93,376 matches
-
mai răsărit. Cristian Gașpar, București Secretul lui Polichinelle 1. Călcâiul lui Ahile Definiția lichelei din "Ușa interzisă" a d-lui Gabriel Liiceanu este prea politicoasă. Rafinamentul acestui creator îl determină să găsească eufemisme care nu meritau asociate acestor ticăloși. Într-adevăr, "lichea" se referă la oameni și noțiunea este destul de profundă; totuși, mai potrivită ar fi fost noțiunea de "jigodie", întrucât acest termen nu se referă la ființe umane; la ele, primând instinctul, este firesc să fie mereu în ofensivă pentru
VOCI DIN PUBLIC () [Corola-journal/Journalistic/14076_a_15401]
-
a III-a, 1984, p. 169). Asemenea pronunțări sînt tratate de obicei drept forme neglijente, inculte - dar, cum am văzut, pot fi descrise și ca prețiozități franțuzite. Această din urmă interpretare - mai puțin obișnuită - e întemeiată pe faptul că, într-adevăr, cuvinte franțuzești cu structură fonetică asemănătoare (și care adesea chiar au stat la originea formelor românești, prin împrumut) sînt considerate (cel puțin în dicționarele actuale) ca fiind pronunțate cu diftong. În dicționarele românești (DEX, DOOM), e indicată despărțirea în silabe
Alte observații ortoepice by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14111_a_15436]
-
de tendințele spontane ale limbii comune: "sistemul fonetic românesc literar are ca trăsătură distinctivă, în raport cu cel popular, tocmai acceptarea și promovarea hiatului" (Flora Șuteu, Influența ortografiei asupra pronunțării literare românești, 1976, 202). Rămîne totuși întrebarea dacă această tendință caracterizează într-adevăr uzul cult, sau e mai curînd o opțiune teoretică a celor care normează limba. Chiar excepțiile de la hiat sînt - pentru cuvintele culte - în cea mai mare măsură latinizante (pauper). Foarte discutabilă e decizia normativă a pronunțării în hiat în cazul
Alte observații ortoepice by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14111_a_15436]
-
aplică unor cuvinte de origine cert romanică, fără model lexical latin și fără posibilitatea de a identifica în structura lor un sufix deja existent: revelion (-li-on), marșarier (-ri-er). Desigur, transformarea pronunției din limba de origine ar fi justificată, dacă într-adevăr ar reprezenta fazele unui proces de adaptare: dacă s-ar conforma astfel unei tendințe a limbii române, și nu unei "ficțiuni ideale", academice. Nu cred însă că e vorba de o tendință reală: ceea ce este diftong la origine și diftong
Alte observații ortoepice by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14111_a_15436]
-
un participant la trei posibile axe semantice, acestea fiind comunicarea, dorința sau căutarea și punerea la încercare." Pe de altă parte, pornind de la Foucault și al său studiu Folie et déraison, Vasile Fanache face distincția între nebunii "mascați", deținători ai adevărului, și nebunii aievea - toți vânzolindu-se laolaltă în "lumea-lume" a lui Caragiale. Cât privește demersul critic al autorului, acesta este unul "în evantai", cu tendințe comparatiste. Și acest lucru se vede cel mai bine într-un subcapitol precum Veselă sau
Paradigme caragialiene by Irina Marin () [Corola-journal/Journalistic/14106_a_15431]
-
nu publice nimic din ceea ce ar putea seduce spiritele printr-o falsă doctrină... Halal examinare! zicem noi astăzi, pățiți. Mai departe, în Enciclopedie se mai spune despre cenzurarea cărților că este: o adnotare sau o calificare a tot ce jignește adevărul...; calificarea... este cu atât mai drastică cu cât (cartea) se îndepărtează de adevăr." Cenzura bisericească era pe atunci mai întunecată decât cea laică, bine înțeles, cu toate că și aceasta din urmă era aspru definită, pe latinește, așa: Non licet de illis
Milton, 1644 by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/14109_a_15434]
-
Halal examinare! zicem noi astăzi, pățiți. Mai departe, în Enciclopedie se mai spune despre cenzurarea cărților că este: o adnotare sau o calificare a tot ce jignește adevărul...; calificarea... este cu atât mai drastică cu cât (cartea) se îndepărtează de adevăr." Cenzura bisericească era pe atunci mai întunecată decât cea laică, bine înțeles, cu toate că și aceasta din urmă era aspru definită, pe latinește, așa: Non licet de illis scribere qui possunt proscribere. Adică: este interzis să scrii despre cel ce poate
Milton, 1644 by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/14109_a_15434]
-
urmă era aspru definită, pe latinește, așa: Non licet de illis scribere qui possunt proscribere. Adică: este interzis să scrii despre cel ce poate interzice. Exact, dar exact ca acum. Totuși, în mijlocul acestui ev în care cenzura decreta ce este adevăr și ce nu este, Milton, în Areopagitica, în anul 1644, scriere tălmăcită de Mirabeau în ajunul revoluției franceze cu titlul direct, politic incendiar, Despre libertatea presei, avea să lase pe cerul întunecat al Europei, însemnată cu litere de foc, fraza
Milton, 1644 by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/14109_a_15434]
-
compasiune pentru oamenii pe care îi vezi trăgînd unii în alții. v Iată cum se vede războiul în "Breful" Tiei Șerbănescu, din CURENTUL: "De dincolo de perdeaua de fum trasă de exploziile bombelor din Bagdad, nu se văd decît frînturi de adevăr, scene controversate, replici nesigure și personaje care apar și dispar ca în Basme. Scoase din scenă azi prin moarte, fugă sau rănire, ele apar mîine vii și nevătămate, asemenea eroilor din filmele cu nemuritori. În prima parte se zvonise zadarnic
REVISTA REVISTELOR by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/14099_a_15424]
-
un regim al gulerelor albe, așa că tot gulere albe au trimis: conțopiști de la primării, băgători de seamă din parcări, ba chiar și, pentru colorit, niscaiva măturători. Dar toți oameni onorabili, bugetari convinși. Că între figurile lor și pancartele purtate ("Vrem adevărul", "Să vină Ticu" etc.) se căsca o prăpastie schizoidă, n-are nici o importanță. Important e că televiziunile au fost prinse pe picior greșit. De unde se pregătiseră să bășcălească lanțul uman ("Care lanț, bă? Lanțul de la ceas?" - cam așa mă încuraja
Mălaiul rânced al Securității by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/14101_a_15426]
-
ocrotitoare de valoare. Pe de altă parte, analiza sociologică și axiologică, ne convinge că, mai fragile fiind, valorile culturale au nevoie, mai mult ca alte tipuri de valori, de intervenția regulativă a politicii și a statului. Că lucrurile stau într-adevăr așa, o dovedește împrejurarea că în țările democratice problematica culturală face, în mod substanțial, obiectul atenției oamenilor politici. În același sens, legiuitorul constituțional din multe din țările democratice n-a scăpat din vedere problematica culturală. Iată doar câteva exemple: Art.
Constituția fără cultură by Roland Cotârlan () [Corola-journal/Journalistic/14102_a_15427]
-
mi se pare că Susana nu s-a hotărît încă. Fata asta a mea e puțin cam zăpăcită, știi? - Dacă doriți, revin altădată. - Nu, nu, intră. Mă trase de braț și închise ușa. Nu-i spune nimic bietului Blay, dar adevărul e că mi se pare o prostie ce vrea să facă... Dar, în fine, o să fie o distracție pentru copilă, o să aibă cu cine să stea după-amiezile cînd nu sunt eu acasă. Cum te cheamă, frumosule? - Daniel. - Daniel. Ce nume
Juan Marsé - Vraja Shanghaiului by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/14093_a_15418]
-
Mircea Mihăieș Ziarul Adevărul publică în edițiile sale de week-end o rubrică intitulată "Extemporal de sâmbătă" — o mini-radiografie a evenimentelor săptămânii scurse, prezentată cam în stilul "Bulei demnitarului" din Academia Cațavencu. Parcurgând coloana din pagina a doua a ziarului, îți faci o imagine destul de
Pamflet fără Gâgă by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/14130_a_15455]
-
șocant în astfel de gesturi care sunt regula comportamentală a pesediștilor și nu excepția!) Fără nici un efort, mi-au venit în minte cel puțin alte patru-cinci secvențe care-ar fi meritat cu prisosință să figureze în colecția de perle a "Adevărului". Cea mai gogonată dintre toate aparține unei femei — și probabil așa se explică reticența redactorilor: cum să "desființezi" o reprezentantă a sexului delicat tocmai de ziua femeii?! Ca să n-o mai lungesc, e vorba de-o femeie-parlamentar de la PRM. Nu
Pamflet fără Gâgă by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/14130_a_15455]
-
-mi cadă de pe față rânjetul ăsta caraghios? Cât timp încă trebuie să mă las scuipat în față până când voi putea să v-arăt cine sunt? Cât timp poate un om să-și nesocotească iubirea? Este atât de greu să spui adevărul după ce ai învățat să supraviețuiești dezastrului arătându-ți gesturile prietenoase. Eram adolescentul care uneori ridica scaunul cu dinții în speranța că slăbiciunile mele vor fi dezmințite de atâta putere. Astăzi din lipsă de dinți nu mai ridic nici un scaun. Dar
Cîțiva pași înapoi by Florica Madritsch-Marin () [Corola-journal/Journalistic/14123_a_15448]
-
doamnă doctor! Tocmai ea, după ce că e o aristocrată autentică, să devină și o victimă a noului regim? Fără a citi, cîtuși de puțin, filmul, prin grila "realismului socialist", senzația globală e aceea că el combină, cu perfidie estetică, jumătăți de adevăruri cu jumătăți de minciună, amestecînd, ca în celebrul banc, sifiliticii cu filateliștii. Într-un sos, neapărat, elegant!
Dumnezeu e mare, ele sînt mititele by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/14120_a_15445]
-
impersonal obiect de cercetare, cît a te confrunta cu un Celălalt al ficțiunii reale, cu o altă persoană autonomă". Însă punctul de plecare al ideii e mult mai vechi: îl reprezintă concepția aristotelică. În temeiul său, Ionesco cultivă calitatea de "adevăr" a imaginii literare, care-și întemeiază ontologia proprie, paralelă cu cea a lumii reale. Chiar atunci cînd se înscrie în planul fantasticului, al oniricului, lumea posibilă instituită de ficțiune nu e una falsă: "Artistul ar trebui să fie, după Ionesco
O perspectivă asupra lui Eugène Ionesco (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14138_a_15463]
-
după Ionesco, îndeajuns de obiectiv sau, în orice caz, adevărat în subiectivitatea lui, iar opera, la rîndul ei, să se impună ca un organism viu, ca o «neființă»; să fie, adică, deopotrivă invenție și descoperire, imaginară și reală, literatură și adevăr". Deoarece, așa cum spune autorul Cîntăreței chele, opera "purcede dintr-un joc care nu e minciună. Desigur, putem respinge această operă, putem s-o judecăm drept dăunătoare, așa cum putem să condamnăm sau să omorîm pe cineva". Avem a face, concomitent, cu
O perspectivă asupra lui Eugène Ionesco (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14138_a_15463]
-
se azvârle în vulcanul Etna în plină erupție și din care se zice că nu i-ar mai fi rămas decât sandaua - ... doi exploratori, vasăzică, doi prozatori, și ei, științifico-fantastici, dacă ne raportăm în continuare la intuițiile nietzscheene... Conținutul acestui adevăr, provizoriu, descoperit pe malul severului lac german Sils, adevăr el însuși interpretabil, relativist deci, după însăși credința filosofului tragic, este, cum se știe, următorul: devenirea lumii aproape întotdeauna coincide cu existența prezentă curgând sub ochii noștri. Numărul elementelor ce compun
Învierea ca veșnică întoarcere by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/14140_a_15465]
-
din care se zice că nu i-ar mai fi rămas decât sandaua - ... doi exploratori, vasăzică, doi prozatori, și ei, științifico-fantastici, dacă ne raportăm în continuare la intuițiile nietzscheene... Conținutul acestui adevăr, provizoriu, descoperit pe malul severului lac german Sils, adevăr el însuși interpretabil, relativist deci, după însăși credința filosofului tragic, este, cum se știe, următorul: devenirea lumii aproape întotdeauna coincide cu existența prezentă curgând sub ochii noștri. Numărul elementelor ce compun universul fiind același, oricât de mare, soarta cosmosului întreg
Învierea ca veșnică întoarcere by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/14140_a_15465]
-
Clubului Român de Presă, Cristian Tudor Popescu n-a părut foarte fericit de această funcție. NAȚIONAL, care are un război personal cu CTP a comentat de-a dreptul răuvoitor această alegere, încercînd să dea de înțeles că redactorul șef al ADEVĂRULUI și-a luat de sus colegii prin declarația sa că nu și-a dorit această funcție. Explicația colegilor de la Național pentru "infatuarea" lui CTP, că acesta ar fi făcut afirmația citată "de parcă îl obliga cineva - să îndeplinească această funcție, notă
REVISTA REVISTELOR by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/14128_a_15453]
-
funcție, notă Cronicar - sau nu ar fi avut cine altul să o îndeplinească la fel de bine" nu ni se pare convingătoare. Ce-ar fi fost dacă CTP ar fi declarat că își dorea această funcție? După părerea Cronicarului, redactorul șef al Adevărului a reacționat cinstit-diplomatic după ce a fost ales președinte al Clubului Român de Presă. Explicația lui a fost construită în două trepte. Nu și-a dorit această funcție pentru că e o responsabilitate în plus. Afirmația e acoperită de observația lui CTP
REVISTA REVISTELOR by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/14128_a_15453]
-
cap în comună. Dar dacă Găinușă fiul chiar n-a știut că tatăl său se ocupă cu găinării cu terenuri în contul reputației sale? Căci, totuși, nu-l credem tîmpit pe Găinușă jr să se joace de-a dreptatea și adevărul știind că tatăl său se ocupă de falsuri cu terenuri în comuna pe care o păstorește.
REVISTA REVISTELOR by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/14128_a_15453]
-
sau dintre cei ce n-au trăit în epocă. Țin minte ce bine îmi făceau atunci "rubricile" revistei, inclusiv cronicile dvs., domnule Manolescu. "Antijurnalele" și "Atlasele" Anei Blandiana din pagina penultimă le decupam și le purtam la piept, pentru că exprimau adevăruri curajoase. Un fost șef de editură (nu vreau să-i dau numele, nu vreau să-l supăr fiind bolnav) declara într-unul din interviurile revistei dvs. că actele de curaj (inclusiv una din cărțile Dnei Blandiana) nu făceau bine literaturii
voci din public () [Corola-journal/Journalistic/14156_a_15481]
-
versuri; apoi ne-a cerut mostre din textele noastre. Lui Noica i-a spus: "Tu nu ești poet, ci mai degrabă filozof" - iar mie, pe textul dactilografiat mi-a scris câteva cuvinte - ceea ce iscusitul Șerban Cioculescu în cronica sa de la "Adevărul" a simțit și semnalat. - V-a "diagnosticat" exact, încă de pe atunci! Dar ați mai avut nume sonore între profesorii de la "Spiru Haret"? - Desigur, la istorie îl aveam pe Constantin Moisil, marele numismat, dar și un excelent profesor (tatăl lui Grigore
Barbu Brezianu: by George Arion () [Corola-journal/Journalistic/14113_a_15438]