1,678 matches
-
autorul - textul e virtual infinit, așa cum și existența e infinită. Al doilea roman, Șah orb (1999), poate fi considerat un lung poem și totodată un jurnal selectiv, la limita autoficțiunii. Felul în care demarează dă impresia de utopie negativă, construită alegoric sau parabolic, cu recurs la fabulos, în registrul carnavalescului tragic ori al miraculosului grotesc și burlesc, în genul celor propuse în aceeași epocă de prozatori precum Dan Stanca, George Cușnarencu, Hanibal Stănciulescu ș.a. Ceea ce este însă contrazis de punerea în
PERSA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288762_a_290091]
-
depăși condiția umilă. Stan, modest slujbaș, trăiește drama dedublării: aspiră să urce pe scara socială și politică, dar eforturile lui, imaginare, sunt zadarnice, aruncându-l iar în mizerie și mediocritate. Romanul încerca să fie o satiră a parvenitismului, situațiile strident alegorice proiectându-l însă în neverosimil. Cu Horoscop (1932) P. începe să exploreze mediul cartierelor evreiești, care va constitui universul specific al prozei sale, văzut dintr-o perspectivă originală, fără termen de comparație în literatura română, cu toate că același mediu va inspira
PELTZ. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288752_a_290081]
-
apariția cărții de convorbiri Primejdia mărturisirii (1993) - și că a devenit el însuși preot motivează deschiderea înspre fundamentele mistice ale imaginarului poetic. Dar terminologia și aluziile la mitosul biblic propun un lirism ce stimulează reflecția, iar nu scriitura profetică. Desfășurarea alegorică a versurilor, nutrită de parabole biblice, nu este o simplă transpunere plasticizată a unor episoade evanghelice, ci mai curând o asumare a spiritului acestora. Ușurința de a utiliza „materialul” biblic și recuzita din domeniu îl face pe autorul volumului Grădina
PINTEA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288820_a_290149]
-
starea de înapoiere a Moldovei. Cu zel justițiar, el izvodește o Vedenie, ce au văzut un schimnic Varlaam de la mănăstirea Secului din Moldova, la anii de la zidirea lumei 7329, iar de la întruparea mântuitorului nostru Iisus Hristos, 1821. E o poemă alegorică, în care duhul schimnicului Varlaam, înălțat în slava cerului, purtat apoi în infern, unde i se oferă priveliștea groaznicelor cazne la care sunt supuși păcătoșii, asistă în cele din urmă la judecata pe care o face un personaj simbolic, Dreptatea
POGOR-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288872_a_290201]
-
concretă și abstracțiune vor constitui polii discursului său și ulterior. În Jungla marină (1971) proliferează concatenările concret-abstracte de materii: oameni-copaci sunt „cuplați într-o sete cosmică și grea”, alteori copacii sunt „cai crescuți în trupul meu”. Poemele proiectează peisaje cosmice, alegorice, încărcate de imagerie metaforică: cai negri, luna-păianjen, crengi de șarpe, cenușă, iarbă (Galop de foc, Cocoși de sete etc.). „Jungla marină” simbolizează lupta eului cu materia uriașă, informă, care îl înlănțuie: „La capătul lumii într-o junglă marină/ mă lupt
POENARU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288864_a_290193]
-
model Ion Gheorghe) a imaginarului și a expresiei, anunțată de câteva poeme anterioare (spre exemplu, Invocația către Zamolxis din Jungla marină). Paradoxal, tema nu este muntele, ci Bărăganul, „nuntirea” cu această câmpie „mamă și fecioară”. Atras de poemul lung, cosmogonic, alegoric (Cosmosul necesar), consacrat în anii ’60-’70, și de un neoromantism de factură cvasifolclorică (ciclul Scrisorile voievodului), P. înregistrează un recul valoric. Dar, imprevizibil, se îndreaptă brusc și fără prea mare însuflețire spre optzecism. În Investigații (1984) se simte influența
POENARU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288864_a_290193]
-
și transportând o emoție puternic spiritualizată, poezia scrisă de P. focalizează coliziunea dintre ontologie și discurs. Prima carte, Cum eu..., indică o amplasare în zona (neo)modernismului, între Lucian Blaga și Nichita Stănescu. Hieratismul și rusticitatea se asociază în serii alegorice dezvăluind o tratare solemnă a mitului, iar fabula e turnată în imagini evanescente care funcționează ca analogon al stărilor eului. O vizibilă schimbare de registru aduc culegerile Vorbindu-vă prin semne (1979) și Elegii vorbite (1982), în care se simte
PLOPEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288855_a_290184]
-
și ca secretar de redacție la Editura Militară (1958-1960). P. face parte dintre cei câțiva (Aurel Baranga, N. Țațomir, Nina Cassian, Marcel Breslașu, Stelian Filip) care au scris fabule în ultima jumătate de secol XX. În volumul Ventuze (1977) figurația alegorică nu mai este animalieră, ci sunt puse să dialogheze baionete, ranițe, gloanțe, cătări, flinte, pistoale, centuri, lopeți, tunuri. Ca și în culegerea Fabule (1982), textele se adresează cu precădere tinerilor și mizează pe o morală care face apel la proverbe
POP-10. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288891_a_290220]
-
armata mirelui” și „armata miresei”. Invocate, pâinea, sarea, apa, grâul semnifică vigoarea, frumusețea castă, belșugul și norocul care trebuie să-i însoțească în viață pe tinerii căsătoriți. O. de colăcărie configurează un cadru de basm, în care nunta este prezentată alegoric. Un tânăr împărat împreună cu mai mulți însoțitori pleacă la vânătoare. În cale ei întâlnesc o urmă misterioasă, care îi pune în încurcătură. Tinerii din alaiul mirelui-împărat pornesc în căutarea ființei necunoscute, identificată în cele din urmă cu mireasa. Narațiunea poetică
ORAŢIE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288566_a_289895]
-
sacrificiu, ce face ca istoria sfântă să-și urmeze cursul. Presărată cu anacronisme, piesa configurează o imagine necanonică a Mântuitorului, văzut, fără cutremur mistic, ca o făptură de o neobișnuită carismă, ca un stilist captatoriu, ale cărui rostiri cu falduri alegorice sunt sorbite cu încântare de cei ce îl ascultă și memorate cu o sfințenie picată în caricatural de viitorul evanghelist Ioan. „Anacronisme”, recunoscute ca atare și incluse cu rost, se ițesc și în L’Homme qui se dit Lénine (1998
OMESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288533_a_289862]
-
cu talent al disimulării „roluri” mai mult sau mai puțin apropiate de adevărul întâmplărilor din realitate. Sub masca romancierului se simte omul de teatru atent la modulațiile vocii, la gesturi și fizionomii. În piesele lui O. lirismul generează fie fantasmaticul alegoric (ilustrat prin personaje simbolice lunecând, cu un mister căutat, dinspre tărâmul suprarealului), fie patetismul bine temperat al somației etice, care, asimilând sugestia livrescă - J.B. Priestley, Friedrich Dürrenmatt -, îmbracă veșmântul piesei polițiste, ca în Dubla dispariție a Marthei N... și în
OPREA-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288553_a_289882]
-
pe literatura medievală franceză. Altă carte a lui P., Practici ale interpretarii de text (1999), are profunde valențe teoretice, pledând pentru recuperarea bogatei tradiții a decodării sensului încastrat în text, de la sensul literal până la cel literar, trecând prin arcurile sensurilor alegorice, morale sau anagogice, derivate din aplecarea misticilor asupra textelor sacre și ajungând până la marile modele interpretative ale veacurilor al XIX-lea și al XX-lea. SCRIERI: Histoire de la littérature française (în colaborare), I-III, București, 1981; La Littérature française dans
PANZARU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288663_a_289992]
-
George, Mircea Ivănescu și Leonid Dimov) sunt perceptibile pe alocuri. De filiație dimoviană este, de pildă, amplul poem „narativ” cu moneda de, care pune în scenă o „eternitate iterativă” (ca Baia sau Pasărea de argint, la Dimov), cu virtuți nelămurit alegorice. Caracteristic - sub aspectul formal, al grafiei - pentru versurile lui P. este și recursul la artificiile de punere în pagină, la destructurarea corpului fizic al textului, în răspăr cu uzanțele curente, printr-un fel de antiprozodie de factură personală, nu fără
PATULEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288718_a_290047]
-
Rampa”, „Țara nouă” (Iași), „Flacăra”, „Junimea literară”, „Ilustrațiunea națională”, „Epoca”, „Foaia interesantă” (Orăștie), „Les Annales roumaines”, „Dezrobirea”, „Drum drept”, „Săptămîna” (Râmnicu Sărat), „Apărătorii patriei”, „România nouă”, „Calendarul literar al României Mari”, „Gloria României”, „Săgetătorul”. Împreună cu Oreste, a compus un poem alegoric, Zile de purpură (1916), însuflețit de un ardent simțământ patriotic. În boema bucureșteană a începutului de secol, sonetele lui P., la fel și epigramele, se bucurau de succes. Nici critica, de la cea emisă de prieteni până la câteva condeie ilustre, nu
PAVELESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288737_a_290066]
-
iubirea, „săgeata care a nimerit călcâiul lui Ahile”, nu este decât celălalt nume al descompunerii. Dualitatea Eros-Thanatos marchează întreaga viziune lirică a lui I., de la reluarea unor motive romantice consacrate, precum cel al tinerei fete pe patul morții, la coagularea alegorică a imaginii morții în figuri de nimfete: „! presimt cum va/ veni moartea/ [...] într-o dimineață/ ca aceasta, ducându-mă la apă am/ întâlnit o fetiță/ pe care ți-am arătat-o și ție,/ numind-o un pic depravată,/ căci se
IVANESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287648_a_288977]
-
existențiale, peisagistica de atmosferă - de factură deseori onirică - cu fronda, cu vaticinarea obscură ori cu chestionarea ontologică - obosită, suspendată, desolemnizată de autoironie, dar deloc privată de tragism - și cu „expierea în text”. Iată, de pildă, cum dintr-un tablou vag alegoric se degajă o neliniștitoare senzație de profunzime, de gravitate și urgență: „pe unde plutiră cetăți vâslește și lacrima/ ochiului nostru care este al doisprezecelea/ iar dincolo (tânără tânără) o pisică a norilor / pipăie ghiozdanul penarul și călimara/ din ghiozdan - în
MAZILESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288071_a_289400]
-
ieșirii din spațiul închis al propriei vieți și lumi. Regina străzii (1988), cel mai reușit dintre romanele sale, alcătuit din povestiri plasate în același spațiu (strada Teiul Mare) și ale căror fire narative se întrețes, este o cronică în arabesc, alegorică și fantastică (în genul povestirilor evreiești sau a celor marquesiene) despre o lume care se zbate între real și ireal, între absurdul, cenușiul și misteriosul sens (poetic) al existenței. SCRIERI: Ceremonie de iarnă, pref. Gabriel Dimisianu, București, 1965; Ființele abstracte
MELINESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288085_a_289414]
-
Ardeleanu, Opinii, 47-52; Ciobanu, Incursiuni, 144-148; Raicu, Critica, 115-127; Dimisianu, Nouă prozatori, 64-89; Virgil Brădățeanu, Viziune și univers în noua dramaturgie românească, București, 1977, 290-308; Ungureanu, Proză, 201-215; Baltag, Polemos, 137-142; Iorgulescu, Firescul, 194-197; Florin Faifer, Ultima piesă sau Lirismul alegoric al sarcasmului, CRC, 1981, 4; Victor Bibicioiu, Vitalitatea comicului, R, 1981, 1; Mircea Bențea, Exaltarea umanului, ECH, 1981, 1-3; Constantin Săplăcan, Convenție și implicare, ECH, 1981, 1-3; Ioan Buduca, Un moralist pentru viitor, AFT, 1981, 7; Dumitru Dinulescu, Lumea lui
MAZILU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288074_a_289403]
-
are, pe lângă scopul magic, de îndepărtare a acțiunii malefice pe care ar putea-o avea mortul nelumit asupra celorlalți membri ai colectivității, și menirea de a alina durerea celor dragi. De aceea, mioara năzdrăvană trebuie să vestească numai sub formă alegorică faptul că păstorul a murit. Cadrul și personajele nunții din Miorița sunt elementele naturii. Nașii sunt soarele și luna, nuntașii sunt brazii și paltinii, păsările țin loc de lăutari, iar mireasa este, în unele variante, „un luceferel”. Frecvența elementelor de
MIORIŢA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288167_a_289496]
-
Frecvența elementelor de bocet în structura unor variante moldovenești evidențiază faptul că elementul funerar prevalează asupra celui nupțial: „Și el mi-o luat / Pe negrul pământ / Nevastă mi-o luat, / Sfântă bătrână, / Cu mușchi pe bârnă”. Finalul nunții mioritice proiectează alegoric, la dimensiuni cosmice, durerea în fața morții: „Și la nunta mea / A căzut o stea”. Miorița este rugată să o consoleze pe bătrâna măicuță a păstorului, vorbindu-i de aceeași înșelătoare nuntă. Cununia este acum prezentată mai succint, pentru că măicuța cunoaște
MIORIŢA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288167_a_289496]
-
Calinic de la Cernica au practicat dintotdeauna milostenia, fără să țină cont de etnia beneficiarului. Pe de altă parte, literații urbei au fost primii care au exprimat injustețea raporturilor față de țigani. Ele au fost criticate de I. Budai-Deleanu printr-o construcție alegorică (Țiganiada) la anul 1800. Apoi, alături de B.P. Hașdeu (Răzvan și Vidra, 1867) trebuie menționat V. Alecsandri, care a dat glas acelorași sentimente în Istoria unui galbăn. M. Kogălniceanu avea să rostească de 1 aprilie 1891 (anul morții sale), într-o
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
Lumea și umanitatea nu sunt simple abstracții; ele se țin împreună într-un destin împărtășit. Gândirea simbolică a mitului organizează experiența lumii într-un poem pe care unii filozofi greci, mai cu seamă neoplatonicienii, au decis ulterior să-l interpreteze alegoric. Povestea degradării temporalității originare nu este mai mult decât o poveste. Istoria începe acolo unde omul este supus degradării ontologice, corupției și morții. Abandonul mitului coincide, în lumea greacă, cu vârsta de aur a istoriei. Mefiența platonică față de structurile devenirii
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
materialismul „științific” al lui Marx, nici patosul prometeic al umanismului exaltat de Sartre nu seamănă cu „vânătoarea ființei” și căutarea adevărului la Platon. Este ceea ce Paul Tillich (1886-1965) n-a înțeles, în pofida avertismentelor lui C.S. Lewis incluse în superba ficțiune alegorică The Pilgrim’s Regress (1933). Nu toate filozofiile se află la egală distanță de Revelație, după cum nu toate religiile împărtășesc același fior sacru în fața misterului ființei. Nu orice filozof, poet sau creator a fost zugrăvit pe frescele mănăstirilor ortodoxe. În
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
nu se află în coada balenei, ci în capul ei, ceea ce constituie o tristă eroare din partea unui avocat inteligent ca Prynne. Este însă oare regina o sirenă, ca să i se ofere o coadă? Poate că se ascunde aici un înțeles alegoric. Există două feluri de pești regali în concepția autorilor legislației engleze: balena și sturionul; amîndoi sînt proprietate regală. în anumite limite și furnizează, teoretic, a zecea parte din veniturile curente ale Coroanei. Nu cunosc vreun alt autor care să fi
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
din perspectiva istoriei literaturii, poemul cu substrat escatologic Reporta din vis poartă amprenta sensibilității preromantice. Scenariul (conceput la scară vastă) amalgamează surse erudite sau orale, citatul biblic și istoric, reminiscențe de mitologie antică, „figuri” ale tradiției creștin-medievale etc. Sub vălul alegoric, se petrece inițierea eroului, un tânăr vânător supus unui ritual cavaleresc, cu rătăciri și căutări, pe un parcurs oniric. Ca un memento sumbru, se profilează în peisaj umbra ruinelor (aici ale cetății Sarmis), tablouri cinegetice și pastorale descoperă natura, terifiantă
AARON-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285139_a_286468]