KorAP: Find »[drukola/base=acuzativ & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...26 27 28 ...45 >

1,110 matches

Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785

elimina din discuție Cazul abstract − susține că, spre deosebire de acuzativ, Cazul ergativ nu e structural, adică legitimat de o categorie funcțională, ci trebuie analizat ca fiind un caz morfologic, reflectând legătura lexico-semantică dintre verb și argumentul nominal. Limbile ergative și cele acuzative au D-Structură diferită și inserare (engl. merge) diferită. Obiectul este proiectat la fel în ambele tipuri de limbi, ca soră a verbului lexical. În schimb, Agentul este proiectat în exteriorul proiecției VP, în specificatorul unei proiecții funcționale, în limbile

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
Structură diferită și inserare (engl. merge) diferită. Obiectul este proiectat la fel în ambele tipuri de limbi, ca soră a verbului lexical. În schimb, Agentul este proiectat în exteriorul proiecției VP, în specificatorul unei proiecții funcționale, în limbile de tip acuzativ, dar este proiectat în specificatorul proiecției VP în limbile ergative. Ipoteza subiectului ergativ intern (Nash 1996), valabilă numai pentru sistemele ergative, presupune o mare asemănare între agent și celelalte argumente. Ipoteza subiectului extern este valabilă pentru limbile acuzative, în care

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
de tip acuzativ, dar este proiectat în specificatorul proiecției VP în limbile ergative. Ipoteza subiectului ergativ intern (Nash 1996), valabilă numai pentru sistemele ergative, presupune o mare asemănare între agent și celelalte argumente. Ipoteza subiectului extern este valabilă pentru limbile acuzative, în care există o diferență fundamentală între subiect (legitimat structural) și celelalte argumente (legitimate lexical/tematic). FP VP 3 3 Agent F' Agent V' 3 3 F VP V Obiect 3 V Obiect Limbi acuzative Limbi ergative Ipoteza subiectului ergativ

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
extern este valabilă pentru limbile acuzative, în care există o diferență fundamentală între subiect (legitimat structural) și celelalte argumente (legitimate lexical/tematic). FP VP 3 3 Agent F' Agent V' 3 3 F VP V Obiect 3 V Obiect Limbi acuzative Limbi ergative Ipoteza subiectului ergativ intern presupune că verbul lexical nu este selectat de o categorie funcțională care introduce argumentul extern; o asemenea categorie lipsește din inventarul specific limbilor ergative; argumentul intern, obiectul, nu poate fi legitimat de Cazul structural

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
nu au categoria F, de unde rezultă că Agentul în ergativ, generat în specificatorul unei proiecții funcționale, este legitimat tematic, nu și structural; legitimarea absolutivului a beneficiat de o analiză paralelă cu legitimarea nominativului din construcțiile inacuzative din limbile de tip acuzativ. Deplasarea argumentelor (engl. A-movement) nu se declanșează neapărat din necesități de marcare a Cazului, cum se susține în general; argumentele sunt marcate cu nominativ sau cu absolutiv din întâmplare; aceste Cazuri sunt întotdeauna disponibile în propozițiile finite, ca urmare a

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
loc la nivel postsintactic (morfologic, în MD − Halle și Marantz 1993), iar atribuirea absolutivului are loc la nivel sintactic. Diferența dintre cele două tipuri de abordări este subliniată de Alexiadou (2001: 169−170) − la Nash (1995), limbile ergative și cele acuzative au aceeași D-Structură, dar nu arată la fel după inserția argumentelor: în limbile acuzative, subiectul este proiectat în exteriorul proiecției VP, ca specificator al unei proiecții funcționale care selectează un VP; în limbile ergative, subiectul este proiectat în interiorul proiecției

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
loc la nivel sintactic. Diferența dintre cele două tipuri de abordări este subliniată de Alexiadou (2001: 169−170) − la Nash (1995), limbile ergative și cele acuzative au aceeași D-Structură, dar nu arată la fel după inserția argumentelor: în limbile acuzative, subiectul este proiectat în exteriorul proiecției VP, ca specificator al unei proiecții funcționale care selectează un VP; în limbile ergative, subiectul este proiectat în interiorul proiecției VP, fiind cel mai înalt adjunct al proiecției lexicale VP. Spre deosebire de Marantz (1984), la Nash

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
VP; în limbile ergative, subiectul este proiectat în interiorul proiecției VP, fiind cel mai înalt adjunct al proiecției lexicale VP. Spre deosebire de Marantz (1984), la Nash (1995) nu există implicația că obiectele ar fi proiectate diferit în limbile ergative și în cele acuzative; în ambele tipuri de limbi, obiectul este inserat ca soră a verbului lexical. 3.3.2. Erg. = Caz inerent/lexical Ipoteza că ergativul este caz nonstructural are numeroși susținători 28: Woolford (199729, 2006), Anand și Nevis (2006), Butt (1995)30

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
atribuit într-o poziție tematică (Ura 2000)34. Alexiadou (2001: 167) aduce și argumentul marcării: Cazul ergativ este un Caz lexical deoarece Cazurile marcate morfologic nu sunt considerate structurale. Nash (1996)35 a arătat că limbile ergative diferă de limbile acuzative prin absența proiecției v, poziție structurală care găzduiește subiectul tranzitiv (Chomsky 1995). Agentul nu este proiectat tematic în limbile ergative, adică nu este proiectat ca specificator al v, însă poate fi introdus ca adjunct. Nash (1996), Mahajan (1993)36, Woolford

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
Alexiadou 2001: 168). În propunerea formulată de Alexiadou (2001: 168−171), capacitatea verbului de a atribui Caz lexical este specifică intrărilor lexicale. Proiecția v este deficientă în limbile ergative, iar limbile ergative nu au un v tranzitiv. Imposibilitatea apariției Cazului acuzativ este corelată cu statutul proiecției v (v deficient nu are trăsătură de Caz acuzativ, acesta apărând în construcțiile pasive, inacuzative și în nominalizări). Din moment ce întreaga structură este subordonată proiecției D, și nu proiecției T, nu există posibilitatea apariției Cazului nominativ

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
a atribui Caz lexical este specifică intrărilor lexicale. Proiecția v este deficientă în limbile ergative, iar limbile ergative nu au un v tranzitiv. Imposibilitatea apariției Cazului acuzativ este corelată cu statutul proiecției v (v deficient nu are trăsătură de Caz acuzativ, acesta apărând în construcțiile pasive, inacuzative și în nominalizări). Din moment ce întreaga structură este subordonată proiecției D, și nu proiecției T, nu există posibilitatea apariției Cazului nominativ. Franchetto (2007) susține că ergativul nu este Caz structural, ci lexical/adpozițional, asemănător cu

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
ipoteza formulată de Alexiadou (2001), conform căreia limbile ergative și nominalizările au v deficient. Franchetto (2007) consideră că abordarea lui Alexiadou este în concordanță cu teoriile despre evoluția structurilor tranzitive: într-un stadiu mai vechi, conservat în nominalizările din limbile acuzative, limbilor le lipsea proiecția v care introduce argumentul extern și care e responsabilă de atribuirea Cazului acuzativ. Laka (2006: 374) afirmă că, deși s-a susținut anterior (chiar de autorul însuși) că în bască există Caz structural, morfologia cazului este

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
că abordarea lui Alexiadou este în concordanță cu teoriile despre evoluția structurilor tranzitive: într-un stadiu mai vechi, conservat în nominalizările din limbile acuzative, limbilor le lipsea proiecția v care introduce argumentul extern și care e responsabilă de atribuirea Cazului acuzativ. Laka (2006: 374) afirmă că, deși s-a susținut anterior (chiar de autorul însuși) că în bască există Caz structural, morfologia cazului este mai bine explicată dacă se consideră că acesta este inerent. Prima care a propus această analiză este

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
ca urmare a opțiunii pentru poziția de verificare a Cazului în propozițiile intranzitive: ● AgrS − activ, AgrO − inert: Nom.−Ac.; ● AgrO − activ, AgrS − inert: Erg.−Abs. Numele nominativ și ergativ reprezintă nivelul descriptiv corespunzător Cazului structural verificat în Spec,AgrS; numele acuzativ și absolutiv corespund cazului structural verificat în poziția Spec,AgrO (Laka 2006: 375). Laka (2006: 376) susține că gramaticile nominative și ergative reprezintă variații parametrice minimale ale mecanismului general de atribuire a Cazului structural. În bască nu există dovezi că

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
legat de rolurile tematice. Legate (2006b: 143) analizează partiția ergativă din warlpiri și rolul absolutivului în sistemul cazual, după eliminarea absolutivului ca un Caz distinct 37. În warlpiri, absolutivul poate fi redus atât la nominativ (subiectul intranzitiv), cât și la acuzativ (obiectul tranzitiv). Legate (2006b: 151; 2008: 58) susține că ergativul este un Caz inerent, legitimat de v care introduce argumentul extern; diferența dintre cele două tipuri de limbi constă în tipul de intrare lexicală constituit de v: în limbile de

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
58) susține că ergativul este un Caz inerent, legitimat de v care introduce argumentul extern; diferența dintre cele două tipuri de limbi constă în tipul de intrare lexicală constituit de v: în limbile de tip (a), v tranzitiv atribuie Cazul acuzativ, iar în limbile de tip (b), nu; în limbile de tip (a), Cazul nominativ nu este atribuit în propozițiile tranzitive: subiectul primește Cazul ergativ inerent de la v, iar obiectul, Cazul acuzativ structural de la v. 3.3.3. Erg. = marcare diferențiată

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
în limbile de tip (a), v tranzitiv atribuie Cazul acuzativ, iar în limbile de tip (b), nu; în limbile de tip (a), Cazul nominativ nu este atribuit în propozițiile tranzitive: subiectul primește Cazul ergativ inerent de la v, iar obiectul, Cazul acuzativ structural de la v. 3.3.3. Erg. = marcare diferențiată a subiectului Anand și Nevins (2006) susțin că, în hindi, ergativul este Caz inerent, iar diferențele de domeniu dintre subiectul ergativ și nominativ sunt legate de lipsa acordului formal dintre T

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
între acestea, diferența relevantă fiind prezența/absența relației de acord cu T. Autorii propun interpretarea ergativului ca marcare diferențiată a subiectului (engl. differential subject marking). Spre deosebire de termenul absolutiv, care nu are o definiție unică, fiind considerat fie un echivalent al acuzativului, fie al nominativului (în warlpiri, absolutivul este un epifenomen care acoperă și nominativul, și acuzativul − vezi supra, 3.2.3.), termenul ergativ are o definiție coerentă: este întotdeauna o formă specială de marcare a subiectului Agent, având aceeași sursă (Caz

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
ergativului ca marcare diferențiată a subiectului (engl. differential subject marking). Spre deosebire de termenul absolutiv, care nu are o definiție unică, fiind considerat fie un echivalent al acuzativului, fie al nominativului (în warlpiri, absolutivul este un epifenomen care acoperă și nominativul, și acuzativul − vezi supra, 3.2.3.), termenul ergativ are o definiție coerentă: este întotdeauna o formă specială de marcare a subiectului Agent, având aceeași sursă (Caz inerent al v tranzitiv). Autorii citează și o excepție de la această regulă, basca, nu întâmplător

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
sursă (Caz inerent al v tranzitiv). Autorii citează și o excepție de la această regulă, basca, nu întâmplător o limbă ergativă numai morfologic. Un argument suplimentar pentru interpretarea pe care o dau autorii cazului ergativ ar fi faptul că și Cazul acuzativ este legat, în mod paralel, de marcarea pacientului în diverse limbi. 3.3.4. Erg. = Caz structural Bruening (2007) realizează un inventar al susținătorilor ipotezei că ergativul este caz structural: Bejar și Massam (1999)38, Bittner (1994), Bittner și Hale

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
condiții, Generalizarea Ergativă a lui Marantz este falsă. Bruening (2007) arată că singurul diagnostic valid pentru Cazul structural este chiar definiția lui: Cazul care depinde nu de o anumită selecție lexicală sau de un rol tematic, ci de structura propoziției; acuzativul e structural pentru că se schimbă în pasivizare; ergativul e structural pentru că se schimbă în antipasivizare și în alte alternanțe precum încorporarea numelor. Davison (2004) adoptă tot ipoteza statutului de Caz structural al ergativului: acesta nu este legat de rolurile tematice

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
această secțiune, folosind soluții propuse de lingviști de diferite orientări. Confuzia privind identitatea subiectului în limbile ergative − arată Dixon (1994: 111) − are drept cauză faptul că teoria lingvistică este bazată pe cele mai cunoscute limbi europene, care sunt de tip acuzativ. În privința relevanței noțiunii subiect pentru descrierea limbilor ergative, părerile lingviștilor sunt împărțite. De exemplu, Comrie (1973: 242; 1989: 104) este de părere că folosirea noțiunilor subiect și obiect e utilă pentru descrierea limbilor ergative, iar lipsa unei accepții comune a

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
noțiunilor subiect și obiect e utilă pentru descrierea limbilor ergative, iar lipsa unei accepții comune a subiectului printre lingviști este determinată mai ales de analiza construcțiilor ergative. În schimb, Levin (1983: 13) susține că noțiunile subiect și obiect din limbile acuzative nu coincid cu opozițiile relevante pentru fenomenele de ergativitate, în aceeași direcție mergând și opinia formulată de Lazard (1994: 101), conform căruia noțiunea subiect este inegal pertinentă în diverse limbi. De asemenea, Creissels (1995: 222) subliniază că, în limbile "exotice

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
în limbile mai puțin cunoscute, dar înseamnă altceva). 4.1. Se poate formula o definiție universală a subiectului? Există mai multe încercări de a găsi o definiție universală a subiectului, adică o definiție care să acopere atât situația din limbile acuzative, cât și pe cea din limbile ergative, așa cum există și susținători ai ideii că nu toate limbile au subiect. 4.1.1. În căutarea unei definiții universale a subiectului Keenan (1976: 305) își propune explicit să dea o definiție universală

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
că agentivitatea nu e o condiție necesară pentru a fi subiect); reprezintă direcția imperativului; (d) proprietăți de dominanță: subiectul este imediat dominat de nodul S(entence) − nodul flexiunii propoziției (I, în accepția curentă). Dixon (1994: 111) arată că pentru limbile acuzative, subiectul este acel nominal susceptibil de a fi agentul care inițiază și controlează o activitate. De obicei, este obligatoriu. Primește cazul nemarcat și se poate acorda cu verbul. Este pivot pentru operațiile sintactice de coordonare și de subordonare. Pentru limbile

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]