferent de proprietățile gramaticale; noțiunea de subiect semantic privește nu numai situația în care subiectul este Agent, ci și pe cele în care subiectul are același comportament sintactic; subiectul semantic se identifică, de obicei, sintactic. Aceeași
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
strict sintactică, manifestându-se prin capacitatea de apariție a verbului în contextul unui obiect direct, context specificat prin mărci proprii fiecărei limbi; (c) trăsătură logico-semantică actanțială/argumentală, constând în capacitatea verbului/predicatului de a apărea într-o configurație cu doi actanți. Comună acestor accepții − subliniază autoarea − este capacitatea verbului/predicatului, în calitate de centru de grup, de a-și asocia două grupuri nominale, dintre care unul este așezat obligatoriu în poziție de subiect. Această accepție strict sintactică este legată de teoria complementelor directe
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
construcției de bază dacă este vorba de un proces conceput ca fiind incomplet (Lazard 1998: 65, 68). Lazard (1998: 74) propune o teorie a tranzitivității bazată pe două concepte: construcția biactanțială majoră, care servește la exprimarea acțiunilor prototipice, implicând doi actanți, un agent și un pacient, și construcția uniactanțială. Comparația dintre cele două tipuri de construcții oferă structura de actanță dominantă a unei limbi, care poate fi acuzativă sau ergativă. Lazard (1998: 77) reia o idee exprimată anterior: existența a două
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]