6,858 matches
-
la vâlvătaia focului, m-am hotărât să-i las să râdă. Mi-am dat seama că nu mă mai gândisem la Primul Eric Sanderson de-o bună bucată de vreme. Scout răsturnă puțină apă în conserva de fasole și-o agită. Știi mai e un singur lucru despre care nu m-ai întrebat. — Un singur lucru? am spus. Sunt mii. Nu știu dacă Scout e numele tău real, de unde vii, câți ani ai, nimic altceva. — Adevărat. Dar nu pui nici una dintre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
brațul întins și șopti dă-te în spate. Am pășit cât de încet am putut înapoi spre intrare, făcând hârtiile să foșnească încet sub picioare. Nu-i adevărat, am spus. Doar nu poate să intre... — E cineva? spuse Scout. Mișcarea agitată de sub teancuri încetă. Urmă un tremur. Două mormane de hârtii începură să se năruie. Un tumul de coli și pagini se umflă ca o bulă radioactivă. Apoi, într-un foșnet puternic de hârtii, ieși la iveală un om. — Maică Precistă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
făcusem de mult timp. Altă răscruce. Am cotit la stânga. — Pis pis pis pis pis pis. Am încercat să-mi aduc aminte cum îl chema pe câinele lui Randle. Ricky? Robbie? Rusty? Era ceva care începea cu R. Începea să se agite uneori dacă simțea mirosul lui Ian pe hainele mele și alerga de nebun prin sera de obicei liniștită a lui Randle, lătrând ca un - am cotit la dreapta - lătrând, ei bine, mârâind de fapt, iar ea trebuia să-l închidă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
de apă și frânturi dintr-o uriașă formă cenușie în apa albă, înspumată. Eu ridicând sulița și nefiind în stare să văd, decât cenușiul din apa albă, strigând ceva. Jeturi, cortine de apă lovindu-mă pe mine și puntea, ceva agitând marea calmă, înspumând-o, și eu strigând trage-o sus, trage, trage cușca, și eu strigând nu-l văd ca lumea. Butoaiele agitându-se prin spumă și vinciul scârțâind și apa și spuma și umbra, o coadă uriașă ieșind din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
cenușiul din apa albă, strigând ceva. Jeturi, cortine de apă lovindu-mă pe mine și puntea, ceva agitând marea calmă, înspumând-o, și eu strigând trage-o sus, trage, trage cușca, și eu strigând nu-l văd ca lumea. Butoaiele agitându-se prin spumă și vinciul scârțâind și apa și spuma și umbra, o coadă uriașă ieșind din apă. Fidorous, strigând ceva indescifrabil în zgomotul acela și vinciul încordându-se și eu strigând ceva și butoaiele și coada și apa agitată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
29 Timpul care trecuse le ocolise viața, céci ei erau Înéuntrul vieții că Într-o cutie puternicé și nevézuté care nu se deschide niciodaté. Soarele și cerul Încépuse În aceasté cutie și-un vînt ușor, care nu Înceta sé baté, agitînd poalele subțiri ale rochiței și pérul lui rar, cafeniu, În care minutele ei Își fécuseré cuib. CÎmpul care se Întindea pretutindeni péstra aceleași culori galbene și portocalii, Încît era de Înțeles cé nici pe el timpul nu-l atingea În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2008_a_3333]
-
toate-n jur i se par cuie", citează Șichy o lege a lui Murphy. Oamenii cu ciocanu'-n mînă, cărora toate-n jur li se păreau cuie, intrau în erecție la ședințele de partid. Ne feream unii cum puteam de agit profi, de agitomania lor. Și nu ne-a fost deloc ușor, așa suna un cîntec de brigadă, și nu ne-a fost deloc ușor cu bumbesc-livezenii. Oroarea de comunism ar trebui implantată în conștiința noastră colectivă. Tremur de furie, tremur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
încet: "Nu-ți șade cînd te enervezi și ridici tonul. Unchiul tău, bătrîn și morocănos ca toți moșnegii, nu suportă voci sonore". Mai încet, tot mai încet. Făceam prea mult zgomot. Așa-i cînd trăiești peste posibilități. Ești încordat, te agiți, zgîrîi timpane. Mai și gemi de durere. Într-o noapte cu vînt, între pocnetele oberlichtului lăsat deschis, am înțeles că resemnarea are un substitut, acceptarea. L-am acceptat așa. Căsătoria ultimă putea fi un alibi pentru legătura puțin incestuoasă: nepoata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
pe unde cred că este Iordan. Sper ca memoria totală din clipa agoniei să-i fi adus o frîntură de muzică Marievici. Iordan era tandru după ce cînta Ceaicovski, semeț după Wagner, laconic după Bach, meditativ-visător după Medelsohn, exuberant-amuzat după Rossini, agitat după Rahmaninov, cam apatic după Haydn: perfecțiunea lui Haydn nu-i plăcea prea mult. După o zi întreagă de cîntat Chopin, avea mîini Chopin. Căpăta piept Brahms, umeri Liszt... Uf, Iordan, zău că-i iluzie separarea trecutului de prezent; clipa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
această reprezentare a vocii, pe care urechile mele au defulat-o în imagine. Intuiesc, de altfel, o față cunoscută. După privirea scrutătoare și ochii supărător de verzi, nu poate fi decât Aspida. Aspida are ceva să-mi spună de își agită buzele la modul acesta. Ea, care de obicei privește și tace, acum latră la mine din camera alăturată, și eu nu pot să înțeleg nimic din ce spune. În general, toate știrile acestea, care sună atât de grav, nu au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
Judecătorul se miră...) Judecătorul: Singură!? Singură spuneți? Cu un triplu soț în casă, de ce spuneți că sunteți singură? Și-apoi, adulterul este ceva cât se poate de obișnuit, după cum se și numește, este o simplă afacere între adulți... (Avocatul acuzării agită două degete în sus. Judecătorul îi face semn discret să se apropie.) Avocatul acuzării: Să vă spun eu de ce singură! (Se postează agresiv în fața Dorei.) Stați, că o întreb eu acuma pe doamna Dora! Ne poate explica doamna Dora apariția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
lor. Și asta se întâmplă doar ca zeii să nu se plictisească! Și, cu ei deopotrivă, nici d-voastră, domnilor!... Și doamnelor... (Albina, tot mai derutată și nervoasă, produce un bâzâit strident și se așază pe chelia rezonerului ce-și agită mâinile iritat pe deasupra ei. Atacă precis și năvalnic chelia plată și strălucitoare. Se aude un răcnet nevralgic și sfredelitor ca de burghiu. Se stinge lumina.) Împărătița furnică Furtive sau false iubiri. Gara. Fuga Azi ar trebui să mă simt eliberat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
zona abdomenului m-a trezit. A fost poate primul semn elocvent al bolii. Un zgomot fojgăit se aude dinspre culoar. Caut febril comutatorul și holul puternic iluminat îmi dezvăluie un fund rotund, împodobit sporadic cu fulgi și pene, ce se agită deasupra coșului meu cu rufe murdare. Făptura purta o pereche de ciorapi albi de nailon trași peste picioare umane, delicate, de balerină, ce se terminau în copite de capră. Fără să încerc cel mai vag sentiment de teamă, interoghez făptura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
Fugi! Te așteaptă "mamele". O iau la fugă și mă opresc pe aleea ce iese din plajă, unde "mamele" s-au oprit să privească prin gardul de sârmă, care desparte grădina de poteca ce duce către centrul satului. Un grup agitat de oameni încearcă să prindă un măgar. Îl hăituiesc din toate părțile și-l strigă zeci de glasuri. A scăpat din grajdul lui și pesemne avea să distrugă grădina. Din gloată nu se mai distinge care sunt vilegiaturiști și care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
aspect mâlos, cerul aparent senin era cenușiu și posomorât, fără urmă de soare sau de nor după care să se ascundă. Acea parte superioară, monocromă, a peisajului era scăldată într-o perdea de ceață subțire și fulgurantă, în spatele căreia se agitau în gesturi minimaliste costumele de baie în alb și negru, costumele largi și generoase de epocă. Lumina urca de dedesubt, din partea policromă a peisajului, cea cu marea transparentă de smarald prin care se vedea deosebit de clar, de sus, de pe povârnișul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
un plâns nevralgic. Deschid ochii. Deasupra mea o lampă albă, orbitoare, în formă de farfurie zburătoare. Nu-mi simt trupul de la jumătate în jos, sunt tăiată în două de un paravan ce-mi desparte trunchiul de picioare. Deasupra paravanului se agită două mâini: fetița mea saltă în sus și în jos, dispare și apare de după paravan, ca în teatrul de umbre Wayang. Doresc ca șirul recursiv al viselor mele să se oprească aici; când un vis se împlinește, el devine realitate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
și-și frecau mâinile de bucurie. Doar din profil, spatele lor aduse și umerii gârboviți le trădau vârsta. Fețele le erau întinse, radiante, aproape fără riduri, destinse și puternic râzătoare, obrajii îmbujorați de ninsoare. Băteau din picioare ritmic și se agitau ca niște păsări nerăbdătoare să-și ia zborul. Și-au luat în primire rând pe rând cadourile; pesemne fiecare dintre ei i-a spus sau recitat câte ceva lui Moș Crăciun, pentru că gurile lor au început dintr-o dată să se miște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
toate direcțiile, ca o cameră de luat vederi, să pot prinde imaginea din oglinzi. Însă auditoriul meu se află într-o perpetuă mișcare browniană, nu pot să văd absolut nimic. Poziția mâinilor sau a oglinzilor se modifică întruna. Mâinile se agită necontrolat, iar oglinzile vibrează ca niște evantaie. Nu recunosc decât una sau două persoane, poate tocmai de aceea încerc să le descifrez adevăratul chip, ce ar putea fi reflectat în oglindă... Oglinzile au două fețe, sunt probabil de tipul celor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
magnificatoare în mână, în care-și reflectă chipul din toate unghiurile. Le rotesc frenetic, ca pe niște evantaie japoneze într-o reprezentație Nô. Mă plimbam în jurul mesei, și mi-am zărit chipul din diverse perspective în toate oglinzile ce se agitau nervos în toate direcțiile. Toate oglinzile reflectau în mod ciudat chipul meu, cu excepția uneia singure, ce aparținea lui sicraN; ea întorcea chipul lui mult mai tânăr, purtând o pălărie neagră. Chipul meu, pe care nu mi-l pot reprezenta niciodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
niciodată în vise, apare acum reflectat în imaginile oaspeților mei. Mai închin încă o dată pentru toate sentimentele noastre; cele nobile, cele netrebnice, cele profunde și deschise, cele triste și melancolice. Apoi, îi părăsesc pe oaspeții mei, care continuă să-și agite oglinzile ca pe niște evantaie și să-și depene poveștile care mi-erau atât de familiare. Și, în mod ciudat, fiecare relata istoria celui de lângă el sau a celui ce stătea în fața lui, într-o limbă ce nu-i era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
tot mai clar marginile. El crește în dimensiuni și se apropie lent, obturând tot orizontul. Și prin structura fluidă și luminoasă a ferestrei încep să disting forma mesei mele triunghiulare de praznic, cu cele douăzeci și unu de scaune, pe care se agită frenetic oglinzile ca niște evantaie... Rămasă singură în fața cupelor goale, ochii mi s-au uscat, și-au pierdut strălucirea. Pieptul mi s-a răsucit înăuntru, într-o scobitură. Deschid ușa. Pe prag, zace, sfâșiat, cel mai tânăr dintre sentimentele mele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
un bondar în toată regula. Mâna cu care calculase eternitatea era un firav picioruș. Cealaltă mână, celălalt picioruș. Întregul corp de bătrân, corp de insectă vânătoare. Numai capul minuscul era al profesorului. Un gnom, puțin mai mare decât o palmă, agita un clopoțel către cer strigând cu voce pițigăiată: Uniți-vă, înmulțiți-vă, nu există altă lege, altă țintă decât dragostea! După care îngână cu jumătate de voce, ca pentru el: Și mai apoi trăiți dacă puteți, acest lucru nu mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
tale, noi cu ale noastre, tot nu se lasă convins Comandantul și trage un fum tare în piept din țigara care îl arde la degete. — înseamnă că sînteți de partea Nebunului pînă la moarte, asta am vrut să aud, se agită Regizorul. Cu toate astea o s-o scot eu la capăt cumva, ajung eu la liman, amenință. — De partea cui? explodează Comandantul aproape înghițindu-și chiștocul. Asta pune capac la tot. Bagă-ți bine în cap că între pereții ăștia eu
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
pare trasă la indigo, spectatorii încep din nou să se înfurie. Pe pista de atletism aterizează tot felul de obiecte aruncate din tribune, de la monede, tirbușoane, tocuri de ochelari, pînă la umbrele și pălării. Forțele de ordine încep să se agite, să devină mai vigilente. Sînt minutele cînd atacul Ceaușeilor are o sclipire care este de ajuns să facă șah-mat defensiva Milițienilor. Unu la zero, și bineînțeles că Securitatea este nevoită să riposteze dacă vrea să salveze situația. Unul din secunzi
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
un pic pe Va. În cele câteva secunde cât au ajuns până la poartă, lampa mare s-a aprins iar Dorița, care În cămașa ei de finet părea și mai mare, deschidea poarta și buimacă, la propriu și la figurat, se agita incapabilă de a face un gest, ori de a spune un cuvânt. Dormi, toanto? Nu vezi c-o venit Varelică, Valraam, Va, nepotu’-meu!, spuse cu supărare În voce și uzând de toate acele nume pe care a fost strigat
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]